joi, 24 martie 2011

GORDAN VICTOR


GORDAN VICTOR
(Victoraș)

 
La orele de religie ale păintelui Vicaș, printre copiii care pe vremea respectivă purtau hăinuțe țesute și confecționate în casă, încălțați cu opincuțe, a remarcat un băiețel firav, sfios și chiar rușinos pe care îl chema Victoraș. Era din ce în ce mai satisfăcut și chiar uimit de memoria acestui copil, de răspunsurile frumoase și exacte pe care le dădea. A remarcat inteligența sclipitoare în ochii lui albaștri, a remarcat capacitatea intelectuală ieșită din comun a acestui copil.
Provenind dintr-o familie săracă, incapabilă de a susține cheltuielile școlarizării, acest copil trebuia ajutat. Trebuia neapărat să i se dea o șansă. A intervenit pentru el și cu ajutorul episcopului Hossu, bine cunoscut de bănișoreni, precum și a episcopului Frențiu de la Oradea, pentru Victoraș (Godan Victor) a obținut o bursă specială care i-a permis să facă liceul și facultatea de medicină.Victoraș nu și-a dezamăgit susținătorii. A fost un elev și un student eminent, uimindu-și toți dascăli prin inteligența și sârguința sa.După terminarea facultății, din cauza convingerilor și atitudinii sale anticomuniste (Cum ar fi putut accepta prigoana declanșată de comuniști împotriva bisericii și slujitorilor ei?), a intrat în vizorul autorităților comuniste și apoi arestat și condamnat politic.

Am citit o carte de memorii ale unui fost deținut politic în care Victoraș este pomenit în două ipostaze. Prima la un spital din Constanța unde l-a întâlnit autorul și unde și Victoraș era deținut și își îngrijea colegii de suferință cu foarte multă solicitudine, încercând să compenseze precaritatea mijloacelor terapeutice cu ceaiuri din plante medicinale culese chiar de el. Bonomia și blândețea lui, în contrast cu ce erau ei obișnuiți, era o altă componentă a tratamentului de care beneficiau colegii lui.
Același autor povestește următoarea întâmplare cu Victoraș dintr-un lagăr de muncă : într-o zi întorcându-se de la muncă, coloana de deținuți a trecut peste un câmp. Unul din deținuți a observat o tufă de pătlăgele roșii, crescuă` acolo din întâmplare. S-a aplecat pe furiș și a cules două roșii pe care le-a pus în buzunar, lucru categoric interzis de regulament. Gestul a fost observat de milițianul din spatele coloanei. în poarta lagărului, « banditul » a fost reținut și percheziționat de acest milițian și de încă unul , ambii înarmați cu câte o bâtă serioasă. La vederea roșiilor, unul din milițieni a vrut să-i tragă o bâtă zdravănă dar deținutul s-a ferit și lovitura năpraznică a încasat-o celalalt milițian. Asta i-a enervat la culme și ca urmare l-au stâlcit în bătaie. L-au zdrobit. Fiind convinși că deținutul va muri din cauza bătăii i-au cerut lui Victoraș, care deservea lagărul în calitate de medic, să îregistreze bolnavul ca accident de muncă iar în caz de deces, certificatul să fie în concordanță. În pofida insistențelor și amenițărilor Victoraș a refuzat categoric să încalce deontologia profesională. A preferat să renunțe la situația sa de medic a lagărului, oarecum privelegiată, și să fie scos la muncă împreună cu ceilalți. Atitudinea lui, tăria și verticalitatea sa au stârnit admirația și respectul profund al colegilor de detenție.
Scăpat din temniță, a încercat să fugă din țară, dar a fost prins și din nou arestat. Imediat după a doua eliberare a reușit să fugă din țară prin Iugoslavia.
Fără mijloace, a încercat să-și facă un rost în străinătate. După un timp s-a însurat cu o belgiancă (Alice) cu care are doi copii, un băiat și o fată.
Acel băiețel sfios, încălțat cu opincuțe, plecat din Bănișor la sfaturile și intervențiile preotului Dionisiu Vicaș, astăzi este profesor universitar la o facultate de medicină din S.U.A. și este o personalitate bine cunoscută și apreciată.
După primul război din Irak (cel din 1990), militarii americani participanți, au început să se îmbolnăvească prezentând niște ciudate simtome pulmonare foarte atipice. Somitățile medicale din S.U.A. au făcut fel de fel de aprecieri încercând să explice cauzele și natura acestor îmbolnăviri. În opoziție cu părerile exprimate, profesorul universitar, doctorul Victor Gordan a susținut cu tărie că acestea afecțiuni pulmonare cu simtome ciudate, îmbolnăviri care apar în exclusivitate numai la persoanele care au participat la războiul din Irak, sunt consecința inhalării unor gaze toxice de luptă. S-a încins o polemică strașnică, prin articole, în toată presa americană. La afirmațiile doctorului Victor Gordan, au apărut numeroase replici și contraargumente, poate și motivate politic, dar până la urmă teoria sa a devenit unanim acceptată, iar Victoraș al nostru o personalitate bine cunoscută în întreaga Americă și nu numai.

Marghita 7 XII 2004
 Gabriel Iuliu

Din anuarul nr.2/2005 al Asociației ”Fiii Satului Bănișor”







Citeşte mai mult >>

sâmbătă, 19 martie 2011

FOLCLOR DIN BĂNIȘOR

FATA DE MAIOR*
(colindă populară)

Tri păcurărei
Oi linu-i Doamne!
Şi-o turmă de uăi
Să suie la munte
Şi-aduie mai multe,
Fată de maior
Cu galbân baior**.
-Da noi u-om lua.
-Voi de îţi lua,
Noi v-om împuşca.
-De mi--ţi împuşca
Voi mi-ţi şi-ngropa.
Bota me ce luce
Mi-o puneţi de cruce,
Fluieru cel drag
Mi-l puneţi de steag.
Când afară-a ninge,
Uăile m-or plânge
Şi afară a ploua,
Mneii m-or cânta.

* maior = mai marile ciobanilor care şi-au împreunat oile şi, uneori,şi cel mai avut; baci.
** baior = baieră, brâu.

Colinda am preluat-o din cartea Folclor din Ţara Silvaniei de Augustin Mocanu, apărută în Editura Caiete Silvane, 2004. Colinda , în varianta de mai sus , a fost culeasă din Bănişor, anul 1970, de către V. Medean de la Maria Covaci în vârstă de 60 de ani. Din sat au mai fost colectate, în acelaşi an, încă două variante ale aceleaşi colinde de către Gh. Petrescu şi L.Dubău de la Voichiţa Stoica în vârstă de 15 ani, respectiv Valeria Bolog în vârstă de 60 de ani. Augustin Mocanu a obţinut aceste înregistrări de la Arhivele de Folclor ale Academiei Române din Cluj-Napoca. Varianta pe care am reprodus-o o consider cea mai frumoasă dintre cele trei. În cartea citată apar toate cele trei variante, alături de alte 21 culese din diferite sate. Autorul susţine că această colindă este « emblemă folclorică absolută » a regiunii care cuprinde Valea Someşului, întreg Sălajul şi Ţara Silvaniei cu ambele versante ale Codrului.
Folcloristul sălăgean George Popovici scrie referitor la colindele culese de el :  Şi am găsit printre ele adevărate mărgăritare: în deosebi una a carei structură şi a cărei armonie se identifică cu Mioriţa. Este vorba de frumoasa colindă Fata de maior.

A.V.

 
Din Anuarul nr. 2/ 2005 al Asociației ”Fiii Satului Bănișor”
Citeşte mai mult >>

luni, 14 martie 2011

CÂNTECUL BĂNIȘORULUI

Bănişor, Bănişor,
Satul meu de dor.
Aici m-am născut,
Aici am crescut,
Tu mi-ai fost casă,
Leagăn şi masă.
Ogorul tău trudit
M-a îmbrăcat şi hrănit.

Bănişor, Bănişor,
Casă, leagăn şi ogor;
Bănişor, Bănişor,
Satul meu de dor.

În biserica din sat
Un popă m-a botezat
Şi mi-a dat un nume
Cu care am mers în lume
Şi-o credinţă tare,
Cât soarele de mare.
Fie bine cuvântat
Acel popă din sat!

Bănişor, Bănişor,
Biserică, casă şi ogor;
Bănişor, Bănişor,
Satul meu de dor.

Şi am îvăţat
La şcoala din sat
Să scriu şi să citesc,
Să număr şi să socotesc
Şi să mă mândresc
Cu neamul meu românesc.
Doamne ai grijă de ei,
De dascălii mei!

Bănişor, Bănişor,
Şcoală, biserică, ogor;
Bănişor, Bănişor,
Satul meu de dor.

În veci n-am să uit
Pe cei de demult:
Copii cu cămeşi lungi
Şi cu straiţe în dungi,
Feciorii cu struţ în clop,
Fetele cu busuioc,
Bărbaţii cu clopuri de paie
Şi cu laibăre de oaie,
Femeile cu conci
Şi spăcele cu sponci.

Bănişor, Bănişor,
Oameni, oameni şi ogor;
Bănişor, Bănişor,
Satul meu de dor.

A.V.

Din anuarul Asociației ”Fiii Satului Bănișor” Nr.1/2004
Citeşte mai mult >>

vineri, 11 martie 2011

DORU STOICA


S-a născut la 9 februarie 1939 în satul Bănişor, judeţul Sălaj.
La începutul anilor 60 A devenit absolvent al Şcolii de Arte din Cluj şi și-a continut studiile ca discipol a maestrului Romul Ladea pâna în 1968.
A fost prezent la majoritatea festivalurilor artistice participând la o seama de expozitii judeţene şi republicane.
Cu prilejul unei expoziţii la Muzeul de Artă şi Istorie din Zalău, acesta i-a achiziţionat zece lucrări pentru colecţiile sale.
A fost membru colaborator al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Cluj-Bistriţa, iar lucrările lui sunt expuse în ţări precum Elveţia, Germania, Statele Unite.
A fost domiciliat în Cluj Napoca unde a avut un atelier personal de sculptură.
A murit în anul 2006



















           Mirabila  sămânță  (lemn)                                                          Sărutul (lemn)

Considerații critice

Doru Stoica este sculptorul ardelean carese apropie cel mai mult de inovaţia revoluţionară a lui Constantin Brâncuşi.
Doru Stoica a preluat de la Romul Ladea statornicia şi încrederea în tradiţia românească şi în propria valoare. Vizionarea expoziţiilor internaţionale Constantin Brâncuşi şi Henry Moor, de la Bucureşti din anii1965 respectiv 1972, conform propriilorafirmaţii, i-a schimbat concepţia despre viaţă şi artă.
Doru Stoica nu realizează o operă pe o singură temă, ci variaţiuni şi serii de opere şi de cicluri, cuprinzând metaforele „încolţirii” şi „germinării”, „Înălţării” şi „dusului în volute” , „Încolăcirii” şi „răsucirii”, „nodurilor”, „creşterilor” şi „scăderii” etc. Sunt demne de amintit seriile de opere Ikarus (în dur aluminiu strălucitor), Bolerourile, Maternele. Săruturile, Arborii vieţii, Mirabila sămânţă, Tangourile, Elegiile, Simfonia mării, etc.
Maestrul Stoica a părăsit pentru totdeauna lutul şi ghipsul în favoarea lemnului şi a materialelor solide.
Întârzâie, din păcate, invitaţia oficială, făcută lui Doru Stoica, de a ridica într-o piaţă publică o mare sulptură monumentală.
Constantin Zărnescu – septembrie 1999

                                                        Maternă (duraluminiu)


Doru Stoica a ajuns, acum, la anii maturităţii prin talent şi trudă să fie el însuşi.Sculptor ce simte structura pietri, intuind în masa inertă forma plină de viaţă, ataşat lemnului unde nobleţa fibrei concură la eleganţa mişcării, Doru Stoica are o frazare la fel de concretă şi în metal. Dacă ar fi să caracterizez succint lucrările durateîn aceste materiale, aş semnala stricteţea de mijloace, simplificarea planurilor, de cele mai multe ori ample, artistul urmărind estomparea, uneori până la dispariţie a efectelor decorative pentru a ajunge la cea ce este o idee limpede şi monumentală.
Gheorghe Arion-„Steaua”, nr.5/1987


        

















   Cariatidă (lemn)                                                              Marmora  (piatră)                                                                                                                                                                                                                                                 

De aproape patru decenii, cu sensibilitate, îndârjire şi vicacitate demne de admirat, Doru Stoica a verificat rezistenţa şi melodicitatea trunchiurilor de copac, ale pietri şi marmurei sau a modelat în lut reavăn forme sculpturale diverse, transpuse apoi în metal, bronz, ceramică, dând curs unei trăiri sincere şi profunde care avea să configureze sugestiv mutaţiile şi motivaţiile spirituale ale unui particular destin artistic.Negoiţă Lăptoiu

                                                   Icar (duraluminiu)


Din anuarul Asociației ”Fiii Satului Bănișor” nr.1/ 2004
Citeşte mai mult >>

duminică, 6 martie 2011

FLORIAN PETRUȚ

Florian Petruț s-a născut în anul 1939 în satul Serghiș, județul Bihor. Mama sa, Maria Balog, s-a născut în Bănișor. Tatăl ei, bunicul lui Florian Petruț, a fost Teodor Balog, boacter în sat. Și-a petrecut o bună parte din copilărie în Bănișor, la bunici, unde a început și școala primară fiind elevul înățătorilor Valeriu și Leontina Vanca. A terminat școala primară în satul Unip din județul Timiș, unde s-au stabilit părinții lui, a urmat apoi cursurile Liceului Loga din Timișoara și a Facultății de Filologie a Universității din Timișoara pe care o întrerupe în 1956, anul revoluției ungare, când a fost arestat, judecat și condamnat, fiind acuzat că a participat la o demonstrație revendicativă studențească. A fost deținut în mai multe închisori din țară și eliberat în anul 1962. După eliberare a reușit să-și termine studiile universitare. După terminarea facultății a avut mai multe ocupații, printre care și cea de profesor și redactor literar. A scris poezie și proză pe care le-a publicat în diverse reviste literare. A murit în anul 2008.


IMN
Și eu m-aș fi voit un fel de stea
Peste Majar, peste Vale,
De dragul măriei tale
Bănișor, tu cușma mea.
Tu, sumanul meu de mire,
Tu, opinca mea de drum,
Aud nojițele râzând
       pe pulpa mea subțire
Și prunele în somn mă dor
Când zac în căzi de câte-o maje
Doamne ! hai să stăm de strajă
La un colț de Bănișor.
Tu așază-te cu luna
Lângă Roncea, ori pe Coastă
Ștefăneasă fata noastră
Am venit să-ți sărut mâna,
Am venit să-ți cer iertare
Că plecai așa departe
Fără să-ți fi scris o carte
În atâția ani de sare.
Nu mai plânge, azi nu sânger,
Nu-i copilul de altă dată
Când veneai și dezbrăcată
Lângă coapsa lui de înger.
Azi mi-a înălbit sprânceana
Și privirea-i mai domoală
Ca un bivol când se scoală
Ori câine când își linge rana.
Sărut mâna încă odată,
Rămas bun, la revedere,
Mâine dacă prind putere
Mă întorc cu prima rată
Și de-om merge și la școală
Tu cu flori să-mi umpli banca
Poate vine domnul Vanca,
Poate vine doamna Vanca
Să le dăm câte-o petală
Că mai mult nu știu să ducă
Mâna le-a ajuns firavă
Precum firul de otavă
De pe iea ta, fătucă.

Florian Petruț
București 2004

În închisoare, ca și mulți alți deținuți poeți, din lipsă de creion și hârtie, Florian Petruț își ”scria” poeziile în minte. Deși la data când a compus această poezie era liber, el a ”scris-o” la fel și mi-a dictat-o ca să o cuprind în anuarul ”Bănișor” nr.1/2004. Începând cu acest număr o să public mai multe materiale apărute în anuare.








Citeşte mai mult >>