MECANICII '61

                
Eu şi colegii mei de facultate am sărbătorit, anul trecut, 50 de ani de la absolvire. După cum poate unii ştiţi, facem toţi parte din Asociaţia „Promoţia ’61 Mecanică”, edităm lunar revista „Mecanicii ‘61” şi ne întâlnim, regulat, în ultima marţi din lună, la restaurantul bucureştean „InterMacedonia”.

Revista noastră are următoarele rubrici permanente: Întâlniri colegiale, Noi despre noi, Opinii, Inginerie, Carte, Spectacol şi Muzee şi expoziţii. La rubrica inginerie, a început, luna trecută, o dezbatere pe tema „întoarcerea la MANUFACTURING”, ceea ce înseamnă revitalizarea industriei noastre constructoare de maşini. Problema îi preocupă şi pe americani, referitor la industria lor.  Se ştie că ei şi-au exportat, în mare parte, maufacturingul. Acum sunt convinşi că reconsiderarea producţiei industriale, astfel ca SUA să devină lider mondial în domeniu, este una din căile de revigorare a economiei lor. La noi, problema a ajuns prin intermediul colegului nostru Stoian Petrescu, membru al ASME (American Society of Mechanicall Enginering).

 Redau, mai jos, opinia pe această temă a colegului nostru RADU GRUIA:

Promoția 1961 a Facultății de MECANICĂ

și

Industria Națională

         Pot afirma, cu un grad de aquitate acceptabil, că generatia noastră a avut parte de propria sa ”cruce” – ca şi generaţiile premergătore nouă – pe care a trebuit s-o poarte şi să-şi asume consecinţele. Dacă părinţii şi moşii noştri s-au jertfit în două războaie mondiale şi au  îndurat teroarea venită cu  tancurile ruseşti, noi – nevinovaţi şi desigur inconştienţi – am fost angajaţi să participăm din plin la „industrializarea socialistă” a ţării. Pot de asemenea să afirm că, cei mai mulţi dintre noi şi-au luat foarte în serios „misiunea”, străduindu-se sincer să-şi aducă o contribuţie cât mai substanţială la obţinerea rezultatului pe care-l cunoaştem cu toţii: România a devenit, în mai puţin de 30 de ani, o ţară industrial-agrară, posesoare a unei industrii dezvoltate, mai mult sau mai puţin performantă din p.d.v. competiţional pe plan mondial. Ei bine, convingerea mea este că avem tot dreptul să afirmăm răspicat că „ şi noi am făcut-o ” împreună cu cele câteva milioane de români implicaţi de politica de sorginte marxist-leninistă a fostului regim.

        În 1990, „marele” bastion al păcii, campionul luptei anti-imperialiste, s-a prăbuşit în ruinele propriilor falsuri doctrinare grosolane şi minciuni lansate de către   propaganda deşănţată a regimului sovietic timp de peste 70 de ani. Situaţia geo-politică a basculat pe poziţia „ putere monopolară”: Statele Unite au devenit UNICA PUTERE MONDIALĂ, dar şi campion  al democraţiei şi garant al drepturilor omului !!!??? Lumea a început să gireze în sensul unic al intereselor „Marelui Licurici”. Ce s-a întâmplat cu noi, Românii ? Ne-am „trezit” la periferia obscură a intereselor unor ţări europene, care, probabil, în criză de idei, au apelat la istorie, revalidând realităţi de acum 100 de ani.  Şi, bineînţeles, reluând competiţia în favoarea obţinerii de profit propriu. (Suntem încă martorii stupefiaţi al grosolanului şi halucinantului dictat al unuia dintre competitori)

         În contextul geo-politic continental schiţat mai sus, industria noastră de care oricum am fost strîns legaţi afectiv ( pentru că şi noi am făcut-o), a devenit un nenorocit de obstacol în calea intereselor competitorilor europeni. Obstacol care trebuia categoric înlăturat! Şi a fost ! Rolul nostru? Sunt absolut sigur că n-aţi uitat Legenda Meşterului Manole ! Asta ne este Crucea ! Ce-am construit ziua s-a dărâmat noaptea. (Istoriei) Mai puţini sau mai mulţi dintre noi, ar fi poate capabili s-o ia de la început. Dar….ne-ar trebui o Ana ! Pe care s-o zidim în fundaţia unor  uzine semnificative!  Cred că ştiu cine este respectiva Ană: numele ei este politica !

( Material din cuprinsul revistei ”MECANICII 61”, #7/71, august 2012, http://www.mecanicii61.ro )

 

Citeşte mai mult >>

EPISODUL13. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare (continuare)

Unii vor considera că numărul 13 la care a am ajuns cu episoadele mele, este unul cu ghinion. Este absurd să gândească aşa, chiar dacă în acest episod voi reproduce cronica mea din revista „Mecanicii ‘61”, intitulată „Cinci piese scurte de Eugen Ionescu”, în care „prietenii” mei speră să-mi prind degetele.

Unele din piesele lui Ionescu nici nu se pretează la o cronică teatrală! Ce poţi să scrii despre „Femeia cheală”, în care, pe alocuri, dialogul arată ca mai jos?

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff,

Poţi scrie, cel mult, că este o aiureală. Totuşi, dacă eşti atent, dacă le judeci pe îndelete, dacă ai un pic de fantezie, ai să găseşti că piesele lui Ionescu mustesc de filozofie şi sun pline de învăţăminte şi că autorul lor este un geniu. Altfel nu l-ar fi făcut francezii academician, nu-i aşa?

Am fost curios să aflu ce-a scris despre teatrul absurd al lui Ionescu, Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”. Spre surprinderea mea, în cele două pagini dedicate scriitorului, n-a scris nimic. De ce? Din laşitate, ar fi tentaţi să răspundă unii. Nu cred că poate fi vorba de laşitate. Un critic care a avut curajul să treacă atâţia scriitori cu pretenţii la capitolul „Scriitori de dicţionar” sau să nici nu-i pomenească pe muţi alţii, nu poate fi un laş. Personal, însă, am fost contrariat să-i văd la capitolul menţionat pe Alexandru Vlahuţă, Pavel Dan, Panait Istrati, Adrian Marino, Radu Tudoran!!! De, toţi oamenii suntem - unii într-o măsură mai mare, alţii într-o măsură mai mică - subiectivi.

CINCI PIESE SCURTE DE EUGEN IONESCU

Îmi mărturisesc incultura: sunt primele piese scrise de celebrul dramaturg român pe care le văd. Toate cele cinci piese au fost incluse într-un spectacol al Teatrului Odeon, al cărui durată a fost de numai o oră şi zece minute. Prin urmare, într-un interval foarte scurt, am înghiţit, fără apă, cinci pastile de teatru absurd, riscând să

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 12-bis. REVISTA MECANICII '61

1.2. Antecedente literare (continuare)

Am scris cu plăcere, în revista noastră, despre doi talentaţi oameni de cultură din judeţul Gorj: Horaţiu Mălăiele şi Spiridon Popescu. Dacă primul este bine cunoscut şi apreciat în ţară, nu acelaşi lucru se întâmplă cu al doilea, în sensul că este mai puţin cunoscut, dar foarte apreciat de toţi cei care au venit în contact cu poezia lui. Horaţiu Mălăiele trăieşte din arta lui, pe când Spiridon Popescu este obligat să facă şi altceva ca să trăiască. De altfel, cum ar putea trăi un poet exclusiv din arta lui? Nu cred că i s-a întâmplat vreunuia, în zilele noastre! În trecut, existau poeţi la curţile unor regi sau mari seniori, care erau întreţinuţi de aceştia. Păcat că nu există şi azi această posibilitate, păcat că Spiridon Popescu trebuie să facă şi altceva în afară de-a scrie. Iată ce spune, despre poezia lui, criticul literar Gheorghe Gricurcu:

"Spiridon Popescu porneşte, temerar, din straturile originale ale poeziei: sentimentul năvalnic, cruditatea existenţială, expresia fără ocol.

Ferindu-se, din instinct, de excesul de artificiu, el scrie stihuri de-o naturaleţe tăioasă, aşa cum ar şuiera, ori ar chiui, ori ar plânge.

Cele mai bune dintre ele sugerează acea nebunie solemnă a vântului, a ploii, a furtunii, în care ne place a ne oglindi ca-n forme fantaste ale sufletului nostru."

Spiridon Popescu este, fără îndoială, un poet talentat. Poeziile lui sunt frumoase, poeziile lui plac. Despre puţini dintre cei care scriu poezie se poate spune acelaşi lucru. Asta înseamnă că aceştia n-ar trebui să scrie sau că n-ar trebui să publice? De ce să n-o facă? Ar fi ca şi cum pe stradă ar avea voie să iasă doar oamenii frumoşi, iar cei urâţi sau mai puţin frumoşi ar fi condamnaţi să nu-şi părăsească casa. În fond nimeni nu ne obligă să citim poeziile care nu ne plac sau să insistăm cu privirile asupra oamenilor urâţi sau mai puţin frumoşi. Apoi, unora ar putea chiar să le placă poeziile lor! Cunoaştem toţi proverbul latin: "De gustibus et coloribus not est disputandum".

Asist cu stupoare la execuţiile televizate ale unor poeţi, la care se dedă, săptămânal, pe postul TVR România Cultural, scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu! De ce trebuie s-o facă? Nu i-a fost de ajuns că i-a mai execut în diverse reviste literare şi în cartea sa „Cum te poţi rata ca scriitor”? De ce nu-i lasă pe poeţii respectivi să moară, ca poeţi, de nebăgare în seamă sau de uitare, şi se grăbeşte să-i ghilotineze în public? Mă nelinişteşte această vocaţie de călău a talentatului şi valorosului critic!

HORAŢIU MĂLĂELE

Moto:

Obosită-n bălării,

Ofta moartea:

„C’est la vie!”

H.M.

Am văzut la Teatrul de Comedie spectacolul „Sunt un Orb” de şi cu Horaţiu Mălăele. Timp de o oră, actorul ne-a delectat cu monologuri, bancuri şi recitări de versuri. Sala a fost plină, iar la sfârşit publicul l-a aplaudat în picioare.

A început cu declaraţia: Mă numesc Horaţiu Mălăele şi sunt prestator de servicii pentru populaţie. Reprezint Instituţia Mălăele al cărui director, muncitor şi şomer sunt. A continuat cu prezentarea programului PAR (Pardidul Actorilor din Romînia). N-aţi auzit de acest partid? Iată ce spune despre el, actorul: Este un partid de dreapta - stânga, care declară că toţi cetăţenii vor fi egali, în afara membrilor partidului, care vor fi mult mai egali; cultura va fi liberă! Un accent deosebit se va pune pe orzoaica de primăvară; învăţământul va fi reglat după lozinca de la fiecare după capacitate, fiecăruia după suma depusă; partidul va da pământ ţăranilor; dacă ţăranii nu vor fi găsiţi acasă, pământul se va lăsa la poartă etc.

Au urmat câteva ştiri: De la întâi aprilie se vor mări salariile între zece şi zece şi un sfert; Organizaţia Mondială a Sănătăţii urează tuturor celor care au nevoie de ajutoare, multă sănătate! Institutul Meteorologic anunţă că datorită vremurilor tulburi, timpul rămâne, în continuare, probabi.

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 12. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare  (continuare)

Am absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, în anul 1961. După absolvire, foştii colegi de facultate ne-am întâlnit organizat prima oară după zece ani, a doua oară după cinci apoi, deviza noastră a devenit: „Ne întâlnim după zece ani, la anul” şi ne-am întâlnit aproape în fiecare an. După Revoluţie ne-am constituit într-o asociaţie nonprofit, şi am început să ne întâlnim în fiecare lună la restaurantul „Select” din Bucureşti. În anul 2005 am hotărât să înfiinţăm o revistă a asociaţiei. Aşa a luat naştere revista „Mecanicii ’61 PoliBuc” – foaie de suflet lunară a Asociaţiei „Promoţia’61 Mecanică” .

Am fost timp de patru ani redactor şef adjunct al revistei şi, timp de un an şi câteva luni, redactor şef al ei. Am publicat în revistă reportaje, impresii de călătorie, versuri, eseuri etc., în total peste 50 de articole. Din anul 2008 şi până în prezent, sunt titularul rubricii „Teatru”, devenită, ulterior, „Spectacole”. Am scris, la această rubrică, 15 cronici. O să postez pe blog patru dintre ele.

Citeşte mai mult >>