Terminând de citit Uranus. Obidă, revoltă, speranţă [Editura Universitară Bucureşti, 2021], cea mai recentă carte publicată de Artemiu Vanca, m-am întrebat – ca de fiecare dată când închei lectura unei cărţi – ce am înţeles, ce sentimente am încercat şi ce am învăţat din cele citite?
Încep prin a spune că atât formatul prietenos, cât şi structurarea logică (din care transpare formaţia de bază, de inginer, a autorului) îmbie la lectură, promiţându-i cititorului grăbit din ziua de azi că va afla deznodământul naraţiunii într-un timp rezonabil. E cartea potrivită de citit într-o călătorie cu trenul, într-o zi de duminică sau în serile de iarnă.
Am aşezat-o pe noptieră, alături de alte câteva volume pe care le citesc în paralel, alternându-le în funcţie de starea mea de spirit. Totuşi, nu a intrat în circuitul lecturilor mele alternative, pentru că după primul capitol am continuat s-o citesc, „pe nerăsuflate”, chiar dacă finalul ei era sugerat încă din introducere.
Am ajuns la ultima filă aproape de crăpatul zorilor târzii de decembrie, ajutată fiind de stilul limpede şi alert al prozatorului rutinat, cu peste zece volume (romane şi povestiri) la activ. Dialogurile închegate se îmbină cu descrierile sugestive, iar personajele se creionează ferm din câteva scene şi replici relevante.
Am receptat cartea lui Artemiu Vanca asemeni unui produs literar „3 în 1”, de bună calitate. Ea oferă cititorului informaţii clare – bazate pe o documentare solidă – despre geografia şi istoria fostului cartier Uranus, completate cu imagini de epocă. Deapănă poveştile de viaţă ale locuitorilor, firul roşu reprezentându-l povestea de iubire sinceră şi discretă a doi tineri născuţi şi crescuţi în acest cartier. Încadrează tragedia distrugerii şi dispariţiei acestui loc emblematic al Bucureştiului, în contextul regimului totalitar comunist din România, dând un avertisment celor (tot mai mulţi) care cunosc din ce în ce mai puţin realităţile de atunci şi privesc înapoi cu nostalgie spre epoca ceauşistă.
Citind Uranus. Obidă, revoltă, speranţă, eu – clujeanca – am avut prilejul să poposesc cu ochii minţii în Uranus, trecând în revistă edificiile bisericeşti şi laice renumite ale acestui cartier prin care nu am trecut niciodată în scurtele mele vizite în Bucureştiul anilor dinainte ca ele să fi fost strivite de apariţia megaliticei Case a Poporului.
Citind această carte, am putut pătrunde în casele bucureştenilor din acest cartier impregnat de istorie şi am putut intui durerea nemărginită încercată de oameni la vederea spulberării căminelor lor, (De altfel, această traumă s-a resimţit din plin şi la Cluj, atunci când a fost demolată o mare parte din vechiul cartier Mănăştur. O cunoştinţă de-a mea a murit de inimă rea la puţin timp după ce casa lui, moştenită din bătrâni, fusese făcută una cu pământul).
Citind Uranus. Obidă, revoltă, speranţă, am avut ocazia să aflu şi să înţeleg ceva din realitățile de la termocentrala de la Rovinari – adusă în cadru printr-o foarte sugestivă metaforă: „«Uranus» de pe Jiu”, vădind că regimul comunist nu a zguduit doar armonia socială (urbană şi rurală), ci şi armonia naturii.
Citind cartea, am avut prilejul să urmăresc secvenţe ale Revoluţiei din Decembrie 1989, relatate de un participant (eu le-am trăit pe cele de la Cluj). Consider că acest fragment, mai degrabă un reportaj, e menit să contracareze scenariile fabricate după consumarea evenimentelor de atunci.
Citind Uranus. Obidă, revoltă, speranţă, am lăcrimat de câteva ori, dar am şi surâs de mai multe ori, la fel ca în viaţă…
Nu am dorit să prezint conţinutul celei mai recente cărţi publicate de Artemiu Vanca, pentru a nu strica plăcerea viitorilor cititori, cărora le-o recomand cu căldură.
Alte informaţii găsiţi pe blogul autorului
https://artemiuvanca.blogspot.com/
Andrea Ghiţă
