EXCURSIE ÎN CHINA (IV)

  

2.3 Palatul de vară

  Este situat la 12 Km de Beijing şi a fost reşedinţa de vară a împăraţilor din dinastia Qing. A fost construit în anul 1750 de împăratul Qianlong Este situat într-un parc imens, numit şi Grădina Armoniei Cultivate, şi este  compus din temple, pavilioane, pagode situate pe malul unui lac artificial. Pământul provenit din săparea lacului formează o colină în apropierea lui, numită a Longevităţii.

 Cea mai celebră locatară a palatului a fost împărăteasa văduvă Cixi, singura împărăteasă din istoria Chinei ajunsă la putere. Înainte de a fi soţie de împărat a fost concubină. Ea a construit, pe lac, o corabie de marmură, cu bani deturnaţi de la marina militară. Drept urmare, flota chineză, prost echipată, a fost învinsă de cea japoneză, într-o bătălie navală care a urmat. Pe vreme aia , la chinezi, nu era DNA.

Palatul a fost inclus, în anul1998, în patrimoniul mondial UNESCO

Am vizitat parcul în aceeaşi zi în care am vizitat Oraşul interzis. Nu mai ploua, dar vremea era mohorâtă şi rece. Ghinion!

Am intrat în parc. Se vede lacul şi Muntele Parfumat, cu o pagodă şi cu Pavilionul Buddha Parfumat în vârful lui. În dreapta este o parte din Coridorul Cel Lung.

Pagoda şi Pavilionul aduse aproape cu ajutorul aparatului de fotografiat.

Poarta de intrare în zona administrativă a parcului

Leul de la intrarea pe poartă. În Buddhism, religia chineză predominantă, leul este simbolul puterii,consecvenţei şi curajului. Sub laba leului este un glob, dacă este mascul sau un pui de leu, dacă este vorba de o leoaică. La chinezo exista credinţa că leii îşi alăptează puii prin labă.

Pavilionul Fericirii şi Longevităţii, în faţă cu un Dragon, simbolul împăratului, Pasărea Pheonix, simbolul împărătesei şi un vas cu apă pentru stingerea incendiilor. Numeroase astfel de vase erau şi în Oraşul Interzis.  Chinezii numesc Pasărea Pheonix „ Fenghuang” . La ei, ea  e un animal fantastic şi are cioc de cocoș, gușă de rândunică, gât de șarpe, pe trup desene ca de dragon, coadă de pește; din față arată ca o lebădă, din spate ca un unicorn, iar spinarea pare de broască ţestoasă. Vă daţi seama câte încrucişări au fost necesare ca să se ajungă la un astfel de rezultat?  Mă întreb cum de unele dintre ele au fost posibile?!.

Aici se vede , în întregime, Coridorul cel Lung. Are o lungime de 728 m.  A fost făcut să ferească de soare şi ploaie feţele împărăteşti care mergeau dintr-o parte la alta a parcului.

Coridorul este împodobit, pe grinzile acoperişului şi pe cele laterale din interior, cu 14.000 de picturi. Din nou o cifră mare! De fiecare dată, indiferent despre ce realizare e vorba, trebuia să fie una care să ne lase cu gura căscată.

Podul cu 17 Arce, care face legătura dintre mal şi o insulă de pe lac. Are 150 m lungime şi are montaţi pe el  544 de lei de piatră.

Piatra Falimentului. Pietrele sunt un element decorativ foarte frecvent în parcurile chinezeşti. Despre această piatră se spune că un nobil chinez şi-a cheltuit toată averea ca s-o extragă din munte şi s-o transporte pe proprietatea sa. Nu i-au ajuns bani şi a abandonat-o pe traseu. A recuperat-o unul dintre împăraţii Qing şi a montat-o aici. Cei cu şepcile roşii nu sunt suporteri ai echipei de fotbal a Universităţii Cluj, ci turişti chinezi.

Pomi înfloriţi pe faleza lacului.

 Corabia de marmură este o reproducere a unui vas cu zbaturi. Nu pluteşte ci stă pe fundul lacului. Împărăteasa Cixi îşi bea aici ceaiul.

Împărăteasa Cixi, mai numită şi Lady Dragon. Se păstra frumoasă pentru că îşi ungea faţa cu o cremă obţinută din praf de perle. Am vizitat şi noi un atelier de prelucrare a perlelor, unde am făcut această poză după un portret aflat pe un perete al magazinului de desfacere al atelierului. 

Podul din Jad. Chinezii au mult jad, altfel nu şi-ar fi permis să construiască un pod din el. Am vizitat şi un atelier de prelucrare al jadului. 

Aceasta este poarta pe care se intră pe strada Suzhou din parc. Suzhou este un oraş din delta fluviului Yangtze, care este supranumit Veneţia Orientului sau Oraşul Parcurilor, pe care l-am vizitat şi noi. Vă plac porţile chinezeşti? Nu seamănă cu cele maramureşene. 

 Chioşc de pe strada Suzhou

Un colţ de lac (Am vrut să zic: Un colţ de Rai.)

Citeşte mai mult >>

EXCURSIE ÎN CHINA (III)

2.4 Mormintele împăraţilor dinastiei Ming

Sunt amplasate la 40 Km nord  de Beijing, în apropierea Zidului Chinezesc. Sun 13 morminte (mausoleuri) răspândite pe o suprafaţă de 40 km pătraţi. Primul care şi-a construit un mausoleu aici a fost Împăratul Yongle (1403-1424), tot una cu cel ce a mutat capitala imperiului de la Nanjing la Beijing (1403) şi a construit Oraşul Interzis. Mausoleul lui, cel mai mare dintre toate, este la Changling şi este cel pe care l-am vizitat.

Se ajunge la mausoleu parcurgând Calea Sacră, o alee lungă de aproximativ 3,5 km, pe care sunt aliniate, de o parte şi alta, 24 de animale din piatră albă, considerate sacre, şi 12 statui de miniştri şi generali merituoşi, din acelaşi material.

Mausoleul Împăratului Yongle este un complex impresionant care se întinde pe câteva hectare şi este înconjurat de un zid de piatră. În el se intră pe o singură poartă şi are în interior două pavilioane şi mausoleul propriu zis, un turn care adăposteşte  în subteranele lui mormântul împăratului. Acesta nu se poate vizita, el ne fiind excavat până la această dată şi nu se ştie când se va excava sau dacă se va excava vreodată.

Dacă eşti bogat, vrei să te pomenească  lumea şi după moarte,  îţi construieşti un mormânt mare care să dăinuie cât lumea. Numele împăratului Yogle ar fi fost oricum pomenit pentru meritele sale istorice, deci nu avea neapărat nevoie de un asemenea mormânt.  Singurii care au motive s-o facă sunt cei care nu lasă alte urme în viaţă. Este motivul pentru care  câţiva ţigani şi câţiva români parveniţi din Târgu Jiu şi-au construit morminte somptuoase, de un kitsch desăvârşit, în cimitirul unde am şi eu locul de veci.

În timpul vizitei ne-am bucurat de un timp frumos, fapt care sper că a influenţat în bine calitatea pozelor.

Poarta Dragonului, de intrare pe Calea Sacră 

 Ţestoasă de sub poartă, în spate cu u coloană marea şi grea, care, mi-am închipuit eu - căci n-am avut de unde să aflu adevărul – este cea prin intermediul căreia susţine cerul. Să fie aşa?

Patru coloane de acest fel sunt dispuse imediat după poartă, două câte două de o parte şi alta a aleii. Coloanele sunt identice şi pe fiecare este încolăcit un dragon şi fiecare are în vârf cu un animal pe care n-am putut să-l identific..

Partea dinspre prima poartă a aleii 

Ana lângă un elefant de pe Calea Sacră.  În buddhism, elefantul reprezintă puterea regală, forţa, demnitatea, răbdarea, smerenia. De asemenea, in arta feng-shui el este un animal care aduce noroc, longevitate si fericire.  Noroc, fericire şi ani mulţi, Ana! 

 Eu lângă un animal fantastic de pe Calea Sacră. Ghidul chinez ne-a spus că rostul animalelor fantastice este să sperie  şi să se lupte cu spiritele rele. N-a lătrat la mine, semn că nu m-a confundat cu unul dintre ele.

Ultima Porţiune a Căii Sacre cu statui de miniştri şi generali merituoşi 

 Ana lângă un general, care n-o bagă în seamă.

Nici mie nu-mi acordă nici o atenţie ministrul lângă care m-am pozat. Nu-mi dau seama ce ţine în mână?! Dacă ar fi român, ar ţine în mână, cu siguranţă, un plic. 

Poarta Pheonix, de ieşire de pe Calea Sacră 

Spre poarta de intrare în mausoleul de la Changling 

 Poarta Favorii Eminente, poarta interioară a mausoleului. N-am aflat de ce se numeşte „a Favorii Eminente”, aşa cum de multe ori n-am aflat semnificaţia exactă ale altor denumiri de clădiri. Presupun că e vorba de favoarea pe care i se face împăratului, ajuns pe o năsălie de aici, de a i se acorda un tratament eminent (cel mai bun, deosebit)

Altar pentru ofrande, din curtea mausoleului. Uşa este pe partea opusă. 

Sala Favorii Eminente în care au loc ceremoniile de înmormântare şi cele aniversare. Aici sunt expuse obiecte descoperite în mormintele care au fost excavate ale altor împăraţi.

Statuia Împăratul Yongle din Sala Favorii Eminente 

Turnul Sufletului, cel care adăposteşte mormântul Împăratului Yongle.  Împreună cu el au fost înmormântate acolo şi 16 concubine, unele de vii. 

Această piatră se află la parterul Turnului şi pe care  e scris numele împăratului. Aşa cum am mai spus, mormântul împăratului se află  undeva la subsol, sub această piatră. Dacă  s-ar fi excavat ca să se descopere intrarea aş fi intrat şi eu, aşa cum am intrat şi în Piramida lui Keops când am fost în Egipt.

  

Vase de ceremonial aflate în  faţa Turnului 

Imagine de pe terasa Turnului. Munţii din zare sunt cei pe creasta cărora şerpuieşte Marele Zid.

Citeşte mai mult >>

EXCURSIE ÎN CHINA (II)

2.2 Oraşul Interzis

Este vorba de Palatul Imperial sau Palatul de Iarnă din Beijing. I se spune interzs pentru că timp de        600 de ani a fost interzis accesul în el al oamenilor de rând.  Acum îl poate vizita oricine. L-am vizitat şi eu, amestecat în mulţimile care îl iau cu asalt în fiecare zi. Sunt foarte mulţi alţi români care l-au mai vizitat, dar, sunt convins, puţini au făcut-o pe ploaie. Cu şapte ani în urmă l-a vizitat şi fiul nostru Vlad, aflat în China în interes de serviciu.  Nu ştiu dacă printre vizitatori a fost şi vreo unul din Bănişor, satul meu natal. În situaţia că nu a fost, mă pot mândri cu o premieră. Poate că mulţi dintre prietenii mei îl cunoaşteţi fie pentru că l-aţi văzut, fie că aţi citit despre el, fie că aţi vizionat filmul lui Bertoluci „Ultimul împărat”. Îl descriu pentru cei care n-au fost în nici una dintre situaţiile menţionate.

Este situat în plin centrul Beijingului. Ocupă acolo un patrulater regulat, cu laturile  900x700 m, orientat de la sud la nord. Se spune despre el că ar fi cea mai mare reşedinţă imperială din lume şi că ar avea aproximativ 9000 de încăperi. A fost construit între anii 1407-1420 de către împăratul Yongle din dinastia Ming. De atunci şi până în anul 1911, a fost reşedinţa a 24 de împăraţi.

În construcţia acestui oraş, chinezi au respectat principiile Feng Shui, arta milenară chineză de a crea armonie între om şi lucrurile care îl înconjoară. Tot ce este aici este armonie. Nu degeaba în numele principalelor palate de aici este inclus şi cuvântul armonie.

Oraşul se împarte în două părţi principale: Curtea Exterioară, aflată în partea de sud şi Curtea Interioară aflată în partea de nord. În prima se află: Poarta Armoniei Supreme, Palatul Armoniei Supreme, Palatul Armoniei Depline şi Palatul Armoniei Cereşti, iar în a doua, Poarta Purităţii Cereşti, Palatul Purităţii Cereşti şi Palatul Liniştii Terestre, Parcul Imperial, şi Poarta Spiritului Marţial. Palatele din prima curte şi toate clădirile anexe de acolo sunt destinate activităţilor oficiale ale împăratului, iar cele din a doua curte împreună cu clădirile anexe ataşate sunt destinate activităţilor private ale împăratului. Împreună cu el, acolo locuiesc împărăteasa, concubinele împăratului şi eunucii care îi servesc.

Palatul este înconjurat de ziduri şi de un canal lat cu apă. Pe toate laturile palatului există câte o poartă de intrare. Principalele sunt cea de pe latura din sud, Poarta Mediană, şi cea de pe latura de nord, Poarta de Nord.

În 1987, UNESCO a declarat Palatul monument al patrimoniului universal.

Armata de vizitatori cu umbrele am pătruns în Oraş. Avem Poarta Mediană în spate. Prima năvălire a  străinilor în oraş a avut loc în 1860, în timpul celui de al doilea Război al Opiului. 

Un pluton de militari în curtea dintre Poarta Mediană şi Poarta Armoniei supreme. Când s-au pus în mişcare au început să strige. N-am priceput ce. Poate ca să bage frica în duşmani sau ca să-şi facă curaj.

Am ajuns în faţa Porţii Armoniei Supreme, fără să întâmpinăm nici o rezistenţă. Curtea din faţa ei este e traversată de un canal, peste care se trece pe patru poduri din marmură.

Canalul de apă de care vorbeam şi clădiri anexe. Clădirile anexe adăposteau magazii şi bilioteca în care s-a păstrat cea mai mare enciclopedie din lume, compusă din 11.099 de volume , scrisă între 1403-1408, de 2000 de învăţaţi. Colosal! Tot atât de impresionantă ca Marele Zid. Păcat că s-a pierdut.

Palatul Armoniei Supreme. Aici se află „tronul dragonului”, adică al împăratului, dragonul fiind simbolul lui. În faţa lui sunt trei terase, la trei nivele diferite,  înconjurate de balustrade de marmură, la care se ajunge pe scări din acelaşi material. Le-am urcat şi noi.

Ana, zâmbitoare, lângă o broască ţestoasă, din bronz. Chinezii o considerau sacră, iar  compoziţia din imagine e menită să sugereze cerul rotund (broasca) şi pământul pătrat (soclul). În trecutul foarte îndepărtat chinezii chiar credeau că pământul este pătrat. Acum trebuie să ai capul pătrat ca să mai crezi aşa ceva.

  Am în spate cu Poarta Armoniei Supreme, iar în faţă - nu se vede - Palatul Armoniei supreme. Aşa cum arăt, plouat şi încruntat, nu mă armonizez deloc cu construcţiile din preajmă

Palatul Armoniei Supreme văzut de aproape. Lume multă ca la mitingurile anti PSD-iste din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Palatul Armoniei Cereşti. Aici împăratul primea miniştri şi ambasadori. O fi fost primit aici şi Nicolae  Milescu Spătarul, primul român care a vizitat China şi al cărui urmaşi suntem noi?

Palatul Purităţii Cereşti. Aici se organizau banchete şi se făceau primiri ale prinţilor vasali şi ale câştigătorilor examenelor imperiale de către înalţii funcţionari, care erau supuşi aici la ultima probă. Promovările în funcţii înalte se făceau exclusiv pe bază de merit. Ce bine ar fi să se întâmple şi la noi lucrul acesta!

În curtea interioară a Oraşului Interzis, cu cerb şi dragon. In această parte a palatului interzis, aşa cum am mai spus,  locuia împăratul, împărăteasa, concubinele împăratului şi eunucii. Mă gândesc mai ales la concubine care se luptau între ele ca să ajungă în patul împăratului şi la bieţii eunuci în imposibilitatea să le consoleze pe cele care nu reuşeau.

Am cumpărat dragonul din imagine,  identic cu cel din poza anterioară. Dragonul, aşa cum am mai spus, este simbolul împăratului, pentru că, se spune, că legendarul Împărat Galben, s-a transformat într-un dragon după ce  a murit şi a zburat la cer. Sunt şi eu „împărat” la mine în birou. El mai simbolizează puterea, desăvârşirea, curajul şi îndrăzneala, eroismul, perseverenţa, nobleţea şi divinitatea.  Mai lipseşte vreo calitate ca un om să fie perfect?  Merită să ai în faţă un astfel de animal ca să te compari mereu cu el. Este un animal fantastic cu cap de cămilă, coarne de cerb, ochi de iepure, urechi de taur, gât de iguana, solzi de crap, labe de tigru, şi gheare de vultur. Calităţile lui provin, probabil, din această alcătuire fantastică.

Pavilion din Curtea Interioară. Palatul din faţă este, probabil, cel al Fertilităţii Profunde. Dacă ciuleşti urechea, auzi ecoul unor suspine de plăcere.

Ana în Curtea Interioară , lângă o pagodă, unul dintre templele Oraşului Interzis. Este, probabil, Pagoda celor Zece Mii de Primăveri şi a Celor o Mie de Toamne. Ce denumiri poetice obişnuiesc chinezii!!!

 

Pietre decorative în Parcul Imperial. În toate parcurile pe care le-am vizitat am întâlnit astfel de pietre.

Spre ieşirea din Curtea Interioară. Se pare că tocmai treceam pe lângă Pavilionul Florilor de Ploaie,  principalul templu din palat. N-am văzut florile din cauza umbrelelor.

Ieşind pe poarta de Nord sau Poarta Geniului Marţial

 Canalul cu apă şi zidul ce înconjoară Oraşul Interzis. Cu pământul rezultat din săprea canalului s-a construit o colină, pe care se află un parc şi o pagodă, care se vede, peste capetele vizitatorilor, în poza următoare.

Citeşte mai mult >>

EXCURSIE ÎN CHINA (I)

1.      China

Este o ţară mare, cu suprafaţa de 9.600.000 km pătraţi (România are o suprafaţă de 238.397 km pătraţi) şi o populaţie de 1.380.000.000 de locuitori (România, conform recensământului din 2011, are 20.121.641 locuitori). Este o ţară uimitoare atât prin ce a fost în trecut, cât şi prin ce este azi.

Am făcut o excursie de opt zile în China, vizitând oraşele Beijing, Suzhou,Wuzhen, Hangzhou şi Şhanghai.  La dus, am zburat cu Compania Turkish Airlins, pe itinerariul Bucureşti – Istambul – Beijing,  pe o rută sud asiatică, la o înălţime de 10.000 m, o viteză de 800 km/h, iar zborul a durat, în total, 10 ore. La întoarcere, am zburat cu Compania KLM, pe itinerariul Shanghai – Amsterdam – Bucureşti, la aceeaşi parametri ca şi la dus, iar zborul a durat 13 ore. Nota 10 pentru compania turcă şi 9 pentru cea olandeză, pentru serviciile oferite la bord.

2.      Istoria Chinei

China a re o istorie veche de peste 4000 de ani. La conducerea Chinei s-au perindat o mulţime de împăraţi, făcând parte din 12 dinastii, prima, Xia, ( 2200-1700 î.Hr.), ultimele trei: Yuan (1279-1368 d.Hr.), Ming (1368- 1644 d.Hr.) ţi Qing (1644 – 1911 d.Hr.). În 1911 monarhia fost abolită şi a luat naştere Republica Chineză,  iar în 1949 a luat naştere Republica Populară Chineză, condusă de comunişti, care este forma de guvernare actuală a ţării.

Am vizitat câteva obiective legate de istoria Chinei, cu care o să încep relatarea celor văzute în excursie, în ordinea vechimii lor. Prezentările vor fi foarte scurte, iar pozele selectate din cele aproximativ 2000 făcute pe parcursul întregii excursii, toate făcute de mine sau cu aparatul meu fotografic, nu vor depăşi ca număr 10-15 poziţii.

2.1  Marele Zid Chinezesc

Are o lungime de 6.700 km, o înălţime de 7-8 metri, o lăţime de 4-5 metri şi este construit din materiale locale: piatră, cărămidă, lemn, pământ bătut. Construcţia lui a început în anul 221 î.Hr. şi s-a terminat   în anul  1368 d.Hr.. A durat deci, 1589 de ani. Scopul lui a fost să apere China de invazia popoarelor din nordul teritoriului ei, în special de mongoli. Cu tot efortul extraordinar  depus de chinezi şi a cheltuielilor foarte mari, mongolii au trecut zidul în anul 1279, au ocupat China şi au instaurat o dinastie (Yuan)  care a durat  89 de ani.

Am vizitat  secţiunea Juyongguan a zidului, aflată la 30 km de Beijing. Este un segment de câţiva zeci de kilometri, aflat în spatele zidului principal, cu scopul de-a apăra trecerea prin pasul cu acelaşi nume, de-a lungul unui râu, în eventualitatea că zidul principal ar fi fost depăşit de invadatori. Conţine un fort spaţios, apărat de  ariergarda chineză.

Fortul şi zidul din partea sa stângă. Noi am urcat pe cel din dreapta.

 

Înainte de începere căţărării pe cele 360 de trepte care ne-au dus pe zid, unele dintre ele înalte de 30 cm, înarmat cu un baston chinezesc, cumpărat din Bucureşti.

Iau startul, în ciuda unei gonartroze, care mă supăra, şi a supraponderabilităţii şi a celor 81 de ani împliniţi. Mao Ze Dun a spus că fiecare chinez este dator, cel puţin odată în viaţă, să pună piciorul pe zid. Părerea mea este că şi orice turist care ajunge în China este dator să o facă.

Urcând, pas cu pas, aşa cum ne-a învăţat preşedintele nostru.

 

Pauzele lungi şi dese sunt cheia marilor succese.

Abia mai răsuflu, dar am puterea să zâmbesc.

Pe zid, savurându-mi victoria. Am fost aplaudat de câţiva chinezii, car mi-au apreciat efortul.

Ana, fotoreporterul meu de 77 de ani, a ajuns şi ea pe zid. A fost rândul meu s-o fotografiez.

Poză de grup. Doar câţiva ne-am căţărat pe zid.

 

Ne îmbarcăm în autocar pentru întoarcerea la Beijing.

Citeşte mai mult >>

ARTEMIU VANCA ÎNTR-O ALTĂ IPOSTAZĂ*

Pentru gorjeni numele lui Artemiu Vanca se asociază, în primul rând, cu acela al inginerului şi al directorului tehnic a cărui expertiză era recunoscută la nivel naţional. Cel care mi-a vorbit despre rara sa competenţă şi despre comportamentul ireproşabil în raporturile cu oamenii a fost tatăl meu, din poziţia de preţuit subaltern. Elogii îi aducea şi un coleg din anii de gimnaziu, care, după ce îşi convinsese greu directorul că este un specialist în domeniul său de activitate, mai păstra încă impresia că e privit ca de pe acoperiş.

Cea de-a doua ipostază este cea a omului care, după 1989, s-a implicat în politică, fiind vicepreşedinte al CFSN Gorj şi preşedinte al CPUN Gorj, ca independent. În 1992 a pierdut mandatul de primar al Târgu-Jiului la puţine voturi faţă de câştigător; a condus Convenţia Democratică în judeţul Gorj pentru puţină vreme, apoi a revenit la profesia pe care a onorat-o mai multe decenii. Fără doar şi poate, că ar fi devenit un animator al vieţii politice, ar fi refuzat compromisurile şi ar fi fost un obstacol major în calea celor care mimau iubirea de semeni şi care erau atraşi doar de ciolanul puterii. Opoziţia din Gorj a adus în prim-plan nişte foşti dezgustători lingăi ai regimului comunist, care mirosiseră că le venise vremea să „decoleze”, să devină făuritori de istorie. Cei cu o ţinută etică ireproşabilă, în stare să îndeplinească promisiunile, trebuiau eliminaţi. De altfel, din pricina comuniştilor de rang secund, România a ratat după ’89 un moment astral: în loc să prosperăm, am ajuns o lume destructurată, ba chiar o antilume, a doua ţară de pe mapamond ca număr de imigranţi, după Siria.

Cea de-a treia ipostază a domnului Artemiu Vanca este una care dovedeşte cu prisosinţă mobilitatea sa intelectuală. În afara unor articole de specialitate publicate în revista „Energetica”, a început să scrie poezii, eseuri, cronici dramatice, povestiri şi romane.
Între anii 2009 şi 2015 desfăşoară o bogată activitate de prozator, publicând romanele: „Comoara din Dealul Magiarului”, „Secretul comorii”, „Comorile de sub Meseş”, „Iubirile băieţilor din Valea Banului”, „Zori întunecate”, „Poate îngerii” şi vol. de povestiri „Nobilul proprietar”.

De un vădit interes s-a bucurat romanul istoric „Zori întunecate” (Edit. Arefeana, Bucureşti, 2013), dedicat satului natal Bănişor, cu prilejul sărbătoririi a 800 de ani de atestare documentară. Acţiunea se petrece la începutul secolului al XIII-lea în Transilvania, îndeosebi în satul Ban din comitatul Crasna. Documentarea minuţioasă ne transmite o imagine obiectivă asupra perioadei, căreia i se adaugă sensibilitatea naratorului, fantezia lui creatoare. În afara succesiunii de momente epice, se observă şi un anumit mod de a privi evenimentele, o firească atitudine faţă de ele.

Pentru că locuitorii nu-şi plătiseră dările faţă de Capitlu, vicejudelui Ban Ionaş i-au fost luaţi zălog cei doi gemeni, Victor şi Traian. Drumurile lor se vor despărţi: Victor merge să înveţe pentru a deveni preot, Traian înfruntă chinurile iadului într-o mină de argint, până reuşeşte să evadeze împreună cu prietenul său Gyuri, ajungând apoi haiduc.

Vocaţia pentru studiu a lui Victor va fi răsplătită cu plecarea în Italia, la mănăstirea Montescassino, înfiinţată de Sf. Benedict, a cărui deviză era „Ora et labora” (roagă-te şi munceşte). Bacalaureatul îl va trece în mod strălucit cu „magna cum laude”. Graţie culturii solide, dobândită nu doar din materiile predate, ci şi prin lecturile din domeniul filozofic şi al istoriei, va fi chemat la Sfântul Scaun unde, remarcat de Papa Grigore al IX-lea, va deveni cardinal diacon. Cu prietenul său Rogerius, comentează probleme teologice, filozofice, istorice, nelipsind nici reflecţiile asupra papalităţii: unii papi, corecţi, cu frică şi dragoste de Dumnezeu, martiri, beatificaţi după moarte, alţii, făptuitori de păcate grele: sodomie, simonie, viol, crimă, beţie.

Cei doi prieteni dezavuează persecuţiile bisericii, întemniţările, condamnările la moarte.
Pentru Victor, bibliotecile au constituit o sursă importantă pentru a se informa despre daci, dar şi cu privire la venirea ungurilor pe meleagurile transilvane.

În spiritul prozei moderne, Artemiu Vanca valorifică paginile de jurnal ale cardinalului Victor Ban, care ne furnizează date esenţiale despre invazia tătarilor din anul 1241. Sunt detaliate modul de viaţă al acestora, obiceiurile, cruzimea, dar şi respectarea cuvântului dat. „Zori întunecate” nu este doar o frescă a unei perioade îndepărtate, ci şi un roman de formare, al devenirii lui Victor Ban, aşadar un Bildungsroman.

Protagonistul este un personaj „rotund”, termen introdus de E.M.Forster în „Aspecte ale romanului”, distingându-se prin capacitatea lui de a ne surprinde într-un mod convingător. Tot un astfel de personaj este şi Adrian Vaida, protagonistul romanului „Poate îngerii” (Edit. Caiete Silvane, Zalău, 2015), a cărui acţiune se petrece între anii 1951 şi 1954. Dincolo de povestea de dragoste a lui Adrian şi a Liei Moldovan, încheiată nefericit din motive care pentru adolescenţii de azi ar părea de-a dreptul ilare, primim informaţii suculente despre o perioadă extrem de agitată din istoria noastră. Romancierul valorifică propria-i experienţă, un alter ego al său fiind Cornel Straja, veritabil deuteragonist, al cărţii, elev, ca şi Adrian, al Şcolii Tehnice din Cluj. Amândoi urmau această şcoală fiindcă proveneau din familii cu probleme, având interdicţie să studieze la un liceu.

Tatăl lui Adrian, preot, făcuse puşcărie în urma refuzului său de a trece de la greco-catolici la ortodocşi, iar al lui Cornel, învăţător, era acum la Canal. Cu câtă veneraţie sunt evocaţi unii profesori, marginalizaţi de regim, nevoiţi să predea la o şcoală tehnică. În prim-plan este aşezat prof. de literatura română, Ioan Moldovan, aflat în pragul pensionării, fost universitar, coleg cu Lucian Blaga. Pentru Adrian, care cocheta cu literatura, s-a dovedit nu un noroc în viaţă, ci o binecuvântare. Între patru ochi, îi spune că există poeţi care scriu altfel de versuri decât cele publicate în ziarul local „Lupta Ardealului” sau în „Almanahul literar”, revista Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Fiind convins că nu-l trădează, îi oferă vol. „Poemele luminii” şi-l trimite la bibliotecă să împrumute poezii de Tudor Arghezi, aflat atunci la fond secret. Va trebui să ia aprobare de la bibliotecarul-şef, nimeni altul decât poetul interzis Lucian Blaga. I se va da aprobarea şi odată cu ea elogiul „bibliotecarului” care îndrăzneşte să afirme că Arghezi este cel mai mare poet de la Eminescu încoace.

Vacanţa de la sfârşitul anului al II-lea începe pentru Cornel cu o vizită în satul lui Adrian, dar şi cu o excursie spre vârful Vlădeasca, prilej de a înfăţişa, cu o expresivă trăire interioară peisajele mirifice ale Săcuienilor, mai ales cascada cu nenumăratele ei curcubeie. Fiindcă fusese lipsit chiar şi de accesul la o şcoală tehnică, Adrian muncise prin acele locuri la defrişarea unor păduri. Capitolul „Întâlnire cu diavolul” narează despre dificultăţile avute cu cei care îi considerau pe cei doi drumeţi unelte ale partizanilor ascunşi prin munţi.

Vizita la Ciucea, unde îi aştepta Lia, este un prilej de a o evoca pe Veturia Goga, un exemplu de devotament faţă de fostu-i soţ, gratulată cu apelativul „Doamna Prim-Ministru”. Adrian şi Lia vor petrece o vară de neuitat în preajma fostei „privighetori a Ardealului”, ajutând-o fie la definitivarea unor construcţii, fie la ordonarea cărţilor din biblioteca poetului. „Castelana” se afla la Ciucea cu domiciliul obligatoriu. Aflăm că, asemenea lui Lucian Blaga, scăpase de puşcărie graţie prieteniei cu Petru Groza, aflat într-o poziţie din care îndrăznise să apere doi indezirabili ai regimului comunist.

După arestarea tatălui, în martie 1952, învăţător, directorul şcolii din Valea Banului, Cornel se revoltă împotriva divinităţii, credinţa lui în Dumnezeu fiind puternic zdruncinată şi la ieşirea din spital, după operaţia de amigdalită. Unul din nucleele narative dezvăluie aspecte ale vieţii puşcăriaşilor de la Canal aşa cum fusese ea cunoscută de inginerul Stanca, al cărui frate ieşise de acolo cu un picior amputat. Cititorul romanului mai primeşte informaţii şi despre centenarul naşterii lui Caragiale, despre reforma monetară şi despre înlăturarea din conducerea partidului comunist a Anei Pauker, a lui Vasile Luca şi a lui Teohari Georgescu.

Fără a fi un calofil în ceea ce priveşte stilul, Artemiu Vanca este grijuliu cu forma, nutrind convingerea că ea nu poate fi separată de fond. Cele două romane certifică teoria lui Remy de Gourmont, după care între fondul unei opere şi expresia sa stilistică există un raport de consubstanţialitate.

Nu putem încheia eseul nostru fără câteva referiri la volumul „Legendele Bănişorului” (Edit. Caiete Silvane, Zalău, 2017), considerate de autor „mai degrabă culte decât populare”, auzite de la bunicul său, fiu de ţăran, învăţător şi diac la biserica din sat. Remarcabile sunt atât strădania de a le reda cu vorbele de atunci ale bunicului, dar şi imaginaţia nepotului, dorinţa acestuia de a le face atractive pentru cititor.

„Legenda Bănişorului” se înscrie în cele etiologice (explicative), prezentând anumite fenomene naturale prin relatarea unor întâmplări miraculoase. Metamorfozele din „Fata pădurii” (puterea acesteia de a deveni căprioară, vulpe, pupăză sau alt animal) ne trimit cu gândul la basmele populare, unde fenomenul este omniprezent. Alte legende completează istoria, cultivând motivul haiduciei („Ştefăneasa”, „Pătru Mantu”) sau al dublei origini, română şi tătară („Hăneştii”), al prezenţei rutenilor în zona Ardealului („Sedun şi Golsa”), ultimele două legende fiind extrase din romanul „Zori întunecate”.

Chiar dacă unele legende se remarcă prin credinţa naivă, prin prezenţa unei lumi desacralizate sau prin perturbări ale vieţii spirituale şi sufleteşti, ele rămân impresionante şi acaparante. La fel ne apar şi dialogurile dintre nepotul-narator şi bunicul său ipostaziat în legenda „Diacul Filip”, ca slujitor al bisericii ortodoxe şi luminător al satului. Raisonneur al cărţii, bunicul este şi depozitar al înţelepciunii populare: „Mai bine un an vultur decât toată viaţa şarpe”.

În ceea ce priveşte limba folosită, autorul păstrează nu doar unele regionalisme lexicale (techergheu – om fără căpătâi, dohotar – găzar, izbuc – izvor puternic, magiar – pietroi mare etc.) ci şi fonetisme din Ardeal, conservând astfel o anume mireasmă a graiului local.

Lectura cărţilor domnului Artemiu Vanca, ajuns octogenar, a fost un prilej de încântare, învederându-mi un scriitor demn de a fi luat în seamă.

Profesor Eugen Velican

* Eseu, apărut în cotidianul „Gorjeanul” din Târgu Jiu, numărul din 9.03.2018

Citeşte mai mult >>