miercuri, 28 iulie 2010

EPISODUL 32. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.10 Cum te poţi rata ca scriitor.


„Cum te poţi rata ca scriitor – Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste” este o carte a reputatului critic literar Alex Ştefănescu. Citind o sumedenie de cărţi trimise de autorii lor sau procurate într-un fel sau altul, şi-a permis să recomande tuturor ucenicilor în ale scrisului câteva metode sigure de-a se sinucide literar. Iată-le:
1. Inadecvarea registrului stilistic.
Inadecvarea constă, precizează autorul, în cele mai multe cazuri, în utilizarea unui limbaj solemn-oficial pentru descrierea unor scene de viaţă intimă sau imaginarea unor discuţii între îndrăgostiţi.
2. Enunţarea emfatică a unor adevăruri banale
Autorul dă câteva exemple, printre care şi Amorul este un lucru foarte mare! cugetarea unui personaj al lui Topârceanu, ironizat de autor.
3. Practicarea obscurităţii
Constă în folosirea unor exprimări pretenţioase, alambicate, împănate cu cuvinte bombastice din care nimeni nu înţelege nimic, sau nu înţelege mare lucru, procedeu întâlnit mai ales în poezie.
4. Abuzul de neologisme
Este frecvent întâlnit în unele texte de critică literară, dar nu numai. Este un fel de-a face paradă de erudiţia noastră, un snobism literar.
5. Parada de ştiinţă
Este întâlnit în textele de critică literară.
6. Artistizarea forţată a textului
Reprezintă, declară Alex Ştefănescu, o penibilă fandoseală a autorilor care cred în mod greşit că trebuie să recurgă la un stil afectat ca să facă literatură.
7. Ridicarea în slăvi, în termeni bombastici, a unui scriitor minor
Sunt vizaţi criticii literari.
8. Înfrumuseţarea realităţii
Citez din autor: Nu este vorba, din păcate, de o capacitate de a vedea frumseţea acolo unde alţii nu o văd, ci de o înfrumuseţare exterioară a existenţei anodine, care te face să te gândeşti la obiceiul fardării morţilor.
9. Exhibarea mizeriei, fără o justificare estetică.
Citez din nou: Este greu de stabilit dacă autorii în cauză vor să-i şocheze pe cititori, pentru a se face remarcaţi, sau dacă nu cumva simt nevoia, de fapt, să se defuleze după ce, multă vreme, au suportat cu greu interdicţia de a folosi în public cuvinte licenţioase.
Metoda, care a luat amploare prin constituirea unui fel de curent literar, „mizerabilismul”, ar putea fi numită „inscripţii pe pereţii toaletelor publice”.
10. Căutarea originalităţii cu ori ce preţ
Citez: Este ca şi cum, la un concurs de tir, cineva ar trage în afara ţintei ca să nu-i imite pe concurenţii dinainte.
11. Imitarea unor scriitori consacraţi
Citez: Ar fi productivă numai dacă imitaţia s-ar dovedi superioară originalului. Aceasta nu s-a întâmplat însă până acum, niciodată. În special în cărţile de poezie ale unor amatori răsună straniu, ca la o şedinţă de spiritism, vocile lirice ale unor poeţi de altădată.
12. Înţelegerea poeziei ca performanţă rebusistică.
Mai ales în poezie, de multe ori eşti pius în situaţia să ghiceşti ce vrea să spună poetul . Este însă adevărat, de multe ori el nu vrea să spună nimic.
13. Resuscitarea poeziei propagandistice.
Este vorba de reeditarea poeziei propagandistice de dinainte de 1989.
14. Utilizarea limbii de lemn
Este vorba de limba documentelor oficiale din timpul comunismului sau de una asemănătoare.
15. Excesul de interpretare
Citez: Este practicat de unii critici literari care nu au priză la realitatea textului şi se pasionează, în compensaţie, de ceea ce ei cred că este hermeneutică (ştiinţa de-a interpreta vechile texte religioase n.n.)
16. Scrierea de texte umoristice de către autori fără umor.
Consider că nu este necesară nici o explicaţie.
17. Confundarea literaturii SF cu folosirea frivolă a terminologiei ştiinţifice.
Excesul de termeni ştiinţifici este obositor şi nu poate suplini lipsa de imaginaţie, de viziune.
18. Imitarea modului cum vorbesc copiii
Citez: Adevăraţii autori de literatură pentru copii, de la Andersen la Saint-Exupéry, se exprimă clar şi nuanţat, nu se chinuiesc să adopte un stil caraghios peltic, prin care atâţia veleitari de la noi îşi închipuie că se fac îndrăgiţi de cei mici. Există o budată: literatura pentru copii seamănă cu literatura pentru maturi, doar că este mai bună.
Am terminat de transcris modalităţile prin care ne-am putea rata ca scriitori, evidenţiate de Alex Ştefănescu, în cartea menţionată la început. Subscriu la toate. Am citit această carte după ce am publicat „Comoara din Dealul Magiarului”. Mi-am analizat cartea prin prisma acestor criterii şi n-am roşit de ruşine la terminarea analizei. Dar, mai mult decât concluziile pe care le-am tras eu, mă interesează cele pe care le-au tras cititorii mei. Unele le-am aflat, vi le-am împărtăşit şi vouă, pe altele le aştept.

Citeşte mai mult >>

duminică, 25 iulie 2010

WEEKEND 12

Sâmbătă 24.07.2010
Runcu s-a mutat la tropice sau tropicele s-au mutat la Runcu! Nu ştiu, dar ceva s-a întâmplat, că prea a fost cald şi prea a fost umed. Dar, cum se zice: Tot răul spre bine! Asta s-ar traduce, în cazul meu, prin faptul că m-am învrednicit, în sfârşit, să-mi repun în funcţie duşul în aer liber, pe care îl demontez în fiecare toamnă. Când treaba a fost terminată, aş fi stat numai sub el.


Vreau să vă mai arăt florile noastre de piatră şi o tufă de zorele răsărită ad-hoc, la colţul casei.

Vreau să vă mai spun, şi cu asta termin, că nişte indivizi fără inimă şi-au abandonat, în curtea vecinului meu, o pisică de toată frumuseţea. Ieri, nu s-a putut nimeni apropia de ea, atât era de şi speriată. Nu-i de mirare că nu mai avea nici un pic de încredere în oameni.!
Citeşte mai mult >>

joi, 22 iulie 2010

EPISODUL 30. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.9 Literatura pentru copii.
„Comoara din Dealul Magiarului” are ca subtitlu „Carte de aventuri pentru copiii între şapte şi şaptezeci de ani”. Cartea se adresează , în primul rând, celor aflaţi la vârsta copilăriei, dar şi celor de alte vârste care mai au în ei ceva de copil. Părerea mea este că toţi ne-am păstrat, într-o oarecare măsură, copii. Cartea pentru copii trebuie să întrunească anumite caracteristici.

După părerea Mihaelei Cernăuţi-Gordeţchi, profesor la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi, acestea sunt următoarele:
1. Dimensiunea textului trebuie să fie reduse.
2. Limbajul să fie simplu, nesofisticat
3. Să se prefere acţiunea şi dialogul (în raport cu descrierea şi introspecţia); aventura
să fie cuvântul de ordine.
4. Întâmplările să fie povestite în succesiune logică („firească”) şi neproblematic, în
orizontul certitudinii, nu al probabilităţii.
5. Protagonist (personaj reflector) să fie un copil.
6. Să se apeleze frecvent si constant la convenţii, la o schemă morală.
7 Să se adopte mai degrabă o perspectivă optimistă („în acord cu vârsta”) decât una sumbră, mohorâtă şi sceptică, iar sfârşitul fericit este o normă.
8.Să fie prezente din abundenţă elemente magice/ fantastice, semne că aventura se desfăşoară într-o altă lume decât cea reală.
9. Voit, programatic, să se ignore problematica sexului.
10.Să domine o perspectivă ludică .
Am luat cunoştinţă de aceste caracteristici după ce mi-am scris cartea. Am fost bucuros să constat că, în mod instinctual, le-am respectat în cea mai mare parte.
.Am mai reţinut din lucrarea d-nei Mihaela Cernăuţi- Gordeţchi (LITERATURA PENTRU COPII. SINTEZĂ CRITICĂ ) următoarele:

  • ….cartea trebuie să fie interesantă, să meargă într-un ritm alert, să aibă o intrigă bună, însă trebuie să fie şi amuzantă.
  •  Secretul comunicării cuc ei mici nu este să te cobori, ci să te ridici la nivelul lor, lucru bine ştiut de oamenii inteligenţi şi de scriitorii adevăraţi.
  • Copilul este singurul om capabil să se transpună cu totul în lumea imaginaţiei.
Citeşte mai mult >>

sâmbătă, 17 iulie 2010

EPISODUL 30. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice, comentarii (final)

Nu intenţionez să public alte observaţii şi comentarii. Doresc însă, să spun câteva cuvinte pe această temă.
Orice scriitor, dar şi oricine scrie ceva (aici mă includ şi pe mine) şi-i dă drumul în lume, aşteaptă cu nerăbdare reacţiile criticilor şi ale cititorilor. Mai dureroasă decât criticile, este lipsa de reacţie. Ai trimis sau ai dat cartea unui prieten, te întâlneşti cu el şi te aştepţi să-ţi spună dacă i-a plăcut sau nu cartea. El se face că plouă. Concluzia ta este că nu i-a plăcut cartea şi că respectivul se sfiieşte să-ţi spună. Dacă-l tragi de limbă, va face câteva declaraţii de complezenţă. Eşti destul de deştept ca să nu le iei în consideraţie.
Emil Cioran are o altă părere despre acest fenomen. Iată ce spune el, în „Caiete”:

Le dăruim prietenilor noştri cărţile noastre, le scriem dedicaţii afectuoase, credem că ne vor citi, că se vor înduioşa pentru noi sau ne vor admira. Eroare. Nu facem decât să-i indispunem. Pe scurt, exemplare sacrificate.

Trebuie să te aştepţi şi la critici răutăcioase, la adevărate revărsări de venin, şi ele vin, de cele mai multe ori, de la cine nu e aştepţi. De exemplu: Binevoitorul meu, persoană de care v-am mai vorbit, rudă de sânge, a spus despre cartea mea, cu toată bunăvoinţa de care a fost în stare, nici mai mult nici mai puţin decât că este SPĂIMOASĂ (!). După cum aţi putut vedea însă, ea n-a speriat pe nimeni, din nici un punct de vedere. Nu se poate să nu rămâi perplex la o asemenea afirmaţie şi să nu te gândeşi la mobilul care l-a determinat pe autorul ei s-o facă. Mă consolez cu faptul, că nu mi s-a întâmplat numai mie aşa ceva. Iată ce zice Emil Cioran despre asta, în aceleaşi, “Caiete”

Când scrii o carte, o scrii pentru toată lumea, mai puţin pentru prietenii tăi. Pentru ei, e un dar otrăvit de care se bucură cu o grimasă.

Emil Cioran are şi alte cugetări interesante despre scriitori şi cărţile lor. Reproduc câteva din ele, culese din aceiaşi sursă:
  • O carte trebuie să provoace o leziune în sufletul cititorului.
  • A publica înseamnă a risca să fii judecat de oricine; şi nu doarjudecat, ci şi văzut. Scriitorul esteobligatoriu eshibiţionist.
  • A publica o carte comportă aceleaşi mizerii ca o nuntă sau o înmormântare. Scrisori de felicitare sau de condoleanţe.
  • Prin exerciţiu poţi deveni filosof dar nu scriitor.
  • A scrie o carte, a o publica înseamnă să-i fii sclav. Căci orice carte este un lanţ care ne leagă de lume, un lanţ pe care ni l-am făurit singuri. Un “autor” nu va ajunge niciodată la descătuşarea deplină: în tot ce ţine de absolut, va fi doar un veleitar. Un rabin hasidic, care plănuise o carte dar nu era sigur că o va putea scrie doar pentru bucuria Creatorului, a preferat, nesigur fiind, să renunţe la ea.
  • În materie de proză, nu există nici o regulă; ba da, să fii zgârcit cu adverbele.
  • Poetul care meditează la limbaj dovedeşte că e un poet pe care poezia la părăsit.
  • Niciodată nu trebuie să scrii pentr a face o carte, adică nu trebuie să scrii cu idea de a te adresa celorlalţi. Trebuie să scrii pentru tine însuţi, atâta tot.
  • Un scriitor care se respectă mai mult se teme de succes decât îl doreşte.
  • Cel mai mare serviciu ce i se poate face unui scriitor e să fie împiedecat să publice şi mai ales să scrie – un anumit timp......Libertatea de exprimare neîntreruptă e nefastă: ea atentează la rezervele spiritului.
  • Să nu-ţi laşi condeiul să alerge, să te retragi din faţa cuvintelor, să urăşi abundenţa, să te sufoci de atâta concizie – să iei model de la...de la cine? Trebuie să deprolixizăm literatura şi, cu atât mai mult, filozofia.
  • Ceea ce îi cer unui scriitor e să scrie corect. Că o carte e scrisă bine sau prost, asta mi se pare cu totul secundar. “Stilul”, care a fost obsesia mea atâta vreme, nu mă mai preocupă: credeam în el perioada când “juram” pe Valery. Acum mă obsedează substanţa, “conţinutul”.....Trebuie să încerci să te faci înţeles, asta-i tot.
Citeşte mai mult >>

joi, 15 iulie 2010

EPISODUL 29. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice (continuare)
2.8 Radu Mihalcea (SUA)


Cartea ta mi-a fost un bun insotitor in timpul multelor ore de zbor spre casa...Mi-a placut: o carte alerta, scrisa intr-un ritm viu, care patrunde cu delicatete in lumea virstei copilariei si extrage de acolo atmosfera unica, tipica Vaii Banului. Actiunea este tratata graduat, tensiunea creste spre sfirsit, aproape esti tentat sa sari la ultima pagina ca sa vezi, totusi, cum se sfirseste...Foarte placuta carte!
Ti-ai exprimat dorinta sa-mi spun impresiile...Ti-o satisfac si pe asta:
- au scapat citeva erori de ortografie: virgule puse sau nepuse, punct pus prea departe de cuvintulfinal al frazei si alte nimicuri de acest gen. Din experienta, stiu ca aceste scapari nu pot fi inlaturate de autor: acesta este atit de prins de cuprins, de desfasurarea actiunii, incit...nu le mai vede. Poate ca Ani ar trebui sa faca o corectura finala?;
- de citeva ori - vezi de ex. cap. 1 prima fraza - incepi o propozitie la prezent si continui cu urmatoarea la imperfect. Pg. 100, r 1: incepi cu perfectul compus, continui cu imperfectul;
- experienta ta specifica de viata se manifesta de citeva ori.... dupa mine, in mod iutil pentru continutul cartii:
a) In Cuvint Inaite te referi la regimul comunist, cu toate ca acesta nu mai apare in nici-un fel mai departe.
b) La pg 25, ultimul paragraf: explicatia cu stapinirea maghiara nu aduce nimic la actiunea cartii. Revenirea la pg. 205 iarasi nu contribuie la clarificarea actiunii.

Citeşte mai mult >>

marți, 13 iulie 2010

EPISODUL 28. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice (continuare)
2.8.7 Recenzie Imelda Chinţa, apărută în revista "Caiete Silvane"

Miercuri,10 Iunie 2009

Comoara din Dealul Magiarului
Imelda CHINTA


O carte de marturisiri, dublata de fictiune si asezonata cu personaje desprinse din realitatea scriitorului, ne propune salajeanul Artemiu Vanca prin volumul Comoara din dealul Magiarului, aparut la Editura Contrast din Bucuresti, o carte de aventuri adresata copiilor intre 7 si 70 de ani. Actiunea, cum insusi marturiseste in Cuvant inainte, are loc in vara anului 1947, intr-un spatiu paradisiac, al copilariei autorului, Valea Banului din judetul Salaj, iar timpul este unul marcat de istorie si devastat in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Volumul este gandit ca un serial de istorisiri, legate prin personajele pitoresti si lumea arhetipala a satului transilvanean, un univers desprins parca din povestirile lui Creanga, insa nu la fel de savuros ca al marelui povestitor.
Subiectul simplu se construieste in jurul mitului unei comori care se spune ca ar fi ingropata in Dealul Magiarului inca din „timpul stipanirii turcesti”. Gandul descoperirii acesteia ii preocupa din ce in ce mai mult pe copiii care vad o salvare din greutatile cotidiene, o posibilitate de a-si continua studiile, dar si o desavarsire spirituala prin achizitionarea de carti: „Cred ca as opri si pentru mine niste bani sa-mi cumpar o bicicleta,...un stilou...si...multe, multe carti”.
Discursul este pe alocuri fortat sa pastreze verosimilitatea si culoarea locala, iar personajele construite in tuse simpliste pastreaza ceva din intelepciunea arhetipala: „Veranda, filegoria, cum i se mai zicea in Ardeal, era acoperita cu iedera. (...)Cele doua turturele, din colivia de pe tarnat (pridvor), il salutara si ele cu un gungurit vesel. Bunicul, un batran de 70 de ani, micut si rotofei, se afla pe veranda rasfoind o carte si asteptand ca bunica sa-l pofteasca la masa”.
Citeşte mai mult >>

duminică, 11 iulie 2010

WEEKEND 11

Sîmbătă-duminică, 10-11 iulie, 2010.

Ploile nu vor să se mai oprească. În ţară comit crime, iar la Runcu , pe lângă faptul că au făcut să crească iarba şi buruienele, au provocat o invazie de ţânţari. Ieri, pe când coseam iarba din livadă, am fost literalmente ciuruit de ţânţarii pe care-i trezeam din somn cu unealta mea arhaică. Cosind, am aflat trei caise coapte sub unul din caişii noştri despre care credeam că n-au făcut nici un fruct. I-am nedreptăţit.
Anul acesta este al perelor. Cei patru peri (un păr şi trei perişori) gem sub povara fructelor şi a trebuit să le ofer mai multe proptele pentru a rezista în picioare terorii recoltei. Magnoliile, castraveţii, dovleceii şi fasolea îşi văd de treabă: primele se coc şi cad din pom, iar celelalte se înmulţesc în neştire. Am plecat acasă cu portbagajul maşinii plin de fructe şi legume. Azi le preparăm. Eu m-am specializat în punerea fasolei în borcane.
Citeşte mai mult >>

vineri, 9 iulie 2010

EPISODUL 27. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice, comentarii (continuare)

2.8.2 Ion Argireanu (Australia)

Am terminat de citit cartea si asa cum m-ai rugat, iata care sunt comentariile mele:
Prima remarca este ca ceea ce ai produs este remarcabil. Este remarcabil prin aceea ca fara a fi un scriitor de profesie, ai reusit sa redai o intamplare dintr-un loc mai deosebit, cu multa istetime si detaliu. Am admirat actiunea si citind textul am avut usoara impresie ca este cumva asternut si cu imagini din propria ta autobiografie. Cartea este prezentata foarte atragator si este o placere sa o pui alaturi de alte carti in biblioteca.
La sectorul de critica tin sa mentionez ca mi s-a parut ca limbajul folosit de copii era putin cam avansat tinand cont de varsta lor si de locul unde se petrece actiunea. Fara indoiala ca asta nu este ceva important dar cred ca e bine sa stii ce am gandit.
Asa cum am scris in unul din mesajele trimise prin Internet, ma bucura sa stiu ca unul din colegii mei nu s-a distins numai ca inginer, ci si ca scriitor.
A.V.: Este important. În mod voit, eroii mei sunt mai emancipaţi decât alţi copii deaceeaşi vârstă, altfel n-ar fi fost înstare de isprăvile pe care le-am pus în cârca lor.
Citeşte mai mult >>

joi, 8 iulie 2010

EPISODUL 26. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice
Destul de repede, au apărut impresii în legătură cu cartea. Mi s-au adus şi laude, dar şi critici. Voi reda câteva din impresiile cititorilor mei

2.8.1 Preotul Augustin Câmpean, din Bănişor.

     Marturisesc de la bun inceput ca a trecut ceva timp de cand nu m-am mai aplecat asupra unei carti de literatura, fiind mai mult interesat de subiecte care marcheaza domeniul meu de activitate. Nu v-am intrebat daca aceasta carte este un debut literar sau este continuarea altor lucrari care au creat deja o traiectorie in domeniu?
Fara sa ma ascund in spatele unor false impresii, personal cred ca aceasta carte este un succes. Accesibila oricui, scrisa intr-o continuitate stilistica de invidiat (evenimentele se succed natural), ea transmite prin intermediul unor personaje care aparent par dornice de aventura, foarte multe informatii necunoscute despre acasta zona, informatii care pot fi verificate si care au baza certa. Insasi tema centrala se bazeaza pe un fapt istoric care se pare ca a ramas neelucidat. De fapt, cartea transmite mai multe mesaje: reusita unor tineri de a se ridica deasupra grijilor marunte, poate specifice varstei lor, si incercarea de a revigora o pagina de istorie care ramasese inca vie in memoria unor localnici. Scopul gasirii comorii este unul nobil (de a ajuta, de a imparti etc.) fapt remarcat de unul din cetateni si chiar de primar. Mi se pare apoi senzationala trecerea de la comoara ca tezaur (negasita) la comoara invataturii pe care o poate atinge oricine prin vointa si prin munca, atitudinea parintilor din noaptea Sf. Ilie – demonstrand buna chibzuinta, dar mai ales ca in fata curajului de a dobandi ceva maret, tu, ca parinte, nu trebuie sa semeni deznadejde si sa frangi aripi care poate vor reusi sa atinga acel “ceva”. Se regaseste apoi buna cuviinta a taranului roman, cu greutatile din timpul acela, cu inteligenta deosebita dar (ce pacat) in stare latenta, nepusa in valoare. In ansamblu este un flash al satului transilvanean din perioada imediat postbelica, iar in centru se intrezareste lumina gata sa rabufneasca a duhului comorii care. nestiuta de nimeni, da valoare(daca nu materiala cel putin istorica) Dealului Magiar.
Citeşte mai mult >>

marți, 6 iulie 2010

EPISODUL 25. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.7 Tipărirea şi lansarea cărţii
Nu mi-am făcut nici o iluzie că vreo editura s-ar angaja să-mi tipărească şi să-mi lanseze cartea, motiv pentru care nici n-am încercat să propun manuscrisul vreuneia. Aveam exemplul atâtor scriitori deveniţi ulterior celebri, a căror primă carte a fost foarte greu acceptată de o editură. Este şi cazul scriitoarei J.K.Rowling, a cărei prima carte din seria „Hary Potter” a fost refuzată de opt edituri. M-am hotărât s-o tipăresc pe cont propriu, în numărul minim de exemplare pe care îl acceptă o editură (200) şi să-mi organizez singur lansările.
Mi-a fost recomandată editura „Contrast” din Bucureşti, poate mai puţin cunoscută, dar modestă şi promptă. Cartea a fost gata în ianuarie 2009. Bineînţeles, primele exemplare le-am dăruit membrilor familiei, rudelor şi prietenilor. Am trimis un exemplar şi la „ Caiete Silvane”,revista de cultură a judeţului Sălaj, care a semnalat apariţia cărţii mele în numărul din februarie 2009. Bibliotecii judeţene Sălaj, i-am trimis, la cerere, cinci exemplare.
Prima lansare a cărţii a avut loc în februarie 2009, în Bucureşti, în cercul de colegi, membrii ai asociaţiei „Mecanicii ‘61”, ocazie cu care am vândut primele 20 de exemplare. În astfel de ocazii, despre cărţi şi autorii lor se spun numai lucruri bune. Acesta a fost şi cazul meu şi al cărţii mele.
În luna mai am făcut o deplasare la Bănişor, unde am dus zece exemplare din carte pe care le-am dăruit bibliotecii comunale, şcolii şi personalităţilor din sat: preot, director şcoală, primar, preşedinte Asociaţie „Fiii Satului Bănişor”.
În numărul din iunie al „Caiete Silvane” a apărut, sub semnătura doamnei Imelda Chinţa, o recenzie a cărţii. Voi reveni asupra acestei recenzii, în capitolul următor.
În luna august, cu prilejul „Zilei Bănişorului”, mi-am lansat cartea în satul natal. Sala căminului cultural, în care a avut loc lansarea, a fost aproape plină. Cartea mi-a fost prezentată de d-na Florica Pop, directoarea „Bibliotecii Judeţene Sălaj” şi de doamna Imelda Chinţa, colaborator permanent al revistei "Caiete Silvane". Bineînţeles, s-au spus, şi de data aceasta , numai lucruri frumoase despre carte şi autor. Reproduc câte un pasaj din cele două prezentări:
Doamna Florica Pop: Vreau să mă adresez copiilor prezenţi în sală: Citiţi această carte! O să găsiţi în ea sufletul satului Bănişor, istoria şi geografia acestui sat şi , mai ales, lucruri foarte interesante despre comoara din Dealul Magiarului.
Doamna Imelda Chinţa: Comoara am identificat-o ca fiind, până la urmă, o comoară spirituală pe carene-o ne-o oferă autorul, cartea, cu toate frumuseţile copilăriei pe care dânsul le-a trăit aici. Este o carte de ficţiune şi biografică în care autobiografia se aşează frumos pe ficţiune. Este o carte în care descrierea, dialogul şi acţiunea, alcătuiesc un creuzet literar pe care îl descoperim odată ce parcurgem textul. Este o poveste frumoasă despre dumneavoastră, despre copilărie, despre curiozităţile juvenile, pe care merită să o lecturaţi pentru că sunt ale dumneavoastră.
Probabil că un text literar în proză, o ficţiune, a cărei acţiune se petrece în judeţul nostru nu s-a mai scris. Cel puţin eu n-am cunoştinţă de aşa ceva.
Vă îndemn să lecturaţi, chiar dacă grijile zilnice nu vă permit, acest volum, căci chiar merită.
Citeşte mai mult >>

duminică, 4 iulie 2010

WEEKEND 10.

Sâmbătă 3.07.2010

După o săptămână în care am lipsit din Bucureşti şi, prin urmare, n-am fost nici la Runcu, eram extrem de curios să văd ce s-a mai întâmplat acolo. Sunt convins că de aceiaşi dorinţă eraţi mistuiţi şi voi, cititorii mei de pe toate meridianele şi paralele globului pământesc.
Primul lucru pe care l-am constatat este că , graţie ploilor aproape zilnice din cursul săptămânii, au crescut iarba şi buruienele. Ani a fost disperată să vadă atâtea buruieni! Are o fobie cumplită faţă de ele! Via s-a mănat în continuate şi arată pârjolită ca după un incendiu. După amiază, am curăţat-o de frunzele atacate, am stropit-o din nou, dar, după câteva ore a început ploaia cea de toate zilele şi s-a dus pe apa sâmbetei efectul stropitului.
Am însă să vă comunic şi câteva veşti bune. Au început să se coacă magnoliile. Ce sunt alea? Păi, să vedeţi. Am vrut să cumpăr două magnolii pe care să le plantez în faţa casei. Am admirat din totdeauna florile acestui arbore! Un escroc din piaţa Obor mi-a vândut doi pruni, cu titlul că sunt magnolii. M-am prins la păcăleală abia în anul următor, când „magnoliile” au înflorit. N-am mai fost însă atât de ofticat, când s-au maturizat şi copt fructe lor: sunt mari şi gustoase. În amintirea ţepei luate, am botezat prunele,  magnolii.

Magnoliile
Dovleceii sunt cele mai rentabile şi puţin pretenţioase legume. Se înmulţesc ca iepurii şi nu trebuie udaţi prea des. Dacă se întâmplă să şi plouă, te sufocă cu supraproducţia lor. Am cules o recoltă atât de bogată, deşi avem doar câteva plante, încât continuăm să căutăm în bloc amatori de dovlecei gratuiţi, ca să nu-i aruncăm. De acum şi până în toamnă, dovleceii, preparaţi în o mulţime de feluri, nu lipsesc de la masa noastră, la fel ca, în trecut, când de la nici o masă nu trebuia să lipsească peştele oceanic. Se întâmplă, uneori, ca la aceiaşi masă, toate trei felurile să fie alcătuite din preparate din dovlecei: aperitiv, dovlecei pane; felul întâi, ciorbă de dovlecei; felul doi, dovlecei umpluţi, dovlecei cu smântână sau sufle de dovlecei; desert, papanaşi din dovlecei.
Citeşte mai mult >>