AUTOINTERVIU
În cartea scriitorului Florin Grigoriu, "Interviurrile mele vol. 4", apărută la Editura Izvorul Cuvântului, în anul 2022, este înserat şi "Autointerviul" meu, redat mai jos. Am citit sau ascultat multe interviuri cu
scriitori. Unele dintre ele s-au desfăşurat de la distanţă, în care
intervievatul răspundea în scris la nişte întrebări primite prin poştă. La
astfel de interviuri aş putea răspunde şi eu, documentându-mă înaintea fiecărui
răspuns, străduindu-mă să fac o impresie cât mai bună. Există însă şi
interviuri spontane, în direct, la care n-aş fi în stare să răspund la anumite întrebări şi s-ar putea să mă fac
de ruşine. Acesta-i motivul pentru care îmi pun singur nişte întrebări, pe care
am auzit punându-se şi altora, la care voi răspunde sincer, pe îndelete, şi voi
încerca să ţin minte răspunsurile, ca să nu fiu prins nepregătit. Întrebare:
Când aţi început să scrieţi?
Răspuns:
La
şase ani, pe tăbliţă, cu condeiul. M-a învăţat mama, care a fost învăţătoarea
mea din clasa I-a primară.
Î: Reformulez: Când aţi început să scrieţi
literatură?
R:
Nu
ştiu. Nu-mi dau seama când, ceea ce am scris, fără să public (poezii,
compuneri, scrisori, jurnal, teatru etc..) ar putea fi considerat literatură.
Î: Când şi ce aţi publicat prima dată?
R: Am publicat un triptic brâncuşian, în
versuri: „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”, „Coloana Infinitului”, în revista „Columna”, din Târgu Jiu, în anul 1996, sub pseudonimul V.A. Iosif.
(Vanca Artemiu Iosif).
Î: Când aţi început să scrieţi
poezii?
R: În 1985, şi am încetat s-o
mai fac în 1988. În această perioadă, mai ales în anii 1985-1986, am fost
cuprins de o febră a versificaţiei. Am scris, în total, 51 de poezii.
Î: După debut, aţi mai
publicat poezie?
R: Da, în câteva reviste de
mică importanţă (Anuarul ”Bănişor”, Revista Mecanicii 61, şi în revistele
cenaclurilor literare „Destine”, „LiterarIng”, „AntiM” şi Revista „Bogdania”)
Î: De ce n-aţi mai scris
poezii şi după 1988?
R: Mi-a dispărut cheful.
Î: În proză, când şi cu ce aţi
debutat?
R. În 2003, ca şi coautor al
monografiei satului meu natal, Bănişor,
judeţul Sălaj, al cărei titlu este: „Monografie-Amintiri”. Eu am fost autorul
părţii de amintiri.
Î: Dar cu literatură beletristică?
R: Cu romanul pentru copii şi
tineret, „Comoara din Dealul Magiarului”, în anul 2009, la Editura „Contrast”,
din Bucureşti.
Î: În ce tiraj, şi pe banii
cui?
R: 200 de exemplare, pe banii
mei.
Î: Ce-aţi mai publicat,
ulterior?
R: Am mai publicat: 6 romane, 1
carte de amintiri romanţate, 2 volume de povestiri, 1 volum de legende culte.
Î: Care este ultima carte pe
care aţi scris-o?
R: „Uranus. Amintiri romanţate”.
A apărut la Editura Universitară
Bucureşti, în anul 2021
Î: Intenţionaţi să mai scrieţi
şi altele?
R: Nu. Sunt prea bătrân şi
condeiul îmi alunecă din ce în ce mai încet.
Î: Câţi ani aveţi?
R: 86
Î: Mulţi înainte!
R: Mulţumesc.
Î: Câte dintre cărţile pe care
le-aţi scris sunt pe banii dumneavoastră şi câte pe banii editurilor?
R: Cinci pe banii mei, Cinci pe banii
editurilor.
Î: Cum le-aţi distribuit?
R: Câteva am vândut,
majoritatea le-am făcut cadou.
Î: Unde le-aţi lansat?
R: În satul natal,
Bănişor, la Zalău, la cenaclurile la
care participam, în cercul foştilor colegi de facultate.
Î: Care vă sunt scriitori
români clasici, preferaţi?
R: Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Camil Petrescu, Ion Creangă, Mircea Eliade, Marin Preda, Radu
Tudoran, Titus Popovici, dintre prozatori, şi Mihai Eminescu, Tudor Arghezi,
Lucian Blaga, George Topârceanu, Nicolae Labiş, dintre poeţi.
Î: Dar dintre cei în viaţă?
R: Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Nora
Iuga, Andrei Pleşu, Dan Lungu, dintre prozatori, Ana Blandiana şi Mircea
Dinescu dintre poeţi.
Î: De ce aşa de puţini
scriitori contemporani? Nu-i citiţi?
R: Nu prea.
Î: De ce?
R: Citesc sau recitesc, pentru
delectarea de moment, cărţi cunoscute sau recomandate de persoane de încredere,
cărţi care ştiu sigur că o să-mi placă. Nu vreau să experimentez, pentru că am
prea puţin timp şi pentru că sunt la vârsta la care memoria mi-a slăbit foarte
mult, iar lecturile nu mă mai formează.
Ce citesc azi şi uit până a doua zi.
Î: Ce carte citiţi acum?
R: „Ultimele....” (scrisori şi
pagini de jurnal), de I.D Sârbu. Am cumpărat-o cu prilejul unei vizite la Casa
Memorială a autorului de la Petrila. Mă fascinează personalitatea scriitorului.
Î: Ce scriitori străini v-au
plăcut?
R: Mulţi. Dintre francezi: Moliere,
Jules Verne, Alexandre Dumas tatăl, Victor Hugo, Honorѐ de Balzac, Emile Zola; dintre englezi: Daniel
Defoe, William Shakespeare, George Bernard Shaw, Charles Dikens, Emily Brontё,
J.K. Rowling; dintre ruşi: Lev Tolstoi, Alexei Tolstoi, Feodor Dostoievski, Nikolai Gogol, Anton Cehov, Maxim Gorki,
Vladimir Nabokov, Alexandr Soljeniţîn; dintre americani: Mark Twain, Ernest
Hemingwai, Jak London.
Î: Care dintre scriitorii
români şi străini v-au infuenţat?
R: Toţi, probabil, dar n-aş
putea spune în ce fel, fiecare.
Î: V-aţi propus să scrieţi ca
unul, anume?
R: Nu mi-am propus să imit pe
nimeni. Cred că mi-am construit, conştient şi inconştient, un stil propriu. Mi-am propus să povestesc
cât mai fluent, în limbajul nostru de toate zilele, să redau sau să născocesc
subiecte şi personaje interesante, să dau povestirilor, acolo unde este
cazul, o tentă de umor, să intercalez în
text, din loc în loc, câte o judecată
preţioasă. Am dorit, în primul rând, ca
scrierile mele să placă, dar am dorit şi ca din ele să se poată învăţa câte
ceva, motiv pentru care mi-am propus să dau, fără să exagerez, detalii despre epocile în care se petrece acţiunea,
despre personalităţi politice şi culturale ale epocilor respective, despre
locuri, localităţi şi istoria lor. Unii critici, profesionişti sau improvizaţi,
mă acuză, însă, că am făcut-o.
Î: Vă amintiţi care a fost
prima carte pe care aţi citit-o?
R: Da. Abecedarul.
Î: În afară de el?
R: O carte ilustrată pentru
copii, intitulată „Aventurile lui Mirel”. Mi-a cumpărat-o tata, care s-a
îngrijit ca toţi copiii lui să citească, legat de faptul că cei din familie,
iar ulterior şi prietenii, m-au dezmierdat, hodoronc-tronc, cu numele de Mirel.
A urmat „Vrăjitorul din Menlo Park”, de G. Longinescu, o biografie romanţată a
lui Thomas Alva Edison, pe care noi, fraţii Vanca, am primit-o de la o doamnă
iubitoare de animale, în schimbul unui
câine de rasă, pe care l-am găsit. Ca urmare a lecturii acestei cărţi, în toată
copilăria şi adolescenţa mea, am visat să-i seamăn marelui inventator. Nici
atunci însă, şi nici mai târziu, n-am reuşit să inventez ceva, aşa că, foarte
târziu, la vârsta de 70 de ani, m-am
apucat de scris.
Î: Sunteţi satisfăcut de modul
în care a fost recepţionat scrisul dumneavoastră?
R: Nici pe departe! Dar am
înţeles că am primit ceea ce merit: de la cititorii , nu foarte mulţi,
aprecieri mai mult sau mai puţin entuziaste, de la critici, tăcere aproape totală.
Î: Şi asta nu v-a decepţionat?
R: M-a decepţionat, dar nu m-a
descurajat. Am continuat să perseverez, gândindu-mă că poate, poate....
Continui să gândesc la fel. Scrisul mă pasionează. Îmi place postura de
Dumnezeu. Îmi place să creez oameni şi destine.
Î: Speraţi să ajungeţi membru
al Uniunii Scriitorilor?
R: Nu mi-am propus aşa ceva.
Î: De ce?
R: Pentru că îmi văd lungul
nasului. Sun membru al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj şi asta îmi
ajunge. Statutul de scriitoraş mă satisface.
Î: Ce altceva vă pasionează?
R: Natura, s-o contemplu, sportul,
să-l privesc, sculptura, să-mi amintesc de ea.
Î: Aţi sculptat?
R: Da, în lemn. A fost şi
aceasta o pasiune trecătoare , la fel ca versificaţia.
Î: Ce-aţi sculptat?
R: Două sculpturi mari, un
totem, o copie după Cuminţenia Pământului a lui Brâncuşi şi şase sculpturi
mici.
Î: Unde sunt ele acum?
R: Totemul a putrezit şi l-am
aruncat, Cuminţenia e la fosta mea casă de la ţară din satul Runcu, judeţul
Ilfov. Sculpturile mici sunt în biroul meu de acasă.
Î: Muzica nu vă place?
R: Îmi place, dar nu pot s-o
gust pe deplin: sunt afon. Lipsa auzului muzical este un mare handicap al meu.
Î: Totuşi, ce fel de muzică
ascultaţi?
R: Nu-mi pun muzică. Ascult
ce-mi trimit alţii sau ce se transmite la radio sau televizor. Ascult tot felul
de muzică: uşoară, simfonică, instrumentală, populară.
Î: Aveţi autori şi interpreţi
preferaţi?
R: Am, desigur. Îmi plac
Mozart, Vivaldi, Porumbescu, Enescu (numai Rapsodia Română), Chopin, ca autori,
Maria Tănase şi Dumitru Fărcaş, ca interpreţi
de muzică populară, Doina Badea, Margareta Pâslaru, Angela Similea,
Aurelian Andreescu, Gică Petrescu, Edit
Piaf, Elvis Presley ca interpreţi de
muzică uşoară, Luciano Pavaroti, Jose Careras , Placido Domingo, Herlea, Angela
Gheorghiu ca interpreţi de operă şi nu numai ei.
Î: Însemnă că, mergeţi la
operă?
R: Merg, uneori, ca să-i fac
pe plac soţiei mele, mare amatoare de operă.
Î: Chiar v-aţi hotărât să nu
mai scrieţi şi n-aţi mai scris nimic?
R: M-am hotărât, dar nu mi-am
putut respecta promisiunea. Odată cu izbucnirea pandemiei am început să
întreţin un jurnal, intitulat „Jurnal de pandemie”. Am publicat 16 episoade în
revista „Mecanicii ‘61”, o publicaţie a Asociaşţiei Promoţia Mecanicii 1961, a
Institutului Politehnic Bucureşti, din care am făcut şi eu parte. După episodul
16, colegii au refuzat să mă mai publice, legat de faptul că-i combăteam ( a se
citi „înjuram”) pe antivaccinişti, negaţionişti şi conspiraţionişti. Am
continuat să scriu jurnalul (am ajuns la episodul 30) şi, în paralel, să scriu,
bazându-mă pe el, o proză intitulată
„Sub imperiul zdrenţuit al pandemiei. Jurnal post-factum, romanţat”. Am
ajuns cu acţiunea lui la sfârşitul anului
2020
Î: La cenacluri mai mergeţi?
R: Nu mai merg.
Î: De ce?
R: La primul la care am fost
l-am părăsit pentru că nu învăţam nimic. Toţi citeam din producţiile proprii,
dar nu le comenta nimeni. Pe al doilea, pentru că comentariile care se făceau
erau exclusiv laudative. Pe al treilea,
unde eram serios luaţi în tarbacă, ceea ce-mi convenea, din motive de pandemie.
Î: Ce reviste literare citiţi?
R: Cumpăr cu regularitate şi citesc
„România literară”, sunt abonat la „Caiete Silvane”, revista de cultură
a judeţului Sălaj şi primesc , prin e-mail, în format PDF, „Vatra Veche”.
Bucureşti,
12.08.2022