MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODATĂ!

 

În una din zilele iernii trecute, pe când mă întorceam din plimbarea mea zilnică din parcul din apropierea casei unde locuiesc, în dreptul bisericii din cartier am zărit o femeie tânără, zgribulită de frig, sprijinind gardul unei case numai cu parter. Fuma şi din când în când sorbea câte o gură de cafea dintr-o ceaşcă de plastic cumpărată de la un automat din zonă, pe care o ţinea cu ambele mâini, ca să se şi încălzească. O mai văzusem acolo. Prima oară s-a întâmplat cu mai mult de zece ani în urmă. Atunci era împreună cu alte fete, însoţite de un individ tânăr. Când am trecut prin dreptul lor, individul m-a acostat:

- Nu vrei o gagică? m-a întrebat.

Am plecat mai departe, fără să-i răspund.

De atunci, am trecut de mai multe ori prin faţa lor, individul mi-a mai pus de câteva ori aceeaşi întrebare, până ce a ajuns să mă cunoască şi  a renunţat. Odată l-am auzit chiar spunându-le fetelor:

- Iar a trecut pe aici fraierul ăla.

Pe măsură ce se scurgea timpul, grupul fetelor se subţia. Anul trecut mai rămăsese doar una, cea la care mă refeream la începutul povestirii mele. Îmbătrânise, era slabă, cenuşie din cauza fumatului, urâtă şi, întocmai ca femeia depravată dintr-o poezie a lui Geo Bogza, vindea o „pulpă veche” şi, probabil, un „sex cam prăpădit”. Nu mai era asistată de peşte. Făcea trotuarul pe cont propriu. De câte ori treceam prin dreptul ei, întorcea capul, ca să nu dea ochii cu mine. Mă uitam la ea cu milă şi mă întrebam dacă aşa cum arată, mai reuşeşte să trezească poftele unui bărbat? Mă îndoiam!

Mă întorc la aceiaşi poezie a lui Bogza,  ca să subliniez că Bariera Vergului nu-i portul Constanţa de altădată, iar trecătorii de acolo nu sunt marinarii venerici de atunci, ahtiaţi după sex, dispuşi să se deşerte în cine se nimereşte, prin urmare era greu ca amărâta de femeie să-şi găsească clienţi. „Din ce-o fi trăind?” m-am întrebat. Dacă ar fi stat cu mâna întinsă, dar n-o făcea, i-aş fi înmânat o bancnotă de fiecare dată când am   întâlnit-o.

 De câtva luni, n-o mai văd  pe femeie acolo. Ce s-o fi întâmplat cu ea, m-am întrebat: s-a măritat, s-a îmbolnăvit, a murit? Nimic din toate acestea. În parc, în preajma chioşcului pensionarilor, un necunoscut povestea cum că preoţii de la biserica din Barieră  au sesizat prezenţa ei în apropierea locaşului în care slujeau şi că unul dintre ei, într-o predică, s-a luat de fată, dar şi de „colegele” ei care îşi fac nestingherite „piaţa” pe centura Bucureştiului. Le-a şi deplâns pe cele care îşi vând corpul pentru a avea din ce trăi. „E trist când încununarea dragostei dintr-o  femeie şi un bărbat devine o afacere pentru prima şi un simplul act fiziologic pentru cel de al doilea!” ar fi zis el. Apoi s-a revoltat că autorităţile statului se fac că nu observă fenomenul şi nu fac nimic să-l combată şi să ajute pe femeile acelea nenorocite, căzute în păcat”.

- Dar Biserica ce face? Le ajută în vreun fel? l-am întrebat eu.

N-a ştiut să-mi răspundă. A presupus însă că protestul preoţilor a ajuns la urechile poliţiei şi, în timp ce „fetiţele” de pe centură  continuau nestingherite să-şi facă meseria, ei i s-a interzis să mai apară în Barieră.

Nu demult, am avut surpriza s-o întâlnesc pe femeie la un supermarket dintr-un cartier apropiat, împingând un cărucior echipat cu cunoscutul mop şi  cu alte ustensile şi materiale pentru curăţenie.  Interesant a fost că m-a văzut şi ea şi că n-a mai întors capul ca altădată, iar ce m-a surprins şi mai mult, a fost faptul că mi-a zâmbit ca unei vechi cunoştinţe. Asta mi-a dat curajul s-o abordez:

- Bună! Ce faci aici?

- Ce se vede, mi-a răspuns ea, arătând spre cărucior.

 - Mă bucur să te văd astfel. Arăţi bine!

 Remarcasem că se mai rotunji-se la faţă şi la corp, că nu mai era atât de cenuşie. Nu mi se mai părea nici urâtă!

- Cui datorezi schimbarea asta? am întrebat-o, uitându-mă admirativ la ea.

- Lui Dumnezeu, care mi-a scos în cale un om căruia i s-a făcut milă de mine, m-a cules de pe stradă, m-a luat la el acasă, m-a hrănit şi m-a îmbrăcat, după care s-a însurat cu mine. M-am lăsat şi de fumat.

Nu sunt în stare să redau surpriza pe care am trăit-o auzind toate acestea, spuse pe nerăsuflate, cu multă bucurie în glas. Impresionat, ne ştiind ce să zic, i-am urat noroc şi am dat să plec. Ea însă, m-a apucat de mână şi m-a ţinut pe loc, apoi şi-a descheiat halatul şi mi-a spus, cu lacrimi în ochi:

- Priviţi!

Femeia era gravidă. Am luat-o  în braţe, am sărutat-o  pe obraz, după care am plecat repede,  nevoind să-mi vadă lacrimile care începuseră şi mie să mi se prelingă pe faţă.

În drum spre casă m-am gândit tot timpul la această întâlnire, la destinul ciudat al acestei femei.  Evident că ei i-a fost dat să fie soţie şi mamă, probabil că şi-a dorit tot timpul să devină asta şi invidia femeile la braţ cu bărbaţii lor sau de mână cu câte un copil. Dorinţa i s-a împlinit când, cu siguranţă, nu mai spera de loc.  „Mai bine mai târziu decât niciodată!”, mi-am zis.