1.2 Antecedente literare (continuare)
Sunt foarte puternic legat, afectiv, de satul meu natal, Bănişor, din judeţul Sălaj. Cam prin 1982, m-am hotărât sa scriu monografia satului şi am început o susţinută campanie de documentare. Deşi foarte ocupat cu serviciul, pe vremea aceea, am găsit timp să citesc, să merg pe la biblioteci şi arhive în căutare de materiale şi să discut cu toţi cei care puteau să-mi ofere informaţii. Am adunat un maldăr impresionant de fişe. Pe baza acestui material, în perioada în care eram contaminat de morbul versificării, am reuşit să scriu o cronică rimată de 120 de strofe, intitulată „Bănişor – tablouri istorice”. Am recurs la această formă considerând-o mai accesibilă şi mai atractivă pentru consătenii mei. Am scris-o în stilul naiv al perioadei de început, cu stângăcii şi cu câteva greşeli, din păcate.
În paralel cu mine, profesorul de istorie Violin Sterian, de la şcoala din sat, făcea acelaşi lucru. Îşi alesese să scrie monografia satului ca teză pentru obţinerea gradului I didactic. Mai motivat decât mine, a terminat monografia înainte ca eu să încep s-o redactez.
M-am întâlnit cu Violin Sterian în 2002 şi ne-am hotărât edităm împreună monografia: dumnealui monografia propriu zisă, eu o cronică rimată la care i-am adăugat un substanţial material informativ, un capitol de amintiri, un dicţionar de „bănişorisme” şi încă câteva materiale. A apărut în 2003, pe cheltuiala şi sub îngrijirea prietenului meu, arhitectul Ioan Mocanu.
Citeşte mai mult >>