O SĂPTĂMÂNĂ PTRECUTĂ LA TÂRGU JIU.

Săptămâna care a trecut mi-am petrecut-o la Târgu Jiu, dar nu pentru a revedea monumentele lui Brâncuşi sau pentru a admira centrul transformat al oraşului. Nu, am avut o ocupaţie mult mai „plăcută”: m-am ocupat de renovarea unui apartament. Ştie toată lumea e înseamnă asta: să cauţi meşteri, să alergi după materiale şi să stai într-o casă întoarsă cu fundul în sus, obligat să suporţi zgomotul maşinilor de găurit cu percuţie şi a polizoarelor, şi înghiţi praful provenit din demolări. Pe deasupra a plouat aproape tot timpul! Nu-i de mirare că în condiţiile acestea n-am avut chef să scriu ceva, cu toate că mi-am cărat laptopul după mine şi ….noaptea era linişte

Dacă impresiile din această deplasare la Târgu Jiu nu sunt foarte interesante, am destule alte impresii despre capitala Gorjului, formate cu alte ocazii şi în alte împrejurări, care merită relatate.

Cred că cea mai mare calitate a acestui târg o constituie aşezarea lui în frumoasa zonă sub-subcarpatică a Olteniei. Crestele înzăpezite sau nu ale munţilor Parâng şi Vulcan, la numai 15 km de oraş, în partea lui nordică, fac ca oraşul să semene, într-o oarecare măsură, cu o staţiune montană. Aerul curat şi proaspăt îi întăresc această asemănare,

Apropo de aer curat. În Epoca de Aur, pe când locuiam în acest oraş, fabrica de ciment de la Bârseşti, o localitate lipită practic de oraş, reuşea să-i otrăvească atmosfera şi să pudreze localitatea cu pulberile emanate în atmosferă. Acum, parte din fabrică nu mai funcţionează, iar ceea ce a rămas nu mai poluează. Noi românii nea-am priceput mai bine ca alte naţii să ne ecologizăm industria: am oprit-o.

Jiul străbate oraşul de la nord la sud. Un râu ce străbate o localitate este, aproape în toate cazurile, o podoabă pentru ea. Acesta este şi cazul Jiului, vizavi de Târgu Jiu, în prezent. În epoca de care vă vorbeam, poleită cu rahat, apele acestui frumos şi îndelung cântat râu românesc erau negre din cauza prafului de cărbune şi ale altor reziduuri cu care era pricopsit râul de spălătoriile de huilă de pe Valea Jiului. În centrul Târgu Jiului, s-a amenajat o hidrocentrală. Lacul ei de acumulare mărgineşte parcul oraşului şi îi întregeşte farmecul acestuia. Se află doar la o aruncătură de băţ de Masa Tăcerii. Pe lac există şi o insulă. Legătura dintre aceasta şi ţărm se face cu podul monument istoric de la 1918, strămutat aici odată cu amenajarea insulei. Din păcate, insula este aproape pustie!

Târgu Jiu, ca toate oraşele ţării, a fost şi el maltratat şi urâţit, pe ici pe colo, de blocurile socialiste. Deşi au fost demolate multe clădiri vechi, care contribuiau la farmecul oraşului interbelic, au mai rămas câteva pe care edili actuali s-au priceput să le pună în valoare. Menţionez: clădirea prefecturii şi a consiliului judeţean, clădirea primăriei, clădirea Liceului Tudor Vladimirescu, clădirea Palatului Copiilor, clădirea Bibliotecii Judeţene Pentru Copii, clădirea fostului tribunal, casa Iunian, casa Kleber etc. O întreagă stradă centrală, neatinsă de barbariile comuniste, este, actualmente, o rezervaţie de arhitectură veche, valoroasă.

Dacă dezvoltarea zonei centrale, sau, mai bine zis, conservarea ei, este atent controlată, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte zone ale oraşului, multe din ele pe cale să se transforme în adevărate bazare. Nu se dezminte spiritul comercial al oltenilor. Nu degeaba se zice despre ei că ar fi evreii noştri.

                                                                   Centrul oraşului

                                                                     Prefectura

                                                                    Primăria

Liceul Tudor Vladimirescu

Biblioteca Judeţeană pentru copii

În aceasta casă a poposit Tudor Vladimirescu

Strada centrală cu clădiri vechi renovate,