duminică, 19 ianuarie 2014

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (11)




 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ALEX ŞTEFĂNESCU DESPRE ANDREI PLEŞU- CITATE*

  • Erudiţia, umorul, cunoaşterea perfectă a mai multor limbi, spectaculoasa sa libertate de gândire i-ai determinat pe reprezentanţii autorităţilor comuniste să-l considere incontrolabil şi suspect.
  • La toate  manifestările publice, inclusiv la cele din străinătate, la care participă ca ministru al afacerilor externe, cucereşte asistenţa cu erudiţia sa de care nu face paradă, cu jocul imprevizibil şi sclipitor al ideilor, cu umorul său irezistibil. Prietenul său, Gabriel Liiceanu (împreună cu care formează un tandem intrat în mitologia culturală a epocii), îl numeşte „un seducător internaţional”.
  • Existenţa lui Andrei Pleşu e de bun augur pentru societatea românească.
  • Textele sale sunt spectacole stilistice.

* Citate din „ Istoria literaturii române contemporane”, Editura Maşina de scris, 2005

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu