POVESTEA UNEI FAMILII DE URŞI

                       

  1.  FAMILIA

Ursoaica brună, din  fotografie,

Tânără, puternică, nurlie,

A născut într-o iarnă geroasă,

Într-o grotă, ce-i servea de casă,

Trei ursuleţi dolofani şi pufoşi,

Neastâmpăraţi şi  mâncăcioşi.

Unul mai mic, negricios, delicat,

Altul cu un guler alb, imaculat,

Şi ultimul având părul roşcat.

După ce a început să vadă fiecare

Şi să meargă binişor pe picioare,

Primăvara, într-o zi cu soare,

Ursoaica i-a scos la plimbare.

Cu această ocazie, ea le-a predat

O lecţie uşor de memorat:

Le-a arătat tot ce-i înconjoară,

Pământul şi cerul, prima oară,

Apoi, iarba, florile, copacii,

Fluturii, albinele, gândacii,

O şopârlă ce se prăjea la soare,

Un melc cu casa în spinare,

Păsărelele care cântau  frumos,

O veveriţă într-un copac stufos,

Un iepuraş urechiat şi fricos

Şi, chiar un cârd de căprioare,

Care căutau, prin preajmă, mâncare.

Totul a denumit răspicat,

A explicat, a repetat şi iar a repetat,

Până când şi ursuleţul cel roşcat,

Neatent şi foarte neastâmpărat,

A reuşit să recunoască  toate

Plantele şi animalele învăţate.

Într-o altă zi frumoasă, au învăţat

Despre ce este bun sau nu de mâncat,

Despre ce-i gustos sau contraindicat.

Au aflat gustul ales al ciupercilor,

A ghindei de anul trecut şi al melcilor;

Au mâncat fiecare şi câteva furnici,

Savurând cu desfătare ouăle lor mici,

Apoi şi-au îndulcit gura cu câteva flori

De Mierea Ursului, în multe culori.

Ursuleţul cel roşcat şi neastâmpărat,

Din nou distrat şi neatent la explicat,

A luat în gură, din greşeală, un bondar,

Ce sta pe-o floare şi culegea nectar.

Vai de el, sărmanul, ce-a  păţit!

Doamne, cât de mult a pătimit!

Bondarul a zbârnăit ca o drâmbă,

Apoi l-a înţepat, în limbă.

L-a fulgerat imediat o teribilă arsură,

De parcă i-ar fi pus cineva foc în gură.

A sărit, „ca ars”, un metru-n sus,

(O  rară performanţă pentru-un urs!)

A chelălăit şi a urlat un ceas întreg.

Doamne, cât a  putut fi de  bleg!

Limba i s-a umflat atât de tare,

Că nu s-a mai putut atinge de mâncare,

Şi-n două zile, ce i s-au părut nesfârşite,

N-a mâncat altceva decât… răbdări prăjite.

 

Citeşte mai mult >>

DECALOGUL BLAGA*

1. Talentul e comparabil cu ceea ce reprezintă caratele în lumea metalelor preţioase….
2. Talentul prezumă o matrice stilistică. De fapt, existenţa amândurora este o condiţie sine qua non a originalităţii…
3. Nimeni, niciodată, nu poate realiza ceva cât de cât valoros fără pasiune. Nu interesează durata şi supliciul creaţiei. Nu numărul ciornelor, ci rezultatul contează.
4. Mai mult decât oricine, poetul trebuie să-şi reprime narcisismul naiv. Fără a tăia din diamantul inspiraţiei, e necesar să şlefuiască fiecare vers. Aceasta este adevărata artă….
5. Imaginile sau motivele poetice care se dovedesc incongruente unei elaborări se pot utiliza ca elemente într-o poetică nouă, dacă se pot integra spiritului acesteia ca o mătase ce face parte din acelaşi fir, din acelaşi caier.
6. O condiţie apodiptică oricărei poezii majore este concentrarea maximă a mijloacelor verbale. În marea poezie, efectul artistic maxim se obţine cu un minim de mijloace.
7. Una din cele mai nocive tentaţii pentru poeţi este autopastişa……
8. Fiecare colţ de univers, fiecare aspect de viaţă, fiecare manifestare de specific naţional ascunde  nesfârşite izvoare de inspiraţie.
9. Atunci când elaborarea nu dă satisfacţia realizării, nu trebuie să se persevereze excesiv, dar nici nu trebuie să se abandoneze ideea. În astfel de cazuri e bine  ca manuscrisul să fie pus la o parte, „lăsat să se coacă”…..E o adevărată artă să ştii să aştepţi, „să priveşi în sus de lângă scara răbdării”, să nu te precipiţi  în publicarea unei lucrări. Horaţiu în „Ars poetica” preconiza păstrarea unui manuscris  timp de nouă ani înainte de a-l publica…..
10. Chiar dacă, după strădanii, ai convingerea reuşitei şi alţii, de asemenea, ţi-o recunosc, trebuie să tinzi mereu spre adâncimea creaţiei şi modernizarea uneltelor.

*Extras din cartea "Blaga inedit. Amintiri şi documente" de Bazil Gruia, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1974

Citeşte mai mult >>

UN ROMAN DOCUMENT

Între anii 1950-1954, am fost elev la Cluj. Tot atunci, trăia acolo, lucra şi suferea Lucian Blaga. N-am avut fericirea să-l cunosc, să-l aud şi nici barem să-l văd. Am vrut ca asta să nu se întâmple şi eroilor cărţii la care lucrez, a cărei acţiune se petrece în capitala Ardealului, în aceiaşi perioadă. Documentându-mă în legătură cu marele poet şi filozof, am dat peste romanul său, „Luntrea lui Caron, despre care, când am aflat că a fost scris în clandestinitate şi că a putut fi tipărit abia după Revoluţie, că este, într-un fel, autobiografic şi că se referă la anii de instaurare a dictaturii proletariatului în ţara noastră,  m-am hotărât să-l procur şi să-l citesc. Nu m-au descurajat afirmaţiile lui Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu, din istoriile lor literare, primul susţinând  că este un roman ratat, cu carenţe stilistice, iar cel de al doilea că de fapt  nici nu este roman, ci doar poezie povestită, şi nici atenţionarea lui Sorin Lavric, dintr-un articol apărut în „România Literară”, că s-ar putea să abandonez cartea  doar după câteva pagini citite.

Citeşte mai mult >>

BÂRFELI, ZVONURI ŞI MINCIUNI

 

Săptămâna trecută, am văzut, la Teatrul Naţional, comedia „Bârfe, zvonuri şi minciuni” a dramaturgului american Neil Simon, acelaşi care a scris şi „Desculţ în parc”, după care s-a făcut un film cu Robert Redford şi Jane Fonda.

Există unii, dar mai ales unele, cărora le plac bârfele, există aşa zişii zvonaci, care răspândesc zvonuri, şi mai există mitomanii, care mint „cum respiră” (ghiciţi, pe cine l-am citat?). Piesa asta este o lecţie pentru ei, atât în sensul de cum trebuie să facă cât şi în sensul cm nu-i bine să facă toate astea. Prin urmare pe ei îi invit, în primul rând, să vadă acest spectacol. Dacă ar fi să mă opresc aici, sunt sigur că sala va rămâne goală, pentru că nimeni nu va risca să se deconspire. De aceea, mă grăbesc să spun că vizionarea spectacolului e recomandată şi celor dornici să se distreze, dispuşi să râdă de prostioare mai mult sau mai puţin comice.

Fac o paranteză ca să vă spun că m-am nimerit, în sală, lângă un tip care râdea de ori ce şi o făcea foarte enervant: tare, piţigăiat şi, din când în când, cu sughiţuri. Mi-a venit, de câteva ori, să plec!

Autorul spune despre piesa sa că ea este o farsă şi că: Cel mai simplu aspect al farsei este că ai nevoie de multe uşi. Şi ai nevoie de mulţi oameni să intre şi să iasă pe ele, căutându-se unii pe alţii. În general, într-o farsă, lumea încearcă să tăinuiască informaţii.

Prima parte a acestei „reţete” este o indicaţie pentru scenograf. Prin urmare, Cătălin Arbore, cel care semnează decorul spectacolului, s-a conformat: a creat o cameră de zi modernă, cu nu mai puţin de patru uşi la parter şi două la etaj - unde se ajunge pe o scară interioară.

A căzut apoi în sarcina autorului să-şi alerge personajele prin ele. A făcut-o cu mult succes, pentru că toate personajele lui sunt tinerei  şi tinere cu o foarte bună condiţie fizică. A existat şi o excepţie:   o doamnă suferindă de dureri de şale.

Şi mai priceput s-a dovedit el în a-şi pune personajele în situaţia să tăinuiască informaţii. Să nu vă închipuiţi că şi le-a conceput ca pe nişte martiri, rezistenţi la tortură. Nu, i-a pus pur şi simplu în situaţia să mintă şi au minţit…. de au îngheţat apele. Au minţit încât s-au încurcat în propriile minciuni. Nici noi, spectatorii, n-am mai fost în stare, la un moment dat, să le ţinem socoteala.

Să vă spun, foarte pe scurt, despre ce-i vorba un spectacol: Un cuplu îşi serbează aniversarea a zece ani de la căsătorie. Invitaţii vin pe rând. Vor fi, în total, patru perechi. Primii sosiţi nu-l găsesc acasă decât pe sărbătorit, care se împuşcase într-o ureche, din greşeală sau pentru că a vrut să se sinucidă. E undeva într-un dormitor, ascuns de ochii noştri pe toată durata spectacolului. Nu apar deloc nici soţia lui şi nici servitorii. Din diverse motive, destul de stângaci alese, primii veniţi încearcă să ascundă această situaţie celor care vin după ei, aceştia celor ce le urmează şi tot aşa, de trei ori. Minciunile, cuvintele de duh, situaţiile amuzante, bârfele şi zvonurile, curg valuri, valuri. În spre finalul spectacolului, apar şi doi poliţişti, veniţi să ancheteze accidentarea maşinii uneia dintre ei. Toată lumea crede că ei au venit să ancheteze tentativa de sinucidere a gazdei, de unde alte minciuni şi alte situaţii caraghioase.

Te întrebi, pe bună dreptate, cum pot nişte oameni în toată firea , instruiţi, avuţi, frumoşi să se preteze la aşa ceva? Cred că cel mai bine ar fi să-l întrebăm pe autor. Mi se pare neverosimil!  E o comedie, o să-mi spuneţi. Aveţi dreptate, dar eu cred că doar situaţiile comice verosimile  te fac să râzi din toată inima.

Regia aparţine directorului teatrului, actorului Ion Caramitru. Nu avem nimic să-i reproşăm. Distribuţia a fost aleasă „pe sprânceană”: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Oana Ioachim / Florenţa Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin Andone.  Toţi au fost foarte buni.

Citeşte mai mult >>

LA RÂNCA, PRIN ZĂPADĂ

 

În decursul lunii decembrie 2013 şi ianuarie 2014 - până în ziua de 24 a ei - n-a nins deloc şi românii au început să se vaiete că le-au rămas semănăturile de toamnă neprotejate şi că dacă o da vreun ger, praful o să se aleagă de ele. Enervat de văicărelile lor, Cel de Sus a pogorât asupra ţării lor ninsoare şi viscol şi numai că nu le-a zis: „Săturaţi-vă de zăpadă!”. Acum toţi românii se vaietă, iar inconştienţii care s-au aventurat la drum în zilele astea blestemă. Aşa suntem noi românii: Nu-i bine nici aşa, nici aşa, adică, nu-i bine nicicum.

Printre drumurile înzăpezite şi impracticabile din aceste zile s-a aflat şi porţiunea din Transalpina dintre Novaci şi Rânca, blocând mai mulţi turişti în staţiune. Într-o iarnă, cu mulţi ani în urmă, pe când acest drum nu era asfaltat, iar staţiunea Rânca număra doar câteva cabane, am trăit o aventură pe acest traseu, care ar fi putut avea un sfârşit tragic. 

Citeşte mai mult >>

IISUS HRISTOS PREŞEDINTE

 

Însuşi Iisus (da, da, Fiul Omului) se hotărăşte să pogoare încă odată pe Terra, fix între Dunăre şi Carpaţi, de data aceasta, întrupându-se într-un….cetăţean român. Este vara  lui 2014. El intenţionează să candideze la postul  de preşedinte al ţării acesteia, fosta Grădină a Maicii Sale. Zice: „Vreau să pun la punct lucrurile pe aici, să înving relele, să fac curăţenie bună. Ştiu că au mari şi încurcate probleme, dar, tocmai de aia, dacă n-oi putea Eu face, cine să poată?”

Şi, minune dumnezeiască, fără sprijinul vreunui partid şi chiar fără vreun sfanţ de pus la bătaie în „încăierarea” (vroiam să spun, „campania”) electorală, Iisus ajunge preşedinte la Cotroceni. Drept consilieri prezidenţiali, îşi ia, bineînţeles, nişte îngeri. Cum se va descurca?

Iată varianta mea:

Grădina, vezi bine, avea şi ceva buruieni, unele tare ţepene. Nu e de mirare că, după puţină vreme, încep unii să latre:

- Ia să vedem, nu cumva preşedintele ăsta nou a colaborat, cândva, cu Securitatea? Scormoniţi bine, comisie specială de cercetare, străduiţi-vă şi descoperiţi ceva!

- Ia mai vedeţi, nu cumva preşedintele ăsta nou, Iisus parcă-i zice, a plagiat ceva, în învăţăturile lui? Are el toate titlurile şi distincţiile, luate pe merit? Scormoniţi, găsiţi, de aia vă plătim!

- Nimic? Atunci ia vedeţi, nu cumva dumnealui are familie – soţie, copii? Mai luaţi odată la puricat „Codul Da Vinci”! Nu se poate să nu descoperim vreo hibă la vreunul  din membrii familiei sale.

În fine, una din comisiile speciale de investigaţii create, descoperă ceva care l-ar putea incrimina: noului preşedinte îi miros urât hoţia, şmecheria, minciuna, şarlatania, şi cere ca vinovaţii de aşa ceva să-şi primească pedeapsa, după lege.

Vai de El! Parcă n-ar fi ştiut că aceste „calităţi” fac parte, la noi, din chiar talentele naţionale! Cum să stârpeşti de la rădăcină ceva care ne „personalizează”, şi nu de azi, de ieri, ci de veacuri?

- Să fim prudenţi ! recomandă în şoaptă un înger consilier. Odată, demult, s-a mai găsit unul – Vlad îi zicea, nepot de-al lui Mircea – să ţină mortiş a stârpi din rădăcină aceste „talente naţionale” şi a păţit-o.  E drept, a greşit, crezând că scopul scuză mijloacele. A fost omorât de proprii boieri. De atunci, parcă s-ar fi scris într-o carte a destinului acestei naţii, ca  nici un  domnitor rege sau preşedinte să nu mai îndrăznească a atenta cât de cât serios la  „talentele naţionale”, că va păţi ca el. Fereşte-te Doamne!

După nenumărate mizerii, piedici şi calomnii mârşave, preşedintele Iisus a ajuns, cam după trei ani (exact ca în Biblie), …..pe cruce. L-au crucificat, va să zică! Ba, ca să fie pozna completă, I-au ridicat crucea tocmai în faţa locului unde se va înălţa o semeaţă şi trufaşă Catedrală, numită „a Mântuirii”.  Halal mântuire!

Anca BĂNICĂ

ATENŢIE, DOMNULE PLEŞU! a vrut să spună doamna Bănică (n.n.)

Citeşte mai mult >>

ÎNDEMN LA LUPTĂ

                                                   

 

Doamna profesoara Anca Bănică, din Târgu Jiu, mi-a trimis o amplă scrisoare, referitoare la campania „ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE”. Citez din scrisoare:

Am citit multe în ultimul timp, cam tot ce mi-a căzut sub ochi despre eroul nostru (Andrei Pleşu n.n.) – viaţa, personalitatea, firea şi caracterul, opera. Am discutat cu prieteni şi cunoştinţe, popularizând frumoasa dumitale iniţiativă de a-i propune o candidatură la preşedinţie. Am făcut lobby, am obţinut adeziuni şi voi fi perseverentă pentru că, sincer, îmi place ideea asta, de a pune în fruntea statului o personalitate, un intelectual de clasă, care să ne „reprezinte cu cinste”. Un vis nobil, frumos.

Ne îndeamnă să nu renunţăm la ideea noastră, şi, ca să ne convingă, ne-a trimis poezia de mai jos, a lui Radu Gyr:

 

ÎNDEMN LA LUPTĂ

     

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele braţe slute

care să lupte nu mai vor.

 

Cât inima in piept iţi cântă

ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?

Ce-ţi pasă-n colb de spada frântă

când te ridici cu-n steag, mai sus?

 

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ţi-s. 

ADEVĂRATELE ÎNFRÂNGERI,

SUNT RENUNŢĂRILE LA VIS!

 

În scrisoare, doamna profesoară trece în revistă şi toate posibilele obstacole care vor apărea în drumul spre preşedinţie al unui candidat ca domnul Pleşu – obstacole de care am fost conştienţi şi noi, dar pe care nu le-am considerat insurmontabile – şi, în final, creionează un scenariu cu ce i s-ar putea întâmpla unui candidat ca Domnia Sa, odată ajuns preşedinte. Acest scenariu, intitulat „IISUS HRISTOS PREŞEDINTE”, o să-l postez mâine, pe această pagină şi pe blogul meu.

 

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (ULTIMUL EPISOD)

 

Se spune despre naţiuni că au conducătorii pe care îi merită. Categoric, românii nu-l merită încă pe ANDREI PLEŞU, sau pe altcineva de talia lui, ca preşedinte!

La sfârşitul acestui TEST, vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat pentru candidatura lui Andrei Pleşu la înalta demnitate în stat şi aţi înţeles că preşedintele trebuie să fie un intelectual şi nu un marinar sau altceva,  că trebuie să fie un om cult, paşnic şi de treabă, nu unul pătimaş şi pus tot timpul pe harţă. Din păcate aţi fost puţini.  Câţiva aţi fost împotrivă, iar majoritatea v-aţi abţinut. Poate că dacă în afară de opţiunile „Îmi place” şi „Nu-mi place” ar fi fost şi „Nu ştiu. Nu mă interesează” aţi fi votat şi cei care v-aţi abţinut. Dacă am fi reuşit să extindem textul la scară naţională - asta a depins numai de dumneavoastră – poate că rezultatele ar fi fost aceleaşi: ar fi predominat cei care nu doresc sau nu îndrăznesc să se implice, lăsându-i pe alţii, mult mai puţini, să decidă în locul lor. În situaţia asta nu vor avea dreptul să se plângă de preşedintele cu care vor fi pricopsiţi şi nici de alte belele pe care vor fi obligaţi să le suporte, aruncate asupra lor de o mână de oameni nepricepuţi sau rău intenţionaţi.

În final, sper că această campanie să fie preluată de alţi exponenţi ai Societăţii Civile, cu posibilităţi mai mari şi cu mai multă pricepere decât am avut eu. Doamne ajută!

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (12)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

GABRIEL LIICEANU DESPRE ANDREI PLEŞU – CITATE*

• Un seducător de talia lui Andrei Pleşu, spuneam, când e pus în postura de ministru de Externe, poate face minuni, cucerind pentru cauza ţării sale inimile puternicilor acestei lumi.
• Aş  fi vrut să spun că pentru prima oară în ţara mea m-am simţit reprezentat de unul mai bun decât mine. Vreme de 50 de ani fusesem reprezentat, ca român, în interiorul şi în afara ţării, de criminali calificaţi ai istoriei, de uzurpatori, de derbedei, de agramaţi, de lingăi, de securişti şi lichele, de tipi slinoşi, de mitocani şi sluji.
• Cu ocazia unei vizite făcute de Pleşu la Viena, în preliminariile discuţiilor privitoare la România şi Uniunea Europeană, ministrul de externe al Austriei a rostit un discurs de recepţie în care a pomenit numele lui Brueghel. (În treacăt fie spus, la Kunsthistorisches Museum din Viena se află cea mai importantă colecţie Brueghel din lume.) Răspunsul lui Andrei Pleşu a pornit de la această sugestie. Există, a spus el, în muzeul din Viena, un tablou a lui Brueghel intitulat Nuntă ţărănească. Straniu în acest tablou, în care sunt prezenţi mireasa, cuscrii şi nuntaşii, este că mirele lipseşte. Multă vreme istoricii de artă nu au ştiut să dea o explicaţie acestei ciudăţenii, până când un cercetător a avut ideea să caute în folclorul flamand, în care a descoperit următorul proverb: „Era atât de sărac, că nici la nunta lui nu a putut să vină.” Uniunea Europeană e ca o nuntă, a spus Andrei Pleşu, la care România ar putea să fie mirele absent. Asta vrem?
• În lumea supremei imoralităţi, Pleşu şi Dinescu ai anilor ’88-’89  au fost, alături de puţini câţiva, reperele noastre morale.
• Personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganţă de catifea şi surclasând cu amabilitate pe oricine, obţinând cu uşurinţă performanţa şi strălucirea în tot ce i se întâmplă să facă, modulând în orice registru uman (devastator în deriziune şi adorabil la ceasul şuetei), apt să ia forma oricărui context (de la petrecerea cu lăutari la întâlniri cu domni în vârstă şi regine), incapabil visceral să tolereze afrontul, pătimaş şi nedispus să-şi recunoască greşeala, dotat cu o bună-credinţă care uneori se învecinează cu prostia, devenind relativist şi îngăduitor când e confundat cu judecăţile tranşante, dar grav şi slujind patetic adevărul când sunt lezate principii, distant şi angajat, atras de rigori monahale şi topindu-se cu voluptate în vanităţile lumii, Andrei Pleşu excită lesne fantasma colectivă a intelectualului român care, de la revoluţie încoace, păcălit în câteva rânduri de istorie şi devenit mefient, a decis să aleagă vigilenţa şi să practice subtilitatea ca metodă şi atunci când nu e cazul.

 

*Din „Declaraţie de iubire”, Editura Humanitas, 2001

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (11)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ALEX ŞTEFĂNESCU DESPRE ANDREI PLEŞU- CITATE*

• Erudiţia, umorul, cunoaşterea perfectă a mai multor limbi, spectaculoasa sa libertate de gândire i-ai determinat pe reprezentanţii autorităţilor comuniste să-l considere incontrolabil şi suspect.
• La toate  manifestările publice, inclusiv la cele din străinătate, la care participă ca ministru al afacerilor externe, cucereşte asistenţa cu erudiţia sa de care nu face paradă, cu jocul imprevizibil şi sclipitor al ideilor, cu umorul său irezistibil. Prietenul său, Gabriel Liiceanu (împreună cu care formează un tandem intrat în mitologia culturală a epocii), îl numeşte „un seducător internaţional”.
• Existenţa lui Andrei Pleşu e de bun augur pentru societatea românească.
• Textele sale sunt spectacole stilistice.

* Citate din „ Istoria literaturii române contemporane”, Editura Maşina de scris, 2005

Citeşte mai mult >>