Am avut colegi evrei atât la Şcoala Medie Tehnică de Mecanică din Cluj,
pe care am absolvit-o în 1954, cât şi la Facultatea de Mecanică a Institutului
Politehnic din Bucureşti, promoţia 1961. Deşi erau puţin diferiţi de noi, nu-mi
amintesc ca eu sau alţi colegi să fi avut probleme de natură etnică cu ei. Mie
mi-au fost simpatici tocmai pentru că erau altfel decât noi, românii. În primul
rând erau mai civilizaţi (se vedea că strămoşii lor folosiseră săpunul şi pasta de dinţi mult înaintea
noastră), iar în al doilea rând, ţineau
mai mult decât noi la tradiţiile şi regulile lor de viaţă. Puteam discuta cu ei
aproape orice, mai puţin, cu cei de la facultate, problemele legate de
Holocaust şi asta pentru că românii din Vechiul Regat se simţeau, şi se simt în
continuare, cu musca pe căciulă, în timp ce în Ardeal, problema asta este a
ungurilor.
Mai târziu, când a început să mă preocupe istoria evreilor din satul
meu natal, în discuţiile avute cu foştii colegi de facultate evrei, am
constatat că nu suportă să fie criticaţi legat de ce au făcut evreii în trecut şi
ce fac ei azi, considerându-se, oarecum, infailibili. Nu m-am împăcat şi nu mă împac cu asta. Vin în sprijinul celor afirmate mai sus cu trei
exemple:
Am vrut să aflu care au fost motivele pentru care, de-a lungul
istoriei, evreii au fost persecutaţi
peste tot pe unde i-a mânat viaţa. Ca să
mă documentez, am citit, printre altele,
„O istorie a evreilor” de Josy Eisenberg, găsită în librării la data la care mă
preocupa foarte mult această temă.
Autorul cărţii împarte motivele în două categorii: unele care au ţinut de evrei
şi altele care n-au ţinut de ei. Ei bine, unul dintre foştii mei colegi de
facultate, în prezent în Israel, cu care am discutat problema, nici n-a vrut să
audă de cele din prima categorie şi mi-a spus despre Josy Eisenberg că este un
trădător de neam. Nu m-a convins, dar din articolul în care am scris despre
istoria evreilor, destinat să fie publicat, am eliminat acest capitol.
În acelaşi articol, în partea privind istoria evreilor din satul natal,
legat de faptul că cele trei familii de
evrei de acolo aveau toate cârciumi, am preluat o afirmaţie oficială despre evreii din România,
conform căreia ei au contribuit la răspândirea alcoolismului la sate. Un alt
coleg de facultate din Israel a sărit în sus citind în articol această afirmaţie, iar doamna Andrea Ghiţă a
tăiat-o din articolul meu, din care a publicat o secvenţă în revista Baabel.
Ţin o legătură destul de strânsă cu colegul meu din Israel citat în
paragraful precedent. Aş îndrăzni să spun că suntem prieteni. L-am vizitat în
Israel, ne-am întâlnit de câte ori a venit în ţară şi m-a vizitat acasă în una dintre aceste ocazii.
Într-o corespondenţa cu el, am făcut menţiunea că, de multe ori, armata israeliană
ripostează disproporţionat la provocările palestinienilor, provocând-le multe
distrugeri în teritorii şi multe victime
în rândul lor. N-a fost de acord cu mine. Referindu-mă la actualitatea
românească, consider că tot disproporţionat a procedat şi jandarmeria română cu
demonstranţii din Piaţa Victoriei din Bucureşti, în 10 august, anul
acesta.
În ciuda acestor contraziceri, şi a altora pe care nu le menţionez, îi
stimez şi îi respect pe evrei. Nu ştiu dacă au fost poporul ales, cum zice Biblia, bazându-mă pe faptul că Dumnezeu n-ar
fi fost în stare să facă nici un fel de discriminări între popoarele sale, aşa
cum nici un părinte bun nu-şi discriminează copiii, dar, în mod cert, este un
popor deosebit, de omeni deştepţi, talentaţi şi uniţi (mai au şi alte calităţi,
pe care spaţiul pe care mi l-am propus nu mi-ar permite să le înşirui şi, ca
orice naţiune, şi câteva defecte, pe care mă abţin să le enumăr). Nici un român
n-ar trebui să uite cât de mult au făcut evreii pentru cultura, ştiinţa şi
economia noastră şi nici n-ar trebui să uite cât de nedrepţi şi cruzi am fost
cu ei în câteva momente ale istoriei comune. De evreii cu care am fost coleg de
şcoală sau serviciu, mă leagă amintiri comune din vremurile bune şi rele trăite
împreună. Am fost tot timpul alături unii de alţii, ne-am bucurat împreună, am
suferit împreună şi îmi face plăcere să-i întâlnesc de câte ori am ocazia. Acesta
este şi motivul pentru care aş dori să aflu amănunte despre colegii de clasă
evrei de la Şcoala Medie Tehnică de Mecanică din Cluj, promoţia 1954 şi să-i
întâlnesc dacă va fi posibil. Ei au fost:
Abraham A. Ernest
Fridmann B. Ervin
Goldner A. Otto
Pffefermann S. Oskar
Despre ei mai ştiu doar că
Ernest Abraham ar fi rămas în ţară, iar ceilalţi au părăsit-o. Fac
menţiunea că Ervin Fridmann a fost cel
mai bun la învăţătură dintre ei şi unul dintre cei mai buni la învăţătură din
clasa noastră.
Îi rog pe cei care îmi pot da vreo informaţie despre ei, s-o facă prin
intermediul revistei Baabel, la care am fost invitat să fac acest anunţ. Vă mulţumesc anticipat.
Dacă se va întâmpla ca unii dintre ei să ia cunoştinţă cu anunţul, îi
informez că în ziua de 13 august, anul acesta, ne-am întâlnit, zece dintre noi,
la Cluj, la pensiunea Europa din cartierul Grigorescu (vizavi de
Institutul de Fizică) şi că la aceeaşi pensiune se întâlnesc regulat, în ultima marţi din lună,
la ora 13, colegii noştri din Cluj.
Din cei zece colegi care ne-am întâlnit anul acesta, am rezistat până
la sfârşitul petrecerii doar opt. Putem fii văzuţi în poza de mai jos.
De la stânga la dreapta: Pop A. Ioan, Stăncioiu V. Sever (clasa A), Vanca V. Artemiu, Mocanu A. Ioan, Mera I.Vasile, Ursuţ N. Ioan, Vlad G. Gheorghe, Buidan C. Vasile.
* Articolul a fost trimis pentru a fi publicat în revista online "Baabel", dar a fost respins.
