S-a întâmplat – nu o dată – ca producţia de debut a
unui scriitor să fie capodopera vieţii lui. Alţi scriitori au produs în
perioadele lor de creaţie, opere tot mai valoroase de la apariţie la apariţie
atingând nivelul cel mai ridicat al măiestriei literare proprii de abia la
senectute sau pe aproape. Aceştia din urmă se perfecţionează prin scris şi sunt
preocupaţi de formarea „profesională” în acest meşteşug, informându-se neobosit
din tot ce s-a scris despre secretele acestuia, de la critici literari
autohtoni până la scriitori laureaţi ai Premiului Nobel.
Din această categorie face
parte şi inginerul Artemiu Vanca*, sălăjean de origine, oltean prin cea mai mare
parte a vieţii active şi bucureştean în retragere (partea din urmă a vieţii
profesionale şi pensionatul), care la început de octogenariat, ne-a oferit
bucuria unei lecturi elevate: romanul „Nu te lăsa!”.
Structurat după regulile literaturii epice, beneficiind de o
experienţă trăită şi de exploatarea literară a conjuncturilor conexe din
aceeaşi perioadă cu cea în care se desfăşoară acţiunea romanului, opera cea mai
recentă a lui Artemiu Vanca este fără
îndoială dovada maturităţii scriitoriceşti a autorului. Dacă în prima sa carte
- cu acelaşi erou Cornel Straja – avem de a face cu nişte amintiri din
copilărie - injectate şi cu ceva ficţiune -
mai degrabă decât cu un roman, cum
îndrăznea să-l definească proaspătul scriitor, în această carte, beneficiind de
harul de povestitor al autorului dovedit pe tot parcursul desfăşurării formării
sale scriitoriceşti şi de paşii făcuţi (alte
„romane” din saga elevului Cornel Straja, cărţi de proză scurtă sau povestiri
de conservare în amintire a locurilor şi oamenilor din satul locuinţei de la
ţară) s-au adăugat şi celelalte atribute ale unui scriitor nu numai „de
dicţionar”.
În primele capitole ale
romanului aflăm motivaţia prezenţei eroului principal Cornel în Bucureşti: eşecul
la examenul de admitere la Politehnică. Descris ca o tragedie,
evenimentul e într-un anume fel benefic pentru eroul nostru (în spatele căruia
se află scriitorul - fără însă să se confunde cu el - care exploatează în carte propria experienţă
de viaţă), dacă ar fi să luăm în calcul doar alegerea titlului şi imboldul
acţiunilor personajelor: NU TE LĂSA! Absolvent al unei şcoli medii tehnice din
Cluj (a se vedea romanul anterior „Poate îngerii”) eroului nostru nu i-a fost
greu să găsească serviciu într-o uzină bucureşteană, unde complexitatea
relaţiilor umane, diversitatea caracterelor dintr-o colectivitate mare i-au
oferit viitorului scriitor un bagaj documentar generos, iar viitorului inginer
(mai ales în studenţie) un plus de experienţă, de afinitate cognitivă faţă de
tehnică.
Demonstrată şi în romanele
anterioare, arta de a crea personaje veridice, caractere bine conturate este
prezentă permanent în construcţia operei. Papa (alias subinginerul Ionescu),
Nicolae, Flavia, Ioana şi ceilalţi eroi sunt atât de vii, iar situaţiile în
care sunt puşi îi valorifică precum subiecte de reportaj. Neştiind cât şi unde
este experienţă de viaţă sau ficţiunea scriitorului te laşi furat de naraţiune,
confundând-o cu o ştire din ziar. Personal, când – la prima lectură – am aflat
de moartea Ioanei, am considerat-o „ucidere cu premeditare” şi l-am urât efectiv pe autor.
La fel, când Papa îi povestea lui Cornel despre fostul patron al uzinei, m-am
trezit intervenind în conversaţie, reproşându-i şefului de serviciu că exagerează
atributele pozitive, omiţând total pe cele negative. precum colaborarea cu
Carol al II-lea în afaceri de stat („procesul Skoda) ceea ce denotă cât de tare
te prinde autorul în acţiunea romanului.
Bine înţeles că portretul cel
mai studiat, cel mai „întors pe toate feţele” este cel al lui Nicolae Dragu,
absolvent de liceu, angajat ca strungar în uzină, un tânăr cu personalitate,
care impresionase prin ambiţia declarată de a deveni scriitor şi care se lupta
pentru asta. Pe parcursul derulării acţiunii romanului au loc mai multe
întâlniri între Cornel şi Nicolae, tot atâtea prilejuri de schimbat păreri, de
confruntare de idei, pornite din obsedanta dorinţă a primului (de fapt a
amândurora la acea dată) de a deveni scriitor: la Sculărie (unde s-au cunoscut),
la căminul de nefamilişti, la Spitalul Brâncovenesc, la cenaclul literar ad-hoc
de la restaurantul „Rogogina”, la locuinţa popii (tatăl lui Nicolae) din strada
Mărţişor.
Cu ştiinţă sau instinctual,
autorul foloseşte în redarea discuţiilor dintre ei o anume fenomenologie
narativă în dialog, pe care am întâlnit-o şi la alţi scriitori „cu state vechi
de serviciu”. Exprimarea mai mult sau mai puţin filozofică, a unor păreri ale
competitorilor, oferă concepte de viaţă, despre artă în general şi despre literatură
în special, proprii eroilor romanului.
Subscriem la aprecierile
distinsului profesor Eugen Velican cum că în roman „faptele sunt preferate
psihologiei, epicul domină analiza”, dar ne abţinem în a-l susţine în privinţa
încadrării într-un anumit tip de roman: „doric” (de care, grecesc sau roman?)
sau „ionic”, neputând încă îţelege profunzimea
definiţiilor „marelui critic”, precum şi aceea de „scriitor de dicţionar”
care-i aparţine tot acestuia.
În această prefaţă, domnul
profesor Velican face un superb rezumat
al romanului, ceace ne-a scutit de o trebă la care e obligat orice
recenzor, lăsându-ne mai multă largheţe pentru unele aprecieri
privind modalităţi scriitoriceşti – unele poate chiar inovatoare – folosite de
autor în construcţia romanului. Spre exemplu, în alegerea numelor personajelor,
pe directorul uzinei îl numeşte Putină în loc de Putinică, care era numele său
în viaţa reală, neadmiţând – conform
unui concept propriu de etică – ca hidoşeniile umane să capete diminutive.
Este evidentă intenţia
programatică a autorului de a plasa acţiunea romanului în perioada istorică
respectivă, punând amprenta evenimentelor sociale, culturale, politice pe
episoade din viaţa eroilor. Îi reuşeşte aceasta prin înserări de „ştiri” culese
din presa vremii, deşi se vor găsi voci critice care să compare aceste „aduceri
în memorie” cu nişte colaje de articole din ziare. Practic vorbind, o
rememorare a evenimentelor din deceniul în care se desfăşoară acţiunea ajută
cititorul să recreeze atmosfera epocii, să înţeleagă sensul acţiunilor eroilor.
Mărturisesc că – deşi mă număr printre
contemporanii „obsedantului deceniu” (n-or mai fi fost şi altele la fel de
obsedante?!) – nu făceam legătura cu evenimentele circumscrise şi descoperirea
acestor conexiuni mi-a făcut plăcere.
Poate că – în buna sa
intenţie – autorul trebuia să insiste pe includerea acestor inserturi în
acţiunea romanului, în preocupările personajelor, să le integreze literar operei. O conexiune
de genul „Deşi student la Politehnică, pe Cornel continua să-l intereseze....”
pare o cusătură facilă, forţată (capitolul LI)
Fragmentarea cărţii în
„capitole”, pe criterii asemănătoare celor din
operele dramatice, deşi face lectura mai facilă, pare exagerată. Multe dintre aceste părţi
componente ar fi putut fi comasate (spre exemplu cele referitoare la vizita
mamei lui Cornel la Bucureşti) sau integrate (cele mici în cele de mai multe
pagini).
Lăudabilă strădania autorului
de a căuta şi găsi citate inspirate, potrivite capitolului respectiv. Aceste moto-uri n-ar fi trebuit să
oblige însă la renunţarea la titluri concise şi evocatoare pentru conţinutul
„poveştii” care urma. Ar fi fost comod şi pentru cititorul care voia să revadă
un anume fragment şi ar fi dat o ală faţă cuprinsului, sporindu-i „valoarea de
întrebuinţare”.
Romanul „Nu te lăsa!”, în
întregul său, este o operă literară valoroasă, o frescă a societăţii româneşti
(mai ales bucureştene) din deceniul şase al al ultimului secol al mileniului doi,
el putând fi socotit romanul unei
tinereţi frustate.
Creşterea măiestriei scriitoriceşti a inginerului Artemiu Vanca, de la primul său
roman, „Comoara din Dealul Magiarului”, din 2009, prin cei zece paşi: şase
romane, trei cărţi de proză scurtă şi un volum de „legenede”, inclusiv prezenta
apariţie editorială, excelent îngrijită de „Caiete Silvane”, bazându-se pe
această „acumulare cantitativă” (zece cărţi în zece ani), i-a permis „saltul
calitativ”.
De menţionat şi îmbunătăţirea
atitudinii autorului faţă de propria-i operă în elaborare, observat prin
comparea manuscrisului cu cartea: o mai mare atenţie privind părţi ale
romanului deja scrise, cu revenire asupra unor pasaje, chiar unor capitole,
intervenţia în final cu unele adăugiri (completări), un mare respect acordat corecturii.
Rezultatul a fost pe măsura
investiţiei: un roman care îmbogăţeşte zestrea literaturii epice româneşti
contemporane şi care recreează atmosfera societăţii noastre dintr-o perioadă
mai puţin tratată. Aceasta ne dă garanţia
unor viitoare izbânzi literare ale
inginerului octogenar Artemiu Vanca,
având în vedere şi vigoarea sa creativă manifestată în preocupările sale sălăjene
având ca menire promovarea şi cinstirea
valorilor locale.
Elogiind încă odată meritele
Editurii „Caiete Silvane” din Zalău, precum şi ale prefaţatorului gorjean,
profesorul şi exigetul Eugen Velican, prevestim o bună primire a cărţii de
marele public (semne de bun augur au apărut pe Internet, la primele lansări de carte care au
avut loc).
Sperăm că - pe linia
atitudinii profesionale faţă de propria-i producţie – scriitorul se gândeşte
deja la o nouă ediţie a romanului „Nu te
lăsa!”, precum şi la altele noi. De ce nu la o continuare a sagăi tânărului Cornel Straja?
În ceeace-l priveşte pe
scriitorul Artemiu Vanca, dă-i Doamne sănătate şi ţine-i bunele obiceiuri!
*Artemiu Vanca s-a născut
în anul 1936, în satul Bănişor, judeţul Sălaj. Este de profesie inginer şi
locuieşte în Bucureşti. A scris şi publicat versuri, eseuri, impresii de
călătorie, cronică dramatică, cronică literară, proză scurtă şi romane.
De acelaşi autor: Comoara din Dealul Magiarului (roman, Editura Contrast, Bucureşti,
2009); Secretul comorii (roman,
Editura Contrast, Bucureşti, 20109; Comorile
de sub Meseş (roman, Editura Contrast, Bucureşti, 2011); Iubirile băieţilor din Valea Banului (roman,
Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012); Nobilul
proprietar (povestiri, Editura Afereana, Bucureşti, 2012); Zori întunecate (roman, Editura
Arefeana, Bucureşti, 2013); Poate îngerii
(roman, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015); Caleidoscop nostalgic. Oameni şi întâmplări (povestiri, Editura
Caiete Silvane, Zalău, 2017); Legendele
Bănişorului (Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017).
** Recenzia a apărut în revista "Mecanicii 61"/ Anul 15, nr.157, noiembrie 2019
