Înainte de
Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi
ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea
megalomanică a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică
care a obligat la sacrificii industria, dar
mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest
sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.
Deficitul de
care vorbeam mai sus era generat nu atât de puterea electrică instalată în ţară
cât de funcţionarea defectuoasă a centralelor electrice, mai ales ale celor cu
utilaje româneşti. După cum ştiţi, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în
ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În
domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut,
peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina
de 50 MW la turbina de 330 MW ! , ambiţionându-ne să fabricăm şi toate
instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva
bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. În
plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în
zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată
din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu
cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi
Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni!
Eu am lucrat
în toate cele trei termocentrale. În anul 1982 la Rovinari şi în 1986 la
Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. Încerc să spicuiesc din ele ca să vă
dau posibilitatea să înţelegeţi condiţiile în care am lucrat.
1.01.1982
Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au
trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea
termocentralei, în calitate de director tehnic. Am trăit aici o sumedenie de
evenimente excepţionale prin tragismul lor. Am încercat să le rememorez. N-am
reuşit să mi le amintesc pe toate. Acesta este motivul pentru care mi-am propus
ca, începând de azi, să mi le notez zilnic.
Centrala Termoelectrică Rovinari, pe
cărbune, are o putere instalată de 1720 MW, în şase blocuri:
Blocurile 1 şi 2, de provenienţă cehoslovacă,
au 200 MW fiecare.
Blocurile 3,4,5, 6 au 330 MW fiecare. Turbina blocului 3 este franţuzească
(Rateau). Turbinele celorlalte blocuri de 330 MW sunt româneşti, fabricate la
IMGB Bucureşti, după licenţă Rateau. Cazanele acestor blocuri sunt româneşti,
au 1035 t/h fiecare şi sunt fabricate la Uzina Vulcan Bucureşti, după licenţă
Babcock.
Anii punerii în funcţiune ai blocurilor sunt
următorii:
Bloc 1 – 1971
Bloc 2 – 1972
Bloc 3 – 1975
Bloc 4 – 1976
Bloc 5 – 1977
Bloc 6
- 1978
2.01.1982
Am fost de serviciu din partea conducerii.
Fiind decretată zi de sărbătoare, nu lucrează decât personalul din ture şi cel
consemnat în centrală pentru intervenţii.
Au funcţionat doar două blocuri. Un bloc
este în revizie tehnică, iar celelalte (blocurile 1,2,5) sunt oprite din lipsă
de cărbune şi păcură.
Funcţionăm în astfel de condiţii începând
din a doua decadă a lunii decembrie. Funcţionarea relativ „bună” din lunile
octombrie şi noiembrie (cu patru până la cinci blocuri şi o sarcină medie de
574 MW în luna noiembrie, a pulverizat cărbunele din depozite. Ploile şi
ninsorile din luna decembrie ne-au pus
la pământ. Cărbunele noroios care ne vine din cariere precum şi cel ud din
depozitele descoperite, a provocat numeroase înfundări de buncăre, de
concasoare şi împotmoliri de benzi, evenimente care au provocat, în mod
repetat, întreruperea alimentării cu cărbune, obligându-ne să trecem
cazanele total sau parţial la
funcţionarea pe păcură. În aceste condiţii, rezervele de păcură s-au topit,
văzând cu ochii.
P.S. Vă rog să
aveţi în vedre faptul că în anii aceia, România era în plină criză energetică
şi că asupra noastră se exercita o
presiune teribilă ca să producem cât mai
multă energie electrică. Pentru orice oprire sau reducere de sarcină pe
blocuri, eram luaţi la întrebări de conducerea Ministerului Energiei Electrice.
În cazurile deosebite, primeam telefoane şi de la Consiliul de Miniştri sau
Comitetul Central PCR.