EPISODUL13. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare (continuare)

Unii vor considera că numărul 13 la care a am ajuns cu episoadele mele, este unul cu ghinion. Este absurd să gândească aşa, chiar dacă în acest episod voi reproduce cronica mea din revista „Mecanicii ‘61”, intitulată „Cinci piese scurte de Eugen Ionescu”, în care „prietenii” mei speră să-mi prind degetele.

Unele din piesele lui Ionescu nici nu se pretează la o cronică teatrală! Ce poţi să scrii despre „Femeia cheală”, în care, pe alocuri, dialogul arată ca mai jos?

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff,

Poţi scrie, cel mult, că este o aiureală. Totuşi, dacă eşti atent, dacă le judeci pe îndelete, dacă ai un pic de fantezie, ai să găseşti că piesele lui Ionescu mustesc de filozofie şi sun pline de învăţăminte şi că autorul lor este un geniu. Altfel nu l-ar fi făcut francezii academician, nu-i aşa?

Am fost curios să aflu ce-a scris despre teatrul absurd al lui Ionescu, Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”. Spre surprinderea mea, în cele două pagini dedicate scriitorului, n-a scris nimic. De ce? Din laşitate, ar fi tentaţi să răspundă unii. Nu cred că poate fi vorba de laşitate. Un critic care a avut curajul să treacă atâţia scriitori cu pretenţii la capitolul „Scriitori de dicţionar” sau să nici nu-i pomenească pe muţi alţii, nu poate fi un laş. Personal, însă, am fost contrariat să-i văd la capitolul menţionat pe Alexandru Vlahuţă, Pavel Dan, Panait Istrati, Adrian Marino, Radu Tudoran!!! De, toţi oamenii suntem - unii într-o măsură mai mare, alţii într-o măsură mai mică - subiectivi.

CINCI PIESE SCURTE DE EUGEN IONESCU

Îmi mărturisesc incultura: sunt primele piese scrise de celebrul dramaturg român pe care le văd. Toate cele cinci piese au fost incluse într-un spectacol al Teatrului Odeon, al cărui durată a fost de numai o oră şi zece minute. Prin urmare, într-un interval foarte scurt, am înghiţit, fără apă, cinci pastile de teatru absurd, riscând să
fac o intoxicaţie.

Pentru cei care, ca şi mine, n-au vizionat până acum un spectacol cu o astfel de piesă, vreau să vă spun că teatrul absurd are un text ale cărui semnificaţii scapă omului de rând, text pe care actorii se scălămbăie, se maimuţăresc, râd sau plâng. Bieţii spectatori râd şi ei, uneori se întâmplă să-şi şi şteargă câte o lacrimă, dar, de regulă, privesc nedumeriţi la ceea ce se întâmplă pe scenă. Voi încerca să vă spun ce s-a întâmplat în cele cinci piese.

Piesa 1 : Îl cunoaşteţi? O cunoaşteţi? Ori nu-i cunoaşteţi?

Întrebarea asta o pune fără întrerupere un individ fără să dea nici un alt detaliu, cum ar fi, de exemplu, pe cine să cunoască ? Voi ce-aţi face dacă aţi fi bombardaţi, non stop, cu o astfel de întrebare? Aţi reacţiona , desigur, în cele mai diverse feluri. Riri cred că i-ar arăta un deget; Calipso i-ar da zece lei să tacă; Corina ar spune că nu înţelege întrebarea; Şobo s-ar urca pe pereţi. Ei bine, nici unul şi nici una, nu cred că veţi reacţiona ca şi personajul „Doamna” din piesă. Cum a reacţionat? Nu vă spun. Ştiţi că nu obişnuiesc să divulg poantele pieselor.

Piesa 2: Salonul auto

Un tip intră într-un salon auto ca să cumpere o maşină şi un maşin. Îi sunt prezentate două maşini şi un maşin. În rolul primei maşini este Dorina Lazăr, în patru labe, o maşină cu cincisprezece roţi la care i se poate adăuga oricând o a patra. Când i se bagă cheia în contact, necheză ca şi o iapă apucată de streche. În rolul celei de a doua maşini este Antoneta Zaharia, tot în patru labe, o maşină cu pneuri grozave, care ţine la tăvăleală. Când îi deschizi o portieră, miaună ca o pisică.

Apropo de Antoneta Zaharia: e prezentă în patru din cele cinci piese Se dezbracă în toate. E mişto! Spectacolul merită văzut şi numai pentru asta.

Să revenim în salonul auto. În rolul maşinului este Pavel Bartoş, în patru labe şi el, un maşin la care frânele funcţionează cu garanţie fixă şi cu depline puteri. Maşinul face ca porcul.

Mai sunt şi alte secvenţe caraghioase: cumpărătorul (Ion Mihăilescu) împrumută nasul Domnişoarei (Oana Ştefănescu) ca să, atenţie, vadă mai bine. După puţin timp aceasta şi-l cere înapoi ca să-l sufle.

Piesa 3: Guturaiul Oniric

În primul rând să vă spun ce înseamnă „oniric” (Îmi cer scuze de la cei care ştiu ce înseamnă). M-am uita în dicţionar: înseamnă „ care aiurează” sau „care delirează”. Prin urmare este vorba de un guturai care delirează!!!!

Într-o farmacie vine un client timid (Gelu Nuţu) cu acest gen de guturai. Farmacista ( Antoneta Zaharia), în loc să-i trateze guturaiul, îi tratează, cu mult succes, timiditatea. Ca să-i fie tratat guturaiul, este chemat un doctor, un tip care, de fapt, nu era docor, dar îl chema Doctor. De aici toată confuzia şi tot caraghioslâcul.

Piesa 4: Lacuna

Această piesă demonstrează că teatrul absurd poate întreprinde atacuri devastatoare la adresa moravurilor noastre. De data asta ţinta atacului o constituie impostura.

Se descoperă că unui academician, încărcat cu titluri şi funcţii, îi lipseşte, de fapt, bacalaureatul. Acesta se decidea să-l dea, dar, îl pică cu succes: ia zero la greacă, zero la latină şi face 900 de puncte la limba maternă, dar, baremul minim de trecere era 1000 de puncte. Urmează consternare, scandal şi situaţii groteşti, tipice teatrului absurd.

Mă gândeam: oare noi ce note am lua dacă am fi puşi să mai dăm odată bacalaureatul?

Piesa 5: Fata de măritat

Un Domn (Mircea Constantinescu) şi o Doamnă (Dorina Lazăr) îşi fac cumpărăturile într-un supermarket, împing fiecare câte un cărucior şi discută. E un fel a zice că discută! De fapt, Domnul perorează aiuritor, pe toate temele posibile, iar Doamna îl ascută şi îi aprobă cu câte un Absolut!, spus cu toată convingerea, toate inepţiile pe care el le debitează. Dacă mergeţi să vedeţi piesa, să nu faceţi greşeala pe care am făcut-o eu să încercaţi să înţelegeţi ce spune. O să plecaţi de la teatru cu dureri de cap.

În final, Doamna îi mărturiseşte Domnului că are o fată de măritat, ruptă din soare, nu alta. Domnul vrea s-o vadă. Doamna îşi scoate la iveală fetiţa, de fapt, un tânăr brunet cu mustaţă, de nouăzeci şi trei de ani, care datora optzeci, deci n-avea decât treisprezece.

Dacă v-a plăcut şi dacă vreţi să vedeţi spectacolul, vă învăţ eu cum să faceţi ca nu numai să nu vă coaste nimic, ci să vă alegeţi şi cu un câştig: cumpăraţi un bilet de pensionar de 12 lei şi vedeţi spectacolul de la o lojă, că erau toate goale, în care un loc costă 22 lei. Ca şi mine, veţi avea impresia că aţi făcut un gheşeft şi aţi câştigat 10 lei! Dacă veţi face greşeala să cumpăraţi un program, plin cu consideraţii pretenţioase ale dramaturgului referitoare la teatrul absurd, acesta vă va costa 15 lei şi veţi ieşi în pierdere. Totuşi, din program veţi afla titlurile pieselor şi distribuţiile. Dacă o să mergeţi la spectacol însoţit de un francez acesta va beneficia de titrarea dialogurilor în limba franceză, pe un ecran situat deasupra scenei.