JURNAL DE ENERGETICIAN. TURCENI 1986

PREFAŢĂ

Termocentrala Turceni a fost proiectată să aibă o putere instalată de 2640 MW, cu 8 blocuri de câte 330 MW fiecare, cu cazane de 1035 t/h fabricaţie Vulcan Bucureşti şi turbine de 330 MW de fabricaţie IMG Bucureşti.  Până în 1986, au fost puse în funcţiune şase blocuri, prin urmare puterea instalată în acel an era de 1980 MW. De reţinut această putere pentru a o compara cu cea zilnică cu care am reuşit să funcţionăm noi, în acel an.

În martie 1985, am fost detaşat, mai mult obligat decât de bună voie,  de la Rovinari, unde eram şef Serviciu Programare, la Turceni, pe funcţia director tehnic. Familia mi-a rămas la Târgu Jiu, iar eu  făceam   săptămânal naveta la Turceni.  Detaşarea mea s-a transformat în transfer, echivalent cu o condamnare la muncă silnică, prin Decretul de militarizare a Sistemului Energetic din 1985. „Detenţia” la Turceni  a durat în total un an şi o lună. În tot acest interval de timp mi-am făcut datoria, dar am fost şi animat de dorinţa de a scăpa de acolo şi a mă întoarce la familie şi de a face şi altceva decât a-mi toca nervii şi sănătatea în uzină, muncind de dimineaţa până seara şi uneori şi noaptea, într-un mediu infernal,

 M-am angajat faţă de mine să însemnez evenimentele zilnice, atâtea câte încap pe o pagină de agendă, ca să las o dovadă despre ce se întâmpla în uzină atunci, despre cum trăiam şi cum eram trataţi. Am trebuit, uneori,  să fac un efort serios ca să-mi respect angajamentul.  Am făcut asta şi în anii 1983, 1984,  la Rovinari. Sper să fi reuşit să redau atmosfera de iad în care trăiam şi lucram.

În 1986, director al termocentralei era Berş Florea, detaşat  de la Termocentrala Mintia, apoi, ca şi mine, transferat aici,  prin Decret. Familia i-a rămas la Deva, pe care o vizita atunci când i se permitea s-o facă.  El l-a înlocuit pe Vaida Victor, fost director comercial la IE Rovinari, implicat pe nedrept la Turceni în avarierea unui generator şi demis din funcţie apoi trimis în judecată împreună cu alţi şase ingineri şi tehnicieni.  Eu i-am luat locul lui Dumitru Stoian, cu care am fost coleg la Işalniţa şi a cărui vină era că obosise şi nu mai dădea satisfacţie. Se proceda cu noi la fel cum se proceda cu caii de poştă, în secolul trecut: se înlocuia un director obosit cu unul care a avut timp să se odihnească. Se aştepta, de fiecare dată, ca noii directori să facă minuni, ori lucrul acest nu s-a întâmplat nici atunci când au fost aduşi cei mai buni oameni din sistem, cum avea să fie, de exemplu, cazul doctorului inginer Florea Bereş.

Nu eram supermani, aveam fiecare limitele noastre fizice şi profesionale, aveam şi foarte multe sarcini de care evenimentele numeroase din instalaţii ne împiedicau să ne ocupăm. Directorul tehnic era preşedintele a o mulţime de comisii. Nu e de mirare că numeroasele colective din afară care ne analizau ne găseau o mulţime de lipsuri. Ni se făceau observaţii şi eram sancţionaţi. N-au lipsit nici reproşuri, venite de la nivel de minister,  de tipul. „Mai puneţi şi voi osul la treabă!”

Schimbarea dintr-o funcţie a cuiva cu altcineva era cea mai la îndemână şi mai frecventă măsură organizatorică în socialism, iar o schimbare atrăgea totdeauna altele. Din 1983 până în 1986 - intervalul dintre cele două jurnale ale mele - s-au schimbat directorii şi directorii tehnici la Rovinari şi Turceni, directorii tehnici din CIPEET, miniştrii şi miniştrii adjuncţi din MEE, prim-secretarii şi secretarii Comitetului Judeţean PCR – GORJ etc.

Dar nu neapărat schimbarea şefilor era ceea ce trebuia făcut ca lucrurile să meargă mai bine. În primul rând trebuiau luate măsuri mult mai profunde sociale, tehnice şi organizatorice la nivelul economiei de ramură şi a economiei naţionale. Comuniştii erau ieftini la făină şi scumpi la tărâţe. Cheltuiau sume fabuloase ca să construiască şi să ţină în funcţie fabrici nerentabile ale căror produse erau mai proaste şi ne costau mai mult ca cele similare din import (cazul şi a utilajelor energetice),  cheltuiau enorm pentru reparaţii şi piese de schimb în loc să investească în calitate şi pregătirea profesională a oamenilor. Cheltuiau enorm pentru nişte investiţii megalomanice, unele ne necesare altele nu neapărat necesare, cum ar fi: Casa Poporului, Canalul Dunărea-Marea Neagră, Canalul Dunăre-Bucureşti, combinatele  siderurgice de la Galaţi şi Călăraşi  etc,. Făceau asta în dauna nivelului de trai a populaţiei căruia nu-i asigurau condiţii decente de viaţă şi de trai: erau lipsurile alimentare bine cunoscute, se trăia în întuneric şi frig, condiţiile de transport în comun erau mizerabile etc. Schemele organizatorice erau aprobate cu mare zgârcenie motiv pentru care unele categorii de personal, cum era personalul tehnic de conducere din centralele electrice, erau supra solicitate. În aceste condiţii, ori nu te trăgea inima să munceşti ori nu erai în stare s-o faci cum trebuie. Chiulul era în floare şi era forma de protest din socialism. Filozofia muncitorului în socialism era: „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.

În centrală erau zilnic opriri şi porniri de blocuri ceea ce solicita peste măsură întreg personalul, în special pe cel de exploatare întreţinere şi reparaţii care nu lucra în ture şi care  trebuia să rămână peste program în centrală când astfel de evenimente aveau loc în cursul dimineţii  sau era adus de acasă dacă ele se produceau după amiaza sau noaptea. Se lucra şi în majoritatea duminicilor şi a zilelor de sărbătoare. Atmosfera din centrală era tot timpul foarte tensionată. Zilnic erau pe capul nostru tot felul de şefi de la centrala industrială, minister, consiliul de miniştri şi judeţ. Eram tot timpul certaţi şi mânaţi de la spate cu biciul să reparăm mai repede, să pornim mai repede, să creştem sarcina pe centrală etc.  Într-un fel era explicabil: situaţia în Sistemul Energetic Naţional era catastrofală, se ajunsese să se funcţioneze cu frecvenţe în apropierea celei de 48 HZ. Sarcina pe centrală n-a depăşit decât rareori 600 MW !!! Ne zbăteam, unii dintre noi,  în van. Era o neputinţă strigătoare la cer!

De la Bucureşti am primit, nu o singură dată, dispoziţii aberante, cărora din păcate a trebuit să le dăm curs. Însuşi N. Ceauşeşcu s-a amestecat în unele soluţii tehnice privind centrala noastră, soluţii cu efecte ulterioare nefericite.

Militarizarea Sistemului Energetic a avut ca scop creşterea disciplinei şi eficienţei în Sistem. Nu şi-a atins nici pe departe scopul. Aşa cum se va vedea, în jurnal pomenesc foarte rar despre militari. Nu s-au implicat pre mult pentru că nu se pricepeau dar şi din motive de bun simţ: simţeau că sunt în plus, că sunt nedoriţi. Am apreciat asta la ei.

Cauza principală declanşărilor erau defecţiunile de echipamente, dintre care pe primul loc se situau spargerile de ţevi la cazane. În afară de ele mai interveneau însă şi greşelile personalului, calitatea proastă a cărbunelui, sau lipsa acestuia, deficienţe de proiectare. Tot felul de comisii venite din afară ne analiza şi para analizau, stabileau măsuri peste măsuri care de multe ori se băteau cap în cap sau nu ajutau la nimic, produceau doar costuri, asta pentru că, de multe ori,  se acţiona pentru a se diminua  efectele în loc să se înlăture cauzele.

Sper ca cele spuse până aici să reuşesc să le exemplific şi să le detaliez cu paginile de jurnal, pe care le-am transcrisaşa cum era fără să tai sau să adaug ceva, doar cu câteva modificări de gramatică şi stil şi am făcut câteva sublinieri ca să atrag atenţia a ceea ce mi s-a părut a fi afirmaţii mai importante sau mai îndrăzneţe, pentru vremea aceea.

Mă bucur că, după Revoluţie,  cele două termocentrale, graţie unor ample programe de retehnologizare, şi-au îmbunătăţit radical funcţionarea şi au devenit centrale de bază ale Sistemului Energetic Naţional, iar angajaţii lor, muncitori, ingineri, directori, lucrează în ele de plăcere.

Autorul

P.S. Începând cu anul 1985, am început să cochetez cu poezia, Am scris poezii pe cele mai diverse teme. Nu puteau să lipseacă, bineînţeles, temele legate de locul meu de muncă. Reproduc, în finalul jurnalului, câteva poezii legate de Turceni, în ordinea în care le-am scris.

Autorul

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN. ROVINARI 1982, 1983*

PREFAŢĂ

Înainte de Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea megalomană a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică care a obligat la sacrificii industria, dar  mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.

Deficitul de care vorbeam mai sus nu se datora  puterii electrice insuficientă instalată în ţară, ci funcţionări defectuoase a centralelor electrice, mai ales ale celor cu utilaje româneşti, iar dintre ele, în primul rând ale celor pe cărbune.

 După cum se ştie, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut, peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina de 12 MW la turbina de 330 MW, ambiţionându-ne să fabricăm şi toate instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. Calitatea lor necorespunzătoare şi-a pus pecetea pe comportarea în exploatare a centralelor dotate cu astfel de echipamente.

 În plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni! Calificarea lor nesatisfăcătoare şi lipsa lor de experienţă a fost a doua cauză a funcţionării proaste a acestor centrale.

Lignitul, cărbunele care este ars în cazanele termocentralelor din Oltenia,  provine, aşa cum se ştie,  din exploatările la suprafaţă din judeţul Gorj.  Nici minerii de aici nu erau străluciţi la vremea aceea şi  nici condiţiile în care lucrau ei nu erau extraordinare. Calitatea cărbunelui sub cea din proiect şi livrările insuficiente de cărbune, au fost a treia cauză a funcţionării necorespunzătoare a centralelor.

A existat şi o a patra cauză, generală în România, în anii comunismului. Ea se referă la condiţiile trai şi muncă care ne erau asigurate atunci şi la politizarea excesivă a vieţii noastre.  Industrializarea exagerată a ţării, în loc să ducă la îmbogăţirea ei şi creşterea nivelului nostru de trai, a dus la sărăcirea ei, iar nivelul nostru de trai a scăzut aproape de limita suportabilului. Trăiam pe întuneric, iar pe piaţă nu se găseau alimente. Oamenii erau foarte nemulţumiţi. La radio, televizor, şi până şi la fiarele de călcat pe care le băgam în priză spuneau mucaliţii, auzeam toată ziua cuvântările lui Ceauşeşcu. Salariile erau mici, iar muncitorii câştigau mai bine decât inginerii. În aceste condiţii, forma de protest era chiulul. Oamenii se conduceau după principiul: „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim!”

În zadar stăteau pe capul nostru, zi de zi în centrală, activişti de partid de la CC-PCR,  directori  de la centrala industrială şi  miniştri adjuncţi. Prezenţa lor, în majoritatea cazurilor, era una formală şi efectul ei era că ne distrăgeau, pe conducătorii centralei,  de la obligaţiile de serviciu. Ne obişnuisem atât de mult să-i avem printre noi încât nici nu ne mai sinchiseam de prezenţa lor. Destul de frecvente erau  şi vizitele  miniştrilor plini, a viceprim-miniştrilor ţi chiar a prim-miniştrilor. Nu veneau de plăcere. Veneau mânaţi de la spate de şeful cel mare sau de frica lui. Veneau înnebuniţi de criza energetică care cuprinsese ţara, de situaţia Sistemului Energetic Naţional aflat la marginea prăpastiei. Cine şi-ar fi închipuit vreodată că o să ajungem funcţionăm în sistem cu frecvenţa catastrofală  de aproape 48 Hz?!

După Revoluţie, situaţia funcţionării centralei Rovinari s-a schimbat în mod radical în bine. De ce? Pentru că s-au eliminat cauzele care  au provocat, în trecut, funcţionarea foarte proastă a ei. Să le luăm pe rând:

-   În primul rând au fost retehnologizate instalaţiile. S-au înlăturat punctele slabe, înlocuindu-se unele produse româneşti de proastă calitate, cu altele de  calitate corespunzătoare provenite din import, ridicându-se foarte mult gradul de disponibilitate al utilajelor. De exemplu:  înlocuirea instalaţiilor de automatizare şi punerea la punct a reglajelor automate ale cazanului, au înlăturat aproape complet spargerile de ţevi la cazane,  principala cauză de indisponibilitate a lor de până atunci.

-   Timpul şi mai bunele condiţii pentru instruirea lui şi-a pus pecetea pe calificarea şi experienţa personalului

-   Extracţia cărbunelui s-a îmbunătăţit considerabil ca urmare a  retehnologizării şi a carierelor.  Crearea Complexului Energetic Oltenia, i-a implicat şi interesat direct pe mineri în producţia energiei electrice a termocentralelor.

-   S-a îmbunătăţit nivelul de trai, s-a micşorat ingerinţa factorului politic.

-   A dispărut presiunea deficitului în sistem de energie electrică, ceea ce i-a permis centralei să-şi pună la punct şi să-şi retehnologizeze instalaţiile.

Eu am lucrat în toate cele trei termocentrale. În anii 1982 şi 1983, la Rovinari, şi în 1986, la Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. L-am reprodus în cele ce urmează pe cel de la Rovinari, convins că pun la dispoziţia celor interesaţi un document interesant despre cum funcţiona centrala în anii aceia,  şi despre cum se lucra şi se trăia atunci. L-am transcris cu doar câteva corecturi de gramatică excluzând  notaţiile cu caracter familial sau strict personal.  Două versiuni complete, una  digitală şi una  olografă,  pot fi puse însă la dispoziţia celor autorizaţi să se convingă de autenticitatea transcrierii jurnalului olograf şi, implicit, să intre în intimităţile autorului.

Cu siguranţă a existat un grad de subiectivitate în ceea ce am relatat, mai ales atunci când m-am referit la anumite persoane. Dacă am greşit, şi mi se va demonstra asta, îmi voi cere scuze. Accept că nici eu nu am fost o persoană cu care s-a lucrat totdeauna uşor. Ceea ce pot afirma cu toată tăria despre mine, este că m-am străduit totdeauna, din răsputeri, să mă achit de sarcinile ce-mi reveneau şi am făcut-o, de fiecare dată,  până când   am ajuns la limita rezistenţei mele fizice şi nervoase. Când am ajuns în acest punct, mi-am dat de fiecare dată  demisia, indiferent pe ce funcţie eram. Nu m-am cramponat de funcţiile de conducere. Unii dintre cei care au făcut-o şi au pus la inimă ceea ce se întâmpla în centrală au sfârşit prematur.

Autorul

*Cartea de faţă -  100 de pagini, format A5 - a fost scoasă prin copiere, într-un tiraj de numai restrâns de exemplare. Nu are ISBN. Este destinată familiei mele, colaboratorilor apropiaţi şi Termocentralei Rovinari, care o va primi şi pe suport electronic, cu libertatea să o tipărească, dacă doreşte , în tirajul pe care-l va considera necesar.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN NR.8

SALT LA ZI

19.07.2012

Fac un salt de 30 de ani pentru a reda participarea mea la aniversarea a 40 de ani de la punerea în funcţie a Termocentralei Rovinari (conexiunea la Sistemul Energetic Naţional a blocului nr.1, din centrală), ocazie cu care şi închei transcrierea unor secvenţe din acest jurnal.

Am revăzut centrala după zece ani. Acolo unde a fost blocul nr.1, sunt acum doar fundaţii! Dacă ştiam, aş fi dus o coroană sau nişte flori, aşa cum se obişnuieşte când mergi la cimitir.  În locul lor celor două blocuri de 200MW (etapa I-a), casate, se preconizează să se monteze un bloc de 600 MW. 

Pe cele patru blocuri de 330 MW fiecare (etapa II-a), le-am găsit în funcţiune,  la sarcini dictate de reglajul putere-frecvenţă din sistem, apropiate de puterea lor nominală (sarcina pe centrală era de 1100 MW!). Blocurile erau în schemă completă, cu toate automatizările în funcţiune. Se cuvenea să merg acolo cu nişte cununiţe, din acele care se dau elevilor premianţi. Mi  s-a spus că este o funcţionare obişnuită! M-am mirat, deoarece acum 30 de ani n-am reuşit niciodată asemenea performanţă ( când am depăşit sarcina de 1000 de MW, foarte rar, am făcut-o şi cu ajutorul blocurilor defuncte). Blocurile de la etapa II-a au trecut, începând cu anul 1992, prin mai multe etape de retehnologizare. Două din ele au acum şi instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere (adevărate uzine, în uzină!), iar camerele lor de comandă arată ca cele de pe un cosmodrom.

M-am bucurat să văd că centrala arată bine şi că blocurile funcţionează la parametrii de proiect. Înseamnă că ea a încăput pe mâini bune. Îi urez ei şi „servitorilor” ei, LA MULŢI ANI!

Sfârşit

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (7)

13.05.1982

Am reluat serviciul. N-am fost eliberat din funcţie. Mi-am reînnoit, verbal, cererea faţă de directorul general al centralei industriale şi faţă de ministrul adjunct. Ca să forţez decizia, am intrat într-un fel de grevă: Am refuzat să stau în centrală mai mult de 10 ore zilnic şi să mai efectuez  serviciul de 24ore. Ca urmare, ministrul adjunct Dobrişan, mi-a promis eliberarea din funcţie.

7.07. 1982

Încerc ce s-a relatez ce s-a întâmplat în perioada în care n-am mai scris în jurnal.

N-am fost încă schimbat din funcţie. Îmi continui „greva”. În ultimele două luni, în special în luna iunie,  termocentrala a funcţionat slab. Atmosfera este apăsătoare, deşi nu mai avem pe cap atâţia şefi. Sistemul Energetic din România a fost conectat cu cel a ţărilor din CAER, care preiau şocurile provocate de noi. În afara de asta există apă în lacuri şi hidrocentralele funcţionează din plin, iar vârfurile de sarcină în sistem sunt mai mici decât cele din iarnă.

8.07.1982

Am aflat că mi se pregăteşte schimbarea. Nu este uşor, pentru că nu există un sistem de pregătire a cadrelor de conducere şi nu există modalităţi de a tenta oamenii valoroşi să accepte funcţii de răspundere. Retribuţia unui director n-o depăşeşte cu mult pe cea a unui şef de secţie. Există cazuri când unii muncitori câştigă mai bine decât directorii. Directorilor nu li se asigură nici o înlesnire şi nici un avantaj faţă de un muncitor de rând. Dezavantajele însă, sunt numeroase: răspunderea mare care îţi creează o nelinişte continuă, orele nenumărate petrecute în uzină, sacrificarea vieţii personale şi familiale, insatisfacţii numeroase. „Avantajele” sunt de ordin formal: ţi se acordă mai multă consideraţie de către semeni ceea ce pe unii îi măguleşte şi îi determină să accepte funcţia de director cu care ştiu să se împăuneze, deşi nu are avantaje materiale, iar „torturile” fizice şi psihice nu lipsesc.

În cele două luni de când sunt în „grevă”, m-am refăcut din punct de vedere fizic şi nervos, lucrez cu mai multă tragere de inimă şi cu mai mult spor. Simt că fac mai mult decât în zilele în care stăteam în centrală cu nemiluita. Lucrul acesta însă îl văd şi îl apreciez numai eu, nu sunt în stare s-o facă şi şefii mei, pentru care măsura activităţii este numărul de ore de stat în centrală. Stând multe ore în centrală, fără să faci mare lucru, e o modalitate sigură de-a te evidenţia. Ce fac în timpul liber? Mă odihnesc, gospodăresc, citesc, mă plimb. Mă simt bine, dar nu sunt pe deplin satisfăcut. Simt nevoia să fac tot timpul ceva folositor, să am un program, să urmăresc un ţel. Sper ca lucrul acesta să-l reuşesc după ce voi scăpa de funcţia de conducere. M-am ocupat mai mult de copii, dar nu meditându-i, lucru pe care mărturisesc că nu mai sunt capabil să-l fac fără o pregătire prealabilă, ci făcându-le programe şi supraveghindu-i să şi le îndeplinească.  Mihai termină liceul  anul viitor şi va da examen de admitere la facultate. Vlad are, în anul acesta, examen de treapta I-a la liceu.

9.07.1982

 Directorul uzinei aproape că nu mă mai bagă în seamă. Dă dispoziţii peste capul meu, face lucruri în care nu mă consultă. De fapt, n-o făcea în prea mare măsură nici înainte de a intra eu în „grevă”. Are un stil ciudat. Participă la numeroase şedinţe la judeţ sau la Centrala Industrială şi nu ne spune ce s-a discutat acolo. În astfel de şedinţe se dau tot felul de sarcini noi. E adevărat, unele din ele nu merită nici o atenţie. Sunt atât de multe acţiuni şi campanii că nu începi bine una şi trebuie să o abandonezi în favoarea alteia. Ar fi  de o mie de ori mai bine să ne apucăm de mai puţine lucruri iar cele de care ne apucăm să le facem bine şi să le ducem până la capăt. Sunt prea multe ideile care le vin peste noapte şefilor noştri, prea mare graba de-a le pune în practică şi prea mari greşelile care se comit din cauza asta. Cu prea mare uşurinţă se dau la o parte orânduielile şi obiceiurile tradiţionale în favoarea improvizaţiilor. În astfel de situaţii, oamenii, copleşiţi de prea multe sarcini şi acţiuni, sunt de-a dreptul zăpăciţi,  nu ştiu de care să se apuce, căruia să-i dea mai mare atenţie, şi pentru că nu pot face o sută de lucruri deodată, nu fac nimic. Ce le intră pe o ureche le iese pe cealaltă, aşteaptă să facă alţii ceea ce ar trebui să facă ei, văd cum se alege praful de toate, fac haz de necaz şi, din când în când, îşi mai strâng cureaua.

Românul îşi manifestă nemulţumirea şi lipsa de adeziune, ignorând sarcini şi persoane, făcând şi spunând bancuri, de cele mai multe ori savuroase. Bancurile sunt un nemaipomenit barometru al stării de spirit al naţiunii.

13.07.1982

Situaţia în centrală e proastă. Sarcina este de doar 450 MW. Situaţia o resimte şi Sistemul Energetic. Nu se pot asigura cu energie electrică irigaţiile, tovarăşul priministru Dăscălescu a convocat la el conducerea MEE. După această convocare ministrul Cocârlă îl beşteleşte pe directorul nostru, iar acesta pe noi.

Directorul comercial Vaida pleacă director prim la Turceni. Mi-a propus funcţia de director tehnic acolo. Am refuzat.

De câteva zile citesc „Sfidarea mondială” a lui Jean Jaques Servan-Schreiber. Cartea se referă şi la o serie de evenimente petrecute în lume mai ales după cel de al Doilea Război Mondial, evenimente despre care presa noastră, radioul, TV (mass-media) ne-au informat în linii destul de generale. Sunt încântat să iau cunoştinţă de ele.

16.07.1982

Ieri am fost eliberat din funcţia de director tehnic al IE Rovinari (Întreprinderea Electrocentrale Rovinari) şi în locul meu a fost numit inginerul Vişan Constantin, fost director al exploatării de combustibil.

A avut loc o şedinţă  a COM şi a Comitetului de Partid pe întreprindere având pe ordinea de zi un singur punct: măsuri organizatorice. Au participat din afară: ministrul adjunct Costea, directorul general al centralei industriale, Constantinescu, secretarul cu probleme economice al Comitetului Judeşean de Partid, Bodescu, primul secretar al Centrului Industrial Agrar Rovinari, Răuţescu.

Constantinescu a anunţat că la cererea mea am fost eliberat din funcţie, din motive de sănătate şi a dat citire deciziei de numire a lui Vişan. Mi-a înşirat mai multe lipsuri din activitatea mea: n-am pregătit bine lucrările de reparaţii, reparaţiile n-au fost executate bine, că n-am analizat corespunzător avariile avute, că am depăşit consumul specific de combustibil şi consumul propriu tehnologic, că personalul este insuficient pregătit şi nu ne-am ocupat îndeajuns de pregătirea lui profesională. În final, mi-a mulţumit ,totuşi, pentru activitatea depusă, şi mi-a cerut ca în funcţia în care voi fi numit să depun toate eforturile pentru bunul mers al centralei.

Mi s-a dat cuvântul. Am spus că nu vreau să comentez observaţiile care mi s-au făcut (observaţii adevărate, dar incorect să le pui în cârca unei singure persoane, ele fiind, de fapt, rezultatul activităţii unui sistem, care este alcătuit greşit şi funcţionează defectuos). Am atras atenţia că atât eu cât şi ceilalţi conducători ai acestei întreprinderi foarte grele, nu avem nici un fel de pregătire de conducere, că am fost şi suntem nişte amatori, conducem întreprinderea după metode învechite, aceleaşi de acum 30 de ani. Am atras atenţia, apropo de acuzaţiile care mi s-au adus, că uzina de reparaţii, uzina de combustibil, serviciul de programare şi pregătire a lucrărilor de reparaţii nu sunt subordonate directorului tehnic, fapt care îl lipseşte pe acesta de un instrument important în realizarea producţiei, de care răspunde. Am reluat ideea mai veche conform căreia Centrala Industrială şi Ministerul trebuie să se ocupe mai mult de uzină, iar ISPE şi ICEMENERG (institutele de proiectări respectiv cercetări ale ministerului) să-şi facă mai mult simţită prezenţa în uzină.. Am făcut propunerea ca ICEMENERG-ul să aibă o filială pentru Rovinari şi Turceni a cărei sarcină principală să fie analiza cauzelor avariilor şi incidentelor şi luarea măsurilor necesare ca ele să nu se mai repete. L-am felicitat pe Vişan şi i-am promis tot sprijinul meu.

Au mai luat cuvântul diirectul întreprinderi, Răuţescu, Costea, Vaida, Dănăşel, Bodescu. Directorul mi-a mulţumit pentru activitate până la un moment dat (momentul când eu am dat glas neînţelegerilor noastre), Răuţescu a ţinut să sublinieze că neajunsurile activităţii mele se datorează în mare măsură colectivului în care am activat şi care nu m-a sprijinit destul, Vaida a avut despre mine numai cuvinte bune şi a ţinut să precizeze că compartimentul tehnic şi de producţie pe care l-am coordonat e cel mai greu din centrală. Costea a făcut şi el o enumerare a lipsurilor mele şi a colectivului în care am lucrat, subliniind situaţia grea a sistemului şi sarcinile ce ne aşteaptă. Dănăşel (secretarul Comitetului de Partid pe întreprindere) după câteva cuvinte de apreciere s-a referit la lipsurile colectivului şi s-a angajat să tragă cu mai mare fermitate la răspundere pe cei care nu-şi fac datoria.  În sfârşi, Bodescu a spus multe, pe un ton ridicat şi iritat, nu atât adresându-mi-se mie cât colectivului. Nici asupra mea şi bănuiesc că nici a colectivului, cuvântarea lui n-a făcut nici o impresie. De câte ori l-am ascultat am avut impresia că vorbeşte în van, deşi pe lângă generalităţile pe care le debitează se referă şi la câteva fapte concrete.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (6)

26.04.1982

Sunt în spital. Datorită amabilităţii doctorului Vodislav,  şeful secţiei de interne a Spitalului Judeţean Gorj, stau singur într-o rezervă de două paturi. Am venit de acasă aprovizionat cu cărţi şi cu un aparat de radio cu transistoare. Citesc şi ascut muzică. În cameră există o singură priză din care este alimentat un frigider. Împart, arbitrar, funcţionarea frigiderului cu cea a radioului.

Citesc „Povestea unui poliţist” de Roger Barniche, carte apărută în Editura Enigma.  În general, nu mă dau în vânt de cărţi poliţiste. Am acceptat-o pe aceasta pentru că nu este vorba de o ficţiune ci de o carte autobiografică.

Mă simt bine. Încerc un sentiment de eliberare. Nu duc grija uzinei.

27.04.1982

La prima oră, mi s-a recoltat mult sânge pentru analize. În restul zilei m-am dedicat cititului.

Lectura este una din cele mai mari pasiuni ale mele. Îmi place şi să cumpăr cărţi. Acasă, am o bibliotecă încăpătoare, burduşită cu cărţi, aranjate pe categorii: dicţionare, albume de artă, literatură românească clasică, literatură românească contemporană, literatură universală clasică şi contemporană; pe dea altă parte  cărţi de ştiinţă şi filozofie, de istorie, geografie, turism, biografii de oameni mari.  Cărţile de turism sunt legate de pasiunea mea pentru călătorii. Biografiile unor anumiţi oameni îmi trezeşte dorinţa de a-i imita în tot ce-au avut ei bun:  voinţă, tenacitate, răbdare, bunătate etc.

După amiază, mi-a făcut mare plăcere vizita soţiei mele, care mi-a adus un buchet de mărgăritar (lăcrămioare) şi o crenguţă de merişor, cu flori roşii.

28.04.1982

Afară este un timp foarte frumos. De la fereastra camerei de spital, admir natura şi oraşul. În depărtare, se vede Coloana Infinitului şi Fabrica de Confecţii. Văd şi blocul în care locuiesc eu şi mai multe blocuri în construcţie. În oraş, încep să predomine clădirile mari, cu până la patru etaje.

Mă preocupă foarte mult cum arată oraşul acum şi cum o să arate el în viitor. Sufăr de câte ori asist la aplicarea unor soluţii arhitectonice şi de sistematizare nefericite şi mă bucur sincer pentru fiecare reuşită a arhitecţilor locali. Până acum, s-a construit o mulţime de blocuri anoste – la periferie -, dar şi câteva interesante în restul oraşului: Autogara, Casa Tineretului, Spitalul Judeţean, Sala Sporturilor, sediul Secţiei de Proiectări Judeţene. Unele dintre ele ar fi put fi amplasate mai fericit.

29.04.1982

Azi am suferit o intervenţie chirurgicală: mi s-au extras doi lipomi de pe abdomen.  Am o mulţime şi sunt inestetici. Mai simt încă nevoia să arăt acceptabil.

Am început să citesc „Dilema americană” de Ion Grigorescu. O carte foarte documentată şi scrisă bine, de un scriitor inteligent. Mă fascinează America! Am citit mult despre ea. Sunt convins că, în prezent, este ţara cea mai civilizată şi dezvoltată de pe Glob. Aş vrea foarte mult să o vizitez.

Am primit primele rezultate ale analizelor făcute. Sunt bune. Mă bucur.

30.04.1982

Afară nu mai este la fel de frumos ca în zilele precedente. Deoarece urmează două zile de sărbătoare ( 1şi 2 mai) în care nu se lucrează nici în spital, convin cu domnul Vodislav să

plec acasă şi să revin pe 3 mai.

Plec din spital la ora 14. Mă simt deosebit de bine afară şi acasă. Fac o plimbare prin oraş şi trec şi pe la librărie. Mă bucur să găsesc cartea  „Faust” a lui  Goethe, pe care o cumpăr. Foarte greu se procură cărţile bune! Ele se vând pe sub tejghea. Urmează să apară „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu. Mă zbat, de pe acuma, să fac rost de ea.

1.05.1982

Sunt acasă. S-a făcut timp frumos. Pentru plăcerea de-a mă mişca în aer liber, fac o plimbare la piaţă. Cumpăr flori şi seminţe de flori pentru jardiniera de pe balcon. În lipsa unei grădini, care-mi lipseşte extraordinar de mult, încerc să fac pe balcon, care e destul de mare, o mică grădină şi un loc de recreare plăcut. Am plantat în jardinieră Panseluţe, Ciuboţica cucului, Bănuţi şi Nu mă uita. Am construit un stelaj pe care am lădiţe şi ghiveciuri cu răsaduri de Petunii, Regina nopţii, Gura leului, Zorele, Crăiţe şi Cârciumărese. Am pe balcon un şezlong, în care îmi place să citesc şi chiar să dorm la soare.

P.S. După 15 ani, mi-am cumpărat un teren de  1000 m.p. şi mi-am amenajat grădina mult visată.

2.05.1982

Este tot timp frumos. Fac, împreună cu fiul meu Vlad, de 15 ani, o plimbare pe itinerariul: Coloana Infinitului, Biserica Sfinţii Apostoli, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu şi fac poze.

Îmi place Brâncuşi. Am cumpărat şi citit aproape  tot ce s-a scris, în română,  în legătură cu el. Mi-ar plăcea să-i reproduc câteva sculpturi.

P.S. Peste 20 de ani i-am reprodus, în lemn de prun, „Cuminţenia Pământului”

3.05.1982

Am revenit la spital. La prima oră, am făcut o radioscopie gastro-intestinală. După care am dormitat în cameră sau am citit „Bătălie în adâncuri” de Duglas Reeman. Am suferit toată ziua de dureri de cap.

A fost o zi splendidă. Mi-ar fi plăcut să fiu afară. Spre seară am admirat spectacolul oferit de zborul unui stol de porumbei. Porumbeii sunt proprietatea unui cunoscut, care locuieşte, la curte, nu departe de blocul meu şi de spital. După ce le dă drumul din volieră, porumbeii zboară în cercuri largi pe deasupra casei lui, în stol compact, urcând, coborând şi sfârşind prin a se aşeza pe casa lui. Îmi place să-i văd zburând, îmi place să aud şuieratul zborului lor, admir viteza cu care zboară şi graţia cu care planează în aer. Mi-ar plăcea să am şi eu porumbei, Doamne, câte mi-ar plăcea şi cât de puţine pot să fac!

4.05.1982

Speram să pot părăsi spitalul azi, dar doctorul Vodislav a decis să fac şi un control de fund de ochi. L-am făcut după amiază. Doctorul, care mi-a făcut controlul, n-a remarcat nimic deosebit.

După amiază, m-a vizitat soţia şi mi-a adus zambile, floarea ei preferată. M-a vizitat şi Radu Teodorescu,  finul meu, şef secţie termo-mecanică la centrală. Mie mi-e simpatic, soţia nu-l poate suferi. Este un oltean tipic: isteţ, descurcăreţ, şmecher; îi plac sportul şi femeile. (P.S. Şi mie îmi plac.)

5.05.1982

Ies din spital. Diagnosticul: colecistită, colită, lipomatoză la care aş adăuga epuizarea fizică şi nervoasă Am şapte zile concediu medical, zile în care mă voi ocupa de gospodărie, o să citesc şi o să mă plimb în natură.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (5) - ROVINARI 1982

                            

5.03.1982

Sarcina pe centrală 660 MW.

Ieri am analizat fişele de avarii pe luna februarie: 36 declanşări de blocuri (!). 20 din cele 36 de declanşări sunt din cauza instalaţiilor electrice şi de automatizări, 3 din vina personalului, restul reprezintă spargeri de ţevi la cazane sau declanşări din alte motive. Cu toate simplificările repetate aduse sistemului de protecţii, acesta continuă să fie sofisticat, realizat cu elemente nefiiabile şi pus să lucreze în condiţii neadecvate: temperaturi mari, vibraţii, praf, etc.

Azi am analizat funcţionarea economică pe luna ianuarie, pe bază de post-calcul: Consumul specific de combustibil, 432 gcc/kwh, faţă de 380 gcc/kwh, planificat. Cauzele principale ale depăşirii consumului specific de combustibil sunt: funcţionarea cu sarcină redusă (18 gcc/kwh), opriri porniri (17,6 gcc/kwh), pierderi de căldură cu gazele evacuate la coş (16 gcc/kwh), pierderi prin vid scăzut şi murdărire condensator (13 gcc/kwh), pierderi prin temperatura scăzută a apei de alimentare (9 gcc/kwh), pierderi prin nearse mecanice (8 gcc/kwh).

6.03.1982

 La ora 8.30, ne-a convocat tovarăşul Butcă, activist CC-PCR, pe câţiva membrii din conducerea centralei şi câţiva delegaţi ai centralei industriale, şi ne-a luat tare, învinuindu-ne că ieri, cu excepţia directorului centralei (de serviciu din partea conducerii) am plecat din centrală la orele 18 lăsând câteva probleme nerezolvate. Nu vrea să priceapă că nu putem sta zi de zi în centrală, toţi, până noaptea târziu şi că în Rovinari în fiecare moment este o situaţie specială, dintr-o mulţime de cauze, şi că în centrală,  în fiecare zi există, 24 de ore din 24, o persoană din cadrul conducerii, pe baza unui grafic.

Azi am fost eu de serviciu.  Când nu sunt evenimente ne putem odihni pe o canapea în birou. Azi însă, a declanşat de două ori blocul 6 şi n-am închis ochii toată noaptea. Am ajuns acasă obosit, cu toate acestea n-am putut să mă culc decât după amiază, am dormit două ore şi m-am trezit cu dureri groaznice de cap. Serviciul de 24 de ore în centrală, este de-a dreptul inuman.

8.03.1982

Sarcina pe centrală 800 MW.

Ne-a vizitat o delegaţie de bulgari în vederea documentării pentru proiectarea unor modificări la morile şi instalaţiile de ardere ale cazanelor de 645 t/h (etapa I-a) în vederea funcţionării fără păcură. Bulgari sunt deştepţi şi simpatici şi se dovedesc pricepuţi.

9.03.1982

Am participat la o masă festivă în cinstea  oaspeţilor noştri bulgari. A fost o atmosferă plăcută, destinsă. S-au spus şi bancuri: noi cu eroul nostru, Bulă, ei cu eroul sovietic, Ceapaev. Bancul bulgarilor care mi-a plăcut cel mai mult:

„La o lecţie de istorie, se dau exemple de tactică şi strategie:

Ivan: Cutuzov a lăsat francezii să intre în Moscova, apoi a aşteptat o iarnă grea cu zăpadă mare şi i-au respins până la Paris.

Saşa spune acelaşi  lucru despre Stalin şi nemţi.

Petea: Naser a lăsat pe evrei să vină până la Suez, iar acum Amar El Sadat aşteaptă o iarnă grea cu zăpadă mare ca să-i alunge până la Tel Aviv.

23.03.1982

Azi se împlinesc zece ani de la primul paralel la blocul 1, eveniment la care am fost prezent în calitate de inginer şef coordonator, în tabăra beneficiarului. Evenimentul a avut loc în ziua de 23 martie 1972, ora 23 şi a fost şi certificatul de naştere al Centralei Rovinari, înntr-un sat amărât din  judeţul Gorj, cu numele de Rogojelu.

Blocul 1 s-a născut mai greu decât cel care a urmat, pornirea lui însemnând   şi punerea lui în funcţiune, pentru prima dată, a tuturor instalaţiilor comune: baraj, casa sitelor, staţia de tratare a apei, gospodăria de combustibil, centrala termică de pornire, turnul nr.1 de răcire etc... Pornirea lui a întârziat cu un an faţă  de termenul planificat. Întârzierile au fost la toate capitolele: lucrări de construcţii, lucrări de montaj, livrări echipamente. S-a lucrat în condiţii extrem de grele!

Închiderea întrerupătorului prin care se făcea legătura cu Sistemul Energetic Naţional a fost efectuată de maistrul electrician Beldeanu Emil, care a murit, răpus de cancer, în anul următor.

27.03.1982

Întreg colectivul centralei am sărbătorit zece ani de la punerea în funcţiune a centralei, printr-un banchet la restaurantul Runcu, din Târgu Jiu..

31.03. 1982.

Luna martie a fost o lună în care centrala a funcţionat slab. S-a realizat, totuşi, planul pe trimestrul I, datorită funcţionării bune din luna februarie.

Plan pe luna martie: 429.000 MWh

Realizat: 390.560 MWh

Plan pe trimestrul I: 1.100.000 MWh

Realizat: 1.104.240 MWh

În mod surprinzător, aproape ne-am realizat şi planul la consumul specific de combustibil: 377 gcc/kwh planificat, 380 gcc/kwh realizat. Secretul realizării lui a fost determinarea puterii calorifice a combustibilului fără mineri, numai de către termocentrală.  S-a constatat că minerii ne înşelau sistematic la prelevarea probelor de cărbune, rezultând puteri calorifice mai mari decât cele reale, pentru a nu trebui să plătească penalizari.

2.04.1982

Continui să nu mă înţeleg bine cu directorul centralei, în ciuda discuţiei avută cu el după Adunarea generală a salariaţilor. Nu ţine cont de punctul meu de vedere, ia multe decizii peste capul meu. Mi-am reînnoit la Centrala Industrială cererea de schimbare din funcţie.

3.04.1982

Se face o analiză în COM (Comitetul Oamenilor Muncii), organul colectiv de conducere al întreprinderii, o analiză a realizării planului pe trimestrul I. Deşi am realizat planul, cei din colectivul de conducere avem parte numai de reproşuri din partea directorului întreprinderii: nu ne-am mobilizat suficient (adică, n-am crăpat la datorie!)pentru a efectua lucrări de bună calitate în termenele stabilite. Ca şi cum noi am putea, cu mijloacele care dispunem, să însufleţim marea masă inertă de „oameni ai muncii”, majoritatea dintre ei fiind preocupaţi să câştige cât mai mult cu un efort cât se poate de mic, fac lucrări de mântuială, îşi bat joc de avutul întreprinderii şi a statului, fură cât pot şi sunt în stare să ne lase cu fundul în baltă în orice moment.

23.04. 1982

Ne-a vizitat adjunctul ministrului, Dobrişan. Am avut o discuţie cu dânsul, în prezenţa directorului întreprinderii, în legătură cu neînţelegerile mele cu acesta şi cu cererea mea de-a fi eliberat din funcţie. Am spus, deschis, că-l suspectez pe director de lipsă de sinceritate  şi de acţiuni duşmănoase în relaţia cu mine. Am mai spus că sunt foarte obosit şi bolnav şi că nu mai rezist regimului extensiv de lucru pretins, că sarcinile care-mi revin sunt prea numeroase şi că nu le pot acoperi satisfăcător. Le-am mai comunicat că peste două zile mă internez în spital pentru analize.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (4)

 

JURNAL DE ENERGETICIAN (4)

- ROVINARI 1982 -

Revin cu jurnalul, în special la insistenţele fiului meu Vlad, angajat al Termocentralei Rovinari.

 18.02.1982

Sarcina pe centrală 660 MW. În cursul dimineţii ne vizitează primul ministru Ilie Verdeţ. Pe mine mă găseşte în camera de comandă a blocurilor 5,6, unde supravegheam pornirea blocului 5. I-am dat raportul, conform uzanţei. I-am spus că funcţionarea bună din ultimul timp se datorează cărbunelui bun şi suficient, voind să înţeleagă că aceasta este o condiţie obligatorie pentru o astfel de funcţionare. De la noi, primul ministru a mers la Combinatul Minier, unde a asistat la Adunarea Generală a Salariaţilor.

21.02.1982

Este duminică. În sfârşit, după cinci săptămâni consecutive în care am fost duminica în centrală, este prima duminică pe care mi-o petrec acasă. Dimineaţa m-am plimbat în parc împreună cu soţia, după amiaza am văzut, împreună cu fiul meu Vlad, filmul „Iankeii”, producţie englezo-americană, „un film astfel făcut încât să placă la toată lumea” (am citat din revista „Cinema”)

22.02.1982

O clasificare a şefilor de la Bucureşti care ne vizitează centrala, se poate face din punct de vedere a modului cum analizează situaţia din uzină atunci când ne vizitează:

- tipul "meticulos" - întoarce situaţia pe toate părţile, scotoceşte în toate cotloanele  (ex. ministru adjunct  Adrian Georgescu, activistul Partenie);

- tipul "superficial moderat" - intră numai în problemele care-i convin sau pe care nu le poate ocoli (ex. ministru adjunct Dobrişan, dir. General Constantinescu şi marea majoritate a şefilor);

-  tipul "superficialitate crasă" – vine, spune câteva lozinci, îndeamnă şi critică la modul general şi pleacă cât mai repede (Ex. ministrul Cocârlă Trandafir)

- tipul "bau-bau" – ameninţă şi caută cu tot dinadinsul să sperie (ex. ministrul Gheorghe Cioară)

25.02.1982

Ieri a început o analiză a funcţionării economice a centralei pe anul trecut. Au participat Partenie, Popovici Teofil Iliescu Tudor şi Stan Radu.

Popovici Teofil (zis şi Teofitil), este reprezentantul permanent al Ministerului Construcţiilor de Maşini, în centrală. A fost director general în Ministerul Energiei Electrice, director general al Institutului de Cercetări şi Proiectări Utilaje Termoenergetice (ICPET), În prezent, este inginer principal (consilier) la ICPET. Decăderea lui din ultima funcţie de conducere a survenit ca urmare a faptului că o soră a sa a rămas în  Occident şi i-a stricat dosarul. Ne este profund antipatic, pentru caracterul său urât: minte, exagerează, pârăşte, lipsit  de obiectivitate în disputele furnizor –beneficiar. Nu neg că este inteligent, că reuşeşte, atunci când vrea sau îi convine, să caracterizeze corect anumite stări de lucruri, dar, în întâlnirile la nivel înalt, se pricepe să tragă totdeauna spuza pe turta MICM. În ministerul nostru nu avem un bandit de talia lui, motiv pentru care pierdem multe dispute cu furnizorul (P.S. Nu reuşeam să demonstrăm, satisfăcător, că funcţionarea necorespunzătoare a centralei se datorează în mare măsură calităţii necorespunzătoare a utilajelor.)

Iliescu Tudor este şi el un „fost”. Fost inginer şef la Termocentrala Doiceşti, pe vreme când, aceasta, cu cei 120 MW instalaţi ai ei, era cea mai mare centrală pe cărbune din ţară. Fost şef de laborator la Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice (ICEMENERG). Are origine „nesănătoasă” motiv pentru care azi este doar inginer principal II la acelaşi institut, specializat în puneri în funcţiune, recepţii de instalaţi şi, mai nou, optimizări de regimuri de funcţionare. Îşi petrece aproape tot timpul în centrale şi foarte puţin cu familia sa, aflată la Bucureşti. Soţia lui e casnică, are doi copii studenţi, şi îi prind bine diurnele de deplasare şi de timp prelungit de lucru. Este un tip onest, priceput, inteligent şi simpatic, dar nu e „uns cu toate alifiile” ca şi Popovici Teofil.

27.02.1982

La prima oră, sarcina pe centrală este 835 MW.

Alaltăieri, s-a accidentat grav, maistrul electrician Grofu Vasile. A introdus, într-o celulă de 6 KV, un întrerupător cuplat. S-a produs un arc electric foarte puternic care i-a provocat arsuri de gradul 3 şi 4 pe 25% din suprafaţa corpului (mâini, faţă, fese, coapse).

Începând de ieri, au început demersurile noastre şi ale familiei lui, pentru a fi transportat la Bucureşti, deoarece, alţi doi arşi în centrală, dintre care unul  într-o stare mai uşoară decât el, au murit, în spitalele din Târgu Jiu şi Craiova. S-a reuşit: azi după amiază a sosit o salvare şi un doctor din Bucureşti care, mâine,  o să transporte accidentatul la Spitalul Agripa.

28.02.1982

E duminică. Sunt acasă. Dimineaţa am participat la şedinţa cu părinţii la Liceul Tudor Vladimirescu. Am aflat că fiul meu Mihai, are note proaste la economie politică: 4 şi 1 !!!!!

Sunt informat, din uzină, că maşina şi doctorul de la Bucureşti au plecat fără să ne ia accidentatul, pretextând că nu sunt locuri în spital. Directorul comercial Vaida, aflat în centrală, a făcut demersuri la ministerul nostru, fără rezultat.

Sunt imobilizat la pat de o criză de lumbago, intervenită din senin! Sunt vizitat acasă de doctorul centralei, care îmi prescrie trei zile de tratament şi repaos la orizontală.

Am primit de la  mama mea, din Braşov, câteva articole decupat din „România Liberă”, despre centrala noastră, scrise de M. Radian. Autorul a surprins corect, câteva aspecte din viaţa centralei, şi a identificat , de asemenea corect, împrejurările şi condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Voit sau nu, a omis să menţioneze aspecte legate de calitatea utilajelor, calitatea proiectelor, condiţiile sociale, conjunctura economică naţională, concepţia românească de organizare, calitatea personalului venit din şcoli, etc.  Poate nici eu, la sfârşitul acestui jurnal, nu voi reuşi să prind toate aspectele muncii şi vieţii noastre, astfel încât să pot da un răspuns, o explicaţie, celor interesaţi de „cazul Termocentrala Rovinari”

4.03. 1982

Am revenit în centrală. Toată lumea este dezamăgită  după înfrângerea de ieri, pe teren propriu, a Universităţii Craiova de către Bayer Münche, scor 2:0! Universitatea Craiova este echipa tuturor oltenilor. Ieri după ora 14 n-a mai lucrat în centrală decât personalul de exploatare şi acesta cu urechile ciulite la aparatele de radio. Restul personalului a plecat acasă să vadă meciul la televizor. Câţiva norocoşi au făcut rost de bilete şi au văzut meciul pe stadion. Puţinii rămaşi în centrală, printre care s-au numărat persoanele din conducere şi cei din minister şi centrala industrială, detaşaţi la Rovinari, au văzut meciul la televizoarele portative ale personalului nostru. (P.S. Exista şi aşa ceva!)

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (3)

 
         Deşi jurnalul se întinde pe durata întregului an 1982, mă opresc cu el aici, deoarece n-am sesizat nici un fel de interes pentru el: comentarii, voturi, etc. Voi scrie în continuare despre..... raţele sălbatice. Sun sigur că vor trezi un interes mai mare.

20.01.2982

S-au oprit blocurile 4 şi 2 din cauza cazanelor sparte.

Spargerile foarte dese de cazane sunt cele mai numeroase şi neplăcute probleme cu care ne confruntăm. Urmează, în ordine, cărbunele prost, lipsa de cărbune, utilajele nefiiabile, şi unii oameni de calificare slabă, puturoşi şi hoţi.

Cazanele de la etapa I-a (1,2) se sparg din cauza materialului necorespunzător al supraîncălzitoarelor finale de înaltă şi medie presiune (oţeluri austenitice cehoslovace). Se pregăteşte înlocuirea lor.

Cazanele de 1035 t/h se sparg în zona superioară a vaporizatorului în care, îngustările la trecerea de la focar la tirajul convectiv şi orificiile de aspiraţie ale morilor, constituie concentratoare de eforturi unitare la solicitările datorită diferenţelor de temperatură care apar la variaţiile regimului termic în focar legate de pornirea din stare caldă, pornirile şi opririle frecvente de mori, trecerea de pe cărbune pe păcură.

23.01. 1982

Personalul de reparaţii cazane lucrează de aproape două săptămâni, zi şi noapte,în condiţii foarte grele, în două schimburi de 12 ore.

24.01.1982

Este duminecă. Ca urmare a unei hotărâri a Comitetului Judeţean PCR, se lucrează normal (toată lumea este prezentă la lucru). Eu am lucrat şi dumineca trecută,iar în cursul săptămânii am stat două nopţi în centrală şi în fiecare zi până seara târziu. Sunt dărâmat din punct de federe fizic şi moral!

26.01. 1982

Având în vedere situaţia energetică proastă din ţară, din dispoziţii superioare se trimit, în toate centralele pe cărbune „specialişti” din Centrala Industrială şi Minister, pentru a  acorda asistenţă tehnică şi ajutor. În centrala noastră sunt coordonaţi de directorul tehnic al Centralei Industriale. Cei mai mulţi dintre „specialişti” sunt repartizaţi, pe posturi de vătafi, în gospodăria de cărbune pentru a supraveghea descărcarea vagoanelor şi funcţionarea benzilor. Câţiva, care au mai lucrat în centrale, sunt repartizaţi în secţii.

De cele mai multe ori aceşti „specialişti” pierd tipul nefăcând nimic şi mai mult ne încurcă decât ne ajută. Ca să-şi justifice existenţa vânează situaţiile necorespunzătoare din centrală pe care şeful lor le transmite la Bucureşti, de unde suntem apoi bombardaţi cu reproşuri.

P.S. De-a lungul timpului s-au luat foarte multe măsuri cu caracter organizatoric, menite să îmbunătăţească funcţionarea centralei. Au fost detaşaţi, în centrală, pe termen lung, adjuncţi de ministru, directori generali, directori din centrala industrială sau  proveniţi de la alte centrale, specialişti din institutele de proiectări şi cercetări, activişti de partid etc... Degeaba! Niciodată nu s-a acţionat, hotărât, acolo unde trebuia: la mineri pentru asigurarea continuă a cărbunelui din proiect; înlocuirea utilajelor şi instalaţiilor necorespunzătoare cu unele din import Vest; oprirea imediată a blocurilor în toate cazurile când se impunea asta; acordarea timpului necesar pentru readucerea instalaţiilor în stare tehnică corespunzătoare; îmbunătăţirea calităţii personalului, motivarea şi nu extenuarea  lui.

 Majoritatea măsurilor late au fost doar măsuri paliative care au ajutat, uneori, cât o frecţie la un picior de lemn. S-a forţat tot timpul funcţionarea blocurilor şi producerea de energie electrică, uneori cu ori ce preţ. Măsuri corespunzătoare au fost luate abia după Revoluţie, într-o campanie amplă de reparare şi retehnologizare a blocurilor.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETIAN (2)

Continui Jurnalul dorind să scot în relief alte aspecte ale energeticii româneşti din perioada comunistă şi să subliniez, în continuare, tragismul momentelor trăite de cei care lucrau atunci în centralele pe cărbune.

12.01.1982

Sarcina pe centrală 250 MW. Livrările de cărbune permit funcţionarea doar a două blocuri, la sarcini reduse. Blocurile 3 ăi cinci sunt în rezervă, oprite din lipsă de cărbune.

A avut loc o şedinţă a comisiei de omologare a cazanului de 1035 t/h., cu participare numeroasă din afară. S-au fabricat deja 12 cazane fără ca prototipul (cazanul nr.3 din centrala noastră) să fie omologat, deşi legile ţării interzic asta. Nu s-a omologat nici de data asta. S-a pierdut mult timp până ce şi-au dat seama toţi participanţii că omologarea nu este posibilă din cauză că nu se efectuaseră măsurătorile care să ateste performanţele cazanului. Omologarea a fost reprogramată.

S-a dorit să se omologheze cel puţin modificările de la cazanul 6 (montarea unui grătar post-ardere, modificarea transportorului de zgură, şi realizarea unui brâu refractar în focarul cazanului). Nici această omologare n-a fost posibilă. Rezultatele preliminare ale măsurătorilor făcute la acest bloc au demonstrat că el nu poate depăşi sarcina de 250 MW, din cauza cazanului, la funcţionarea acestuia în condiţiile din proiect: cărbune de 1600 kcal/kg, cu 6 mori, fără păcură. Randamentul cazanului este de numai 83%, faţă de 97% cât era prevăzut în proiect

P.S. Aşa se proceda atunci. Din dorinţa de a face totul foarte repede, din dorinţa de a deveni o ţară industrializată  peste noapte, se sărea peste etape importante. Cazanului i s-au adus nenumărate alte „îmbunătăţiri”, fără ca el să poată să-şi realizeze performanţele din proiect. Mai grav decât faptul că el nu-şi realiza sarcina nominală şi randamentul  din proiect era fiabilitatea lui scăzută. Aceste cazane au fost pornite şi oprite ca şi motoretele: de mii de ori. Uneori ele au fost pornite  oprite apoi repornite de două sau trei ori în aceiaşi zi!

13.01.1982

Sarcina pe centrală 370 MW ( vă amintesc: puterea instalată a centralei era de 1720 MW!) În funcţiune erau blocurile 4 şi 6.

A avut loc un eveniment neplăcut: peste capul meu (directorul tehnic al centralei), neţinându-se seama de dispoziţiile mele anterioare, în lipsa mea, la dispoziţia directorului centralei, s-a pus sub tensiune (în funcţiune) staţia de 6 kv cărbune, o investiţie nouă, menită să amelioreze funcţionarea centralei. Punerea în funcţiune a staţiei s-a făcut fără să fie terminate toate lucrările, fără să fie create condiţii sigure de funcţionare. Dispoziţia directorului contravine  prevederi Decretului 400, abia emis, care prevede ca obiectele de investiţii să fie puse în funcţiune numai după terminarea tuturor lucrărilor şi îndeplinirea condiţiilor necesare. Ca urmare a cestui fapt, între mine şi directorul centralei a avut loc o discuţie neplăcută şi pentru că nu era prima dată când acesta intervenea fără să mă consulte în sfera mea de activitate (domeniul tehnic al centalei). La o oră după această discuţie,mi-am trimis demisia la Centrala Industrială de care aparţineam (CIPEET- Bucureşti)

P.S.

Eram convins, şi nu numai eu, că nu vom putea să îmbunătăţim funcţionarea centralei fără să instaurăm un regim sever de respectare a instrucţiunilor şi normativelor de funcţionare şi m-am luptat pentru asta. Eram sabotaţi nu de director, ci de conducerea superioară (Centrală Industrială şi Minister) de unde veneau presiuni pentru grăbirea punerilor în funcţiune a obiectivelor noi de investiţii, pentru ţinerea în funcţiune a unor blocuri care ar fi trebuit oprite ( cu cazane sparte, de exemplu) pentru repornirea unor blocuri care nu aveau asigurate condiţiile necesare de funcţionare (combustibilul, de exemplu). Directorul centralei era un tip slab, care ceda acestor presiuni. Funcţionarea prelungită cu un cazan spart, e un adevărat dezastru. Dacă este vorba de o spargere a economizorului sau a vaporizatorului cazanului,  apa face ravagii în zonă, datorită efectului de eroziune şi reparaţia se complică atât ca dificultate cât şi ca durată.

Demisia mea devenea efectivă după expirarea preavizului de 14 zile.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN, ROVINARI 1982(1)

Înainte de Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea megalomanică a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică care a obligat la sacrificii industria, dar  mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.

Deficitul de care vorbeam mai sus era generat nu atât de puterea electrică instalată în ţară cât de funcţionarea defectuoasă a centralelor electrice, mai ales ale celor cu utilaje româneşti. După cum ştiţi, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut, peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina de 50 MW la turbina de 330 MW ! , ambiţionându-ne să fabricăm şi toate instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. În plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni!

Eu am lucrat în toate cele trei termocentrale. În anul 1982 la Rovinari şi în 1986 la Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. Încerc să spicuiesc din ele ca să vă dau posibilitatea să înţelegeţi condiţiile în care am lucrat.

1.01.1982

Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea termocentralei, în calitate de director tehnic. Am trăit aici o sumedenie de evenimente excepţionale prin tragismul lor. Am încercat să le rememorez. N-am reuşit să mi le amintesc pe toate. Acesta este motivul pentru care mi-am propus ca, începând de azi, să mi le notez zilnic.

Centrala Termoelectrică Rovinari, pe cărbune, are o putere instalată de 1720 MW, în şase blocuri:

Blocurile 1 şi 2, de provenienţă cehoslovacă, au 200 MW fiecare.

Blocurile 3,4,5, 6 au 330 MW fiecare.  Turbina blocului 3 este franţuzească (Rateau). Turbinele celorlalte blocuri de 330 MW sunt româneşti, fabricate la IMGB Bucureşti, după licenţă Rateau. Cazanele acestor blocuri sunt româneşti, au 1035 t/h fiecare şi sunt fabricate la Uzina Vulcan Bucureşti, după licenţă Babcock.

Anii punerii în funcţiune ai blocurilor sunt următorii:

Bloc 1 – 1971

Bloc 2 – 1972

Bloc 3 – 1975

Bloc 4 – 1976

Bloc 5 – 1977

Bloc 6  - 1978

2.01.1982

Am fost de serviciu din partea conducerii. Fiind decretată zi de sărbătoare, nu lucrează decât personalul din ture şi cel consemnat în centrală pentru intervenţii.

Au funcţionat doar două blocuri. Un bloc este în revizie tehnică, iar celelalte (blocurile 1,2,5) sunt oprite din lipsă de cărbune şi păcură.

Funcţionăm în astfel de condiţii începând din a doua decadă a lunii decembrie. Funcţionarea relativ „bună” din lunile octombrie şi noiembrie (cu patru până la cinci blocuri şi o sarcină medie de 574 MW în luna noiembrie, a pulverizat cărbunele din depozite. Ploile şi ninsorile din luna decembrie  ne-au pus la pământ. Cărbunele noroios care ne vine din cariere precum şi cel ud din depozitele descoperite, a provocat numeroase înfundări de buncăre, de concasoare şi împotmoliri de benzi, evenimente care au provocat, în mod repetat, întreruperea alimentării cu cărbune, obligându-ne să trecem cazanele  total sau parţial la funcţionarea pe păcură. În aceste condiţii, rezervele de păcură s-au topit, văzând cu ochii.

P.S. Vă rog să aveţi în vedre faptul că în anii aceia, România era în plină criză energetică şi  că asupra noastră se exercita o presiune teribilă  ca să producem cât mai multă energie electrică. Pentru orice oprire sau reducere de sarcină pe blocuri, eram luaţi la întrebări de conducerea Ministerului Energiei Electrice. În cazurile deosebite, primeam telefoane şi de la Consiliul de Miniştri sau Comitetul Central PCR.

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 4. JURNALE

1.2 Antecedente literare (continuare)

Am lucrat în termocentrala Rovinari în perioada 1971- 1991, o perioadă deosebit de grea. Este o centrală mare (1720 MW), pe cărbune, având în componenţă şase blocuri (1 bloc = 1cazan + 1turbină) . Întreaga perioadă în care am lucrat acolo a fost una deosebit de grea: instalaţiile aveau o fiabilitate redusă, personalul era puţin şi insuficient pregătit, alimentarea cu cărbune era deficitară. În anul 1982, m-am hotărât să ţin, în centrală, un jurnal zilnic. Citez din acest jurnal:

1.01.1982

Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea termocentralei. Dintre momentele, orele, zilele trăite aici, multe au fost cu adevărat memorabile, în stare să suscite un interes mai larg. Au fost însă, atât de multe, încât, fiindcă nu mi le-am notat, îmi este greu să mi le amintesc. Acesta este motivul pentru care mi-am propus ca în anul acesta să le consemnez zilnic, iar împreună cu ele gândurile şi reflexiile mele.

Citeşte mai mult >>