marți, 6 martie 2012

ICOANA

Valoarea spirituală a icoanei


Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, a avut în centrul atenției însemnătatea icoanei și redescoperirea valorii ei pentru viața noastră spirituală. Este îndeobște cunoscut faptul că ortodoxia, este un cuvânt compus din doi termeni: orto =drept și doxa= învățătură, ceea ce înseamnă dreapta învățătură sau dreapta credință, dar pare oarecum surprinzător faptul că se dedică o duminică ortodoxiei și toată învățătura de credință se comprimă astfel încât toată atenția se polarizează asupra cinstirii icoanelor. În acest context se naște o întrebare oarecum legitimă: Cât de importante pot fi în definitiv icoanele pentru noi?
Contestarea icoanelor și mai apoi lupta împotriva lor, a pornit din rațiuni greșite și străine de lumea creștină. În sec. VI apare mahomedanismul sau islamul, religie care nu concepe ca Allah să poată fi reprezentat în imagini. Din moment ce divinitatea este duh, este imaterială, înseamnă, spuneau ei, că nu poate fi perceptibilă vizual. Aceași logică au adoptat-o mai apoi și alte confesiuni, unele creștine chiar și este menținută până în zilele noastre.
 Aș vrea să arat încă de la început, că lupta împotriva icoanelor nu este o luptă împotriva artei, a culorii sau a frumosului, ci este o luptă care contestă subtil întruparea Mântuitorului Iisus Hristos și în definitiv deformează adevărul despre mântuirea lumii realizată de Hristos Domnul prin întruparea Sa. Atâta vreme cât credem că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și ”că pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer”, credem că și-a asumat real firea noastră omenească fiind astfel Dumnezeu adevărat și om adevărat. Credem că ucenicii Săi atunci când au privit umanitatea lui Hristos, i-au perceput și dumnezeirea Sa. De altfel, la dorința manifestată de către Filip, care i se adresează lui Iisus zicându-i: ”Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns,”Acesta îi răspunde:”De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?”(Ioan14:9) Așadar în virtutea faptului că Dumnezeu a purtat trup omenesc, El poate fi reprezentat, poate fi pictat. Încă din timpul Său au rămas reprezentative cel puțin două icoane nefăcute de mână, adică nepictate, mai degrabă aș zice, este vorba de o imprimare a chipului lui Hristos pe pânză. Un caz celebru este marama Sf. Veronica despre care s-a vorbit mult în toată istoria creștinismului iar în celălalt caz, este vorba de Abgar regele Edesei, care bolnav fiind trimite solie la Mântuitorul cu rugămintea ca Acesta să meargă și să-l vindece. Hristos își imprimă chipul feței pe o bucată de pânză, pe care o oferă apoi solilor să o ducă regelui, pânză care avea să-l vindece pe rege și să –i substituie prezența lui Hristos.
Ar trebui să se știe, că icoana nu este un simplu obiect decorativ pentru o încăpere ci este mai degrabă o prezență plină de har. Orice icoană se sfințește și prin sfințire capătă o însemnătate cu totul aparte devenind  o ”fereastră” spre Dumnezeu. În rugăciunea de sfințire a icoanei se spune la un moment dat:”și tuturor celor ce o vor cinsti, se vor închina și se vor ruga Ţie înaintea ei, să le fii ascultător, milostiv și dătător darnic de tot binele, mântuindu-i de toată supărarea și nevoia și de toate durerile sufleteşti și trupeşti, învrednicindu-i harului și milei ce vor dori de la Tine…”arătând astfel că icoana înlesnește apropierea noastră de Dumnezeu. Dacă rugăciunea este dialogul nostru cu Dumnezeu, icoana este suportul vizual în rugăciunea noastră. Privind icoana rugându-te, pe nesimţite te trezești că ai trecut dincolo de materie și că te găsești într-o relație extraordinar de intimă cu Creatorul. E la fel ca atunci când privind fotografia copiilor sau a nepoților pe care nu i-ai văzut de mult, privindu-i retrăiești clipele frumoase petrecute oarecând împreună.
E trist că și în vremurile noastre, în numele libertății de exprimare, sunt voci care se ridică împotriva icoanei, dar este mai trist, că mare parte dintre ”cinstitorii de icoane” nu îi mai dau importanța cuvenită. Icoana se banalizează atunci când este folosită în scop comercial sub formă de brelocuri, mărtișoare, accesorii auto sau diversele forme de iconițe, care pot la un moment dat să șteargă din conștiința noastră acel fior sacru pe care-l avem cu adevărat în fața unei icoane. De aceea cred că importanța Duminicii Ortodoxiei, înainte de toate, este aceea că ne redescoperă tuturor valoarea spirituală pe care icoana o are pentru viața noastră duhovnicească.

                                                                                  Pr. Augustin Câmpean

6 comentarii:

Anonim spunea...

Parinte, n-am fost multumit de raspunsul la intrebarea cum postiti.Nu-mi expic retinerea dvs. de a-mi da un raspuns clar şi exact!
Referitor la icoane: Dacă aţi fi exilat intr-o insulă pustie si vi s-ar da voie sa luati cu dvs. o singura icoană, ce icoana ati lua?

Anonim spunea...

Bine, ceea ce fac eu acum nu e deloc crestinesc, dar o sa ma confesez public ca sa va fiu pe plac.
Prima saptamana din post e una mai speciala, se spune ca ”da tonul” pt. restul perioadei. Relativ, am reusit sa mananc doar o data in zi. Mananc mancare de post simpla, nu specialitati, beau mai multa apa, nu cosum alcool etc.intr-un cuvant nimic deosebit. Dar ma ajuta mult. Sa nu se confunde postul nostru cu postul greco-catolic care este mult mai usor(se permite oua, lapte etc).
Mi-am intensificat programul de rugaciune, citesc mai mult impunandu-ni sa deschid in fiecare zi Sf. Scriptura, incerc sa iert, sa trec cu vederea, sa ajut, sa vad bolnavi, sa-mi selectez emisiunile de la tv, articolele din presa. Ca o concluzie incerc sa fiu mai bun. Fiecare face după puterea sa, important e ca atunci in Noaptea de Inviere sa simti ca Hristos iti patrunde fiinta si un imens val de bucurie negraita te cuprinde.
Astea nu-s povesti ci e realitate.
Sa aveti post binecuvantat si iertati-ma!
Fiecare icoana isi are frumusetea ei, pt mine personal reprezentativa este icoana Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântând.

Anonim spunea...

Ce părere aveşi despre icoanele facatoare de minuni si despre cele care plang?

Anonim spunea...

Icoanele făcătoare de minuni sunt o realitate, insa trebuie facuta diferenta intre Icoana si Dumnezeu. Nu icoana face minunea, ci Dumnezeu datorita rugacinilor noastre pe care le facem inaintea icoanei. Scriam ca icoana prin sfintire este o prezenta plina de har, dar are scopul de a ne transpune pe noi inaintea lui Dumnezeu.
In aceasta ordine de idei, orice icoana sfintita poate fi numita facatoare de minuni, pt. că factorul decizional in provocarea minunii nu este imaginea ca atare ci este credinta noastra si raportarea noastra sincera la Dumnezeu.
Acest lucru nu- l inteleg multi oameni, ei cauta imaginea si se mira ca nu se intampla nimic. Adevarul e ca s-au creat si foarte multe legende mai mult sau mai putin adevarate cu privire la icoane, dar oamenii le-au creat si tot ei le-au alimentat.
In ce priveste icoanele care plang... n-am vazut, am auzit doar, dar aceasta chestiune este rara si destul de discutabila. Dar trebuie pornit de la faptul ca Dumnezeu poate face minuni oricand, minuni se intampla si in viata noastra sunt la tot pasul, de aceea cred ca Dumnezeu poate face si lucrul acesta posibil. Dar chiar daca s-a intamplat ca o icoana sa planga, acesta nu e un motiv de bucurie, din contra, acest eveniment este menit sa atraga atentia oamenilor din anumite zone care au mahnit dragostea lui Dumnezeu.

Anonim spunea...

eu as lua icoana sfintei treimi sau orice alta icoana insa important este sa sti ce doresti sa obtii de la o icoana
eu totusi cred ca nu se intelege importanta icoanei in viata unui ortodox

Anonim spunea...

De ce credeti asta?

Trimiteți un comentariu