miercuri, 27 noiembrie 2019

ROMANUL UNEI MATURITĂŢI SCRIITORICEŞTI: „NU TE LĂSA!”, recenzie** de Adrian Popa




S-a întâmplat – nu o dată – ca producţia de debut a unui scriitor să fie capodopera vieţii lui. Alţi scriitori au produs în perioadele lor de creaţie, opere tot mai valoroase de la apariţie la apariţie atingând nivelul cel mai ridicat al măiestriei literare proprii de abia la senectute sau pe aproape. Aceştia din urmă se perfecţionează prin scris şi sunt preocupaţi de formarea „profesională” în acest meşteşug, informându-se neobosit din tot ce s-a scris despre secretele acestuia, de la critici literari autohtoni până la scriitori laureaţi ai Premiului Nobel.
Din această categorie face parte şi inginerul Artemiu Vanca*, sălăjean de origine, oltean prin cea mai mare parte a vieţii active şi bucureştean în retragere (partea din urmă a vieţii profesionale şi pensionatul), care la început de octogenariat, ne-a oferit bucuria unei lecturi elevate: romanul „Nu te lăsa!”.
Structurat după regulile  literaturii epice, beneficiind de o experienţă trăită şi de exploatarea literară a conjuncturilor conexe din aceeaşi perioadă cu cea în care se desfăşoară acţiunea romanului, opera cea mai recentă  a lui Artemiu Vanca este fără îndoială dovada maturităţii scriitoriceşti a autorului. Dacă în prima sa carte - cu acelaşi erou Cornel Straja – avem de a face cu nişte amintiri din copilărie - injectate şi cu ceva ficţiune -   mai degrabă decât cu un roman, cum îndrăznea să-l definească proaspătul scriitor, în această carte, beneficiind de harul de povestitor al autorului dovedit pe tot parcursul desfăşurării formării sale scriitoriceşti şi de paşii făcuţi (alte  „romane” din saga elevului Cornel Straja, cărţi de proză scurtă sau povestiri de conservare în amintire a locurilor şi oamenilor din satul locuinţei de la ţară) s-au adăugat şi celelalte atribute ale unui scriitor nu numai „de dicţionar”.
În primele capitole ale romanului aflăm motivaţia prezenţei eroului principal Cornel în Bucureşti: eşecul la examenul de admitere la Politehnică. Descris ca o tragedie, evenimentul e într-un anume fel benefic pentru eroul nostru (în spatele căruia se află scriitorul - fără însă să se confunde cu el -  care exploatează în carte propria experienţă de viaţă), dacă ar fi să luăm în calcul doar alegerea titlului şi imboldul acţiunilor personajelor: NU TE LĂSA! Absolvent al unei şcoli medii tehnice din Cluj (a se vedea romanul anterior „Poate îngerii”) eroului nostru nu i-a fost greu să găsească serviciu într-o uzină bucureşteană, unde complexitatea relaţiilor umane, diversitatea caracterelor dintr-o colectivitate mare i-au oferit viitorului scriitor un bagaj documentar generos, iar viitorului inginer (mai ales în studenţie) un plus de experienţă, de afinitate cognitivă faţă de tehnică.
Demonstrată şi în romanele anterioare, arta de a crea personaje veridice, caractere bine conturate este prezentă permanent  în construcţia  operei. Papa (alias subinginerul Ionescu), Nicolae, Flavia, Ioana şi ceilalţi eroi sunt atât de vii, iar situaţiile în care sunt puşi îi valorifică precum subiecte de reportaj. Neştiind cât şi unde este experienţă de viaţă sau ficţiunea scriitorului te laşi furat de naraţiune, confundând-o cu o ştire din ziar. Personal, când – la prima lectură – am aflat de moartea Ioanei, am considerat-o ucidere  cu premeditare” şi l-am urât efectiv pe autor. La fel, când Papa îi povestea lui Cornel despre fostul patron al uzinei, m-am trezit intervenind în conversaţie, reproşându-i şefului de serviciu că exagerează atributele pozitive, omiţând total pe cele negative. precum colaborarea cu Carol al II-lea în afaceri de stat („procesul Skoda) ceea ce denotă cât de tare te prinde autorul în acţiunea romanului.
Bine înţeles că portretul cel mai studiat, cel mai „întors pe toate feţele” este cel al lui Nicolae Dragu, absolvent de liceu, angajat ca strungar în uzină, un tânăr cu personalitate, care impresionase prin ambiţia declarată de a deveni scriitor şi care se lupta pentru asta. Pe parcursul derulării acţiunii romanului au loc mai multe întâlniri între Cornel şi Nicolae, tot atâtea prilejuri de schimbat păreri, de confruntare de idei, pornite din obsedanta dorinţă a primului (de fapt a amândurora la acea dată) de a deveni scriitor: la Sculărie (unde s-au cunoscut), la căminul de nefamilişti, la Spitalul Brâncovenesc, la cenaclul literar ad-hoc de la restaurantul „Rogogina”, la locuinţa popii (tatăl lui Nicolae) din strada Mărţişor.
Cu ştiinţă sau instinctual, autorul foloseşte în redarea discuţiilor dintre ei o anume fenomenologie narativă în dialog, pe care am întâlnit-o şi la alţi scriitori „cu state vechi de serviciu”. Exprimarea mai mult sau mai puţin filozofică, a unor păreri ale competitorilor, oferă concepte de viaţă, despre artă în general şi despre literatură în special, proprii eroilor romanului.
Subscriem la aprecierile distinsului profesor Eugen Velican cum că în roman „faptele sunt preferate psihologiei, epicul domină analiza”, dar ne abţinem în a-l susţine în privinţa încadrării într-un anumit tip de roman: „doric” (de care, grecesc sau roman?) sau „ionic”, neputând încă îţelege profunzimea  definiţiilor „marelui critic”, precum şi aceea de „scriitor de dicţionar” care-i aparţine tot acestuia.
În această prefaţă, domnul profesor Velican face un superb rezumat  al romanului, ceace ne-a scutit de o trebă la care e obligat orice recenzor,  lăsându-ne  mai multă largheţe pentru unele aprecieri privind modalităţi scriitoriceşti – unele poate chiar inovatoare – folosite de autor în construcţia romanului. Spre exemplu, în alegerea numelor personajelor, pe directorul uzinei îl numeşte Putină în loc de Putinică, care era numele său în viaţa reală,  neadmiţând – conform unui concept propriu de etică – ca hidoşeniile umane să capete diminutive.
Este evidentă intenţia programatică a autorului de a plasa acţiunea romanului în perioada istorică respectivă, punând amprenta evenimentelor sociale, culturale, politice pe episoade din viaţa eroilor. Îi reuşeşte aceasta prin înserări de „ştiri” culese din presa vremii, deşi se vor găsi voci critice care să compare aceste „aduceri în memorie” cu nişte colaje de articole din ziare. Practic vorbind, o rememorare a evenimentelor din deceniul în care se desfăşoară acţiunea ajută cititorul să recreeze atmosfera epocii, să înţeleagă sensul acţiunilor eroilor. Mărturisesc  că – deşi mă număr printre contemporanii „obsedantului deceniu” (n-or mai fi fost şi altele la fel de obsedante?!) – nu făceam legătura cu evenimentele circumscrise şi descoperirea acestor conexiuni mi-a făcut plăcere.
Poate că – în buna sa intenţie – autorul trebuia să insiste pe includerea acestor inserturi în acţiunea romanului, în preocupările personajelor,  să le integreze literar operei. O conexiune de genul „Deşi student la Politehnică, pe Cornel continua să-l intereseze....” pare o cusătură facilă, forţată (capitolul LI)
Fragmentarea cărţii în „capitole”, pe criterii asemănătoare celor din  operele dramatice, deşi face lectura mai facilă,  pare exagerată. Multe dintre aceste părţi componente ar fi putut fi comasate (spre exemplu cele referitoare la vizita mamei lui Cornel la Bucureşti) sau integrate (cele mici în cele de mai multe pagini).
Lăudabilă strădania autorului de a căuta şi găsi citate inspirate, potrivite capitolului  respectiv. Aceste moto-uri n-ar fi trebuit să oblige însă la renunţarea la titluri concise şi evocatoare pentru conţinutul „poveştii” care urma. Ar fi fost comod şi pentru cititorul care voia să revadă un anume fragment şi ar fi dat o ală faţă cuprinsului, sporindu-i „valoarea de întrebuinţare”.
Romanul „Nu te lăsa!”, în întregul său, este o operă literară valoroasă, o frescă a societăţii româneşti (mai ales bucureştene) din deceniul şase al al ultimului secol al mileniului doi, el  putând fi socotit romanul unei tinereţi frustate.
 Creşterea măiestriei scriitoriceşti  a inginerului Artemiu Vanca, de la primul său roman, „Comoara din Dealul Magiarului”, din 2009, prin cei zece paşi: şase romane, trei cărţi de proză scurtă şi un volum de „legenede”, inclusiv prezenta apariţie editorială, excelent îngrijită de „Caiete Silvane”, bazându-se pe această „acumulare cantitativă” (zece cărţi în zece ani), i-a permis „saltul calitativ”.
De menţionat şi îmbunătăţirea atitudinii autorului faţă de propria-i operă în elaborare, observat prin comparea manuscrisului cu cartea: o mai mare atenţie privind părţi ale romanului deja scrise, cu revenire asupra unor pasaje, chiar unor capitole, intervenţia în final cu unele adăugiri (completări), un mare respect  acordat corecturii.
Rezultatul a fost pe măsura investiţiei: un roman care îmbogăţeşte zestrea literaturii epice româneşti contemporane şi care recreează atmosfera societăţii noastre dintr-o perioadă mai puţin tratată.  Aceasta ne dă garanţia unor viitoare izbânzi literare  ale inginerului octogenar  Artemiu Vanca, având în vedere şi vigoarea sa creativă manifestată în preocupările sale sălăjene având ca  menire promovarea şi cinstirea valorilor locale.
Elogiind încă odată meritele Editurii „Caiete Silvane” din Zalău, precum şi ale prefaţatorului gorjean, profesorul şi exigetul Eugen Velican, prevestim o bună primire a cărţii de marele public (semne de bun augur au apărut pe  Internet, la primele lansări de carte care au avut loc).
Sperăm că - pe linia atitudinii profesionale faţă de propria-i producţie – scriitorul se gândeşte deja la o nouă ediţie  a romanului „Nu te lăsa!”, precum şi la altele noi. De ce nu la o continuare a sagăi  tânărului Cornel Straja?
În ceeace-l priveşte pe scriitorul Artemiu Vanca, dă-i Doamne sănătate şi ţine-i bunele obiceiuri!
*Artemiu Vanca s-a născut în anul 1936, în satul Bănişor, judeţul Sălaj. Este de profesie inginer şi locuieşte în Bucureşti. A scris şi publicat versuri, eseuri, impresii de călătorie, cronică dramatică, cronică literară, proză scurtă şi romane.
       De acelaşi autor: Comoara din Dealul Magiarului (roman, Editura Contrast, Bucureşti, 2009); Secretul comorii (roman, Editura Contrast, Bucureşti, 20109; Comorile de sub Meseş (roman, Editura Contrast, Bucureşti, 2011); Iubirile băieţilor din Valea Banului (roman, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012); Nobilul proprietar (povestiri, Editura Afereana, Bucureşti, 2012); Zori întunecate (roman, Editura Arefeana, Bucureşti, 2013); Poate îngerii (roman, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015); Caleidoscop nostalgic. Oameni şi întâmplări (povestiri, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017); Legendele Bănişorului (Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017).

** Recenzia a apărut în revista "Mecanicii 61"/ Anul 15, nr.157, noiembrie 2019




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu