luni, 28 mai 2012

RAŢE SĂLBATICE

Mergând zilnic în Parcul Naţional, urmăresc cu interes şi simpatie ce se întâmplă cu raţele sălbatice, care şi cu ajutorul nostru, au reuşit să supravieţuiască iernii. După ce s-a topit gheaţa de pe lac, am încetat să le mai duc grăunţe. Erau, din acel moment, în stare să se hrănească singure. Nu mai stăteau în grup, ci se izolaseră în mai multe perechi: raţe şi răţoi. Era perioada de împerechere. Pe rând, au dispărut raţele şi pe lac au rămas doar răţoii: intraseră în perioada de cuibărit. Nu-mi dau seama unde aveau cuiburile? Insula, pe care o reclamasem pentru ele de la Primăria Sectorului 2, continua să fie vizitată de pescari şi de plimbăreţi. Probabil, cuibăreau în unele tufişuri mai greu accesibile de pe malul lacului, expuse totuşi vizitelor celor câţiva câini comunitari, aciuiţi în parc. Surpriza mare a fost să văd , într-una din zile, apărând pe lac o raţă cu zece boboci. M-am bucurat! Le-am urmărit zilnic, ca să văd ce se întâmplă cu ele. Au dispărut trei boboci! Nu-mi dau seama ce    s-a putut întâmpla cu ei? Ceilalţi şapte au supravieţuit şi i-am pozat ieri alături de mama lor:

         Răţoiul se ţine la distanţă de raţă şi de boboci:
Mai târziu, a apărut o a doua raţă cu trei boboci. Au supravieţuit toţi. Iată-i, pe două ţâşnitoare de pe lac cu  răţoiul autoizolat:


A urmat a trei raţă, cu şapte boboci. Trei au dispărut! Din păcate, erau la prea mare distanţă de mine şi din poza făcută nu se văd bine!
Mă bucur că,până acum, nu s-au adus pe lac bărci şi hidrobiciclete, la fel ca în anii trecuţi şi că raţele şi boboceii lor n-au fost pre deranjaţi. Le deranjează, totuşi, circulaţia mare din parc şi curioşii care le împiedecă să se apropie oricând şi oriunde de mal. Noroc că sunt şi câteva locuri mai ferite.
Prezenţa pe lac a raţelor şi a bobocilor provoacă multă bucurie vizitatorilor parcului, mai ales copiilor. Prin urmare, meritau ocrotite!
Citeşte mai mult >>

vineri, 25 mai 2012

JURNAL DE ENERGETICIAN (3)

 
         Deşi jurnalul se întinde pe durata întregului an 1982, mă opresc cu el aici, deoarece n-am sesizat nici un fel de interes pentru el: comentarii, voturi, etc. Voi scrie în continuare despre..... raţele sălbatice. Sun sigur că vor trezi un interes mai mare.

20.01.2982
S-au oprit blocurile 4 şi 2 din cauza cazanelor sparte.
Spargerile foarte dese de cazane sunt cele mai numeroase şi neplăcute probleme cu care ne confruntăm. Urmează, în ordine, cărbunele prost, lipsa de cărbune, utilajele nefiiabile, şi unii oameni de calificare slabă, puturoşi şi hoţi.
Cazanele de la etapa I-a (1,2) se sparg din cauza materialului necorespunzător al supraîncălzitoarelor finale de înaltă şi medie presiune (oţeluri austenitice cehoslovace). Se pregăteşte înlocuirea lor.
Cazanele de 1035 t/h se sparg în zona superioară a vaporizatorului în care, îngustările la trecerea de la focar la tirajul convectiv şi orificiile de aspiraţie ale morilor, constituie concentratoare de eforturi unitare la solicitările datorită diferenţelor de temperatură care apar la variaţiile regimului termic în focar legate de pornirea din stare caldă, pornirile şi opririle frecvente de mori, trecerea de pe cărbune pe păcură.

