Cartea „Matei
Brunul” a lui Lucian Dan Teodorovici a luat premiul de 10.000 de euro la
concursul literar „Augustin Frăţilă” pentru cel mai bun roman al anului 2011.
La concurs au fost înscrise 59 de romane. La început, cartea a fost nominalizată,
împreună cu alte patru, de un juriu format din criticii Alex Ştefănescu, Dan C.
Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache apoi, un alt juriu, format din douăzeci de
bloggeri, a votat-o câştigătoare.
La concurs au
participat şi scriitori consacraţi, cum ar fi Nicolae Breban, Matei Vişniec,
Magda Cârneci, Caius Dobrescu ale căror cărţi n-au fost nici cel puţin
nominalizate! Este vorba cumva de o carte excepţională? Nici de cum. Cartea
este bună, dar nu este excepţională şi nu are, după părerea mea, şansa să
devină un bestseller.
Lucian Dan
Teodorovici este, şi el, un scriitor consacrat, mai are la activ câteva romane şi scrie bine. Cartea lui nu este însă
una care să te captiveze, una pe care să
n-o poţi lăsa din mână. Din contră, ai nevoie, pe alocuri, de un oarecare efort
ca să-i continui lectura. Acţiunea cărţii se petrece în comunism, cea mai mare
parte în mintea personajelor ei şi nu
este foarte interesantă.
Eroul
principal al cărţii, Matei Brunul, este arestat, judecat şi condamnat pentru
nişte delicte politice de care, de fapt, nu s-a făcut vinovat. Este torturat în
beciurile Securităţii apoi condamnat la mai mulţi ani de muncă silnică.
Cunoaşte ororile detenţiei comuniste la Canal şi în închisorile din Galaţi şi
Iaşi. Înainte de-aşi ispăşi pedeapsa, suferă un accident ca urmare a căruia îşi
pierde parţial memoria. Nu-şi mai aminteşte de ce, unde şi pentru ce a fost
condamnat, nu-şi aminteşte nimic din timpul anchetei şi a detenţiei. Comuniştii
îl consideră un caz interesant, îl graţiază de restul pedepsei, îl eliberează,
îi asigură casă şi un serviciu (o sinecură). Unui securist, tovarăşul Bogin, i
se încredinţează misiunea să-l supravegheze şi să-l ajute să devină un cetăţean
devotat partidului şi Republicii Populare Române. Unei colaboratoare a
Securităţii, Eliza, i se cere să ajute şi ea la reeducarea Brunului,
apropiindu-se de el. Cei doi sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de altul şi se
hotărăsc să treacă clandestin graniţa, la sârbi. Reuşeşte s-o facă doar Eliza.
În descrierea
perioadei de detenţie a eroului principal al cărţii, scriitorul nu vine cu
aspecte esenţial noi faţă de cele pe care le cunoaştem din memoriile unor foşti
deţinuţi politici. Experimentul de după detenţie mi se pare neverosimil! Nu
cred că, în realitate, comuniştii ar fi fost dispuşi la atâta risipă de bani,
timp şi energie, ca să resusciteze un cadavru politic. În schimb, scriitorul
reuşeşte să-şi creioneze bine personajele, să facă analize psihologice
interesante şi descrieri de detaliu ale atmosferei în care se petrece acţiunea
cărţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu