UN SAT NUMIT ROMÂNIA

Ioan Radu Văcărescu

La Zilele Caiete Silvane, cărţile care s-au lansat au fost distribuite gratuit asistenţei. La sfârşit, fiecare am putut lua de pe o masa cate un exemplar din cărţile lansate. La Zalău, s-a întâmplat ca printre aceste cărţi sa fie şi un exemplar din „Un sat numit România”, o culegere de schiţe, povestiri şi nuvele a scriitorului sibian Ioan Radu Văcărescu, apărută în 2010 la Editura George Coşbuc din Bistriţa şi aflată la a treia ediţie. Crezând că este vorba de aceiaşi pomană şi că acela este singurul exemplar care a mai rămas, m-am grăbit să-l iau. A doua zi, la Jibou, scriitorul s-a plâns că cineva i-a luat cartea care era pusă acolo cu alte scopuri. M-am simţit destul de jenat şi dacă o aveam la mine i-aş fi restituit-o imediat. N-am avut ocazia să i-o restitui nici mai târziu, aşa că am adus-o la Bucureşti. Îl anunţ pe această cale pe autor, că sunt dispus în ori ce moment să-i achit contra costul ei, cartea dorind s-o păstrez pentru că am citit-o şi mi-a plăcut foarte mult. Ca să-i ofer, deocamdată, domnului Văcărescu o nesemnificativă compensaţie pentru pierderea pe care i-am pricinuit-o, am hotărât să-i prezint cartea pe blog.

În prima dintre povestirile incluse în carte, autorul declară: Sunt exilat într-un sat cu marginile peste tot şi centrul nicăieri. Numele satului fie România. De aici vine titlul cărţii. Consider însă că această carte ar fi putut fi intitulată, la fel de bine: „ O cârciumă numită România”. De ce? Pentru că în aproape jumătate din prozele scurte din volum acţiunea se petrece într-o cârciumă, iar eroii ei sunt nişte beţivi notorii, pentru care autorul nutreşte o admiraţie nedisimulată. Bineînţeles, dumnealui nu face parte dintre ei, chiar dacă îi place să bea şi chiar dacă în poza de pe coperta din spate a cărţii, pe care o reproduc, a ţinut să se fotografieze lângă un pahar cu bere pe jumătate... plin sau gol?( Îmi place să cred că dacă l-am întreba pe autor ne-ar sune că e jumătate plin.) Prin urmare, I.R.V.  nu merge în cârciumi nu numai ca să se documenteze, să cunoască oameni interesanţi şi să asculte poveşti interesante - ştiut fiind că băutura dezleagă limbile oamenilor şi le stimulează sinceritatea - ci şi pentru a se "împărtăşi" cu licorile lui Bachus.  Sibiul are vreo sută şaptezeci şi opt de cârciumi şi scriitorul declară că le cunoaşte pe foarte multe dintre ele! Nu-i de mirare că având această dotare, Sibiul a fost ales, în anul 2007, Capitală Culturală Europeană!
După Revoluţie, numărul cârciumilor  de la sate (a unităţilor comerciale în care se şi bea) a crescut foarte mult. În satul meu natal sunt patru.  La orice ora din zi trecem pe lângă un astfel de local, în orice localitate din ţară, putem vedea pe "harnicul" ţăran român în faţa unei sticle de bere sau a unui pahar cu tărie. Prin urmare, "O cârciumă numită România" nu este o exagerare.

Revenind la cartea pe care o prezint, am constatat că domnul Ioan Radu Văcărescu este un scriitor adevărat, un observator fin, cu o memorie bună şi că are un stil plăcut, pe alocuri haios. Portretele pe care le face eroilor săi sunt foarte reuşite iar modul în care descrie atmosfera în care se petrece acţiunea te face să crezi că tu, cititor, petreci la masă alături de uneori pitoreştii, alteori tragicii săi companioni. Poate pentru a-şi face şi mai verosimile personajele, din când în când nu se sfiieşte să le pună în gură cuvinte şi expresii care vor face, cu siguranţă, ca tinerele lui cititoare să roşească.

Acţiunea povestirilor schiţelor şi nuvelelor sale se petrece atât înainte de Revoluţie cât şi după. Nu există aproape nici o deosebire de cum şi cât se bea în cele două perioade! Poate, doar, de ce se bea, sortimentul băuturilor fiind incomparabil mai bogat în zilele noastre. Există însă alte deosebiri, care rezultă din priceperea cu care scriitorul surprinde aspecte esenţiale din cele două epoci, scrierile lui devenind, vrând nevrând, şi scurte cronici ale lor.

Termin spunându-vă câteva lucruri despre "consăteanul" nostru, pe care le-am aflat ca urmare a unei documentări ulterioare. Ioan Radu Văcărescu este profesor de limba română, doctor în filologie, poet, prozator, traducător, publicist, preşedinte a Filialei Uniunii Scriitorilor din Sibiu, viticultor, gastronom practicant, fotograf, mare iubitor al muntelui. După cum vedeţi, o bogăţie de om!