RAŢE SĂLBATICE

Mergând zilnic în Parcul Naţional, urmăresc cu interes şi simpatie ce se întâmplă cu raţele sălbatice, care şi cu ajutorul nostru, au reuşit să supravieţuiască iernii. După ce s-a topit gheaţa de pe lac, am încetat să le mai duc grăunţe. Erau, din acel moment, în stare să se hrănească singure. Nu mai stăteau în grup, ci se izolaseră în mai multe perechi: raţe şi răţoi. Era perioada de împerechere. Pe rând, au dispărut raţele şi pe lac au rămas doar răţoii: intraseră în perioada de cuibărit. Nu-mi dau seama unde aveau cuiburile? Insula, pe care o reclamasem pentru ele de la Primăria Sectorului 2, continua să fie vizitată de pescari şi de plimbăreţi. Probabil, cuibăreau în unele tufişuri mai greu accesibile de pe malul lacului, expuse totuşi vizitelor celor câţiva câini comunitari, aciuiţi în parc. Surpriza mare a fost să văd , într-una din zile, apărând pe lac o raţă cu zece boboci. M-am bucurat! Le-am urmărit zilnic, ca să văd ce se întâmplă cu ele. Au dispărut trei boboci! Nu-mi dau seama ce    s-a putut întâmpla cu ei? Ceilalţi şapte au supravieţuit şi i-am pozat ieri alături de mama lor:

         Răţoiul se ţine la distanţă de raţă şi de boboci:

Mai târziu, a apărut o a doua raţă cu trei boboci. Au supravieţuit toţi. Iată-i, pe două ţâşnitoare de pe lac cu  răţoiul autoizolat:

A urmat a trei raţă, cu şapte boboci. Trei au dispărut! Din păcate, erau la prea mare distanţă de mine şi din poza făcută nu se văd bine!

Mă bucur că,până acum, nu s-au adus pe lac bărci şi hidrobiciclete, la fel ca în anii trecuţi şi că raţele şi boboceii lor n-au fost pre deranjaţi. Le deranjează, totuşi, circulaţia mare din parc şi curioşii care le împiedecă să se apropie oricând şi oriunde de mal. Noroc că sunt şi câteva locuri mai ferite.

Prezenţa pe lac a raţelor şi a bobocilor provoacă multă bucurie vizitatorilor parcului, mai ales copiilor. Prin urmare, meritau ocrotite!