OTELLO LA OPERA NAŢIONALĂ DIN BUCUREŞTI

 

 

Stagiunea 2013-2014 a Operei Naţionale din Bucureşti s-a deschis pe 17 octombrie, cu opera „Otello”, deşi ea a mai fost prezentată de două ori, în luna septembrie a acestui an, în cadrul Festivalului „George Enescu”.

Eu şi soţul meu eram curioşi să vedem această operă, pentru prima oară în cariera noastră de melomani.  Mai văzusem, demult,  filmul „Otello”, cu Serghei Bondarciuk şi soţia sa, Irina Skobţeva, şi fragmente de spectacole  din operă pe la TV Mezzo sau la TV Cultural.

Ne-au contrariat câteva aspecte din spectacol:

• Ne aşteptam ca personajul Otello să fie un maur cu pielea neagră, aşa cum l-am văzut în celelalte spectacole de operă sau filme, dar interpretul acestui rol din spectacolul Operei Naţionale din Bucureşti – Marius Vlad Budoiu, directorul Operei din Cluj, invitat în spectacol – n-a fost vopsit. Abia în actul III, zdrobit de durere şi gelozie, s-a pătat pe faţă cu vopsea neagră. N-am înţeles de ce s-a procedat aşa!
• Costumaţia  interpreţilor a fost din zilele noastre ! Membrii corului, fiecare îmbrăcat altfel, ne-au lăsat impresia unei tabere de refugiaţi şi nu de locuitori ai Ciprului, pe care-i interpretau.
•  Soldaţii care au apărut în spectacol au arătat ca unii din trupele NATO, cu armament pe măsură. De fapt, întregul spectacol, prin costumaţie şi scenografie, a fost adus din secolul XV, aproape de zile noastre
• Scenografia, aparţinând VICTORIEI PETROVICI, constând într-un plan înclinat (piaţa), un turn metalic (?) şi un copac metalic (?), a fost foarte potrivită pentru scenele exterioare şi complet nepotrivită în rest. A fost deranjant pentru noi ca scena finală,cea care trebuia să aibă loc în dormitorul conjugal al lui Otello şi al Desdemonei, să se desfăşoare în piaţă, pe caldarâm.

Ne-au plăcut alte aspecte:

• Regizoarea, bulgăroaica VERA NEMIROVA (stabilită din 1982 în Germania), a vrut şi a reuşit să facă un spectacol modern, teatralizat. intenţia ei fiind împărtăşită de scenografa VIORICA PETROVICI.
• Ne-au plăcut interpreţii. Soţului meu i-a plăcut mai ales VALENTIN VASILIU (Iago), mie românca IULIA ISAEV (Desdemona) şi MARIUS VLAD BUDOIU, care pe lângă faptul că s-au achitat bine de partitura muzicală, au avut şi o trăire teatrală foarte bună.
• Iulia Isaev a fost o Desdemonă blondă, cu pletele împletite în mai multe cozi, cu o rochie albă, lungă, în primul act, apoi în alte rochii în celelalte acte. În actul IV ne-a impresionat cu dramatismul interpretării. Şi Valentin Vasiliu a fost convingător în rolul lui.

În final, câteva consideraţii despre muzică. Giuseppe Verdi (1813-1901) a trăit mult şi a scris opera Otello în 1887, deci spre sfârşitul vieţii, şi dacă comparăm muzica cu cea a operelor din tinereţe (Traviata şi Rigoletto), constatăm că e diferită. Ni s-a părut că nu e la fel de melodioasă şi că, pe alocuri, e prea puternică, datorită numărului mare de trompete. E asemănătoare muzicii lui Wagner. Cu toate acestea, premiera de la Scalla din Milano, din 1887, a fost un succes enorm. Biletele s-au vândut cu săptămâni înainte, iar câţiva fani ai compozitorului, au scos caii de la trăsura lui Verdi, pe care au tras-o ei, de la operă până la domiciliul marelui compozitor. Duetul Otello Desdemona şi câteva coruri au devenit celebre, dar nu ca şi  corul robilor din opera Nabuco, compusă în 1842.

Spectacolul merită a fi văzut.



Ana VANCA