RĂMAS BUN CASEI PĂRINTEŞTI

         Romanul "Rămas bun casei părinteşti" este scris de Ileana Vulpescu, o mare scriitoare. Am mai citit, de aceeaşi autoare, „Arta conversaţiei”, care, devenită imediat după apariţie best seller, a făcut-o repede, foarte cunoscută. Am dorit să citesc şi „Rămas bun casei părinteşti”, după ce, într-un interviu, scriitoarea a declarat că îl consideră cel mai bun roman al ei. Este, într-adevăr, o carte bună, scrisă cu multă măiestrie. Cred însă  că numele Ilenei Vulpescu va fi asociat, în continuare, cu "Arta conversaţiei", aşa cum numele lui Liviu Rebreanu va fi asociat cu „Ion”, al lui Marin Preda  cu „Moromeţii”, al lui Radu Tudoran cu „Toate pânzele sus”, al lui Alex. Ştefănescu cu „Istoria literaturii române contemporane” etc.

Rămas bun de la casă părintească nu-şi ia autoarea, cum am fost tentat să cred înainte de a citi cartea, ci profesorul Şerban, personaj episodic, printre ultimele vlăstare ale familiei de boieri  Krerţuescu, a cărei saga o aflăm din carte. Este o poveste interesantă, din secolul XIX, care are loc în Bucureşti.

Am admirat la scriitoare meticulozitatea şi arta cu care face un portret, descrie o ambianţă, un decor sau chiar un obiect şi bogăţia limbajului, presărat pe ici, pe colo cu franţuzisme. Eroii principali ai cărţii - Melina Mavros-Kreţulescu, Ienache Creţulescu, Agripina Vălescu-Kreţulescu – sunt astfel portretizaţi încât nu mai păstrează nici un secret faţă de cititor, iar eroilor secundari, din planul doi al cărţii, – Nicos Gheorghidis, Dinu Serafiotti, coana Catiţa – le sunt surprinse trăsăturile esenţiale, fizice şi  de caracter.

Melina şi Agripina sunt frumoase, deştepte şi bune, dar nu pe deplin fericite.  Ienache  este potrivit de deştept, frumos şi risipitor, personalitate ştearsă, soţul, pe rând, al Melinei şi al Agripinei. Nicos este un cavaler în toată regula, Dinu este un excroc sentimental, Coana Catiţa este urâtă şi rea. Toţi duc o viaţă superficială, cu accent pe latura ei sentimentală sau pe alte plăceri lumeşti. Cu toate acestea, povestea lor este mai degrabă tristă.

Epoca şi locul în care se petrece acţiunea cărţii sunt abia schiţate, ca să nu spun pomenite.

Am citit cartea cu încântare.