sâmbătă, 16 februarie 2019

DISCURS DEPRE BĂTRÂNEŢE*




Bine v-am reîntâlnit, dragi prieteni. Nu mai ştiu al câtelea an e acesta de când onorăm împreună acest hotel şi pe proprietarii lui. Sunt mulţi, oricum. Îmi dau seama de asta după cât ne-am modificat fiecare în răstimpul de la prima vizită aici. Eram tineri şi frumoşi  la prima venire aici, iar acum, iată-ne nişte moşi. Numai soaţele noastre au rămas la fel de tinere şi frumoase.
 O să vă povestesc ce s-a întâmplat cu mine în acest răstimp fie ca să-mi luaţi exemplul, fie ca să râdeţi de mine. 
Cu trei ani în urmă, pe când aveam doar 79 de ani, am scris un eseu intitulat „Nu ştiu şi nu vreau să fiu bătrân”. De ştiut, adică să dau sfaturi, să-mi dau importanţă îndrugând verzi şi uscate, să spun tot felul de snoave, nu mi se întâmplă nici acum, deoarece, ca şi atunci, când deschid gura ca să spun ceva, mi-o închid unii care vorbesc mai repede şi mai tare decât mine.
 În ceea ce priveşte bătrâneţea, am constatat că, vrei nu vrei, ea vine. În eseul pomenit mă lăudam că merg încă iute, că mă caţăr în pomi, că-mi merge mintea ca în tinereţe. Aflaţi că nu mai sunt în stare să fac toate astea! O gonartroză m-a obligat să îmi cumpăr un baston, care m-a însoţit câtva timp  în toate plimbările mele şi care mă tempera când,  fără să-mi dau seama, luam viteză.   Cu ajutorul lui, m-am căţărat, în 2018, cu prilejul unei excursii, pe Zidul  Chinezesc, urcând 360 de trepte, fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor, la fel cum a escaladat Everestul, anul trecut, Horia Colibăşanu. Acum mă descurc şi fără el, dar nu ştiu până când, pentru că m-am tratat la doamna doctor Matei, pe care am cunoscut-o aici, am luat nişte hapuri chinezeşti pe care le-a adus din China şi mai iau o pilulă miraculoasă, odată pe săptămână, care se numeşte Diclotard. V-aţi notat? Continui să mă plimb şi îmi fac încă zilnic cei trei kilometri în parcul din apropierea casei mele.  Nu mă mai sui în pomi,   pentru că ne-am vândut „moşia” de la ţară şi nu mai am unde.
Mi s-au mai întâmplat şi alte lucruri. Primul: am început să iau proporţii?! Am făcut şi burtă de nu mă mai încap pantalonii vechi! Ana îmi zice că e pentru că mănânc pre mult. Când însă încerc să mănânc mai puţin, tot ea e aceea care mă tentează cu tot felul de bunătăţi. În China nu m-am putut abţine să nu gust din toate cele 10-15 feluri de mâncare care ni se puneau pe masă şi m-am întors de acolo cu câteva kilograme în plus. Când mă duc la vreo nuntă, botez sau chiar înmormântare, nu mă pot abţine să nu mănânc mai mult ca de obicei. N-o să mă pot abţine nici aici să gust din toate bunătăţile pe care ni le-a pregătit gazda noastră.  Ce-i de făcut, în situaţia asta? Păi, am ajuns la concluzia că nu-i nimic de făcut sau că nu merită să ne opunem mersului natural al lucrurilor. Şi ce-i cu asta dacă ne îngrăşăm? Un fund sau o burtă mai mare ne dau mai multă prestanţă, nu-i aşa? Şi Moş Crăciun e gras şi toţi suntem de acord că e un bătrân frumos. Cu toate astea, trebuie să recunosc, mai fericiţi decât noi graşii, sunt cei care-şi pot păstra silueta şi sprinteneala. Nu-mi dau însă seama dacă  asta este meritul lor sau a lui Dumnezeu, care i-a făcut altfel decât pe noi.
În al doilea rând, am început să-îmi amintesc greu unele lucruri şi să le uit foarte repede pe altele. Mi-e teamă că în curând n-o să-mi amintesc cum mă cheamă! La început, asta m-a deprimat, mai târziu însă, mi-am zis : „şi ce dacă?”. Haideţi să vedem partea bună a lucrurilor.  Sunt atâtea chestii neplăcute care mi s-au întâmplat în viaţă încât sunt fericit că nu-mi aduc aminte de ele şi sunt altele, neplăcute, care mi se întâmplă acum, pe care sunt fericit să le uit imediat. Deci, tot răul spre bine! Că mai uităm şi lucruri  de care am vrea să ne aducem aminte, este adevărat. Eu le trec pe astea la capitolul „pierderi colaterale” şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel.
Mai sunt şi tot felul de dureri care ne încercă. Nu trebuie băgate în seamă! Eu mă conduc după zicerea aceea răsuflată, conform căreia „ După 60 de ani, dacă dimineaţa când te scoli nu te doare nimic, înseamnă că ai murit.” Prin urmare, să fim fericiţi că suntem încă în viaţă şi să ne bucurăm de ea! Ana, când o doare ceva, se tratează cu autosugestie. Zice: „Nu mă doare! Nu mă doare!” şi durerea , ruşinată că nu e băgată în seamă, îşi bagă coada între picioare şi dispare. Eu am încredere în doctori şi mă tratez cu pilule şi unsori, pentru că am în vedere şi  bunăstarea şi fericirea bieţilor farmacişti.
În vară, am fost la înmormântarea lui Şoşo, fostul nostru coleg şi prieten. Dumnezeu să-l ierte!. În predica sa, preotul,  printre altele,  ne-a fericit pe cei bătrâni pentru că am ajuns în pragul vieţii de apoi şi în curând vom fi acolo unde nu este „nici întristare, nici durere şi nici suspin”.  Eu sunt de părere să nu dăm pasărea din mână pe cea de pe gard şi să încercăm să fim fericiţi aici, pe Pământ. Sunt o mulţime de lucruri de care ne putem bucura. Să le luăm pe rând:
Să ne bucurăm de familia noastră şi în special de nepoţi şi strănepoţi. Noi, eu şi Ana, avem doi nepoţi mari şi  o nepoată de trei ani şi zece luni, înfiată de băiatul nostru cel mic, pentru că soţia lui nu putea face copii. Fetiţa asta ne-a căzut cu tronc de cum am văzut-o şi se pare că şi noi ei. O iubim şi ne iubeşte. Sunt fericit de câte ori se lipeşte de mine, de câte ori mă pupă, sau când ne jucăm împreună şi mă mustră cu vorbele „Bunicule fii cuminte!”, dacă depăşesc măsura.
Să ne bucurăm de natură! Împreună cu fiul nostru cel mic şi cu nepoţica de care v–am vorbit, am făcut, în vara asta, o plimbare printr-o pădure de lângă Târgu Jiu, acolo unde locuieşte el. E o pădure în care mergeam şi noi când locuiam acolo, şi de care ni se făcuse dor.  Nu cred că în raiul acela din ceruri e mai verde, că aerul de acolo e mai curat, că  păsărele de acolo cântă mai frumos, iar florile de pe pajişti sunt mai gingaşe!  Când a făcut natura, Dumnezeu şi-a dat din plin măsura talentului şi gustului său pentru frumos. Prin urmare, să ne bucurăm de ea că ne este tuturor la îndemână.
Să iubim muzica, teatrul, dansul, literatura şi artele plastice. Sunt frumuseţile pe care s-au străduit să le creeze oamenii şi au reuşit în cele mai multe dintre cazuri. Să vă dau tot exemplu nostru, pentru că altele nu le am la îndemână.  Aşa cum ştiţi muţi dintre voi, Ana este îndrăgostită de spectacolele de operă şi balet. Nu se satură de ele. A văzut de mai mult de zece ori unele spectacole şi nu se  dă în lături să le mai vadă, de câte ori are prilejul. Uneori reuşeşte să mă care şi pe mine la câte unul. Eu iubesc literatura şi mă străduiesc să scriu, aşa ca să mă aflu în treabă,  iar când reuşesc s-o fac sunt cel mai fericit om. Sunt fericit şi de câte ori îmi pică în mână o carte bună. Păcat că a doua zi nu-mi mai aduc aminte ce-am citit.
Avem la îndemână şi sportul pe care dacă nu-l mai putem practica îl putem vedea pe stadioane sau la televizoare. Nu-i aşa că v-a fericit pe toate victoria Simonei Halep la Roland Garos? Mie mi-a stors lacrimi de bucurie. Mă bucur şi pătimesc de mult alături de ea. În vara anului acesta,  m-am uitat la meciurile de fotbal de la campionatul mondial din Rusia. În absenţa de acolo a României, care după cum se ştie a boicotat campionatul mondial, am ţinut cu Croaţia. Din păcate n-a reuşit să-i  bată, în finală, pe  cocoşii galici. Îl aştept cu nerăbdare pe cel european. După cum ştiţi, noi o  să-l boicotăm şi pe acesta!
Şi, în sfârşit, să ne bucurăm unul de altul şi să ne simţim bine împreună. Să povestim, să spunem bancuri, să dansăm şi să ne abţinem să discutăm politică. Aşa cum mi se întâmplă mie, cred că vi  se  întâmplă şi vouă, adică să  nu-i  putem suferi pe cei care n-au aceleaşi simpatii   politice cu noi şi să-i credităm ca fiind naivi şi neinformaţi sau informaţi dintr-o singură sursă. Să vă spun câteva cugetări, personale sau auzite de la alţii, despre politică şi politicieni ca să ne facem mai puţin sânge rău atunci când îi vedem ce prostii sau ticăloşii sunt în stare să facă.
Politica este o femeie de moravuri uşoare, iar politicienii sunt copiii ei. Prin  urmare, sunt nişte bastarzi, adică n-au tată.   Din păcate, unii dintre ei se poartă ca şi cum n-ar avea nici mamă.
Politicienii sunt de două feluri: la putere şi în opoziţie. Noi îi plătim ca să se certe între ei. Ne plac sau nu ne plac, ei sunt, din nefericire,  un rău necesar. Unii se străduiesc să rămână în istorie, alţii să se căpătuiască. Se zice că fiecare naţie  îşi are politicienii pe care îi merită, sau, cu alte cuvinte: „Cum îi turcul îi şi pistolul!”. Dacă vrem ca ei să fie ei mai buni, să ne străduim  să fim şi noi, românii, mai buni decât suntem.
Acum, fiindcă v-am convins în legătură cu tot ce mi-am propus, nu-mi rămâne decât vă urez un an bun din toate punctele de vedere! La mulţi ani!

*Rostit cu prilejul Revelionului 2019, la Eforie Nord





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu