13.05.1982
Am reluat serviciul. N-am fost eliberat din
funcţie. Mi-am reînnoit, verbal, cererea faţă de directorul general al
centralei industriale şi faţă de ministrul adjunct. Ca să forţez decizia, am
intrat într-un fel de grevă: Am refuzat să stau în centrală mai mult de 10 ore
zilnic şi să mai efectuez serviciul de
24ore. Ca urmare, ministrul adjunct Dobrişan, mi-a promis eliberarea din
funcţie.
7.07. 1982
Încerc ce s-a relatez ce s-a întâmplat în
perioada în care n-am mai scris în jurnal.
N-am fost încă schimbat din funcţie. Îmi
continui „greva”. În ultimele două luni, în special în luna iunie, termocentrala a funcţionat slab. Atmosfera
este apăsătoare, deşi nu mai avem pe cap atâţia şefi. Sistemul Energetic din
România a fost conectat cu cel a ţărilor din CAER, care preiau şocurile
provocate de noi. În afara de asta există apă în lacuri şi hidrocentralele
funcţionează din plin, iar vârfurile de sarcină în sistem sunt mai mici decât
cele din iarnă.
8.07.1982
Am aflat că mi se pregăteşte schimbarea. Nu
este uşor, pentru că nu există un sistem de pregătire a cadrelor de conducere
şi nu există modalităţi de a tenta oamenii valoroşi să accepte funcţii de
răspundere. Retribuţia unui director n-o depăşeşte cu mult pe cea a unui şef de
secţie. Există cazuri când unii muncitori câştigă mai bine decât directorii.
Directorilor nu li se asigură nici o înlesnire şi nici un avantaj faţă de un
muncitor de rând. Dezavantajele însă, sunt numeroase: răspunderea mare care îţi
creează o nelinişte continuă, orele nenumărate petrecute în uzină, sacrificarea
vieţii personale şi familiale, insatisfacţii numeroase. „Avantajele” sunt de
ordin formal: ţi se acordă mai multă consideraţie de către semeni ceea ce pe
unii îi măguleşte şi îi determină să accepte funcţia de director cu care ştiu
să se împăuneze, deşi nu are avantaje materiale, iar „torturile” fizice şi psihice
nu lipsesc.
În cele două luni de când sunt în „grevă”,
m-am refăcut din punct de vedere fizic şi nervos, lucrez cu mai multă tragere
de inimă şi cu mai mult spor. Simt că fac mai mult decât în zilele în care
stăteam în centrală cu nemiluita. Lucrul acesta însă îl văd şi îl apreciez
numai eu, nu sunt în stare s-o facă şi şefii mei, pentru care măsura
activităţii este numărul de ore de stat în centrală. Stând multe ore în
centrală, fără să faci mare lucru, e o modalitate sigură de-a te evidenţia. Ce
fac în timpul liber? Mă odihnesc, gospodăresc, citesc, mă plimb. Mă simt bine,
dar nu sunt pe deplin satisfăcut. Simt nevoia să fac tot timpul ceva folositor,
să am un program, să urmăresc un ţel. Sper ca lucrul acesta să-l reuşesc după
ce voi scăpa de funcţia de conducere. M-am ocupat mai mult de copii, dar nu
meditându-i, lucru pe care mărturisesc că nu mai sunt capabil să-l fac fără o
pregătire prealabilă, ci făcându-le programe şi supraveghindu-i să şi le
îndeplinească. Mihai termină liceul anul viitor şi va da examen de admitere la
facultate. Vlad are, în anul acesta, examen de treapta I-a la liceu.
9.07.1982
Directorul
uzinei aproape că nu mă mai bagă în seamă. Dă dispoziţii peste capul meu, face
lucruri în care nu mă consultă. De fapt, n-o făcea în prea mare măsură nici
înainte de a intra eu în „grevă”. Are un stil ciudat. Participă la numeroase
şedinţe la judeţ sau la Centrala Industrială şi nu ne spune ce s-a discutat
acolo. În astfel de şedinţe se dau tot felul de sarcini noi. E adevărat, unele
din ele nu merită nici o atenţie. Sunt atât de multe acţiuni şi campanii că nu
începi bine una şi trebuie să o abandonezi în favoarea alteia. Ar fi de o mie de ori mai bine să ne apucăm de mai
puţine lucruri iar cele de care ne apucăm să le facem bine şi să le ducem până
la capăt. Sunt prea multe ideile care le vin peste noapte şefilor noştri, prea
mare graba de-a le pune în practică şi prea mari greşelile care se comit din
cauza asta. Cu prea mare uşurinţă se dau la o parte orânduielile şi obiceiurile
tradiţionale în favoarea improvizaţiilor. În astfel de situaţii, oamenii,
copleşiţi de prea multe sarcini şi acţiuni, sunt de-a dreptul zăpăciţi, nu ştiu de care să se apuce, căruia să-i dea
mai mare atenţie, şi pentru că nu pot face o sută de lucruri deodată, nu fac
nimic. Ce le intră pe o ureche le iese pe cealaltă, aşteaptă să facă alţii ceea
ce ar trebui să facă ei, văd cum se alege praful de toate, fac haz de necaz şi,
din când în când, îşi mai strâng cureaua.
Românul îşi manifestă nemulţumirea şi lipsa
de adeziune, ignorând sarcini şi persoane, făcând şi spunând bancuri, de cele
mai multe ori savuroase. Bancurile sunt un nemaipomenit barometru al stării de
spirit al naţiunii.
13.07.1982
Situaţia în centrală e proastă. Sarcina este
de doar 450 MW. Situaţia o resimte şi Sistemul Energetic. Nu se pot asigura cu
energie electrică irigaţiile, tovarăşul priministru Dăscălescu a convocat la el
conducerea MEE. După această convocare ministrul Cocârlă îl beşteleşte pe
directorul nostru, iar acesta pe noi.
Directorul comercial Vaida pleacă director
prim la Turceni. Mi-a propus funcţia de director tehnic acolo. Am refuzat.
De câteva zile citesc „Sfidarea mondială” a
lui Jean Jaques Servan-Schreiber. Cartea se referă şi la o serie de evenimente
petrecute în lume mai ales după cel de al Doilea Război Mondial, evenimente
despre care presa noastră, radioul, TV (mass-media) ne-au informat în linii
destul de generale. Sunt încântat să iau cunoştinţă de ele.
16.07.1982
Ieri am fost eliberat din funcţia de
director tehnic al IE Rovinari (Întreprinderea Electrocentrale Rovinari) şi în
locul meu a fost numit inginerul Vişan Constantin, fost director al exploatării
de combustibil.
A avut loc o şedinţă a COM şi a Comitetului de Partid pe
întreprindere având pe ordinea de zi un singur punct: măsuri organizatorice. Au
participat din afară: ministrul adjunct Costea, directorul general al centralei
industriale, Constantinescu, secretarul cu probleme economice al Comitetului
Judeşean de Partid, Bodescu, primul secretar al Centrului Industrial Agrar
Rovinari, Răuţescu.
Constantinescu a anunţat că la cererea mea
am fost eliberat din funcţie, din motive de sănătate şi a dat citire deciziei
de numire a lui Vişan. Mi-a înşirat mai multe lipsuri din activitatea mea: n-am
pregătit bine lucrările de reparaţii, reparaţiile n-au fost executate bine, că
n-am analizat corespunzător avariile avute, că am depăşit consumul specific de
combustibil şi consumul propriu tehnologic, că personalul este insuficient
pregătit şi nu ne-am ocupat îndeajuns de pregătirea lui profesională. În final,
mi-a mulţumit ,totuşi, pentru activitatea depusă, şi mi-a cerut ca în funcţia
în care voi fi numit să depun toate eforturile pentru bunul mers al centralei.
Mi s-a dat cuvântul. Am spus că nu vreau să
comentez observaţiile care mi s-au făcut (observaţii adevărate, dar incorect să
le pui în cârca unei singure persoane, ele fiind, de fapt, rezultatul
activităţii unui sistem, care este alcătuit greşit şi funcţionează defectuos).
Am atras atenţia că atât eu cât şi ceilalţi conducători ai acestei
întreprinderi foarte grele, nu avem nici un fel de pregătire de conducere, că
am fost şi suntem nişte amatori, conducem întreprinderea după metode învechite,
aceleaşi de acum 30 de ani. Am atras atenţia, apropo de acuzaţiile care mi s-au
adus, că uzina de reparaţii, uzina de combustibil, serviciul de programare şi
pregătire a lucrărilor de reparaţii nu sunt subordonate directorului tehnic,
fapt care îl lipseşte pe acesta de un instrument important în realizarea
producţiei, de care răspunde. Am reluat ideea mai veche conform căreia Centrala
Industrială şi Ministerul trebuie să se ocupe mai mult de uzină, iar ISPE şi
ICEMENERG (institutele de proiectări respectiv cercetări ale ministerului)
să-şi facă mai mult simţită prezenţa în uzină.. Am făcut propunerea ca
ICEMENERG-ul să aibă o filială pentru Rovinari şi Turceni a cărei sarcină
principală să fie analiza cauzelor avariilor şi incidentelor şi luarea
măsurilor necesare ca ele să nu se mai repete. L-am felicitat pe Vişan şi i-am
promis tot sprijinul meu.
Au mai luat cuvântul diirectul
întreprinderi, Răuţescu, Costea, Vaida, Dănăşel, Bodescu. Directorul mi-a
mulţumit pentru activitate până la un moment dat (momentul când eu am dat glas
neînţelegerilor noastre), Răuţescu a ţinut să sublinieze că neajunsurile
activităţii mele se datorează în mare măsură colectivului în care am activat şi
care nu m-a sprijinit destul, Vaida a avut despre mine numai cuvinte bune şi a
ţinut să precizeze că compartimentul tehnic şi de producţie pe care l-am
coordonat e cel mai greu din centrală. Costea a făcut şi el o enumerare a
lipsurilor mele şi a colectivului în care am lucrat, subliniind situaţia grea a
sistemului şi sarcinile ce ne aşteaptă. Dănăşel (secretarul Comitetului de
Partid pe întreprindere) după câteva cuvinte de apreciere s-a referit la
lipsurile colectivului şi s-a angajat să tragă cu mai mare fermitate la
răspundere pe cei care nu-şi fac datoria.
În sfârşi, Bodescu a spus multe, pe un ton ridicat şi iritat, nu atât
adresându-mi-se mie cât colectivului. Nici asupra mea şi bănuiesc că nici a
colectivului, cuvântarea lui n-a făcut nici o impresie. De câte ori l-am
ascultat am avut impresia că vorbeşte în van, deşi pe lângă generalităţile pe
care le debitează se referă şi la câteva fapte concrete.
2 comentarii:
Cautand sa mai invat cate ceva despre turbine, am dat peste acest blog, iar jurnalele scrise de dvs. sunt foarte interesante, mai ales ca in 1982 eu nici nu eram in plan ( nascuta in 1986 :) ). Ma bucur ca ati facut un jurnal despre activitatea dvs. la Rovinari (si Turceni), iar acum puteti impartasi cu noi experientele prin care ati trecut.
Cristina
Mirele !
Te văd,te văd .....
Mă rog, un pic mai târziu, dar clar !
Radu
Trimiteți un comentariu