EPISODUL 12. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare  (continuare)

Am absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, în anul 1961. După absolvire, foştii colegi de facultate ne-am întâlnit organizat prima oară după zece ani, a doua oară după cinci apoi, deviza noastră a devenit: „Ne întâlnim după zece ani, la anul” şi ne-am întâlnit aproape în fiecare an. După Revoluţie ne-am constituit într-o asociaţie nonprofit, şi am început să ne întâlnim în fiecare lună la restaurantul „Select” din Bucureşti. În anul 2005 am hotărât să înfiinţăm o revistă a asociaţiei. Aşa a luat naştere revista „Mecanicii ’61 PoliBuc” – foaie de suflet lunară a Asociaţiei „Promoţia’61 Mecanică” .

Am fost timp de patru ani redactor şef adjunct al revistei şi, timp de un an şi câteva luni, redactor şef al ei. Am publicat în revistă reportaje, impresii de călătorie, versuri, eseuri etc., în total peste 50 de articole. Din anul 2008 şi până în prezent, sunt titularul rubricii „Teatru”, devenită, ulterior, „Spectacole”. Am scris, la această rubrică, 15 cronici. O să postez pe blog patru dintre ele.

http://www.mecanicii61.ro/

DOMNUL SISIF

“Domnul Sisif” este titlul unei piese de teatru, cu două personaje, scrisă de Radu F. Alexandru. Înainte de-a vedea piesa, titlul mi s-a părut unul neinspirat, ca să nu zic tâmpit. Asociaţia dintre „domn” şi „Sisif” mi s-a părut una nepermisă, deplasată, aiurea. Nici după spectacol, nu mi-am schimbat părerea. Întors acasă, am deschis dicţionarul la Sisif. Iată ce am citit: „ Rege al Corintului, renumit pentru viclenia sa. Şi-a atras mânia lui Zeus, care l-a osândit la chinuri veşnice în Hades, silindu-l să împingă neîncetat pe un povârniş o stâncă uriaşă, care, ajunsă pe culme, se rostogoleşte la vale.” Încerc să suprapun imaginea personajului principal masculin din piesă, un domn de vârsta noastră, peste această definiţie. Oricât o sucesc şi o învârtesc, nu se potriveşte deloc. Vreau să judecaţi şi voi, şi la urmă să-mi daţi sau nu dreptate. Poate fi numit viclean cineva care animat de dragostea pe care i-o poartă tovarăşei lui de viaţă, îi întinde o mână de ajutor încercând să-i oprească afundarea în descurajare şi deznădejde? Eu zic: nu, nici într-un caz! Poate fi numit efortul de-a ajuta pe cineva, chin? Eu zic că nu. Voi ce ziceţi?

Eu aş fi intitulat piesa aceasta „Dreptul de-a fi fericiţi al celor din vârsta III-a”. Despre asta-i vorba în spectacol şi la asta subscriu cu ambele mâini. Poate vreţi să ştiţi dacă autorul piesei dă şi reţeta acestei fericiri? Bineînţeles că o dă, dar, reţeta se înmânează doar personal, la cei prezenţi la spectacol.

Spectacolul are loc la sala ARCUB, cei doi interpreţi sunt Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian, iar regia este semnată de Mircea Cornişteanu. Piesa durează doar o oră. Vă asigur că o să vă placă. Pe lângă tema de mare actualitate pentru mecanicii ’61, dialogul din piesă este, pe alocuri, savuros.

P.S.

Ani, căreia îi citesc articolele după ce le scriu, a insistat să divulg şi soluţia pentru cei care nu vor putea vedea piesa. Dacă, de exemplu, pe soţii Argireanu, din Australia, nu i-am convins să vină la spectacol,. la cererea lor le-o voi trimite, frumos ambalată într-o hârtie pe care să scrie „ Fericirea depinde de noi”.