FĂRĂ BASTON PRIN PARCURILE BUCUREŞTENE (5)

2.3 BĂTRÂNII

 

Bătrânii sunt o altă categorie socială întâlnită foarte frecvent în parcuri. Este normal: au timp liber berechet şi majoritatea simt nevoia, la fel ca şi mine, să facă mişcare în natură. Există şi bătrâni care preferă să stea pe o bancă şi să privească la lume sau - este vorba de bărbaţi - să joace şah sau table în chioşcul pensionarilor. Unii vin singuri, alţii cu perechea lor, iar aţii ca să-şi plimbe nepoţii sau câinii. Dacă vii zilnic în parc, începi să-i cunoşti.

O bancă aproape de intrarea în parc dinspre  Maior Coravu, este ocupată aproape invariabil de un grup de cinci, şase bătrâne. După aprecierea mea, sunt toate trecute de 70 de ani şi  sunt, probabil, văduve.  Stau de vorbă. Trecând mereu pe lângă ele, am auzit şi frânturi de conversaţii: povestesc întâmplări din viaţa lor legate de familie sau de serviciu. Destul de rar, le-am văzut şi plimbându-se, tot în grup, prin parc. Merg alene şi discută continuu.

Într-una di zile, pe când se plimbau , le-am făcut o poză, de la distanţă, apoi când am ajuns în dreptul lor le-am întrebat.

- Vă deranjează că v-am pozat?

- Nu ne deranjează. Dar de ce ne-ai pozat? m-a întrebat una din ele.

- Pentru că îmi sunteţi simpatice, le-am răspuns. Vă văd zilnic în parc discutând între dumneavoastră şi tare aş vrea să ştiu ce discutaţi. Bănuiesc că vă spuneţi poveşti interesante?

- Pentru noi sunt interesante. Discutăm despre familii , despre copii şi nepoţi.

- Politică nu discutaţi?

- Câteodată, rar de tot, că noi nu facem politică.

- La vot mergeţi?

- Mergem.

- Înseamnă că faceţi politică. Atunci când votaţi, vă spuneţi cuvântul în treburile ţării. Despre fotbal discutaţi?

Le-a distrat întrebarea mea.

- Nu discutăm aşa ceva. Fotbalul îi pentru bărbaţi.

        Era să le spun că nu au dreptate, dar n-am făcut-o. Mama mea, până la vârsta de 79 de ani, când a murit, urmărea toate meciurile de fotbal la televizor şi cunoştea jucătorii mai bine decât mine.

Pe 1 martie, anul acesta, le-am dat câte un mărţişor. S-au uitat mirate la mine ca şi cum mă vedeau pentru prima oară, s-au mirat, mi-au mulţumit şi atât. Peste câteva zile, când le-am văzut din nou, le-am salutat. S-au uitat la mine şi nu mi-au răspuns. Mi-am dat seama că nu m-au recunoscut şi că, deocamdată, am ratat orice ocazie de-a mă apropia de ele şi ale asculta poveştile.

La chioşcul „Luna Parc Teo” de lângă locul de joacă al copiilor, unde se vând sucuri, bomboane, cafea, îngheţată, biscuiţi, popcorn, iar rana şi ceai, ciocolată caldă şi chiar vin fiert, serveşte o doamnă în vârstă, a cărei nume este, probabil Teo. Iese rareori din chioşc. Când a făcut-o odată şi m-am nimerit prin preajmă, am avut surpriza să constat că are un braţ retezat de la încheietura mâinii.

- Ce-aţi păţit am întrebat-o?

- Am avut un accident, mi-a răspuns, fără să-mi dea detalii.

 De câteva ori când am trecut pe aici, am simţit un miros plăcut de mâncare gătită.

- Aveţi şi de vânzare? am întrebat-o

- Nu. Gătesc doar pentru oamenii aceştia care mă ajută.

Mi-a arătat spre un domn în vârstă, sărăcăcios dar îngrijit îmbrăcat, care, la o masă din apropiere, vinde tot felul de obiecte mărunte: jucării, baloane, mingi etc. M-a impresionat conştiinţa valorii de sine pe care o afişează acest domn, convins, sunt sigur, că face ceva cu adevărat important. Chiar face. Mi-a plăcut.

Deşi este încă frig, la chioşcul pensionarilor este activitate. Bătrâni înfofoliţi joacă şah şi table sau chibiţează. Pentru că băncile sunt reci, şi-au pus sub fund bucăţi de polistiren. Se mai încălzesc unii cu câte o cafea, alţii cu câte o……bere. S-or mai fi încălzit şi cu altceva, dar nu i-am surprins. Se cunosc bine între ei, căci i-am auzit tutuindu-se, tachinându-se iar unii dintre ei vorbind cu „ Ce p… mea!”.  Ăştia au fost, probabil, „băieţi de băieţi”?! Am jucat şi eu partidă de şah cu unul din ei. Am mâncat bătaie. Mai joc, din când în când, cu calculatorul şi mă bate şi ăsta. Când eram elev, eram bunicel la şah, dar asta nu-mi mai foloseşte la nimic.

Aceasta este banca pe care stau, de obicei, bătrânele. Acum sunt doar două.

 

Iată-le plimbându-se prin parc (n-am pus poza făcută din faţă pentru a le proteja imaginea)

 

 "Luna Parc Teo"

 

Chioşcul pensionarilor

 

Un bătrân mărşăluind prin parc (la fel ca şi mine)

Un altul mergând agale şi intonând cântece religioase

 

El îşi plimbă nepotul

 

Ea îşi plimbă câinele