URŞII
(continuare)
Fiecare ursulan are o victorie în palmares.
Aşteptăm, prin urmare, cu mare interes,
Proba de vânat, care-i va departaja,
Stabilind cine-i mai bun din familia sa.
Cine nu-şi doreşte acest succes?
Toţi cei trei ursulani, bineînţeles.
Fiecare îşi face în minte un plan amănunţit.
Sunt minimum trei lucruri de stabilit:
Vânatul, metoda şi locul cel mai potrivit.
Cel mic îşi propune să prindă un purcel,
Guleratul se fixează la un miel,
Roşcatul la un peşte cu picăţele pe el.
Referitor la metoda de întrebuinţat
Vor face aşa precum au învăţat,
Îmbunătăţind, eventual, metoda fiecare
Funcţie de inspiraţie şi de împrejurare.
În ce priveşte locul cel mai potrivit
N-a fost nevoie de prea mult gândit.
Şi satul şi turmele şi iazul sunt la fel de departe.
Nu poate fi vorba de vânat în alta parte!
Cheia succesului constă, prin urmare,
În a parcurge cât mai iute această distanţă mare.
Au la dispoziţia lor puţine ore:
Atâta timp cât va mai fi în ziua aceea soare.
Când ursoaica a dat startul celor trei,
În trei direcţii diferite s-au îndreptat ei.
Spre sat, cel mic degrabă a alergat,
Spre turme, iute a fugit cel gulerat,
Roşcatul, spre nedumerirea mamei lui,
N-o ia spre iaz, ci undeva.. hai-hui!
De aceea, după ce a stat puţin să se gândească,
A început, neobservată, să îl urmărească.
Roşcatul şi-a propus,de fapt, să ajungă la scoc
Şi de-o avea un pic de noroc
Să curgă apă pe el, atunci va fi.... un lord!
Va ajunge la apă într-un timp record.
A dat, fără îndoială, dovadă de imaginaţie
Primejdia însă, n-a luat-o în consideraţie.
Nu după mult timp a ajuns la scoc,
Pe care curgea apa în torent vijelios.
N-a stat pe gânduri nici un pic:
A încălecat repede scocul cel mic
Şi imediat apoi, în voia apei s-a lăsat:
Ca un fulger la vale a alunecat!
Ursoaica, de departe, l-a văzut,
În momentul în care scocul l-a încălecat
Şi, fără să mai stea pe gânduri, ca altă dată,
A pornit spre iaz alergând speriată.
Roşcatul aluneca căzut pe spate şi da din picioare
Cerul şi copacii fugeau, la deal, cu viteză mare;
La curbe, dintr-o parte-n alta a iazului se balansa;
Fiecare denivelare îl lovea la fund şi îl sălta!
Cuprins de durere şi frică, urla nebunit!
Zgomotul şuvoiului însă, urletul i-a acoperit.
Şi, dintr-o dată, n-a mai simţit sub el nimic:
Plutea prin aer cu viteza unui gloante
Şi în apa iazului, a intrat pe spate;
Nu s-a oprit decât la fund,
A inspirat…apă, de mai multeori, profund,
Apoi a dat să scoată capul afară.
Această clipă i-a fost însă fatală:
Un buştean, venind pe scoc vijelios,
L-a plesnit în ceafă nemilos.
Bietul Roşcat a murit pe loc!
Apa lacului s-a roşit de sânge,
De parcă luase foc.
Oamenii care făceau de serviciu la iaz
Nu şi-au explicat, imediat, nefericitul caz.
Văzând sânge în apă, s-au temut de-un accident.
Şi au strigat, imediat, un „Stop” strident.
Cei de sus au înţeles acest semnal
Şi n-au mai introdus în scoc nici un buştean.
Cei de jos s-au înarmat cu ţapine
Şi călcând pe buşteni, pe lângă un „ţin-te bine”,
Au ajuns acolo unde pata de sânge era mai mare
Şi au început să caute în apă, cu înfrigurare,
Convinşi că-i vorba de o victimă umană.
În scurt timp însă, văd, pe fund, o blană.
Îşi dau seama că-i vorba de-un urs,
Şi opintindu-se mai mult, îl aduc sus.
Alergând fără nici un pic de răgaz,
În acel moment, ursoaica ajunge la iaz.
Când şi-a văzut puiul ţinut în ţapine
S-a aruncat în apă, speriată, vezi bine,
Şi a înotat scheunând spre Roşcat,
Convinsă că-i vorba de-un asasinat.
Oamenii văzând-o că vine spre ei, tulburată,
Au lăsat, speriaţi, să le cadă ursul în apă
Şi s-au îndreptat înnebuniţi spre mal,
Pe buştenii mişcători, clătinaţi de val.
Dezechilibrat, un om a căzut în apă,
Aproape de ursoaica ce înota agitată.
Degeaba a încercat să se îndepărteze înotând!
C-o lovitură năpraznică de labă,
Ursoaica l-a băgat la fund,
De unde n-a mai ieşit, singur, nicicând.
Ajunsă deasupra ursului aflat sub apă,
Ursoaica se învârtea pe loc, disperată.
De câteva ori îşi băgă capul sub apă,
Dar repede-l scoase, pufăind, la suprafaţă.
Neputinţa de-a face ceva o înnebunea
Şi-n tot ce-o înconjoară cu furie lovea.
Buştenii dansau o sarabandă îndrăcită!
În haosul stârnit de ei şi ursoaica-i lovită.
Dar nu simte nimic; înoată turbată spre mal,
Împinsă, din spate, de-un instinct criminal.
Cum iese din apă, aleargă spre o baracă,
Unde au intrat oamenii şi-au uşa ferecată.
O zgârie. o loveşte, o clatină, o mişcă.
Cei din înăuntru sunt înnebuniţi de frică!
Cu o lovitură de labă sparge un geam gros,
Apoi desprinde fereastra, care cade jos.
Când încearcă apoi, pe prichici laba să pună,
O detunătură puternică răsună.
Ursoaica se opreşte-n loc; pare mirată!
Apoi cade jos şi rămâne nemişcată.
*
Soarele se apropie de asfinţit.
În poiana din pădure, totul a amuţit.
Până şi cei doi ursulani voioşi,
Întorşi de la vânătoare norocoşi,
Au devenit, treptat, îngrijoraţi!
Nu-şi pot explica lipsa celorlalţi!
Toată noaptea-au au vegheat,
Rugându-se neîncetat
De cele două urse de pe cer
Să le-o redea pe mama lor
Şi pe neastâmpăratul frăţior.
(Sfârşit)