23.01. 1982
Personalul de reparaţii cazane lucrează de aproape două săptămâni, zi şi noapte,în condiţii foarte grele, în două schimburi de 12 ore.

24.01.1982
Este duminecă. Ca urmare a unei hotărâri a Comitetului Judeţean PCR, se lucrează normal (toată lumea este prezentă la lucru). Eu am lucrat şi dumineca trecută,iar în cursul săptămânii am stat două nopţi în centrală şi în fiecare zi până seara târziu. Sunt dărâmat din punct de federe fizic şi moral!

26.01. 1982
Având în vedere situaţia energetică proastă din ţară, din dispoziţii superioare se trimit, în toate centralele pe cărbune „specialişti” din Centrala Industrială şi Minister, pentru a  acorda asistenţă tehnică şi ajutor. În centrala noastră sunt coordonaţi de directorul tehnic al Centralei Industriale. Cei mai mulţi dintre „specialişti” sunt repartizaţi, pe posturi de vătafi, în gospodăria de cărbune pentru a supraveghea descărcarea vagoanelor şi funcţionarea benzilor. Câţiva, care au mai lucrat în centrale, sunt repartizaţi în secţii.
De cele mai multe ori aceşti „specialişti” pierd tipul nefăcând nimic şi mai mult ne încurcă decât ne ajută. Ca să-şi justifice existenţa vânează situaţiile necorespunzătoare din centrală pe care şeful lor le transmite la Bucureşti, de unde suntem apoi bombardaţi cu reproşuri.

P.S. De-a lungul timpului s-au luat foarte multe măsuri cu caracter organizatoric, menite să îmbunătăţească funcţionarea centralei. Au fost detaşaţi, în centrală, pe termen lung, adjuncţi de ministru, directori generali, directori din centrala industrială sau  proveniţi de la alte centrale, specialişti din institutele de proiectări şi cercetări, activişti de partid etc... Degeaba! Niciodată nu s-a acţionat, hotărât, acolo unde trebuia: la mineri pentru asigurarea continuă a cărbunelui din proiect; înlocuirea utilajelor şi instalaţiilor necorespunzătoare cu unele din import Vest; oprirea imediată a blocurilor în toate cazurile când se impunea asta; acordarea timpului necesar pentru readucerea instalaţiilor în stare tehnică corespunzătoare; îmbunătăţirea calităţii personalului, motivarea şi nu extenuarea  lui.
 Majoritatea măsurilor late au fost doar măsuri paliative care au ajutat, uneori, cât o frecţie la un picior de lemn. S-a forţat tot timpul funcţionarea blocurilor şi producerea de energie electrică, uneori cu ori ce preţ. Măsuri corespunzătoare au fost luate abia după Revoluţie, într-o campanie amplă de reparare şi retehnologizare a blocurilor.

Citeşte mai mult >>

vineri, 18 mai 2012

JURNAL DE ENERGETIAN (2)

Continui Jurnalul dorind să scot în relief alte aspecte ale energeticii româneşti din perioada comunistă şi să subliniez, în continuare, tragismul momentelor trăite de cei care lucrau atunci în centralele pe cărbune.

12.01.1982
Sarcina pe centrală 250 MW. Livrările de cărbune permit funcţionarea doar a două blocuri, la sarcini reduse. Blocurile 3 ăi cinci sunt în rezervă, oprite din lipsă de cărbune.
A avut loc o şedinţă a comisiei de omologare a cazanului de 1035 t/h., cu participare numeroasă din afară. S-au fabricat deja 12 cazane fără ca prototipul (cazanul nr.3 din centrala noastră) să fie omologat, deşi legile ţării interzic asta. Nu s-a omologat nici de data asta. S-a pierdut mult timp până ce şi-au dat seama toţi participanţii că omologarea nu este posibilă din cauză că nu se efectuaseră măsurătorile care să ateste performanţele cazanului. Omologarea a fost reprogramată.
S-a dorit să se omologheze cel puţin modificările de la cazanul 6 (montarea unui grătar post-ardere, modificarea transportorului de zgură, şi realizarea unui brâu refractar în focarul cazanului). Nici această omologare n-a fost posibilă. Rezultatele preliminare ale măsurătorilor făcute la acest bloc au demonstrat că el nu poate depăşi sarcina de 250 MW, din cauza cazanului, la funcţionarea acestuia în condiţiile din proiect: cărbune de 1600 kcal/kg, cu 6 mori, fără păcură. Randamentul cazanului este de numai 83%, faţă de 97% cât era prevăzut în proiect

P.S. Aşa se proceda atunci. Din dorinţa de a face totul foarte repede, din dorinţa de a deveni o ţară industrializată  peste noapte, se sărea peste etape importante. Cazanului i s-au adus nenumărate alte „îmbunătăţiri”, fără ca el să poată să-şi realizeze performanţele din proiect. Mai grav decât faptul că el nu-şi realiza sarcina nominală şi randamentul  din proiect era fiabilitatea lui scăzută. Aceste cazane au fost pornite şi oprite ca şi motoretele: de mii de ori. Uneori ele au fost pornite  oprite apoi repornite de două sau trei ori în aceiaşi zi!

13.01.1982
Sarcina pe centrală 370 MW ( vă amintesc: puterea instalată a centralei era de 1720 MW!) În funcţiune erau blocurile 4 şi 6.
A avut loc un eveniment neplăcut: peste capul meu (directorul tehnic al centralei), neţinându-se seama de dispoziţiile mele anterioare, în lipsa mea, la dispoziţia directorului centralei, s-a pus sub tensiune (în funcţiune) staţia de 6 kv cărbune, o investiţie nouă, menită să amelioreze funcţionarea centralei. Punerea în funcţiune a staţiei s-a făcut fără să fie terminate toate lucrările, fără să fie create condiţii sigure de funcţionare. Dispoziţia directorului contravine  prevederi Decretului 400, abia emis, care prevede ca obiectele de investiţii să fie puse în funcţiune numai după terminarea tuturor lucrărilor şi îndeplinirea condiţiilor necesare. Ca urmare a cestui fapt, între mine şi directorul centralei a avut loc o discuţie neplăcută şi pentru că nu era prima dată când acesta intervenea fără să mă consulte în sfera mea de activitate (domeniul tehnic al centalei). La o oră după această discuţie,mi-am trimis demisia la Centrala Industrială de care aparţineam (CIPEET- Bucureşti)

P.S.
Eram convins, şi nu numai eu, că nu vom putea să îmbunătăţim funcţionarea centralei fără să instaurăm un regim sever de respectare a instrucţiunilor şi normativelor de funcţionare şi m-am luptat pentru asta. Eram sabotaţi nu de director, ci de conducerea superioară (Centrală Industrială şi Minister) de unde veneau presiuni pentru grăbirea punerilor în funcţiune a obiectivelor noi de investiţii, pentru ţinerea în funcţiune a unor blocuri care ar fi trebuit oprite ( cu cazane sparte, de exemplu) pentru repornirea unor blocuri care nu aveau asigurate condiţiile necesare de funcţionare (combustibilul, de exemplu). Directorul centralei era un tip slab, care ceda acestor presiuni. Funcţionarea prelungită cu un cazan spart, e un adevărat dezastru. Dacă este vorba de o spargere a economizorului sau a vaporizatorului cazanului,  apa face ravagii în zonă, datorită efectului de eroziune şi reparaţia se complică atât ca dificultate cât şi ca durată.
Demisia mea devenea efectivă după expirarea preavizului de 14 zile.

Citeşte mai mult >>

vineri, 11 mai 2012

SETEA SPANIOLILOR


Recenta invazie a spaniolilor în Bucureşti, cu prilejul meciului de fotbal Atletico Madrid - Atletico Bilbao, a dat naştere la tot felul de comentarii favorabile. Au fost unanim admiraţi pentru buna lor dispoziţie şi pentru comportarea lor civilizată. Eu am mai admirat la ei ceva: setea nepotolită. Nu ştiu dacă această sete a fost provocată de diabetul insipid (se ştie ca acesta te obliga sa bei tot timpul), de faptul că în ţară la ei nu mănâncă decât peşte sărat sau de patima lor pentru bere? Da, au băut, tot timpul, numai bere! Mare noroc am avut, noi românii că, după Revoluţie, toate companiile europene mari fabricante de bere şi-au deschis  fabrici în România şi că acum berea se găseşte la noi pe toate drumurile! Mare inspiraţie au avut edilii Bucureştiului să reabiliteze Centrul Vechi şi să dea prilejul întreprinzătorilor particulari să deschidă acolo o sumedenie de terase!  Aceştia au făcut, timp de două zile, vânzări record de bere. Dacă n-ar fi fost aceste condiţii, ne-ar fi salvat doar apa din Dâmboviţa!
Am fost, în ambele zile, în Centrul Vechi. În prima zi ca să văd filmul românesc „Undeva la Palilula” (un film cu imagini de coşmar, de la un capăt la altul), la Teatrul de Comedie, a doua zi special ca să-i văd pe spanioli.  În prima zi, erau încă în minoritate faţă de muşterii autohtoni ai teraselor din zonă. În a doua zi, au fost într-o majoritate zdrobitoare! Abia se mai putea circula pe bătrânele străzi! Fiecare spaniol, fie că era bărbat, fie că era femeie, fie că era bătrân sau tânăr imberb, fie că stătea pe un scaun, fie că stătea în picioare, era cu o sticlă, cutie sau halbă cu bere în mâini, bea, cânta sau scanda.
I-am văzut pe spanioli şi mărşăluind pe bulevardul Decebal, în apropierea căruia locuiesc, în drum spre stadion. Aveau, aproape fiecare, în mână o sticlă sau cutie cu bere,  cântau sau scandau. Când li se goleau buteliile – şi se goleau repede – se reaprovizionau cu altele de la restaurantele , terasele, sau chioşcurile de pe traseu.  Nu reuşeau să-şi astâmpere setea!!!
Un lucru m-a mirat, peste măsură: n-am văzut nici un spaniol beat, n-am asistat la nici un scandal şi nici, cel puţin, la o altercaţie!! Ţin la băutură spaniolii!

Prima zi

A doua zi
Citeşte mai mult >>

miercuri, 9 mai 2012

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI


Sunt, de mulţi ani, client al Bibliotecii Naţionale. Am fost de multe ori în sediul ei prăfuit de pe strada Doamnei. Am aşteptat cu nerăbdare să se deschidă noul sediu. După cum ştiţi, evenimentul a avut loc la 23 aprilie, anul acesta. Eu am vizitat noul ei sediu ieri, 8 mai, la 15 zile de la inaugurare, şi am devenit fericitul posesor al cardului de acces nr. 2393.
Noul sediu al Bibliotecii arată excelent şi din exterior! E o clădire modernă care  va deveni, cu siguranţă, una din emblemele Bucureştiului. Ea adăposteşte, în corpuri distincte, atât Biblioteca Naţională cât şi Ministerul Culturii


Biblioteca arată la fel de bine şi în interior. M-au impresionat spaţiile mari din afara încăperilor: atriumul, care ocupă centrul clădirii, se înalţă pe toate cele patru etaje ale sale şi e acoperit cu sticlă, spaţiile expoziţionale de la parter, holurile foarte largi de la toate etajele (mobilate cu mese şi scaune), fişierul de la mezanin. Sălile de lectură, în număr de şapte (deocamdată) sunt amenajate pe criterii tematice (filologie, tehnică, ziare şi reviste, copii şi tineret etc.) la etajul unu. Sunt spaţioase, cu mese mari  cu lămpi cu neon montate pe ele şi  cu scaune confortabile. Unele au vedere spre Dâmboviţa şi Casa Poporului, altele spre Tribunalul Bucureşti.

Vedere spre exterior din sala de lectură "Filologie"

Amenajarea bibliotecii nu este terminată. Alte săli de lectură urmează să fie amenajate la etajul doi, iar, la celelalte etaje urmează să fie aduse activităţi ale bibliotecii răspândite încă prin Bucureşti.
Citeşte mai mult >>

marți, 1 mai 2012

JURNAL DE ENERGETICIAN, ROVINARI 1982(1)


Înainte de Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea megalomanică a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică care a obligat la sacrificii industria, dar  mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.
Deficitul de care vorbeam mai sus era generat nu atât de puterea electrică instalată în ţară cât de funcţionarea defectuoasă a centralelor electrice, mai ales ale celor cu utilaje româneşti. După cum ştiţi, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut, peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina de 50 MW la turbina de 330 MW ! , ambiţionându-ne să fabricăm şi toate instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. În plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni!
Eu am lucrat în toate cele trei termocentrale. În anul 1982 la Rovinari şi în 1986 la Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. Încerc să spicuiesc din ele ca să vă dau posibilitatea să înţelegeţi condiţiile în care am lucrat.

1.01.1982
Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea termocentralei, în calitate de director tehnic. Am trăit aici o sumedenie de evenimente excepţionale prin tragismul lor. Am încercat să le rememorez. N-am reuşit să mi le amintesc pe toate. Acesta este motivul pentru care mi-am propus ca, începând de azi, să mi le notez zilnic.
Centrala Termoelectrică Rovinari, pe cărbune, are o putere instalată de 1720 MW, în şase blocuri:
Blocurile 1 şi 2, de provenienţă cehoslovacă, au 200 MW fiecare.
Blocurile 3,4,5, 6 au 330 MW fiecare.  Turbina blocului 3 este franţuzească (Rateau). Turbinele celorlalte blocuri de 330 MW sunt româneşti, fabricate la IMGB Bucureşti, după licenţă Rateau. Cazanele acestor blocuri sunt româneşti, au 1035 t/h fiecare şi sunt fabricate la Uzina Vulcan Bucureşti, după licenţă Babcock.
Anii punerii în funcţiune ai blocurilor sunt următorii:
Bloc 1 – 1971
Bloc 2 – 1972
Bloc 3 – 1975
Bloc 4 – 1976
Bloc 5 – 1977
Bloc 6  - 1978

2.01.1982
Am fost de serviciu din partea conducerii. Fiind decretată zi de sărbătoare, nu lucrează decât personalul din ture şi cel consemnat în centrală pentru intervenţii.
Au funcţionat doar două blocuri. Un bloc este în revizie tehnică, iar celelalte (blocurile 1,2,5) sunt oprite din lipsă de cărbune şi păcură.
Funcţionăm în astfel de condiţii începând din a doua decadă a lunii decembrie. Funcţionarea relativ „bună” din lunile octombrie şi noiembrie (cu patru până la cinci blocuri şi o sarcină medie de 574 MW în luna noiembrie, a pulverizat cărbunele din depozite. Ploile şi ninsorile din luna decembrie  ne-au pus la pământ. Cărbunele noroios care ne vine din cariere precum şi cel ud din depozitele descoperite, a provocat numeroase înfundări de buncăre, de concasoare şi împotmoliri de benzi, evenimente care au provocat, în mod repetat, întreruperea alimentării cu cărbune, obligându-ne să trecem cazanele  total sau parţial la funcţionarea pe păcură. În aceste condiţii, rezervele de păcură s-au topit, văzând cu ochii.

P.S. Vă rog să aveţi în vedre faptul că în anii aceia, România era în plină criză energetică şi  că asupra noastră se exercita o presiune teribilă  ca să producem cât mai multă energie electrică. Pentru orice oprire sau reducere de sarcină pe blocuri, eram luaţi la întrebări de conducerea Ministerului Energiei Electrice. În cazurile deosebite, primeam telefoane şi de la Consiliul de Miniştri sau Comitetul Central PCR.


Citeşte mai mult >>