Cartea este un interviu, luat de Filip-Lucian Iorga, scriitorului Alexandru Paleologu (1919-2005)şi a aprut în Editura Humanitas, în trei ediţii, ultima în 2012. Eu am descoperit-o
abia în anul acesta, 2015, la Bookfest. Am întocmit această recenzie pentru cei
care n-au auzit de ea încă, sau au
auzit, dar n-au citit-o. Merită citită, pentru că Alexandru Paleologu a fost om
interesant, inteligent şi cult. O convorbire cu un astfel de om nu poate fi
decât pasionantă, iar cartea pe care v-o prezint este o dovadă în acest sens.
Tânărul
Filip-Lucian Iorga, doctor în istorie, îl însoţeşte pe Conu Alecu într-o
călătorie cu numeroase popasuri de-a
lungul vieţii lui, în care scriitorul îşi deapănă amintirile şi impresiile. Ea
începe, bineînţeles, cu copilăria, într-o familie de intelectuali cu origini
moşiereşti, înconjurat de oameni „de mâna întâi”, pe care îi descrie cu mult
talent, admiraţie sau ironie.
Acelaşi lucru
face şi vizavi de personalităţi culturale şi politice româneşti sau străine, dispărute
sau în viaţă. Despre unii are puncte de vedere absolut personale. Despre Ionel
Brătianu spune că a fost „autoritar,
distins şi leneş” şi adaugă: „autoritarul, dacă e activ, e o nenorocire, dar
dacă e leneş, e o fericire”, despre Cioran
spune că este un „scriitor de limba română mediocru”, despre Caragiale că „a
fost un geniu care şi-a inventat o lume”, despre Tolstoi că „mai mare scriitor
nu cred să existe” şi adaugă: „ Război şi
pace, cartea care mi-a plăcut cel mai mult, am citit-o de 14 ori şi am
scris, undeva, că nu vreau să mor până nu o citesc pentru a 15-a oară”. Despre
Balzac spune că „îţi dă sentimentul de genialitate continuă, că a murit tânăr
şi a lăsat o operă uriaşă”, despre Eliade că „a scris şi articole proaste,
tâmpite, de o gargară patriotardă”, despre Noica că „era un filozof strălucit
deşi susţinea unele lucruri aberante”, despre Ion Antonescu că „era un om
onorabil chiar dacă i se pot imputa multe erori politice”, despre Titulescu că
„are la noi o imagine disproporţionat de bună, faţă de rezultatele reale pe
care le-au avut jocurile lui diplomatice”, despre Nae Ionescu că „n-a fost un
antisemit” ( în „Strada Armenească” A.P. declară despre N.I. că „a fost unul
dintre cei mai inteligenţi oameni de pe
planeta asta”), despre Bill Clinton că ”mai rău decât să fii tâmpit e să
nu fii nimic, aşa ca el”, despre Ronald Regan şi Papa Ioan Paul II că „sunt
cele mai importante figuri ale sfârşitului de secol XX”, despre Ana Pauker că
era „o ţoapă vindicativă, violentă şi trivială”, iar despre Ceauşescu: „chiar
într-un costum italienesc foarte elegant, tot o arătare dezgustătoare rămânea”.
Nu ezită să se
pronunţe în legătură cu toate temele pe care i le pune în faţă interlocutorul
său şi o face în cunoştinţă de cauză cu aplomb şi umor şi nu se jenează să
folosească în legătură cu unii dintre cei sau cele la care se referă epitete ca
prost, idiot, tâmpit, ţoape parvenite, mojic, dobitoc, imbecil, mitocan, cretin
etc. El declară: „Trebuie să ai curajul de a spune vorbe tari. Eu le folosesc
deseori, pentru a fixa ceva în conştiinţa interlocutorului. Problema e să nu
vorbeşti tot timpul numai aşa, pentru că pe urmă cuvintele respective îşi pierd
forţa.”
Alexandru
Paleologu a fost în primul rând scriitor. „Evident, ca scriitor, am tendinţa să
mă consider mare şi cred că o merit”, declară el. Deci, cum era de aşteptat, spune
nişte lucruri interesante şi despre literatură şi scriitori. „Toată viaţa,
principala mea preocupare şi plăcere a fost să citesc….Am fost, realmente,
într-o perioadă, un om foarte citit. Ştiam bine toată literatura europeană…..Cred
că marile adevăruri le găsim în artă şi literatură, nu în filozofie. De fapt,
pe mine nu m-a interesat decât literatura……pentru că literatura e cam tot. Şi
eu mai cred că bărbatul, dacă nu are talent literar, nu e nimic”. Aici sunt
convins că exagerează. Mai departe: „…sunt trei mari literaturi pe planetă:
franceză, anglo-saxonă şi rusă……FărăTolstoi, Dostoievski, Gogol, Turgheniev şi
Cehov nu poţi fi european. Europa fără Rusia este o Europă ratată……Pentru mine,
postmodernismul este zero, nu există. E numai o vorbă care umple gura znobilor.” Despre scriitori: „Multă vreme am dejunat la Casa Scriitorilor.
Erau acolo câţiva oameni frecventabili, dar majoritatea nu. ….E evident că
dintre membrii Uniunii Scriitorilor, zdrobitoarea majoritate nu sunt scriitori.
În general mi-e destul de dezagreabil mediul scriitoricesc. Mi se pare, pur şi
simplu, plicticos, plin de figuri deformate care au nevoie de un mediu nefiresc
pentru a rezista……Sunt şi unii care sunt talentaţi şi au ceva de spus, au o
anumită forţă, dar care sunt megalomani şi infatuaţi……Nu am putut niciodată să
înţeleg cum pot exista prietenii literare.”
„Nu am făcut,
slavă Domnului, nimic în viaţă, nu am ajuns nimic şi sunt mândru de asta.”
spune el şi nu-l credem deloc. Cum n-a făcut nimic când, dacă ar fi să ne
referim numai la bibliografia sa, ea
numără cincisprezece titluri, dintre care opt au apărut în două sau trei
ediţii? Despre cartea sa „Bunul simţ ca paradox”, apărută în 1972, Alex.
Ştefănescu scrie: „a produs o ne mai întâlnită fervoare intelectuală în mediile
literare şi artistice, situându-l pe autor, pentru multă vreme, în centrul
atenţiei.”. Ne mai şochează cu următoarele declaraţii: „Dacă e ceva ce-mi place
într-adevăr e să stau degeaba, să nu fac absolut nimic, să casc gura……Cei care
acţionează, muncesc, se fac utili încontinuu îşi pierd vremea. A face totul
înseamnă aţi fura permanent căciula. Leneşul e singurul care obţine ceva din
viaţă. Omul de acţiune şi de merit e o abjectă specie care, pentru a nu se
destrăma, trebuie să se menţină tot timpul în agitaţie, ceea ce e iluzoriu. Cu
munca, eu nu am o relaţie bună; de fapt, etimologic, munca înseamnă tortură……
Sigur, îmi face uneori o imensă plăcere să lucrez ceva care mă pasionează; asta
nu e muncă, e distracţie. Valoarea unui om se poate evalua prin aptitudinea lui
de sta degeaba. Adevăratele daruri ale vieţii sunt acelea pe care le obţii fără
efort.” Trebuie să fii foarte cinic ca
să declari aşa ceva, dar, trebuie să recunoaştem, există şi un sâmbure de
adevăr în cele spuse de scriitor.
Despre femei
şi sexualitate, spune: „Eu am fost întotdeauna pasionat de femeie; grozavă
invenţie este!…..O femeie, când face dragoste, nu mai este prim-ministru, nici
dacă este Margaret Thatcher sau oricare alta vrei tu. Femeia nu va ajunge
niciodată să fie altceva decât victima acestui fundamental şi superb act, care
este sexualitatea……..Am scris de multe ori că, în materie erotică, numai
fidelitatea e serioasă, numai ea e efectiv excitantă, şi nu dezgustătoarea
performanţă statistică…..Un om foarte viril este un om foarte fidel, pentru că
stăpâneşte repertoriul complet, împreună cu persoana cu care s-a
obişnuit……Proştii nu vor să înţeleagă că nu e important să fie multe , ci să
ţină mult.”
Despre religie
şi credinţa în Dumnezeu: „….creştinismul este singura religie serioasă de pe
planetă…..Celelalte religii trebuie să fie şi ele stimate, dar nu creditate…….Liber-cugetător
înseamnă, fără supărare, să fii prost…..Dar cu adevărat credincios nu poate fi
decât un om foarte deştept. Ceilalţi
sunt credincioşi din prudenţă, iar unii, nu puţini, din lichelism; vor să se
pună bine cu puterea presupusă.”
Aproape de
final, scriitorul mărturiseşte: „Sufăr de boala incurabilă a vârstei. La vârsta
mea se moare! Pot să dispar şi diseară….Oricum, la peste 80 de ani este clar că
destinaţia ta cea mai evidentă şi promptă este sfârşitul.”
La final declară: „Totuşi, cele mai importante
lucruri în viaţa asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei
spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică şi
plictisitoare, ci aceea care îţi salvează conştiinţa, aşa cum mi s-a întâmplat
mie în puşcărie) şi umorul…….Iar dacă iubeşti pe cineva şi iubirea este
împărtăşită, nu poţi să nu fii fericit.”
P.S. După ce am citit cartea, am ţinut, dacă nu l-am văzut în carne şi oase pe Alexandru Paleologu când mai era încî în viaţă, să văd casa în care a locuit. Am văzut-o, am fotografiat-o şi am reuşit să vorbesc cu fiica lui, care locuieşte acolo împreună cu mama sa şi cu familia fratelui ei, Theodor Paleologu.
Casa în care a locuit Alexandru Paleologu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu