Am absolvit Facultatea de Mecanică, secţia maşini termice, a Institutului Politehnic Bucureşti în anul 1961. În anul trei, la Electrotehnică, l-am avut profesor pe Călin Mihăileanu, un profesor bun, distins şi sobru. N-am strălucit la materia lui, dovadă că atunci când ne-am reîntâlnit, la câţiva ani după absolvire, dumnealui director general la ICEMENERG, eu director tehnic la Termocentrala Rovinari, nu şi-a amintit de mine. Mi-ar fi prins foarte bine să fi fost mai silitor în facultate la materia pe care ne-a predat-o, pentru că, în producţie, m-am văzut pus în situaţia să coordonez şi secţia electrică a centralei şi a trebuit să pun din nou mâna pe carte ca să fiu în stare nu să-i învăţ pe electricieni ce trebuie să facă, ci ca să înţeleg ce făceau.
În 1975, domnul Mihăileanu mi-a propus să mă transfer la ICEMENERG, cu loc de lucru la Rovinari, unde să coordonez o grupă de specialişti cu sarcina de a rezolva operativ, la faţa locului, unele dintre numeroasele probleme care apăreau în cursul exploatării blocurilor româneşti de 330 MW. Am acceptat şi am lucrat în această calitate până în 1978. În tot acest interval m-am întâlnit de numeroase ori cu domnul Mihăileanu, fie la Rovinari, fie la Bucureşti, pentru a discuta problemele tehnice ale termocentralei, de care, fiindcă erau foarte multe, se ocupau toate unităţile tehnice ale Ministerului Energiei Electrice, inclusiv ICEMENERG.
Domnul Călin Mihăileanu a făcut parte, împreună cu unii dintre foştii mei profesori şi cu un număr mic de ingineri vârstnici pe care i-am întâlnit în activitatea mea de tânăr inginer, din aristrocaţia inginerească, şcolită în ţară sau în Occident, pe cale de dispariţie în acea vreme. Se deosebeau de noi, marea masă a inginerilor, prin felul cum se îmbrăcau, vorbeau şi acţionau. De regulă, ireproşabil.
Bookmark this post: | 
|
