Va atrag atenţia, încă de la început, că în articolul de faţă nu este vorba de impresii de călătorie ci tot de o cronică dramatică, aşa cum scriu, lună de lună, în revista Mecanicii '61. Dar, vrând nevrând, va trebui să însoţiţi familia Perichon, în epoca în care se construiau în Franţa primele linii ferate, într-o călătorie pe ruta Lyon-Chamonix-Geneva, apoi într-un sejur la Chamonix şi , în final, la reîntoarcerea de unde au plecat. Veţi avea un dublu avantaj: acela de a admira „splendidele” peisaje alpine (imaginate de scenograf) şi să descoperiţi o societate nostimă, ca să nu zic caraghioasă. O să vă izbească unele asemănări cu cea în care vă duceţi zilele!
Dacă v-aţi hotărât, vă anunţ că îmbarcarea are loc la staţia de lângă Podul Izvor, în acceleratul „Teatrul Bulandra”, cu vagoane numai de clasa I-a (teatrul a fost de curând renovat). Vă vor însoţi în călătorie actorii Virgil Ogăşanu, Manuela Ciucur, Ilinca Manolache, Ion Cocieru, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim şi alţii.
Înaintea mea, voiajul domnului Perichon a fost relatat şi de dramaturgul francez Eugéne Labiche, contemporan cu Napoleon al III-lea, care s-a învrednicit să scrie o piesă de teatru cu acest titlu. Iată despre cei vorba în piesă: Mosieur Perichon, un negustor francez avut, îşi duce familia, compusă din soţie şi fiică, într-o excursie în Alpi. Li se alătură, neinvitaţi, doi tineri, amândoi pretendenţi la mâna ( a se citi „averea”) fiicei lui, foanfe. Ca să vedeţi căreia dintre ei i-a acordat negustorul mâna fiicei sale şi, mai ales, de ce a făcut-o, ar trebui să vedeţi piesa, eu nedorind să vă dezvălui elementul surpriză. Aş putea intra în conflict cu teatru.
Ştiţi foarte bine că rolul pieselor de teatru este nu numai să ne amuze sau să ne stoarcă lacrimi, ci şi să ne înveţe câte ceva. Iată ce am învăţat eu din această piesă:
1. Orgoliul omului prost este nemăsurat.
2. Salvând viaţa prostului, îi poţi provoca aversiunea.
3. Din contră, dacă te laşi salvat de prost, ai toate şansele să-i devii simpatic.
4. Prefăcătoria şi minciuna au picioare scurte. (Pe asta o ştiaţi, nu-i aşa?)
5. Cinstea şi corectitudinea înving, până la urmă. (Şi pe asta o ştiaţi, dar ea nu putea lipsi din această enumerare.)
6. Pentru o greşeală de ortografie, rişti să fii provocat la duel! (Pe asta nu o ştiaţi şi nici eu nu o ştiam. De frică, îmi vine să mă las de scris. La câte greşeli am comis până acum şi, din păcate, continui să comit, am toate şansele să mor răpus de sabia unui muschetar! Aveţi grijă ce faceţi voi, ceilalţi ucenici!)
Vă mai spun că interpretarea actorilor citaţi şi în special cea a lui Virgil Ogăşanu, se ridică la nivelul numelor pe care aceştia şi le-au creat în teatru. Păcat că, pe alocuri, Virgil Ogăşanu a vorbit prea încet şi nu l-am putut auzi din rândul al cincilea, unde ne-am aşezat, eu şi soţia mea, pentru că erau scaune libere. Regret că nu ne-am ocupat locul de pe bilet, din rândul unu. În acel rând şi în ultimul din sală, se vând biletele ieftine. (Este una din informaţiile pe care doream să vi le dau). Poate, dacă m-aş fi aşezat acolo, aş fi avut parte şi de nişte vecini care să nu mă deranjeze în timpul spectacolului: vecinul din stânga îşi deschidea mereu telefonul mobil ca să se uite la ceva!; vecinul din faţă bea din cinci în cinci minute apă, cu gâlgâiturile de rigoare, dintr-o sticlă de plastic, întocmai ca un jucător de tenis, după fiecare ghem; se vede că îl solicita serios piesa uşoară a lui Labiche! Dar, întocmai ca şi părinţii, vecinii nu ţi-i alegi, ci sunt cei cu care te nimereşti.
Regia spectacolului este semnată de Dinu Cernescu , care, cred, a scos tot ce se putea scoate din piesă. Scenografia aparţine Mariei Miu.
Familia Perichon
Foanfa şi pretendenţii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu