joi, 14 octombrie 2010

MARRIO VARGAS LLOSA - CITATE (2)





Mario Vargas Llosa este un mare scriitor, dar şi un teoretician literar şi , în special, un teoretician al romanului de ficţiune.Iată ce spune N. Manolescu despre el: L-aş  pune în rând cu foarte puţinii mari scritori contemporani care sunt şi eseişti capabili să gândească despre lieratură:  Vladimir Nabocov, Jean dOrmesson.
Pentru ucenicii în ale romanului şi nu numai pentru ei, judecăţile lui Mario Vargas Llosa referitoare la creaţia epică de cea mai mare întindere, sunt la fel de folositoare ca sfaturile pe care le dă orice antrenor elevilor săi. El  a încercat să găsească regulile care guvernează scrierea unui roman, şi a ajuns la concluzia că există o singură regulă "Romanul să fie convingător şi să placă". Ca să îndeplinim această condiţie, el ne dă nişte sfaturi. În plus, el face şi nişte constatări, pe care ni le comunică.. Aşa trebuie înţelese citatele pe care le-am extras, şi de data aceasta, din cartea lui, "Adevărul minciunilor".


• Puterea de convingere, nu valoarea-i documentară este cea care conferă ficţiunii valoare artistică.

• Numai ficţiunile ratate reproduc realitatea; cele reuşite o anihilează, transfigurând-o.

• Un romancier nu ştie niciodată pentru cine lucrează. Nici cel mai raţional şi hotărât dintre ei, sau cel care are mania detaliului şi obsesia stilului nu se poate împotrivi ca povestirile, odată ieşite din mintea lui şi adoptate de un public, să capete o semnificaţie, să dea naştere unei mitologii ori să transmită un mesaj pe care autorul nici nu l-a prevăzut şi cu care, poate, nici n-ar fi fost de acord. Un romancier poate fi dezorientat, ajungând să fie manevrat, în mod straniu, de acele forţe pe care le pune în funcţiune atunci când scrie.

• Dincolo de aparenţa raţională, orice roman conţine elemente ce provin din adâncurile cele mai secrete ale personalităţii autorului.

• O să definesc deocamdată romanul ca acel domeniu al ficţiunii ce încearcă să construiască prin fantezie şi cuvinte o realitate fictivă şi o lume aparte, care, deşi inspirate din realitatea înconjurătoare, n-o reflectă, ci mai degrabă o înlocuieşte şi o tăgăduieşte. Originalitatea oricărei ficţiuni constă în faptul că e fictivă (chiar dacă sună tautologic), deci nu seamănă cu realitatea în care trăim, ci scapă de această realitate, dezvăluind o alta care există, şi tocmai fiindcă nu există, o visăm şi tânjim după ea.

• Naratorul este în permanenţă cel mai important personaj din toate ficţiunile.

• Între autorul şi naratorul unui roman există întotdeauna hăul nemărginit ce desparte realitatea obiectivă de cea fantastică, cuvântul de fapte şi fiinţa efemeră în carne şi oase de simulacrul verbal……Autorul unui roman îl inventează întotdeauna pe narator, chiar dacă îi dă propriul său nume sau îi atribuie episoade din biografia sa.

• Ne confruntăm încă o dată cu vechea idee de care se pare că literatura nu va scăpa niciodată: poemele şi ficţiunile trebuie să îndeplinească într-un fel sau altul o funcţie moralizatoare pentru ca societatea să le accepte.

• Excesul de inteligenţă dăunează de regulă într-un roman, deoarece conspiră împotriva puterii de convingere a acestuia; romanul trebuie să simuleze viaţa, realitatea, unde inteligenţa este de obicei excepţia, nu regula.

• Practic fetişul literar şi-mi place să ştiu totul despre scriitorii pe care-i admir: ce au făcut, ce n-au făcut, ce le-au atribuit prietenii şi adversarii şi ce au inventat ei înşişi despre ei, spre a fi pe placul posterităţii.

Referitor la acest ultim citat, după cum vedeţi, practic şi eu fetişismul literar şi, un obiect al lui este chiar Mario Vargas Llosa. Cărţile lui  cvasi autobiografice ( vezi "Mătuşa Iulia şi condeierul" sau "Povestaşul") ne ajută să intrăm în unele detalii ale biografiei lui, iar toate cărţile lui ne ajută să vedem cum gândeşte el, în primul rând referitor la "rezistenţa, revolta şi înfrângerea individuală", ceea ce, împreună cu modul cum le-a zugrăvit în paginile sale, i-a atras premiul Nobel. Nicolae Manolescu, care ia înmânat lui Llosa pemiul Ovidius, în 2005, spune despre el: Llosa omul e foarte rezervat. Mă aşteptam de la un meridional să fie mai expansiv. În ciuda originii hispanice, Llosa este o persoană prudentă, un om cald, afectuos şi extrem de inteligent.









2 comentarii:

geaninalisandru spunea...

Minunat dialogul cu gutuiul.

Am cules imaginar câteva gutui și le-am așezat la fereastră în așteptarea iernii.

Gânduri bune!

Artemiu Vanca spunea...

Geanina,daca stiam ca vii pe blogul meu, intindeam covorul rosu.

Trimiteți un comentariu