Este vorba
despre cartea cu acelaşi titlu a lui Lucian Boia. Am cumpărat-o tot de la
Gaudeamus şi m-am bucurat să aflu că a fost cea mai vândută carte a târgului.
Prin urmare, mi-am zis, am ştiut să aleg! Nu la fel de bucuros am fost după ce
am citit-o. De ce? Pentru că Lucian Boia ne spune nişte adevăruri crude
referitoare la noi românii. Este adevărat, le-a mai spus, pe rând, şi în
celelalte cărţi ale sale. De data asta ni le serveşte, în rezumat, pe toate
deodată şi ne provoacă o indigestie, adică un rău de ordin intelectual,
sentimental, patriotic, nici nu ştiu cum să-i spun! Mi-au căzut greu şi la stomac!
E un şoc să ţi
se spună că, de fapt, noi românii nu ştim din cine ne tragem - sau că ne tragem
din toţi care-au trecut „pe strada noastră”- şi că nu ştim de ce, după ce ne-am încrucişat cu toate neamurile, vorbim
totuşi o limbă romanică! Nu-ţi pică bine să ţi se reamintească că ţările române
sunt ultimele care au luat naştere în Europa, după care să ţi se spună: Când eşti la urmă ai şanse să rămâi tot
acolo, iar apoi să ţi se demonstreze că am reuşit să ne „valorificăm”
aceste şanse! Îţi vine greu să ţi se
spună că până în secolul al XIV-lea am fost analfabeţi! Eşti şocat să afli că
domnitorii noştri au fost altceva decât ni s-a spus până acum, că cei ce-şi
ziceau Basarabi nu erau de fapt Basarabi, că Mihai Viteazul nu era nici barem
român! Că am fost şi că am rămas ţărani, că majoritatea românilor am trăit şi
trăim la sate, nu trebuia să ni se mai
spună, o ştim şi o vedem, dar că şi din punct de vedere al urbanizării suntem
pe ultimul loc în Europa, o aflăm acum.
În vechime am
fost nişte troglodiţi. Abia în secolul al XIX-lea am început să ne mai
deşteptăm şi să ne mai cizelăm. Am făcut-o împrumutând de la alţii şi
imitându-i pe alţii, noi n-am fost în stare să crem cine ştie ce: scrierea
chirilică am luat-o de la bulgari, cea latină de la occidentali, slavona veche,
greaca şi franceza au fost, pe rând, limbile noastre culturale. Prima noastră
constituţie am luat-o de la belgieni, legislaţia am luat-o de la francezi ,
primele noastre universităţi şi Academia Română au fost create tot după model
occidental. În materie de arte n-am fost altceva decât nişte imitatori:
Grigorescu este un pictor „francez” (s-a format la Barbizon); nici Aman,
Andreescu, Luchian, nu sunt români prin maniera de a picta; Eminescu este un „occidentalizat”, de formaţie germană.
România este invadată de străini - evrei în principal - a căror pondere în
economie şi comerţ este de aproape 50%. Multe din marele realizări ale secolului sunt legate de
străini: Carol Davila în medicină, Paul Gottereau şi Albert Galeron în
arhitectură, Pavel Kiseleff în administraţie, Carol I în modernizarea ţării
Dintr-un
complex de inferioritate al românilor se naşte, la începutul sec XIX, ideea Şcolii
Ardelene a originii noastre latine. La mijlocul secolului, o idee şi mai
năstruşnică: Nicolae Densuşianu pledează pentru originea noastră sută la sută
dacă. Ne lăudăm fără temei că, în vechime, domnitorii noştri au stat de pază la
porţile Europei. Suntem antisemiţi,
antimaghiari.
Corupţia şi
clientelismul sunt sporturile noastre naţionale. Avem nevoie de tătuc, ne
aranjează regimurile totalitare. Nu avem
şira spinării, deviza noastră fiind „Capul
plecat sabia nu-l taie”. În 1868, Titu Maiorescu spune, referitor la
societatea românească că este o formă
fără fond. Suntem o ţară neserioasă. „O
ţară tristă, plină de umor” (Gh. Bacovia).
După
înfăptuirea României Mari, la 1918, Lucian Boia ne demonstrează că nu am
devenit nici stat naţional ( minorităţile naţionale deţin o pondere importantă
în total populaţie), că n-am reuşit să ne construim o economie importantă
(venitul pe cap de locuitor este unul din cele mai mici din Europa; agricultura
continuă să fie neperformantă), n-am reuşit să ne edificăm o democraţie
veritabilă (obişnuinţa românilor de-a vota cu puterea, se instaurează dictatura
lui Carol II).
Afirmaţia că
România a trăit o epocă de aur între
cele două războaie, este falsă.
Singurul lucru notabil din această perioadă este o viaţă culturală efervescentă, în care se remarcă evreii.
Nu prea avem
onoare. Figurile pe care le-am făcut diferiţilor aliaţi în timpul celor două
războaie mondiale au făcut ca credibilitatea României pe plan internaţional să
fie foarte scăzută.
În România a fost Holocaust. În România n-a
fost Holocaust. În carte sunt susţinute ambele teze, un mod solomonic de a
judeca uneori situaţiile de către Lucian Boia.
În ciuda
faptului că în 1944 la noi în ţară erau doar o mie de comunişti, România avea să
devină una din cele mai comuniste ţări. Populaţia fie că a îmbrăţişat
comunismul - de regulă din oportunism - fie că i s-a supus aproape fără să
crâcnească. Comunismul a deprins oamenii
cu minciuna şi hoţia. Pilele şi relaţiile au devenit modalităţile cele mai
uzitate pentru a răzbate şi a reuşi. Economia subterană a atins cote mari.
Deviza oamenilor muncii din România: „Voi
vă faceţi că ne plătiţi, noi ne facem că muncim”. Treptat regimul devine
tot mai naţionalist. Ne vindem minorităţile conlocuitoare (evreii şi germanii),
ne uităm la TV la bulgari, sârbi şi unguri, pentru că la noi nu prea mai avem
ce vedea.
Lucian Boia
spune: Orice societate are ce merită. Aşa
se face că noi ne-am pricopsit cu Ceauşescu, care a avut ambiţia să facă din România
„cea mai cea” ţară. Sub domnia lui
Ceauşescu, în 25 de ani, s-a construit mai mult decât, laolaltă, sub toate
stăpânirile succesive, de la regii daci, trecând prin epoca voivodală, până la
suveranii României moderne, afirmă autorul. El demolează biserici, vrea să
mute pe ţărani în blocuri. Reuşeşte să păcălească pe conducătorii statelor
capitaliste luându-şi o înfăţişare de democrat; regina Marii Britanii îl plimbă
cu caleaşca. Românii o duc din ce în ce mai greu, dar continuă să rabde şi să
tacă.
În decembrie
1989, a „explodat mămăliga”. Am avut revoluţie la televizor şi terorişti
fantomă. Ceauşeşti au fost împuşcaţi. În
1990 Ion Iliescu a fost ales preşedinte
cu 85% din voturi şi a
demarat instaurarea în ţară a unei „democraţii originale”. Partidul Comunist a
fost desfiinţat, dar comuniştii rămân stăpâni pe ţară. Securitatea şi-a
schimbat numele. Am speriat Occidentul cu mineriadele şi, în sfârşit, o veste
bună: între 2000 şi 2008 avem o creştere viguroasă a economiei.
N-avem o elită veritabilă. Am moştenit-o pe cea
comunistă, fabricată pe bază de dosar. Avem profesorii universitari şi
academicienii care nu-şi merită titlurile. Impostura e în floare. Victor Ponta
a plagiat şi, cu siguranţă, mulţi alţii. Universităţile particulare româneşti
fabrică masteri şi doctori contra-cost. Ponderea populaţiei rulare în total
populaţie este ridicată. Satul seamănă cu o margine de oraş, iar întreagă
România cu o mahala. Manelele sunt pe cale de-a deveni muzică naţională.
Românii, în medie, nu sunt probabil mai puţin
instruiţi decât occidentalii. Sunt însă,
cu siguranţă, mai puţin educaţi, scrie Lucian Boia. Mai sunt românii o naţiune? se întreabă el. Ne-am ales ca brand de
ţară o frunză verde, adică nimic!
Occidentul ne confundă cu ţiganii. Românilor aflaţi în străinătate le este
ruşine să-şi decline naţionalitatea. Ne lipsesc nemţii şi evreii.
Suntem
apatici. Ni s-au redus salariile cu 25% şi n-am protestat. La UE acceptăm tot ce ni se oferă. Suntem
incapabili: în 2012, n-am reuşit să absorbim decât 10% din fondurile europene
nerambursabile, în timp ce polonezii le-au absorbit 100%.
Viaţa politică din România lasă o senzaţie
de „neautenticitate”. Ideologiile nu înseamnă nimic. Se migrează într-o
veselie de la un partid la altul. Sloganul politicienilor este: „A fi sărac nu este o virtute”. Statul
este devalizat sistematic, de cine poate şi de cine apucă. A fost condamnat
comunismul, dar asta n-a schimbat nimic. Lege lustraţiei tinde să se transforme
într-o caricatură.
Circul din
vara anului 2012: Traian Băsescu este suspendat. El a încălcat constituţia în
spirit şi s-a priceput ca, încet, încet, în câţiva ani să ia în mână aproape
toate frâiele conducerii statului şi a avut, categoric, tendinţe dictatoriale,
dar n-a apucat să fie un dictator veritabil. Cei care l-au suspendat n-au dat o lovitură de stat, au mers puţin
alături de constituţie şi s-au grăbit foarte tare, alarmând Uniunea Europeană.
Comisia Europeană nu l-a sancţionat pe Traian Băsescu pentru derapajele lui,
dar s-a grăbit să-i sancţioneze pe „pucişti”.. Vicor Ponta a aceptat în mod slugarnic cele 11 porunci ale
Bruxelului. Referitor la tandemul Anonescu Ponta, Lucian Boia declară: N-ar
strica o linie de mijloc, cu mai puţine plecăciuni şi un dram de decenţă în
exprimări. Preşedinta Lituaniei, în vizită la Cotroceni, a spus, adresându-se întregii
clase politice româneşti: Maturizaţi-vă
şi fiţi responsabili! Toată lumea a tăcut. Cota monarhiei este în creştere.
În final,
Lucian Boia conchide: România este o ţară
care se încăpăţânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări.
Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice şi ceea ce
merge. Nu este un merit să mergi corect, e o deficienţă să mergi strâmb.
La o sesiune
de autografe de la Librăria Humanitas Cişmigiu, i-am spus lui Lucian Boia în
timp ce-mi acorda autograful pe cartea cumpărată la Humanitas: „Ar trebui să
scrieţi şi despre români cu care ne mândrim şi despre faptele şi realizările
lor ca să ne mai echilibrăm din punct de vedere emoţional, după citirea cărţii
Dvs.” „Fiecare o să se echilibreze singur” mi-a răspuns el. „ Aţi închide şi gura celor care susţin
că vedeţi istoria noastră într-o lumină prea sumbră”, i-am mai spus eu. „N-o
văd într-o lumină sumbră, ci în una adevărată”, mi-a răspuns el. „Da, este
adevărată….” i-am răspuns eu, dar n-am avut timp să adaug că, totuşi, în
cărţile lui se leagă, cu predilecţie, de evenimente care ne pun într-o lumină
nefavorabilă.
4 comentarii:
Numai dupa citirea acestei recenzii am simtit intr-adevar un gol in stomac..... Imi dau seama cum m-as fi simtit daca citeam cartea in intregime. Asa este, adevarul doare tare, dar cine poate spune cu certitudine ca acesta este adevarul despre noi si istoria noastra? Este opinia documentata a unui om care a mers pe o directie din convingere si dezamagit de tot ce a fost si este aici in tara noastra.
Tind sa cred ca balanta adevarului inclina mult in favoarea afirmatiilor scriitorului, de aceea am si ramas cu acel gol in stomac si oarecum...fara cuvinte.
Probabil, candva.....vom reusi sa intram si noi in normalitate pe un trend daca nu crescator, macar liniar al valorilor autentice ce sunt necesare atat tarii cat si credibiltatii noastre externe.
Adevarul, de cele mai multe ori doare si cred ca doar atunci cand va fi constientizat se va schimba ceva. Cartea te aduce cu picioarele pe pamant, creaza golul din stomac, dar si o desperare surda cand constati ca cei ce sunt la carma in veci nu vor realiza ca inceputul oricarei terapii insemna in primul rand recunoasterea problemelor...Dar cand si cu cine in conjuctura actuala.
Recenzia superba, a cuprins toate aspectele prezentate in cartea lui Boia. Felicitari!
Am observat ca in ultima vreme devine parca o moda sa ne victimizam:,,D-le, n-ai ce face...asta e istoria, ăstia sunt oamenii, n-avem conducatori... n-avem, nu putem, etc...
E usor sa constati o stare de fapt, dar culmea...niciunul dintre pesimistii astia nu au solutii! Daca ii este rusine de neamul sau, de ce n-a plecat respectivul domn din tara, cum a suportat cu atata stoicism aceasta conjunctura? sau ce a facut el efectiv pt. a schimba anumite situatii pornind de jos.
Vorba pr. Iustin Pârvu: fiecare sa-si faca cu constiinciozitate lucrul sau, atunci lucrurile vor merge bine.
Eu cred că, oricât ne-ar displace, Lucian Boia încearcă să-şi facă cu conşticiozitate treaba sa de istoric, prezentându-ne faptele asa cum el este convins ca s-au petrecut. Sigur, trebuie să ne-o facem şi ceilalalţi pe a noastra.
Trimiteți un comentariu