duminică, 7 iulie 2019

PERFIDUL ALBION



Nu se cunoaşte exact originea expresiei. În orice caz, îi aparţine cuiva care s-a referit la metodele diplomatice întrebuinţate de Anglia pentru alcătuirea şi menţinerea imperiului ei colonial. Vă amintesc că perfid înseamnă: „care sub o înfăţişare binevoitoare ascunde răutate, viclenie; făţarnic, prefăcut, ipocrit:” (Am citat din DEX).
Am vizitat Marea Britanie în plin Brexit. Nu e primul şi probabil nici ultimul. Primul „Exit”, al Angliei, a fost cel din Biserica Catolică, sub Henric al VIII-lea, pentru a se putea căsători cu Anne Boylen, a doua soţie dintre cele şase ale lui Henric (Tăriceanu al nostru încearcă să-i egaleze recordul).  De data aceasta, constatând că Uniunea Europeană nu le aduce beneficiile scontate şi, mai mult,  că sunt ameninţaţi să fie sufocaţi de imigraţia est-europeană,  oportuniştii britanicii se retrag din Uniune. Intrând în UE, e clar că britanicii - englezii de fapt - şi-au urmărit doar propriile interese.  Ei erau obişnuiţi ca în orice alcătuire să ocupe totdeauna o poziţie privilegiată şi să-şi ia, de fiecare dată, partea leului. Au făcut asta, fără scrupule, de-a lungul istoriei. Nu puteau accepta că intrând în UE, vor fi egali cu celelalte ţări şi că vor trebui să împartă cu ele şi bunele şi relele şi asta mai ales după ce s-au trezit în aceeaşi familie cu România şi Bulgaria.  S-a văzut prima oară asta atunci când au refuzat să adopte moneta unică europeană şi apoi din tot felul de manevre la care au recurs pentru a trage spuza pe turta lor.
Britanici nu se obişnuiesc cu gândul că vremurile s-au schimbat, că roata istoriei se învârte şi că nu vor mai fi niciodată ce-au fost, adică nu vor mai avea un imperiu la picioarele lor, cu nenumărate ţări subjugate cărora să le sugă vlaga şi că nici cele cu care fac comerţ nu se mai lasă fraierite. Acum sunt într-o economie deschisă în care tendinţa este ca fiecare să primească  funcţie de ce şi dă şi în care ocupă o poziţie privilegiată cei mai buni, nu cei mai tari.
Făcând un tur rapid pe teritoriul britanic, mi-am putut da seama de câteva schimbări intervenite în viaţa şi economia britanicilor în ultimul timp. Iată despre ce e vorba:
La Londra, unde mi-am început excursia, am putut observa o mare eterogenitate etnică. Am remarcat, mai ales, numărul mare de persoane de culoare provenite, presupun, din fostele ţări ale Imperiului Britanic. Pe bună dreptate, urmaşii celor care au fost exploataţi sute de ani de britanici, au venit aici ca,  în replică, să beneficieze şi ei  de bunăstarea obţinută pe pielea strămoşilor lor. Pe români şi bulgari nu i-am putut distinge în acest melanj.  Din statistici, rezultă că 30% din populaţia capitalei britanice sunt non albi. Acest procent se diluează pe restul teritoriului britanic, dar rămâne semnificativ.  Britanicii se plâng, pe de o parte. că străinii - plătiţi mai prost decât ei - îi lasă, treptat,  fără locuri de muncă, iar pe de altă parte, că sunt obligaţi să se frece de ei la tot pasul.
Economia britanică este în uşor picaj. Vechile docuri ale Londrei, ca şi cele din Liverpool şi Glasgow, unde am mai fost cu prilejul acestei excursii, sunt părăsite. Containerizarea, care a luat un avânt nemaipomenit în ultimele decenii, a schimbat faţa porturilor. Magaziile numeroase din vechile docuri au devenit inutile şi au fost abandonate, iar odată cu ele şi vechile porturi de mărfuri, împreună cu aspectul cosmopolit şi pitoresc al lor. Au fost construite unele noi, la mare distanţă de cele vechi, cu bazine mai adânci care să permită acostarea vapoarelor de mare tonaj şi cu cheiuri mari şi macarale multe, care să permită stocarea, încărcarea şi descărcarea containerelor. Acum, vechilor docuri se încearcă să li se dea destinaţii culturale sau imobiliare.
Docul Albert, din Liverpool, a fost cel mai mare, din unul dintre cele mai mari porturi ale Angliei. Bazinul în care veneau la încărcat şi descărcat vapoarele era înconjurat de clădiri care adăposteau magazii şi birouri. În aceste clădiri s-au amenajat muzee, săli de expoziţii şi spaţii comerciale, iar bazinele au devenit porturi turistice. O serie de clădiri cu alte destinaţii, aflate mai departe de port, au fost demolate sau  sunt în continuare abandonate şi arată ca fostele uzine ceauşiste părăsite, de la noi din ţară.
În apropierea Docului Albert se află un ansamblu de trei clădiri impunătoare, numite de localnici „Cele Trei Gtaţii”, care adăposteau birurile autorităţilor maritime britanice şi pe cele ale altor societăţi, legate de comerţul şi transportul pe mare. Două dintre cele trei clădiri poartă în vârful lor câte un cormoran, păsări devenite emblema oraşului Liverpool şi a echipei de fotbal FC Liverpool, câştigătoarea din anul acesta a Champions League. Cu siguranţă tot acolo şi-a avut sediul compania engleză care, alături de altele, farnţuzeşti, portugheze, spaniole şi olandeze (exponente ale marilor democraţii contemporane) s-au ocupat cu comerţul ruşinos cu sclavi, care a adus strălucire Liverpoolului.  Este vorba de cei peste 12 milioane de negri, cumpăraţi sau răpiţi din Africa, pe care companiile din ţările citate i-au vândut nord şi sud-americanilor,  la fel ca pe orice altă marfă.


Această aripă a Docului Albert a devenit Tate Museum Liverpool

Tate este o reţea guvernamentală de muzee şi galerii de artă din Marea Britanie.  Poartă numele lui Henry Tate, fost magnat al zahărului.


Într-o altă aripă  a lor s-a amenajat Beatles Story

După cum se ştie, Beatles au fost originari din Liverpool: s-au născut şi au crescut aici şi împreună cu echipa de fotbal au contribuit la faima oraşului din ultimul secol, mai mult decât portul, şantierul său naval şi berea Guinness, luate la un loc. Casele în care s-au născut, aflate în cartierele mărginaşe ale Liverpoolului, au devenit case memoriale şi sunt organizate tururi turistice pentru cei care vor să le vadă.

Acest muzeu este destinat trecutului maritim al Liverpoolului. O secţie a lui se referă la comerţul cu slavi (un păcat recunoscut este de unii iertat; eu o să-i iert după ce o să restituie tot ce-au jefuit şi o să plătească daune morale urmaşilor  celor vânduţi ca sclavi ) Mersey este râul care străbate oraşul şi se varsă în Marea Irlandei. În estuarul lui se află portul, docurile şi şantierul naval.

O fostă dană a docului s-a transformat în port turistic


Fosta Casă a Pompelor  (devenită muzeu) şi clădiri noi construite în rada docurilor.



Cele Trei Graţii

Liverpool a avut şi un mare şantier naval. Îl mai are încă , dar nu le fel de mare şi important ca în trecut. Concurată puternic de Suedia, Germania, şi Japonia, industria britanică constructoare de nave este în declin.
Lucrând o viaţă întreagă în termocentrale pe cărbune, eram curios, desigur, să ştiu cum mai stă Marea Britanie la acest capitol. După cum se ştie, în timpul guvernării Margaret Teacher (1979-1990) a început închiderea minelor de cărbune sub motivul că termocentralele pe acest combustibil sunt poluante, iar cărbunele din import costă mai puţin decât cel indigen, provenit din mine de mare adâncime. În acel moment, producţia de energie electrică pe cărbune a Marii Britanii era de 40% din total. Închiderea minelor a provocat mari nemulţumiri minerilor. Ultima mină s-a închis în 2014. Au avut loc şi câteva mineriade, iar exemplul lor a fost urmat, mai târziu, de minerii români. Producţia de energie electrică pe cărbune se diminuează treptat, dar deţine încă o pondere importantă per total Marea Britanie. Cărbunele se importă din America, Rusia şi China. Iată cum britanicii au reuşit să-şi creeze dependenţa energetică, cu toate rezervele mari de hidrocarburi din Marea Nordului (în curs de declin).
Brexitul, dacă va avea loc fără un acord cu UE, va fi un dezastru pentru Marea Britanie. Cei care l-au provocat, nişte încuiaţi şi dezinformaţi, sunt sigur că vor fi puşi la stâlpul infamiei. Printre altele, industria auto britanică, care, de fapt, nu mai e britanică de când câteva mărci de automobile au fost preluate de nemţi, japonezi şi indieni, rămâne fără o importantă piaţă de desfacere.
Industria siderurgică britanică se diminuează şi ea, concurată mai ales de China, care a invadat lumea cu oţelul ei ieftin.
Trebuie remarcat însă, creşterea numărului fabricilor  de bere artizanale, ajunsese în 2015 la 1242,  că s-au dezvoltat foarte mult serviciile şi că au luat avânt industriile electronică, aeronautică, şi informatică.


Un comentariu:

Gyuri spunea...

De-aia l-am citit pana la capat, ca-i cu cormorani :)

Trimiteți un comentariu