miercuri, 28 august 2013

ZORI ÎNTUNECATE


Este vorba despre ultimul meu roman, dedicat aniversării a 800 de ani de atestare documentară a Bănişorului (Banul de Jos), satul meu natal. Cartea mi-a fost inspirată de însuşi documentul în care este menţionat pentru prima oară numele satului:

Golsa din Ban, sat în comitatul Crasna, a învinuit pe consăteanul său Sedun pentru arderea casei şi o pagubă de şase mărci, judecător fiind Agya, comitele de Crasna, pristov fiind Luca, din satul Căuaceu. Aşa dar, Sedun purtând fierul la Oradea şi-a dovedit nevinovăţia.”
(Din „Registrul Capitlului Catolic din Oradea”, anul 1213, pricina 22, pag. 47)

Golsa şi Sedun au devenit eroi ai cărţi. Ei pot fi urmăriţi în sat, pe drumul parcurs, pe jos, între Banul de Jos şi Oradea, în timpul procesului desfăşurat în catedrala romano–catolică de acolo şi  în perioada de după proces.
Povestea lor se împleteşte cu cea a doi  fraţi gemeni din satul lor, Traian şi Victor, luaţi ostatici de oamenii Capitlului Episcopiei Romano Catolice din Oradea, pentru neplata de către săteni a dărilor pe care le datorau acestora. Cei doi sunt, de fapt, eroii principali ai cărţi. Destinele lor se despart la scurt timp după plecarea lor din sat, primul devine haiduc, al doilea preot.
Mai există şi următoare mărturie referitoare la satul meu:

Despre biserica veche (din Bănişor n.n.), dărâmată în 1897, poporul povesteşte că a fost una din cele mai vechi biserici din Sălaj şi că pe timpul când s-a edificat erau numai şapte familii în comună. Naia bisericii era de trei orgi  lăţime şi lungime, iar altarul era aşa de mic încât preotul numai cu greu îl putea înconjura. În această bisericuţă  s-a adăpostit mai întreg poporul din comună pe timpul năvălirii tătare, sub Bela IV.
(din „Schiţa monografică a judeţului Sălaj” de Dionisie Stoica şi Ioan Lazăr, Şimleu Silvaniei, 1908)

Această mărturie m-a determinat să merg cu acţiunea până la 1241 şi câţiva ani după şi să descriu Marea Năvălirea Tătară în Transilvania şi Ungaria şi urmările ei pentru satul nostru.
Urmărind destinele eroilor cărţii, am avut prilejul să descriu satul de atunci - aflat la începuturile lui - să vorbesc despre oamenii săi, ocupaţiile şi problemele lor şi să menţionez stări de lucruri şi evenimente de pe Continentul European, din vremea aceea.
Cartea am lansat-o în Bănişor , cu prilejul manifestărilor legate de aniversarea satului, şi în Bucureşti, în cercul foştilor mei colegi de facultate.
Aspecte de la lansarea din Bănişor:


Aici a avut loc lansarea (After School, recent inaugurat)
 

 


 
Aspecte de la lansarea din Bucureşti:
 
 
  

 





2 comentarii:

Mirel Matyas spunea...

Felicitari! Prin tot ceea ce faceti, contribuiti la promovarea imaginii judetului Salaj in tara.

Artemiu Vanca spunea...

Mulţumesc, domnule Matyas. Dumneavoastră faceţi acelaşi lucru. Imi pare rau ca nu ne cunoastem inca.

Trimiteți un comentariu