RESPINS DE AMANTĂ

 

S-a întâmplat la Costineşti. Aveam doar 13 ani. Atunci am cunoscut-o şi m-am îndrăgostit de ea. Era din partea locului şi era frumoasă foc: avea ochii albaştri, plete până la călcâie şi o piele netedă, catifelată. Nu m-a băgat în seamă.

 Am revăzut-o după 11 ani. Era neschimbată. O mulţime de tineri se învârteau în jurul ei. Îi accepta pe unii şi-i respingea pe alţii. M-a respins şi pe mine, dar am continuat s-o iubesc.

La deplină maturitate, în anul 1985, am întâlnit-o din nou. Era la fel de frumoasă, m-am apropiat de ea cu mai mult curaj şi am reuşit s-o cuceresc. Am petrecut alături de ea câteva zile în care am fost fericit. Am cunoscut-o mai bine. Mi-a plăcut şi când era liniştită şi adormeam în braţele ei, şi când era agitată şi nu mă lăsa să mă apropii de ea. Eram, atunci, într-o stare de inspiraţie poetică deosebită. I-am dedicat câteva poezii. Printre ele o odă, în care, cu multă neruşinare, am descris o scenă de amor în care am avut-o parteneră.

Apoi nu ne-am mai văzut o mulţime de ani. Am revenit pe meleagurile ei, în anul acesta, la vârsta senectuţii. Am reîntâlnit-o. Nu se schimbase prea mult. Era la fel de atrăgătoare. O mulţime de bărbaţi îi făceau curte. M-am apropiat cu ea cu timiditate şi am încercat să reînnod idila din trecut. A fost imposibil. M-a primit rece, distantă, ca şi cum nu m-ar fi întâlnit niciodată. M-am convins că iubirile trecute nu se mai întorc şi că e cuminte ca la o vârstă înaintată să-ţi pui poftele în cui.

În oda pe care i-am dedicat-o i-am dezvăluit şi identitatea. E vorba despre o „persoană” foarte cunoscută. Bănuind că sunteţi curioşi să ştiţi despre cine-i vorba, redau oda pe care i-am dedicat-o, puţin modificată, ca să prelungesc suspansul:

Suntem în larg.

Mă ţii în poala ta,

mă legeni,

îmi săruţi pleoapele,

îmi săruţi gura.

Îmi afund capul

în moliciunea pântecului tău,

îţi mângâi coapsele fierbinţi,

îţi sărut sânul rotund,

jucăuş,

de fecioară.

Mă îmbăt cu parfumul tău

de alge,

de soare,

de vânt.

Îţi despletesc părul,

îl resfir cu degetele tremurânde,

te strâng puternic în braţe.

Te strâng cu patimă,

cu disperare,

cu nebunie.

Trupurile noastre se contopesc.

Simţurile ne ard

cu o flacără vie,

din ce în ce mai înaltă,

din ce în ce mai fierbinte.

O explozie puternică

ne zguduie trupurile!

Suspinele noastre,

duse de valuri,

se sparg nervoase

de ţărm.

Ecourile exploziei

mai cutreieră zarea

şi se sting încet,

pe rând,

odată cu flacăra.

Respiraţiile noastre şuierate,

grăbite,

sunt luate de vânt.

Încet, încet

o linişte adâncă

se aşterne.

O toropeală plăcută

ne cuprinde trupurile.

Adorm în braţele tale.

În adierea vântului,

sâni-ţi de fecioară

tresar, abia perceptibil

sub ia albastră,

transparentă,

de borangic.

Valuri mici

se sparg uşor de ţărm,

în ritmul respiraţiei  tale

liniştite.

Soarele,

aproape de asfinţit,

îi încălzeşte trupul

lichid,

leneş,

de amantă.

Pescăruşii,

în zborul lor elegant,

se oglindesc  în apele

 tale limpezi,

albastre,

şi-ţi sărută,

din când  în când,

trupul  moleşit,

întins la soare.

Mare Neagră,

Mare Neagră,

femeie dezmierdată,

femeie adorată,

femeie iubită.