Eu şi colegii
mei de facultate am sărbătorit, anul trecut, 50 de ani de la absolvire. După
cum poate unii ştiţi, facem toţi parte din Asociaţia „Promoţia ’61 Mecanică”,
edităm lunar revista „Mecanicii ‘61” şi ne întâlnim, regulat, în ultima marţi
din lună, la restaurantul bucureştean „InterMacedonia”.
Revista
noastră are următoarele rubrici permanente: Întâlniri colegiale, Noi despre
noi, Opinii, Inginerie, Carte, Spectacol şi Muzee şi expoziţii. La rubrica
inginerie, a început, luna trecută, o dezbatere pe tema „întoarcerea la
MANUFACTURING”, ceea ce înseamnă revitalizarea industriei noastre constructoare
de maşini. Problema îi preocupă şi pe americani, referitor la industria
lor. Se ştie că ei şi-au exportat, în
mare parte, maufacturingul. Acum sunt convinşi că reconsiderarea producţiei
industriale, astfel ca SUA să devină lider mondial în domeniu, este una din
căile de revigorare a economiei lor. La noi, problema a ajuns prin intermediul
colegului nostru Stoian Petrescu, membru al ASME (American Society of
Mechanicall Enginering).
Redau, mai jos, opinia pe această temă a
colegului nostru RADU GRUIA:
Promoția 1961 a Facultății de MECANICĂ
și
Industria Națională
Pot afirma, cu un grad de aquitate
acceptabil, că generatia noastră a avut parte de propria sa ”cruce” – ca şi generaţiile premergătore
nouă – pe care a trebuit s-o poarte şi să-şi asume consecinţele. Dacă părinţii
şi moşii noştri s-au jertfit în două războaie mondiale şi au îndurat teroarea venită cu tancurile ruseşti, noi – nevinovaţi şi
desigur inconştienţi – am fost angajaţi să participăm din plin la
„industrializarea socialistă” a ţării. Pot de asemenea să afirm că, cei mai
mulţi dintre noi şi-au luat foarte în serios „misiunea”, străduindu-se sincer
să-şi aducă o contribuţie cât mai substanţială la obţinerea rezultatului pe
care-l cunoaştem cu toţii: România a devenit, în mai puţin de 30 de ani, o ţară
industrial-agrară, posesoare a unei
industrii dezvoltate, mai mult sau mai puţin performantă din p.d.v.
competiţional pe plan mondial. Ei bine,
convingerea mea este că avem tot dreptul să afirmăm răspicat că „ şi noi am făcut-o ” împreună cu cele
câteva milioane de români implicaţi de politica de sorginte marxist-leninistă a
fostului regim.
În 1990, „marele” bastion al păcii,
campionul luptei anti-imperialiste,
s-a prăbuşit în ruinele propriilor falsuri doctrinare grosolane şi minciuni
lansate de către propaganda deşănţată a
regimului sovietic timp de peste 70 de ani. Situaţia geo-politică a basculat pe poziţia „ putere monopolară”: Statele Unite au
devenit UNICA PUTERE MONDIALĂ, dar şi campion
al democraţiei şi garant al drepturilor omului !!!??? Lumea a început să
gireze în sensul unic al intereselor
„Marelui Licurici”. Ce s-a întâmplat cu noi, Românii ? Ne-am „trezit” la
periferia obscură a intereselor unor ţări europene, care, probabil, în criză de
idei, au apelat la istorie, revalidând realităţi de acum 100 de ani. Şi, bineînţeles, reluând competiţia în
favoarea obţinerii de profit propriu. (Suntem încă martorii stupefiaţi al
grosolanului şi halucinantului dictat al unuia dintre competitori)
În contextul geo-politic continental
schiţat mai sus, industria noastră de
care oricum am fost strîns legaţi afectiv ( pentru că şi noi am făcut-o), a devenit un nenorocit de obstacol în calea
intereselor competitorilor europeni. Obstacol care trebuia categoric înlăturat!
Şi a fost ! Rolul nostru? Sunt absolut sigur că
n-aţi uitat Legenda Meşterului Manole
! Asta ne este Crucea ! Ce-am construit ziua s-a dărâmat noaptea.
(Istoriei) Mai puţini sau mai mulţi
dintre noi, ar fi poate capabili s-o ia de la început. Dar….ne-ar trebui o Ana ! Pe care s-o zidim în fundaţia
unor uzine semnificative! Cred că ştiu cine este respectiva Ană: numele
ei este politica !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu