JURNAL DE ENERGETICIAN, ROVINARI 1982(1)

Înainte de Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea megalomanică a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică care a obligat la sacrificii industria, dar  mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.

Deficitul de care vorbeam mai sus era generat nu atât de puterea electrică instalată în ţară cât de funcţionarea defectuoasă a centralelor electrice, mai ales ale celor cu utilaje româneşti. După cum ştiţi, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut, peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina de 50 MW la turbina de 330 MW ! , ambiţionându-ne să fabricăm şi toate instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. În plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni!

Eu am lucrat în toate cele trei termocentrale. În anul 1982 la Rovinari şi în 1986 la Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. Încerc să spicuiesc din ele ca să vă dau posibilitatea să înţelegeţi condiţiile în care am lucrat.

1.01.1982

Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea termocentralei, în calitate de director tehnic. Am trăit aici o sumedenie de evenimente excepţionale prin tragismul lor. Am încercat să le rememorez. N-am reuşit să mi le amintesc pe toate. Acesta este motivul pentru care mi-am propus ca, începând de azi, să mi le notez zilnic.

Centrala Termoelectrică Rovinari, pe cărbune, are o putere instalată de 1720 MW, în şase blocuri:

Blocurile 1 şi 2, de provenienţă cehoslovacă, au 200 MW fiecare.

Blocurile 3,4,5, 6 au 330 MW fiecare.  Turbina blocului 3 este franţuzească (Rateau). Turbinele celorlalte blocuri de 330 MW sunt româneşti, fabricate la IMGB Bucureşti, după licenţă Rateau. Cazanele acestor blocuri sunt româneşti, au 1035 t/h fiecare şi sunt fabricate la Uzina Vulcan Bucureşti, după licenţă Babcock.

Anii punerii în funcţiune ai blocurilor sunt următorii:

Bloc 1 – 1971

Bloc 2 – 1972

Bloc 3 – 1975

Bloc 4 – 1976

Bloc 5 – 1977

Bloc 6  - 1978

2.01.1982

Am fost de serviciu din partea conducerii. Fiind decretată zi de sărbătoare, nu lucrează decât personalul din ture şi cel consemnat în centrală pentru intervenţii.

Au funcţionat doar două blocuri. Un bloc este în revizie tehnică, iar celelalte (blocurile 1,2,5) sunt oprite din lipsă de cărbune şi păcură.

Funcţionăm în astfel de condiţii începând din a doua decadă a lunii decembrie. Funcţionarea relativ „bună” din lunile octombrie şi noiembrie (cu patru până la cinci blocuri şi o sarcină medie de 574 MW în luna noiembrie, a pulverizat cărbunele din depozite. Ploile şi ninsorile din luna decembrie  ne-au pus la pământ. Cărbunele noroios care ne vine din cariere precum şi cel ud din depozitele descoperite, a provocat numeroase înfundări de buncăre, de concasoare şi împotmoliri de benzi, evenimente care au provocat, în mod repetat, întreruperea alimentării cu cărbune, obligându-ne să trecem cazanele  total sau parţial la funcţionarea pe păcură. În aceste condiţii, rezervele de păcură s-au topit, văzând cu ochii.

P.S. Vă rog să aveţi în vedre faptul că în anii aceia, România era în plină criză energetică şi  că asupra noastră se exercita o presiune teribilă  ca să producem cât mai multă energie electrică. Pentru orice oprire sau reducere de sarcină pe blocuri, eram luaţi la întrebări de conducerea Ministerului Energiei Electrice. În cazurile deosebite, primeam telefoane şi de la Consiliul de Miniştri sau Comitetul Central PCR.

4.01.1982

S-a reluat lucrul după trei zile de sărbători. Pentru centrala noastră, în care probleme noi apar aproape în fiecare moment şi care se ţine în funcţiune cu efortul cvasi colectiv extraordinar al salariaţilor, trei zile de funcţionare în lipsa majorităţii personalului de întreţinere şi reparaţii a însemnat un chin inimaginabil pentru cei ce au fost de serviciu în aceste zile din partea conducerii. Tot timpul a trebuit să trimitem maşinile de intervenţii după personalul consemnat la domiciliu, care fie nu era găsit acasă, fie refuza să vină la serviciu (refuza să răspundă la telefon sau să deschidă uşile). Aceasta era, de fapt, „înalta conştiinţă” a muncitorilor noştri!

La ora 7 dimineaţa, când am ajuns în centrală, era în funcţie un singur bloc.  În perioada 31,12. ora 15 şi 4.01.ora 7, au avut loc şase opriri de blocuri şi patru puneri în paralel (reconectări la sistemul energetic naţional) : blocul 5 oprit din lipsă de cărbune (1.01); blocul 6 declanşat accidental şi repornit (2.01) apoi oprit din cauza cazanului spart ( 3.01);  blocul 4 oprit din cauza cazanului spart; blocul 5  s-a repornit după o perioadă de oprire din cauza cazanului spart (3.01) şi s-a oprit după numai trei ore de funcţionare din cauza defectării ambelor pompe de alimentare; blocul 1 s-a pornit după o reparaţie, punându-se în paralel la ora 6.50 (4.01) şi a declanşat la ora 7 (4.01) din cauza unei defecţiuni electrice.

Această sarabandă înnebunitoare de porniri şi opriri de blocuri, în medie 30 pe lună (40 în luna decembrie) continuă de la punerea în funcţiune a centralei.

P.S. Cea mai frecventă cauză de oprire a blocurilor a fost, în acea perioadă, spargerea cazanelor. Ţevile cazanelor se spărgeau datorită tensiunilor termice, ca urmare a variaţiilor brutale de temperatură, legate de alimentarea fluctuantă cu cărbune şi de nefuncţionarea automatizărilor, în special a reglajului de sarcină ( punerea de acord a sarcinii  cazanului cu   debitul de apă de alimentare  şi debitul de combustibil, cu păstrarea constantă a parametrilor aburului). Această deficienţă a fost înlăturată după Revoluţie, când s-a importat din vest echipament de automatizare, cu care s-a înlocuit cel de producţie românească.

5.01. 1982

La prima oră, au fost în funcţiune patru blocuri. Sarcina pe centrală era de 400MW.

În cursul zilei, a avut loc vizita pe platforma industrială Rovinari a tovarăşului Constantin Dăscălescu, secretar al C.C.- PCR, însoţit de Trandafir Cocârlă, ministrul energiei electrice. În centrala noastră s-a vizitat investiţia de extindere a gospodăriei de cărbune: se construieşte o staţie de descărcat vagoane de cărbune, o nouă staţie de concasare şi se extinde depozitul de cărbune. Lucrările au început în primul trimestru al anului trecut, iar termenul de punere în funcţiune, absurd ca de obicei, trimestrul patru al aceluiaşi an! Cu toată concentrarea extraordinară de forţe, există puţine şanse ca investiţia să fie pusă în funcţie la sfârşitul acestui an. Ministrul adjunct al energiei electrice, Gheorghe Cocoş, a fost detaşat la noi ca să supravegheze şi să impulsioneze lucrările.

Terenul pe care se construieşte este  un ocean de noroi şi apă în care zac tot felul de echipamente şi materiale. Ministrul Cocârlă a avut neşansa să alunece şi să cadă, pe burtă. S-a întors înjurând în corpul administrativ. A vrut să se spele dar, la grupurile noastre sanitare nu curgea apa. I s-a adus o găleată cu apă demineralizată de la staţia de epurare chimică a apei. După ce s-a spălat, a fost îmbrăcat într-o salopetă, iar hainele lui au fost duse la Tîrgu Jiu, unde au fost curăţate în regim de urgenţă.

P.S. Centrala de la Rovinari a fost construită la „gura minei”  şi alimentarea ei cu cărbune a fost proiectată să se realizeze pe benzi, direct din cariere sau din depozitele minerilor. Pentru că aceştia nu reuşeau să ne facă faţă, în loc să se ia la ei măsurile necesare, s-a hotărât să ni se aducă cărbune din alte bazine carbonifere!

Lucrările de investiţii erau dispuse fără analize temeinice, trebuiau să înceapă imediat, motiv pentru care pregătirea terenului şi organizarea de şantier erau necorespunzătoare.

Nu era o raritate ca, la Rovinari, să ne frecăm toată ziua de miniştri sau adjuncţi de miniştri. Se ajunsese în situaţia că oamenii nu-i mai băgau în seamă.

6.01.1982

În presa de azi a fost publicat Decretul 400 al Consiliului de Stat privind măsurile de întărire a ordinei şi disciplinei în întreprinderile cu foc continuu şi cu grad mare de periculozitate. Centralele termoelectrice se înscriu şi ele în această categorie. La ora 14 am fost convocate,  toate persoanele cu munci de răspundere din întreprinderile Centrului Industrial Agrar Rovinari, nou înfiinţat, la o şedinţă de instruire. A participat şi primul secretar al Comitetului Judeţean PCR.

Decretul prevede măsuri deosebite de sancţionare a persoanelor cu abateri disciplinare în producţie, foarte frecvente în ultimul timp ( sancţiuni cu închisoare de la 3 luni la 20 de ani). Era nevoie de o astfel de lege. Sper din toată inima ca ea să nu aibă soarta altor legi, destul de repede uitate. Sper ca înainte de-a fi prea târziu să reuşim să stopăm degringolada actuală.

8.01. 1982

A fost o zi de groază! O zi în care îmbătrâneşti cât într-un an de zile, o zi în care îţi vine să-ţi iei câmpi de cel puţin o sută de ori.

La prima oră erau în funcţiune două blocuri (4 şi 5), patru erau oprite: două din lipsă de cărbune, două în reparaţii accidentale. La ora 10.38, declanşează blocul 5 printr-o protecţie electrică. La ora 10.55 declanşează blocul 4 din cauza rămânerii fără apă de răcire lagăre (priza de apă brută la barajul de pe Jiu, este blocată de aglomerările de sloiuri de gheaţă). Am rămas pe zero( Producţia de energie electrică este zero. Cea mai nefericită situaţie dintr-o centrală electrică, în primul rând din cauza complicaţiilor interne generate de o astfel de situaţie, apoi din cauza reacţiilor celor din afara centralei). Reuşim să repunem în funcţiune blocul 5, dar blocul 4 rămâne oprit din cauza cazanului spart. Demarăm pornirea la blocul 2.

La ora 14.40, din cauza unei manevre greşite pe partea electrică, face explozie un întrerupător în staţia generală de 6 KV, însoţită de un început de incendiu. Incendiul este stins de formaţia civilă de pompieri, dar rămânem fără tensiune pe o magistrală de 6 KV, din care motiv declanşează blocul 5 şi se stinge focul la cazanul 2. Suntem din nou pe zero. Reuşim să reaprindem focul la cazanul 5 şi, după două ore, suntem în situaţia să lansăm turbina. Apare  o punere la pământ la motorul pompei de alimentare în funcţiune, cealaltă era indisponibilă, pompa se opreşte şi odată cu asta se stinge şi focul la cazan. Încercăm să demarăm blocul 6. Întâmpinăm greutăţi foarte mari din cauza frigului. Cazanul este în aer liber şi afară erau multe grade sub zero: păcură rece şi impulsuri îngheţate. Cu chiu cu vai reuşim să aprindem focul la ora 19, cu temperatura la păcură de  abia 80°C în loc 120°C, minimum necesar şi, din cauza impulsurilor îngheţate,  fără măsură de nivele, presiuni şi debite pe cazan. A existat riscul să avariem cazanul. Ne-am văzut obligaţi să-l pornim în starea aceasta ca să evităm îngheţarea centralei. Lipsa aburului ar fi dus la congelarea păcurii şi la imposibilitatea de-a mai încerca vreo repornire. S-a reuşit punerea în paralel a blocului la ora 22. Am plecat acasă la ora 24.

P.S.  Am trecut prin multe alte situaţii foarte grele, cauzate de utilaje, climă sau oameni. Am riscat de multe ori. Am dat de câteva ori în bară.