duminică, 16 decembrie 2012

DE CE ESTE ROMÂNIA ALTFEL?


Este vorba despre cartea cu acelaşi titlu a lui Lucian Boia. Am cumpărat-o tot de la Gaudeamus şi m-am bucurat să aflu că a fost cea mai vândută carte a târgului. Prin urmare, mi-am zis, am ştiut să aleg! Nu la fel de bucuros am fost după ce am citit-o. De ce? Pentru că Lucian Boia ne spune nişte adevăruri crude referitoare la noi românii. Este adevărat, le-a mai spus, pe rând, şi în celelalte cărţi ale sale. De data asta ni le serveşte, în rezumat, pe toate deodată şi ne provoacă o indigestie, adică un rău de ordin intelectual, sentimental, patriotic, nici nu ştiu cum să-i spun! Mi-au căzut greu  şi la stomac!
E un şoc să ţi se spună că, de fapt, noi românii nu ştim din cine ne tragem - sau că ne tragem din toţi care-au trecut „pe strada noastră”- şi că nu ştim de ce, după ce  ne-am încrucişat cu toate neamurile, vorbim totuşi o limbă romanică! Nu-ţi pică bine să ţi se reamintească că ţările române sunt ultimele care au luat naştere în Europa, după care să ţi se spună: Când eşti la urmă ai şanse să rămâi tot acolo, iar apoi să ţi se demonstreze că am reuşit să ne „valorificăm” aceste şanse!  Îţi vine greu să ţi se spună că până în secolul al XIV-lea am fost analfabeţi! Eşti şocat să afli că domnitorii noştri au fost altceva decât ni s-a spus până acum, că cei ce-şi ziceau Basarabi nu erau de fapt Basarabi, că Mihai Viteazul nu era nici barem român! Că am fost şi că am rămas ţărani, că majoritatea românilor am trăit şi trăim la sate,  nu trebuia să ni se mai spună, o ştim şi o vedem, dar că şi din punct de vedere al urbanizării suntem pe ultimul loc în Europa, o aflăm acum.
În vechime am fost nişte troglodiţi. Abia în secolul al XIX-lea am început să ne mai deşteptăm şi să ne mai cizelăm. Am făcut-o împrumutând de la alţii şi imitându-i pe alţii, noi n-am fost în stare să crem cine ştie ce: scrierea chirilică am luat-o de la bulgari, cea latină de la occidentali, slavona veche, greaca şi franceza au fost, pe rând, limbile noastre culturale. Prima noastră constituţie am luat-o de la belgieni, legislaţia am luat-o de la francezi , primele noastre universităţi şi Academia Română au fost create tot după model occidental. În materie de arte n-am fost altceva decât nişte imitatori: Grigorescu este un pictor „francez” (s-a format la Barbizon); nici Aman, Andreescu, Luchian, nu sunt români prin maniera de a picta; Eminescu este un „occidentalizat”, de formaţie germană. România este invadată de străini - evrei în principal - a căror pondere în economie şi comerţ este de aproape 50%. Multe din marele realizări ale secolului sunt legate de străini: Carol Davila în medicină, Paul Gottereau şi Albert Galeron în arhitectură, Pavel Kiseleff în administraţie, Carol I în modernizarea ţării
Dintr-un complex de inferioritate al românilor se naşte, la începutul sec XIX, ideea Şcolii Ardelene a originii noastre latine. La mijlocul secolului, o idee şi mai năstruşnică: Nicolae Densuşianu pledează pentru originea noastră sută la sută dacă. Ne lăudăm fără temei că, în vechime, domnitorii noştri au stat de pază la porţile Europei.  Suntem antisemiţi, antimaghiari.
Corupţia şi clientelismul sunt sporturile noastre naţionale. Avem nevoie de tătuc, ne aranjează  regimurile totalitare. Nu avem şira spinării, deviza noastră fiind „Capul plecat sabia nu-l taie”. În 1868, Titu Maiorescu spune, referitor la societatea românească că este o formă fără fond. Suntem o ţară neserioasă. „O ţară tristă, plină de umor” (Gh. Bacovia).
După înfăptuirea României Mari, la 1918, Lucian Boia ne demonstrează că nu am devenit nici stat naţional ( minorităţile naţionale deţin o pondere importantă în total populaţie), că n-am reuşit să ne construim o economie importantă (venitul pe cap de locuitor este unul din cele mai mici din Europa; agricultura continuă să fie neperformantă), n-am reuşit să ne edificăm o democraţie veritabilă (obişnuinţa românilor de-a vota cu puterea, se instaurează dictatura lui Carol II).
Afirmaţia că România a trăit o epocă de aur între cele două războaie, este falsă. Singurul lucru notabil din această perioadă este o viaţă culturală efervescentă, în care se remarcă evreii.
Nu prea avem onoare. Figurile pe care le-am făcut diferiţilor aliaţi în timpul celor două războaie mondiale au făcut ca credibilitatea României pe plan internaţional să fie foarte scăzută.
În România a fost Holocaust. În România n-a fost Holocaust. În carte sunt susţinute ambele teze, un mod solomonic de a judeca uneori situaţiile de către Lucian Boia.
În ciuda faptului că în 1944 la noi în ţară erau doar o mie de comunişti, România avea să devină una din cele mai comuniste ţări. Populaţia fie că a îmbrăţişat comunismul - de regulă din oportunism - fie că i s-a supus aproape fără să crâcnească. Comunismul  a deprins oamenii cu minciuna şi hoţia. Pilele şi relaţiile au devenit modalităţile cele mai uzitate pentru a răzbate şi a reuşi. Economia subterană a atins cote mari. Deviza oamenilor muncii din România: „Voi vă faceţi că ne plătiţi, noi ne facem că muncim”. Treptat regimul devine tot mai naţionalist. Ne vindem minorităţile conlocuitoare (evreii şi germanii), ne uităm la TV la bulgari, sârbi şi unguri, pentru că la noi nu prea mai avem ce vedea.
Lucian Boia spune: Orice societate are ce merită. Aşa se face că noi ne-am pricopsit cu Ceauşescu, care a avut ambiţia să facă din România „cea mai cea” ţară. Sub domnia lui Ceauşescu, în 25 de ani, s-a construit mai mult decât, laolaltă, sub toate stăpânirile succesive, de la regii daci, trecând prin epoca voivodală, până la suveranii României moderne, afirmă autorul. El demolează biserici, vrea să mute pe ţărani în blocuri. Reuşeşte să păcălească pe conducătorii statelor capitaliste luându-şi o înfăţişare de democrat; regina Marii Britanii îl plimbă cu caleaşca. Românii o duc din ce în ce mai greu, dar continuă să rabde şi să tacă.
În decembrie 1989, a „explodat mămăliga”. Am avut revoluţie la televizor şi terorişti fantomă. Ceauşeşti au fost împuşcaţi.  În 1990  Ion Iliescu a fost ales preşedinte cu 85% din voturi şi a demarat instaurarea în ţară a unei „democraţii originale”. Partidul Comunist a fost desfiinţat, dar comuniştii rămân stăpâni pe ţară. Securitatea şi-a schimbat numele. Am speriat Occidentul cu mineriadele şi, în sfârşit, o veste bună: între 2000 şi 2008 avem o creştere viguroasă a economiei.
N-avem  o elită veritabilă. Am moştenit-o pe cea comunistă, fabricată pe bază de dosar. Avem profesorii universitari şi academicienii care nu-şi merită titlurile. Impostura e în floare. Victor Ponta a plagiat şi, cu siguranţă, mulţi alţii. Universităţile particulare româneşti fabrică masteri şi doctori contra-cost. Ponderea populaţiei rulare în total populaţie este ridicată. Satul seamănă cu o margine de oraş, iar întreagă România cu o mahala. Manelele sunt pe cale de-a deveni muzică naţională.
Românii, în medie, nu sunt probabil mai puţin instruiţi decât  occidentalii. Sunt însă, cu siguranţă, mai puţin educaţi, scrie Lucian Boia. Mai sunt românii o naţiune? se întreabă el. Ne-am ales ca brand de ţară o frunză verde, adică nimic! Occidentul ne confundă cu ţiganii. Românilor aflaţi în străinătate le este ruşine să-şi decline naţionalitatea. Ne lipsesc nemţii şi evreii.
Suntem apatici. Ni s-au redus salariile cu 25% şi n-am protestat. La UE acceptăm tot ce ni se oferă. Suntem incapabili: în 2012, n-am reuşit să absorbim decât 10% din fondurile europene nerambursabile, în timp ce polonezii le-au absorbit 100%.
Viaţa politică din România lasă o senzaţie de „neautenticitate”. Ideologiile nu înseamnă nimic. Se migrează într-o veselie de la un partid la altul. Sloganul politicienilor este: „A fi sărac nu este o virtute”. Statul este devalizat sistematic, de cine poate şi de cine apucă. A fost condamnat comunismul, dar asta n-a schimbat nimic. Lege lustraţiei tinde să se transforme într-o caricatură.
Circul din vara anului 2012: Traian Băsescu este suspendat. El a încălcat constituţia în spirit şi s-a priceput ca, încet, încet, în câţiva ani să ia în mână aproape toate frâiele conducerii statului şi a avut, categoric, tendinţe dictatoriale, dar n-a apucat să fie un dictator veritabil. Cei care l-au suspendat  n-au dat o lovitură de stat, au mers puţin alături de constituţie şi s-au grăbit foarte tare, alarmând Uniunea Europeană. Comisia Europeană nu l-a sancţionat pe Traian Băsescu pentru derapajele lui, dar s-a grăbit să-i sancţioneze pe „pucişti”.. Vicor Ponta a aceptat în mod slugarnic cele 11 porunci ale Bruxelului. Referitor la tandemul Anonescu Ponta, Lucian Boia declară: N-ar strica o linie de mijloc, cu mai puţine plecăciuni şi un dram de decenţă în exprimări. Preşedinta Lituaniei, în vizită la  Cotroceni, a spus, adresându-se întregii clase politice româneşti: Maturizaţi-vă şi fiţi responsabili! Toată lumea a tăcut. Cota monarhiei este în creştere.
În final, Lucian Boia conchide: România este o ţară care se încăpăţânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori  şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări. Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice şi ceea ce merge. Nu este un merit să mergi corect, e o deficienţă să mergi strâmb.
La o sesiune de autografe de la Librăria Humanitas Cişmigiu, i-am spus lui Lucian Boia în timp ce-mi acorda autograful pe cartea cumpărată la Humanitas: „Ar trebui să scrieţi şi despre români cu care ne mândrim şi despre faptele şi realizările lor ca să ne mai echilibrăm din punct de vedere emoţional, după citirea cărţii Dvs.” „Fiecare o să se echilibreze singur” mi-a răspuns  el. „ Aţi închide şi gura celor care susţin că vedeţi istoria noastră într-o lumină prea sumbră”, i-am mai spus eu. „N-o văd într-o lumină sumbră, ci în una adevărată”, mi-a răspuns el. „Da, este adevărată….” i-am răspuns eu, dar n-am avut timp să adaug că, totuşi, în cărţile lui se leagă, cu predilecţie, de evenimente care ne pun într-o lumină nefavorabilă.

4 comentarii:

Vlad Vanca spunea...

Numai dupa citirea acestei recenzii am simtit intr-adevar un gol in stomac..... Imi dau seama cum m-as fi simtit daca citeam cartea in intregime. Asa este, adevarul doare tare, dar cine poate spune cu certitudine ca acesta este adevarul despre noi si istoria noastra? Este opinia documentata a unui om care a mers pe o directie din convingere si dezamagit de tot ce a fost si este aici in tara noastra.
Tind sa cred ca balanta adevarului inclina mult in favoarea afirmatiilor scriitorului, de aceea am si ramas cu acel gol in stomac si oarecum...fara cuvinte.
Probabil, candva.....vom reusi sa intram si noi in normalitate pe un trend daca nu crescator, macar liniar al valorilor autentice ce sunt necesare atat tarii cat si credibiltatii noastre externe.

Anonim spunea...

Adevarul, de cele mai multe ori doare si cred ca doar atunci cand va fi constientizat se va schimba ceva. Cartea te aduce cu picioarele pe pamant, creaza golul din stomac, dar si o desperare surda cand constati ca cei ce sunt la carma in veci nu vor realiza ca inceputul oricarei terapii insemna in primul rand recunoasterea problemelor...Dar cand si cu cine in conjuctura actuala.
Recenzia superba, a cuprins toate aspectele prezentate in cartea lui Boia. Felicitari!

Anonim spunea...

Am observat ca in ultima vreme devine parca o moda sa ne victimizam:,,D-le, n-ai ce face...asta e istoria, ăstia sunt oamenii, n-avem conducatori... n-avem, nu putem, etc...
E usor sa constati o stare de fapt, dar culmea...niciunul dintre pesimistii astia nu au solutii! Daca ii este rusine de neamul sau, de ce n-a plecat respectivul domn din tara, cum a suportat cu atata stoicism aceasta conjunctura? sau ce a facut el efectiv pt. a schimba anumite situatii pornind de jos.
Vorba pr. Iustin Pârvu: fiecare sa-si faca cu constiinciozitate lucrul sau, atunci lucrurile vor merge bine.

Artemiu Vanca spunea...

Eu cred că, oricât ne-ar displace, Lucian Boia încearcă să-şi facă cu conşticiozitate treaba sa de istoric, prezentându-ne faptele asa cum el este convins ca s-au petrecut. Sigur, trebuie să ne-o facem şi ceilalalţi pe a noastra.

Trimiteți un comentariu