miercuri, 9 mai 2012

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI


Sunt, de mulţi ani, client al Bibliotecii Naţionale. Am fost de multe ori în sediul ei prăfuit de pe strada Doamnei. Am aşteptat cu nerăbdare să se deschidă noul sediu. După cum ştiţi, evenimentul a avut loc la 23 aprilie, anul acesta. Eu am vizitat noul ei sediu ieri, 8 mai, la 15 zile de la inaugurare, şi am devenit fericitul posesor al cardului de acces nr. 2393.
Noul sediu al Bibliotecii arată excelent şi din exterior! E o clădire modernă care  va deveni, cu siguranţă, una din emblemele Bucureştiului. Ea adăposteşte, în corpuri distincte, atât Biblioteca Naţională cât şi Ministerul Culturii


Biblioteca arată la fel de bine şi în interior. M-au impresionat spaţiile mari din afara încăperilor: atriumul, care ocupă centrul clădirii, se înalţă pe toate cele patru etaje ale sale şi e acoperit cu sticlă, spaţiile expoziţionale de la parter, holurile foarte largi de la toate etajele (mobilate cu mese şi scaune), fişierul de la mezanin. Sălile de lectură, în număr de şapte (deocamdată) sunt amenajate pe criterii tematice (filologie, tehnică, ziare şi reviste, copii şi tineret etc.) la etajul unu. Sunt spaţioase, cu mese mari  cu lămpi cu neon montate pe ele şi  cu scaune confortabile. Unele au vedere spre Dâmboviţa şi Casa Poporului, altele spre Tribunalul Bucureşti.

Vedere spre exterior din sala de lectură "Filologie"

Amenajarea bibliotecii nu este terminată. Alte săli de lectură urmează să fie amenajate la etajul doi, iar, la celelalte etaje urmează să fie aduse activităţi ale bibliotecii răspândite încă prin Bucureşti.

6 comentarii:

Unknown spunea...

Mereu am trecut pe langa acest sediu si ma tot gandeam ce-o fi fiindca nicaieri nu era afisata nici o inscriptie din care sa rezulte ce este acolo. Cladirea este impresionanta si abia astept sa o vizitez si eu....!

Anonim spunea...

de aici s-o fi tras deea aparuta astazi in EVZ ?
"IMPOZIT PE BERE" ???????
INTENTIE GUVERNAMENTALA !!
asta imi aminteste un citat nu mai stiu din cine : bravo popor ! merci ca ni-atzi ales !
k

Artemiu Vanca spunea...

N-am înţeles nimic!

Anonim spunea...

Mirel , ma deceptionezi ! nu ai realizat ca am plasat gresit mesajul ? ca locul lui era mai sus la "insetatii spanioli" , dupa comentariul lui Vlad ? caci ! pentru mine comentariul isi are locul in josul paginii , !acum bag de seama ca aici este invers ... dar ! sa scrii ca "n-ai inteles nimic !" ... tu autorul ! sa nu faci nicio legatura cu propriul tau articol- alaturat ?!? parca nu este prea elegant ... iti promit sa nu mai gresesc scriind comentarii ... k

Artemiu Vanca spunea...

Acum am înţeles. Stii catre-i asemanarea intre un ardelean si un telefon? În ambele cazuri trebuie să dai cu pumnul ca sa le cadă fisa.

Anonim spunea...

Hei , asa imi placi ! intr-un ardelean cu humor nu se da cu pumnul ... nici in telefoanele "publice" cu fisa nu am dat !? ... cred ca pe vremea aceea nu ajungeam pina la aparat !!! k

Trimiteți un comentariu