Nu de mult,
s-o prezentat la porţile Raiului unul din oamenii de samă ai satului nostru,
care tocmai murise. Spre mirarea lui toţi cei cu paşaport de Rai, cum ave şi
el, erau lăsaţi să intre, numai românii erau ţânuţi la poartă şi formau acolo o
coadă mare.
- Ce să
întâmplă aici? a întrebat el pă unul care stătea la coada aceea.
- Ni
s-o spus că satele cu români de aici din Rai sunt toate pline, că s-o făcut
unul nou, dar că încă nu-i gata.
- Ce
mai trăbuie făcut la el?
- Îi
trăbuie dat un nume. Toţi care aşteptăm aici am propus câte unul, da Sfântu’ Petru n-o fost de acord. Du-te de propune şi dumneata,
poate îi ave mai mult noroc!
Consăteanul
nostru s-o dus la poartă, l-o găsât acolo pe Sfântu' Petru, l-o salutat, o spus
cum îl cheamă şi că are şi el de făcut o propunere, de cum să fie numit
satul cel nou.
- Care-i
aceea? l-a întrebat Sfântu’.
- Bănişor, satul din care vin eu, i-a răspuns omul.
- De ce
crezi tu că merită satul tău ca un sat din Rai să-i poarte numele?
- Apoi,
Sfinte Petre, el are mai multe merite. Mai întâi de tăte, îi vechi tare: sunt 800
de ani de când s-o scris despre el, dar el o fost înfiinţat cu mulţi ani
înainte, nimeni nu ştie câţi. Apoi, noi credem că el o fost şi creştin din
tătdeauna, pântru că la puţân timp după ce s-o înfiinţat, am aflat că în sat o
fost şi biserică, apoi ea o fost pomenită în toate recensămintele care s-or
făcut de-a lungul veacurilor.
- Ştii
câte biserici or fost în satul vostru?
- Noi
ştim de tri: prima o fost ce de acum 800 de ani, din lemn, acoperită cu paie, a
doua de acum 500 de ani, tot din lemn
dar acoperită cu şindrilă şi ultima, cea de acum, veche de 120 de ani, făcută din cărămidă şi acoperită cu tablă.
- Aşa
e. Ştim şi noi de bisericile astea şi mai ştim că pă ultima din lemn aţi
dărâmat-o, în loc s-o ţâneţi ca o dovadă
a credinţei voastre vechi, aţi vândut-o şi din lemnele ei şi-o făcut grajd cel
ce o cumpărat-o. Am dreptate?
- Ai,
Sfiinţia Ta. Am fost proşti şi nu ne-am dat sama de ce greşeală facem.
- Mai
mult, lângă biserica aceea era un ţinţirim, în care au fost îngropaţi şi popii care
au slujit la biserica voastră. C-aţi făcut cu el?
- L-am
lăsat acolo, Prea Sfinte.
- Aţi
lăsat acolo numai morţii, nu şi crucile care însămnau mormintele. Acum nu să
mai vede nimic, lumea nici nu mai ştie că a fost acolo şi cimitir.
- Ne
pare rău.
- Da, vă
pare rău, dar nici de cimitirul cel vechi din sat nu aveţi grijă. Cad cucile
acele de lemn de la morminte şi le daţi
foc sau le lăsaţi să putrezească. Aveţi grijă numai de prunii de acolo, ca să
aveţi din ce face pălincă. De ce nu vă respectaţi morţii? Ce fel de creştini
sunteţi?
- Suntem
buni creştini, Sfinţia Ta. Am reparat biserica, am pictat-o pă dinăuntru şi pă
din afară, i-am făcut turn şi acoperiş
nou, am făcut un altar de vară în curte, am făcut în sat mai multe răstigniri
şi câteva troiţe. Avem un cimitir nou, cu cruci de fier sau de piatră.
- Am
văzut tăte astea şi ne-am bucurat. Dar de ce nu aveţi grijă şi de răstignirile
cele vechi de lemn pă care le lăsaţi şi pă ele să putrezască. De ce nu
respectaţi ce au făcut oamenii dinaintea voastră? Nu vă gândiţi că dacă
procedaţi aşa nici cei de după voi nu vor avea griijă de tot ce-aţi făcut?
- Nu
ne-am dat sama, Sfinţia Ta.
- Şi nu
numai cu cele creştine v-aţi purtat aşa. Dărâmaţi tot ce-i vechi, ca şi cum aţi
vrea să dovediţi că tot ce-i în satul vostru vi să datorează numai vouă, cei
din ultimii o sută de ani.. Aţi dărâmat şcoala cea veche din lemn, primăria
veche, casa lui Szabo, casele evreilor, casa şcolii, casele cele vechi ale
oamenilor din sat.
- Le-am
dărâmat că nu mai erau bune la nimic, Sfinţia Ta.
- Ar fi fost bune dacă le-aţi fi reparat. Aţi fi
putut face în ele un muzeu, că nu aveţi aşa ceva în sat.
- Am
făcut două şcoli noi, de când am dărâmat-o pă cea din lemn, am făcut primărie
nouă, am făcut dispensar medical, sedii pântru poliţie şi poştă şi oamenii din
sat şi-or făcut o mulţâme de case noi. Am făcut pod păstă Valea Banului şi am
început să asfaltăm uliţâle din sat.
- Ştim,
şi vă lăudăm pântru toate astea,dar, încă odată: trăbuie să aveţi grijă şi de
ce-i vechi, de istoria satului, de memoria oamenilor dinaintea voastră.
Respectându-i pă cei vechi şi ce au făcut ei, vă respectaţi pă voi. Arătaţi
lumii că părinţii şi bunicii voştri n-au fost nimeni pă acest pământ şi că pă
lângă faptul că v-au făcut pă voi, au făcut multe altele. Ei sunt aici în cer
şi îi doare să vadă că nu-i respectaţi destul.
- Ai
dreptate Sfinţia Ta. Oi face în aşa fel ca să ajungă la cei din sat ce mi-a spus Preasfinţia Ta acum. Dar, cu numele satului acesta din Rai, cum rămâne?
- Apoi
i-om da numele de Bănişor pântru că, ori cum, cu toate greşelile voastre, aţi
făcut mai mult decât alte sate din care sunt cei care aşteaptă acum la poartă.
Ţân samă şi că mai mulţi oameni de la voi din sat s-or jertfit în cele două
războaie mondiale şi că le-aţi făcut monumente, că oamenii sunt credincioşi şi
că la sărbători, mai ales la Sfântă Mărie,
biserica din sat îi plină, că oamenii sunt harnici şi satul arată tăt
mai bine pă măsură ce trece timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu