UNGURII (2)

2. Originea românilor
Vorbind despre Marea Năvălire Tătară de la 1241, Paul Lendvai menţionează: Populaţia slavă din Ungaria de Sus precum şi secuii şi românii din zona Transilvaniei au scăpat în mare măsură neatinşi (pag.58).

M-a surprins această afirmaţie! Ori i-a scăpat, ori a ţinut să-l contrazică în felul acesta pe Roesler şi pe toţi istoricii străini - în marea lor majoritate maghiari - care susţin că românii s-au format la sud de Dunăre şi de acolo au ajuns în Transilvania, după 1241. E de la sine înţeles că acei români existau acolo „din totdeauna” şi nu au venit în Transilvania abia după Marea Năvălire Tătară,  „furişându-se” peste graniţă, cum susţin aceştia. În sprijinul faptului că la năvălirea ungurilor în Transilvania acolo existau români, în afară de mărturiile lui Anonimus şi Simon Kézai, pe care aceşti istorici refuză să le ia în considerare, există şi acelea ale cronicarului rus Nestor (1100).

În continuare autorul insistă pe ideea că de-a lungul anilor numărul românilor din Transilvania a crescut şi pe seama colonizărilor sau a trecerii frauduloase a graniţelor. El susţine că după  năvălirea tătarilor, în Transilvania au venit germani şi români, dar şi mulţi unguri (pag.66). Or fi venit, aşa cum este de presupus că şi mulţi unguri şi-au părăsit în acea perioadă ţara. Scriitorul nu vine însă cu nici o dovadă în sprijinul acestei afirmaţii.

 Insistând pe ideea că românii din Transilvania au venit din afară, Paul Lendvai afirmă că  Regele (Matei Corvin n.n.) a dat cea mai mare atenţie înviorării procesului de colonizare. Au fost aduşi în ţară slovaci, cehi, ruteni, polonezi, români şi, nu în ultimul rând, mineri germani (pag.72).

Scriitorul mai afirmă că în timpul celor170 de ani (1526-1698) în care cea mai mare parte a Ungariei a fost sub stăpânire turcească ( cea mai mare catastrofă din istoria ungară- pag. 109),  s-a înregistrat o scădere a ponderii ungurilor în totalul populaţiei din regat şi pe seama masivului aflux de români din Ţara Românească (pag.111). Mai susţine că: În acest timp, pătrund aici sau sunt colonizaţi români şi sârbi, care trăiesc adesea în colibe de lemn primitive, pe jumătate îngropate în pământ, care în caz de transformare în păşuni a terenului arabil sau de pericol de incidenţă la graniţă le părăseau imediat (pag.112). Nici de data aceasta scriitorul nu vine  cu dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale! Noi credem că pentru „colonizarea” românilor ar trebui să existe documente, aşa cum ele există pentru colonizarea germanilor.

Paul Lendvai vorbeşte şi despre aşa zisă „colonizare tăcută” de la sfârşitul secolului XVIII: În nord, veneau în ţară slovaci şi ruteni, în est şi sud est români, care în Transilvania formau deja majoritatea absolută. În sud croaţi şi sârbi. După catastrofele de la sfârşitul Evului Mediu şi în urma stăpânirii turceşti, ponderea maghiarilor nu se ridica decât la 35 până la 39 la sută.

Mă întreb ce-i putea determina pe români să vină în Transilvania, unde exploatarea ţăranilor de către nobilime era cruntă, dovadă a răscoalei  din acea perioadă (1784).  condusă de Horea, Cloşca şi Crişan? Mă mai întreb cum puteau să treacă graniţa mii de familii de români, cu copii mici cu căţei şi purcei, fără să fie împiedicaţi s-o facă? Să nu uităm că la graniţa de est a Principatului erau secuii, grăniceri de la venirea lor acolo, iar de-a lungul celorlalte graniţe au fost colonizaţi germani şi cu sarcina de a le păzi. Există însă dovezi că exact în acea perioadă, o mulţime de români proveniţi din Transilvania s-au stabilit în Ţara Românească. Dovezile constau în numeroasele sate de pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, populate cu „ungureni”, care şi-au păstrat până în zilele noastre portul şi obiceiurile cu care au venit acolo. Pe de altă parte, ceangăii din Moldova sunt dovada trecerii secuilor  dincolo de graniţă, din motive religioase, din cauza temerii tinerilor  de încorporarea forţată în armată şi  din cauza foametei din Ungaria şi Transilvania din acea perioadă (Iosif Cambioli, scrisoare trimisă Congregaţiei De Propaganda  Fide, în 1763).

 

(va urma)