Cu siguranţă, prunul (prunus domestica) constituie o valoroasă resursă locală. Soiul predominant în Bănişor este unul hibrid . Prunele , de culoare roşie brumărie ,nu prea mari, nu prea alungite şi nu prea grase, deşi în sat sunt numite « prune grase », se folosesc, aproape exclusiv, la fabricarea pălincii. Acest soi de prun a invadat satul . Îl întâlneşti în toate curţile şi grădinile. El răsare din sâmburii ajunşi întâmplător în sol, rămâne acolo sau este răsădit în alt loc de săteni. Creşte destul de înalt, putând atinge 10 metri.
Aceşti pruni nu sunt altoiţi, nu sunt tăiaţi (ajustaţi) anual, nu sunt stropiţi niciodată. Cresc în voia sorţii şi rodesc cum vrea Dumnezeu. In 2005 n-au fost prune aproape de loc. În 2006 prunii au rodit mai mult ca niciodată. Peste tot s-au putut vedea pruni aplecaţi sau rupţi din cauza recoltei neobişnuit de mari.
Pruni rupţi
Culesul prunelor este o adevărată corvoadă. De cele mai multe ori prunele căzute sau scuturate se culeg manual, prună cu prună. Zile la rând, începând cu mijlocul lunii august, consătenii mei culeg aplecaţi de şale sau în genunchi, prunele risipite pe jos . Nu este deloc o ocupaţie plăcută, mai ales atunci când o faci zile la rând. Nu protestează decât copiii. Cei mari strâng din dinţi şi „merg înainte”, ştiind care va fi răsplata: pălinca , adică elixirul care le va îndulci clipele amare, le va fi prieten în clipele de singurătate sau îi va înveseli şi mai mult în clipele de bucurie.
Culesul prunelor
Prunele se culeg în găleţi , din găleţi le pun în ciubăre cu care le transportă la căzile instalate sub şoproanele din gospodărie. Aici stau la fermentat una sau mai multe săptămâni, fie până când se termină procesul de fermentaţie, fie până când le vine proprietarilor rândul la cazanul de fiert prunele. În tot acest timp pluteşte peste tot mirosul caracteristic de prune în fermentaţie, iar musculiţa de oţet, cea care însoţeşte acest proces şi, totodată, îl face posibil, este prezentă peste tot şi-ţi intră în nas, gură sau ochi, când nu te aştepţi.
Fiertul prunelor (distilarea) se face fie la cazanul (alambicul) mai mic, personal, dacă este vorba de o cantitate mai mică de prune, fie, dacă este vorba de o cantitate mare de prune, la unul din cazanele mari din sat , proprietatea unui sătean mai înstărit, instalat într-o berişte (distilărie). La berişte este foc continuu. Focul se face cu lemne. Se lucrează şi zi-noapte. Dintr-o primă distilare rezultă vodca, o poşircă, considerată aici, pe care n-o bea nimeni. Din distilarea vodcii rezultă pălinca. Pentru că sunt două etape de distilare se spune că pălinca este fiartă de două ori sau că este „dublu întoarsă”. Prima pălincă, cea care iese la începutul procesului de distilare, se numeşte „fruntea”, are aproximativ 80° şi este spirt curat. Ca să-l bei ar trebui să ai gâtlejul şi stomacul blindate. Deşi nimeni nu are aşa ceva, se găsesc „curajoşi” care-l beau. Pălinca de consum are în jur de 60°. Şi asta îţi arde maţele dacă eşti neantrenat, în timp ce bănişorenii o beau ca apa şi nu se vaietă.
În berişte întâlneşti două feluri de oameni: unii care lucrează şi unii care se uită. Primii sunt treji, cea de-a doua categorie tot timpul ameţiţi sau de-a dreptul beţi. Oricine intră în berişte primeşte unul sau mai multe pahare de pălincă şi nimic de mâncare. În această situaţie, fără un „stupuş”(dop) în stomac, nu-i de mirare că pălinca se urcă repede la cap. Nici într-o perioadă a anului nu circulă prin sat atâţia oameni beţi ca în „anotimpul” în care se face pălinca. Din păcate acest anotimp durează mai mult de o jumătate de an.
Există pălincă şi pălincă sau, cu alte cuvinte, nu toată pălinca este la fel. În ce priveşte pălinca de Bănişor, pot spune, fără rezerve, că ea este bună. Dar se face în sat şi pălică foarte bună, ca de exemplu cea pe care o făcea Florea Natului şi care a primit premiul III la un concurs judeţean în 2003. Ce-i trebuie unei pălinci să fie bună? Îi trebuie tărie, gust şi culoare. Adică: să aibă in jur de 60°, să aibă gust de prună şi culoare galbenă. I s-ar mai putea pretinde încă o calitate: să sune bine. Asta înseamnă s-o „ciocneşti” neapărat atunci când o bei sau, cu alte cuvinte, să n-o bei niciodată singur.
Pe unii bănişoreni i-a îmbogăţit pălinca, pe alţii i-a ruinat. Cei din prima categorie au făcut comerţ cu ea, cei din a doua categorie au băut-o fără măsură, erau mai mult beţi decât treji, au devenit dependenţi de ea şi după ce au consumat-o pe cea din producţie proprie, au fost în stare să-şi vândă, pe rând, toată averea, ca să aibă ce bea. Cei mai mulţi dintre bănişoreni însă, o beau cu măsură, o beau cu familia, o beau cu rudele şi prietenii, o beau cu oricine le trece pragul, dar nici odată mai mult de câteva pahare. N-ai să intri niciodată în casa unui bănişorean, fără să te îmbie să bei cu el un pahar de pălincă.
Articol preluat din Anarul "Bănişor" nr.5/2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu