BÂRFELI, ZVONURI ŞI MINCIUNI

 

Săptămâna trecută, am văzut, la Teatrul Naţional, comedia „Bârfe, zvonuri şi minciuni” a dramaturgului american Neil Simon, acelaşi care a scris şi „Desculţ în parc”, după care s-a făcut un film cu Robert Redford şi Jane Fonda.

Există unii, dar mai ales unele, cărora le plac bârfele, există aşa zişii zvonaci, care răspândesc zvonuri, şi mai există mitomanii, care mint „cum respiră” (ghiciţi, pe cine l-am citat?). Piesa asta este o lecţie pentru ei, atât în sensul de cum trebuie să facă cât şi în sensul cm nu-i bine să facă toate astea. Prin urmare pe ei îi invit, în primul rând, să vadă acest spectacol. Dacă ar fi să mă opresc aici, sunt sigur că sala va rămâne goală, pentru că nimeni nu va risca să se deconspire. De aceea, mă grăbesc să spun că vizionarea spectacolului e recomandată şi celor dornici să se distreze, dispuşi să râdă de prostioare mai mult sau mai puţin comice.

Fac o paranteză ca să vă spun că m-am nimerit, în sală, lângă un tip care râdea de ori ce şi o făcea foarte enervant: tare, piţigăiat şi, din când în când, cu sughiţuri. Mi-a venit, de câteva ori, să plec!

Autorul spune despre piesa sa că ea este o farsă şi că: Cel mai simplu aspect al farsei este că ai nevoie de multe uşi. Şi ai nevoie de mulţi oameni să intre şi să iasă pe ele, căutându-se unii pe alţii. În general, într-o farsă, lumea încearcă să tăinuiască informaţii.

Prima parte a acestei „reţete” este o indicaţie pentru scenograf. Prin urmare, Cătălin Arbore, cel care semnează decorul spectacolului, s-a conformat: a creat o cameră de zi modernă, cu nu mai puţin de patru uşi la parter şi două la etaj - unde se ajunge pe o scară interioară.

A căzut apoi în sarcina autorului să-şi alerge personajele prin ele. A făcut-o cu mult succes, pentru că toate personajele lui sunt tinerei  şi tinere cu o foarte bună condiţie fizică. A existat şi o excepţie:   o doamnă suferindă de dureri de şale.

Şi mai priceput s-a dovedit el în a-şi pune personajele în situaţia să tăinuiască informaţii. Să nu vă închipuiţi că şi le-a conceput ca pe nişte martiri, rezistenţi la tortură. Nu, i-a pus pur şi simplu în situaţia să mintă şi au minţit…. de au îngheţat apele. Au minţit încât s-au încurcat în propriile minciuni. Nici noi, spectatorii, n-am mai fost în stare, la un moment dat, să le ţinem socoteala.

Să vă spun, foarte pe scurt, despre ce-i vorba un spectacol: Un cuplu îşi serbează aniversarea a zece ani de la căsătorie. Invitaţii vin pe rând. Vor fi, în total, patru perechi. Primii sosiţi nu-l găsesc acasă decât pe sărbătorit, care se împuşcase într-o ureche, din greşeală sau pentru că a vrut să se sinucidă. E undeva într-un dormitor, ascuns de ochii noştri pe toată durata spectacolului. Nu apar deloc nici soţia lui şi nici servitorii. Din diverse motive, destul de stângaci alese, primii veniţi încearcă să ascundă această situaţie celor care vin după ei, aceştia celor ce le urmează şi tot aşa, de trei ori. Minciunile, cuvintele de duh, situaţiile amuzante, bârfele şi zvonurile, curg valuri, valuri. În spre finalul spectacolului, apar şi doi poliţişti, veniţi să ancheteze accidentarea maşinii uneia dintre ei. Toată lumea crede că ei au venit să ancheteze tentativa de sinucidere a gazdei, de unde alte minciuni şi alte situaţii caraghioase.

Te întrebi, pe bună dreptate, cum pot nişte oameni în toată firea , instruiţi, avuţi, frumoşi să se preteze la aşa ceva? Cred că cel mai bine ar fi să-l întrebăm pe autor. Mi se pare neverosimil!  E o comedie, o să-mi spuneţi. Aveţi dreptate, dar eu cred că doar situaţiile comice verosimile  te fac să râzi din toată inima.

Regia aparţine directorului teatrului, actorului Ion Caramitru. Nu avem nimic să-i reproşăm. Distribuţia a fost aleasă „pe sprânceană”: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Oana Ioachim / Florenţa Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin Andone.  Toţi au fost foarte buni.

Citeşte mai mult >>

LA RÂNCA, PRIN ZĂPADĂ

 

În decursul lunii decembrie 2013 şi ianuarie 2014 - până în ziua de 24 a ei - n-a nins deloc şi românii au început să se vaiete că le-au rămas semănăturile de toamnă neprotejate şi că dacă o da vreun ger, praful o să se aleagă de ele. Enervat de văicărelile lor, Cel de Sus a pogorât asupra ţării lor ninsoare şi viscol şi numai că nu le-a zis: „Săturaţi-vă de zăpadă!”. Acum toţi românii se vaietă, iar inconştienţii care s-au aventurat la drum în zilele astea blestemă. Aşa suntem noi românii: Nu-i bine nici aşa, nici aşa, adică, nu-i bine nicicum.

Printre drumurile înzăpezite şi impracticabile din aceste zile s-a aflat şi porţiunea din Transalpina dintre Novaci şi Rânca, blocând mai mulţi turişti în staţiune. Într-o iarnă, cu mulţi ani în urmă, pe când acest drum nu era asfaltat, iar staţiunea Rânca număra doar câteva cabane, am trăit o aventură pe acest traseu, care ar fi putut avea un sfârşit tragic. 

Citeşte mai mult >>

IISUS HRISTOS PREŞEDINTE

 

Însuşi Iisus (da, da, Fiul Omului) se hotărăşte să pogoare încă odată pe Terra, fix între Dunăre şi Carpaţi, de data aceasta, întrupându-se într-un….cetăţean român. Este vara  lui 2014. El intenţionează să candideze la postul  de preşedinte al ţării acesteia, fosta Grădină a Maicii Sale. Zice: „Vreau să pun la punct lucrurile pe aici, să înving relele, să fac curăţenie bună. Ştiu că au mari şi încurcate probleme, dar, tocmai de aia, dacă n-oi putea Eu face, cine să poată?”

Şi, minune dumnezeiască, fără sprijinul vreunui partid şi chiar fără vreun sfanţ de pus la bătaie în „încăierarea” (vroiam să spun, „campania”) electorală, Iisus ajunge preşedinte la Cotroceni. Drept consilieri prezidenţiali, îşi ia, bineînţeles, nişte îngeri. Cum se va descurca?

Iată varianta mea:

Grădina, vezi bine, avea şi ceva buruieni, unele tare ţepene. Nu e de mirare că, după puţină vreme, încep unii să latre:

- Ia să vedem, nu cumva preşedintele ăsta nou a colaborat, cândva, cu Securitatea? Scormoniţi bine, comisie specială de cercetare, străduiţi-vă şi descoperiţi ceva!

- Ia mai vedeţi, nu cumva preşedintele ăsta nou, Iisus parcă-i zice, a plagiat ceva, în învăţăturile lui? Are el toate titlurile şi distincţiile, luate pe merit? Scormoniţi, găsiţi, de aia vă plătim!

- Nimic? Atunci ia vedeţi, nu cumva dumnealui are familie – soţie, copii? Mai luaţi odată la puricat „Codul Da Vinci”! Nu se poate să nu descoperim vreo hibă la vreunul  din membrii familiei sale.

În fine, una din comisiile speciale de investigaţii create, descoperă ceva care l-ar putea incrimina: noului preşedinte îi miros urât hoţia, şmecheria, minciuna, şarlatania, şi cere ca vinovaţii de aşa ceva să-şi primească pedeapsa, după lege.

Vai de El! Parcă n-ar fi ştiut că aceste „calităţi” fac parte, la noi, din chiar talentele naţionale! Cum să stârpeşti de la rădăcină ceva care ne „personalizează”, şi nu de azi, de ieri, ci de veacuri?

- Să fim prudenţi ! recomandă în şoaptă un înger consilier. Odată, demult, s-a mai găsit unul – Vlad îi zicea, nepot de-al lui Mircea – să ţină mortiş a stârpi din rădăcină aceste „talente naţionale” şi a păţit-o.  E drept, a greşit, crezând că scopul scuză mijloacele. A fost omorât de proprii boieri. De atunci, parcă s-ar fi scris într-o carte a destinului acestei naţii, ca  nici un  domnitor rege sau preşedinte să nu mai îndrăznească a atenta cât de cât serios la  „talentele naţionale”, că va păţi ca el. Fereşte-te Doamne!

După nenumărate mizerii, piedici şi calomnii mârşave, preşedintele Iisus a ajuns, cam după trei ani (exact ca în Biblie), …..pe cruce. L-au crucificat, va să zică! Ba, ca să fie pozna completă, I-au ridicat crucea tocmai în faţa locului unde se va înălţa o semeaţă şi trufaşă Catedrală, numită „a Mântuirii”.  Halal mântuire!

Anca BĂNICĂ

ATENŢIE, DOMNULE PLEŞU! a vrut să spună doamna Bănică (n.n.)

Citeşte mai mult >>

ÎNDEMN LA LUPTĂ

                                                   

 

Doamna profesoara Anca Bănică, din Târgu Jiu, mi-a trimis o amplă scrisoare, referitoare la campania „ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE”. Citez din scrisoare:

Am citit multe în ultimul timp, cam tot ce mi-a căzut sub ochi despre eroul nostru (Andrei Pleşu n.n.) – viaţa, personalitatea, firea şi caracterul, opera. Am discutat cu prieteni şi cunoştinţe, popularizând frumoasa dumitale iniţiativă de a-i propune o candidatură la preşedinţie. Am făcut lobby, am obţinut adeziuni şi voi fi perseverentă pentru că, sincer, îmi place ideea asta, de a pune în fruntea statului o personalitate, un intelectual de clasă, care să ne „reprezinte cu cinste”. Un vis nobil, frumos.

Ne îndeamnă să nu renunţăm la ideea noastră, şi, ca să ne convingă, ne-a trimis poezia de mai jos, a lui Radu Gyr:

 

ÎNDEMN LA LUPTĂ

     

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele braţe slute

care să lupte nu mai vor.

 

Cât inima in piept iţi cântă

ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?

Ce-ţi pasă-n colb de spada frântă

când te ridici cu-n steag, mai sus?

 

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ţi-s. 

ADEVĂRATELE ÎNFRÂNGERI,

SUNT RENUNŢĂRILE LA VIS!

 

În scrisoare, doamna profesoară trece în revistă şi toate posibilele obstacole care vor apărea în drumul spre preşedinţie al unui candidat ca domnul Pleşu – obstacole de care am fost conştienţi şi noi, dar pe care nu le-am considerat insurmontabile – şi, în final, creionează un scenariu cu ce i s-ar putea întâmpla unui candidat ca Domnia Sa, odată ajuns preşedinte. Acest scenariu, intitulat „IISUS HRISTOS PREŞEDINTE”, o să-l postez mâine, pe această pagină şi pe blogul meu.

 

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (ULTIMUL EPISOD)

 

Se spune despre naţiuni că au conducătorii pe care îi merită. Categoric, românii nu-l merită încă pe ANDREI PLEŞU, sau pe altcineva de talia lui, ca preşedinte!

La sfârşitul acestui TEST, vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat pentru candidatura lui Andrei Pleşu la înalta demnitate în stat şi aţi înţeles că preşedintele trebuie să fie un intelectual şi nu un marinar sau altceva,  că trebuie să fie un om cult, paşnic şi de treabă, nu unul pătimaş şi pus tot timpul pe harţă. Din păcate aţi fost puţini.  Câţiva aţi fost împotrivă, iar majoritatea v-aţi abţinut. Poate că dacă în afară de opţiunile „Îmi place” şi „Nu-mi place” ar fi fost şi „Nu ştiu. Nu mă interesează” aţi fi votat şi cei care v-aţi abţinut. Dacă am fi reuşit să extindem textul la scară naţională - asta a depins numai de dumneavoastră – poate că rezultatele ar fi fost aceleaşi: ar fi predominat cei care nu doresc sau nu îndrăznesc să se implice, lăsându-i pe alţii, mult mai puţini, să decidă în locul lor. În situaţia asta nu vor avea dreptul să se plângă de preşedintele cu care vor fi pricopsiţi şi nici de alte belele pe care vor fi obligaţi să le suporte, aruncate asupra lor de o mână de oameni nepricepuţi sau rău intenţionaţi.

În final, sper că această campanie să fie preluată de alţi exponenţi ai Societăţii Civile, cu posibilităţi mai mari şi cu mai multă pricepere decât am avut eu. Doamne ajută!

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (12)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

GABRIEL LIICEANU DESPRE ANDREI PLEŞU – CITATE*

• Un seducător de talia lui Andrei Pleşu, spuneam, când e pus în postura de ministru de Externe, poate face minuni, cucerind pentru cauza ţării sale inimile puternicilor acestei lumi.
• Aş  fi vrut să spun că pentru prima oară în ţara mea m-am simţit reprezentat de unul mai bun decât mine. Vreme de 50 de ani fusesem reprezentat, ca român, în interiorul şi în afara ţării, de criminali calificaţi ai istoriei, de uzurpatori, de derbedei, de agramaţi, de lingăi, de securişti şi lichele, de tipi slinoşi, de mitocani şi sluji.
• Cu ocazia unei vizite făcute de Pleşu la Viena, în preliminariile discuţiilor privitoare la România şi Uniunea Europeană, ministrul de externe al Austriei a rostit un discurs de recepţie în care a pomenit numele lui Brueghel. (În treacăt fie spus, la Kunsthistorisches Museum din Viena se află cea mai importantă colecţie Brueghel din lume.) Răspunsul lui Andrei Pleşu a pornit de la această sugestie. Există, a spus el, în muzeul din Viena, un tablou a lui Brueghel intitulat Nuntă ţărănească. Straniu în acest tablou, în care sunt prezenţi mireasa, cuscrii şi nuntaşii, este că mirele lipseşte. Multă vreme istoricii de artă nu au ştiut să dea o explicaţie acestei ciudăţenii, până când un cercetător a avut ideea să caute în folclorul flamand, în care a descoperit următorul proverb: „Era atât de sărac, că nici la nunta lui nu a putut să vină.” Uniunea Europeană e ca o nuntă, a spus Andrei Pleşu, la care România ar putea să fie mirele absent. Asta vrem?
• În lumea supremei imoralităţi, Pleşu şi Dinescu ai anilor ’88-’89  au fost, alături de puţini câţiva, reperele noastre morale.
• Personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganţă de catifea şi surclasând cu amabilitate pe oricine, obţinând cu uşurinţă performanţa şi strălucirea în tot ce i se întâmplă să facă, modulând în orice registru uman (devastator în deriziune şi adorabil la ceasul şuetei), apt să ia forma oricărui context (de la petrecerea cu lăutari la întâlniri cu domni în vârstă şi regine), incapabil visceral să tolereze afrontul, pătimaş şi nedispus să-şi recunoască greşeala, dotat cu o bună-credinţă care uneori se învecinează cu prostia, devenind relativist şi îngăduitor când e confundat cu judecăţile tranşante, dar grav şi slujind patetic adevărul când sunt lezate principii, distant şi angajat, atras de rigori monahale şi topindu-se cu voluptate în vanităţile lumii, Andrei Pleşu excită lesne fantasma colectivă a intelectualului român care, de la revoluţie încoace, păcălit în câteva rânduri de istorie şi devenit mefient, a decis să aleagă vigilenţa şi să practice subtilitatea ca metodă şi atunci când nu e cazul.

 

*Din „Declaraţie de iubire”, Editura Humanitas, 2001

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (11)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ALEX ŞTEFĂNESCU DESPRE ANDREI PLEŞU- CITATE*

• Erudiţia, umorul, cunoaşterea perfectă a mai multor limbi, spectaculoasa sa libertate de gândire i-ai determinat pe reprezentanţii autorităţilor comuniste să-l considere incontrolabil şi suspect.
• La toate  manifestările publice, inclusiv la cele din străinătate, la care participă ca ministru al afacerilor externe, cucereşte asistenţa cu erudiţia sa de care nu face paradă, cu jocul imprevizibil şi sclipitor al ideilor, cu umorul său irezistibil. Prietenul său, Gabriel Liiceanu (împreună cu care formează un tandem intrat în mitologia culturală a epocii), îl numeşte „un seducător internaţional”.
• Existenţa lui Andrei Pleşu e de bun augur pentru societatea românească.
• Textele sale sunt spectacole stilistice.

* Citate din „ Istoria literaturii române contemporane”, Editura Maşina de scris, 2005

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (10)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ANDREI PLEŞU DESPRE…..ANDREI PLEŞU – CITATE

• Am fost, mai ales după 1989, masiv contestat din direcţii diverse. În ’90-’91, unii colegi de guvernare mă socoteau vândut opoziţiei, şi mai toţi opozanţii mă socoteau aservit puterii. …Există personaje care mă detestă consecvent, de multă vreme…ca ministru Culturii, n-am făcut decât politica Vetrei Româneşti, iar ca ministru de Externe am fost un caraghios….Am beneficiat de un întreg serial de presă cu titlul „Un bandit în Guvernul României”,… am fost acuzat de tâlhărie şi vânzare de ţară, . Am fost făcut, de-a valma, securist, homosexual, francmason, mormon, ţigan, agent străin, „dus cu pluta” etc.  Am fost admonestat pentru lipsa operei, pentru pântecul prea arcuit, pentru barba „neromânească”….România nu e – şi n-a fost niciodată – ţara admiraţiei antume. Nouă ne plac parastasele şi devenim idolatri mai curând după moartea „pacientului”..(2001)*
• În măsura în care se poate spune despre mine că am umor, cred că aceasta este o trăsătură a naturii mele. Dar exercitarea umorului este, în cazul meu cel puţin, o strictă formă de politeţe. Îmi place să bine dispun oamenii şi mi se pare esenţială pentru dialog şi bună convieţuire o anumită formă de dispoziţie. (2007)*
• Cred că numitorul comun al plăcerilor mele supreme, fie ele fizice sau spirituale, se poate defini ca fiind plăcerea  de a fi cauza plăcerii altora. (1992)*
• Taclaua este o bucurie privată care mă face să mă simt foarte bine. (2007)*
• Citesc cu plăcere, îmi plac ideile şi îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac şi cârnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brânzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa.**
• Aş ţine foarte mult să las în urmă o amintire de om fundamental cumsecade.  Chiar dacă uneori sunt sarcastic, sau am un aer iritat sau ofensiv, aş prefera să rămân cu un portret de cetăţean agreabil. (2007)**

*Din vorbă-n vorbă, Editura Humanitas, 2013

** Revista „Plai cu boi”

 

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (9)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ANDREI PLEŞU DESPRE POLITICIENI – CITATE

• Nu există neapărat incompatibilitate între plăcerea de a citi Kant şi pasiunea pentru iahnie... Ceea ce nu poţi, fără a risca perversiunea, e să mănânci cârnaţi cu frişcă sau să deguşti, cu ohtaturi echivalente, oratoria lui Cicero şi pe aceea a lui Vanghelie.*
• E mult mai mult să fii un om al spiritului, decât un om al puterii. (1992)**
• Nu-mi face plăcere să intru în corul naţional al oamenilor dezamăgiţi de clasa politică. Dar trebuie, pe de altă parte, că avem de-a face cu o clasă politică încă nenăscută. N-au apărut figuri cu adevărat impunătoare şi cu adevărat eficiente. (2000)**
• Pe vremea când eram la Cotroceni, am avut câteva momente în care mi s-au înmuiat genunchii sau am simţit că mă trec sudorile din cauza unor „spontaneităţi” ale preşedintelui Băsescu, mai ales în dialogul cu reprezentanţii Uniunii Europene. (2006)**
• În ce-l priveşte pe Băsescu, eu nu sunt acum într-un moment de mare simpatie pentru el, ceea ce-i irită pe unii dintre prietenii mei.(2010)**
• …domnul Constantinescu era idealist, uneori fantast şi mereu preocupat de efigia proprie. (2011)**
• ….domnul Crin Antonescu s-a comportat ( ca preşedinte interimar n.n.) mai mult decât iresponsabil….un om care iubeşte atât de mult limba engleză încât ţine s-o vorbească chiar dacă n-o ştie, n-ar trebui să se complacă în retorica lui Jirinovski. (2012)**
• În cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om care, după mine, e blocat în ultimele faze ale  pubertăţii. …Chestia cu plagiatul m-a indispus grav…E inocent…Pe de altă parte, mă întreb, adesea, nu numai cum au putut fi date guvernul şi ţara pe mâna unui tânăr încă fraged, ci cum au dat partidul pe mâna lui?...Cum să pui în braţele unui începător veleitar o asemenea răspundere, când ai zi de zi probe că e încă nealcătuit, că trage când hăis, când cea, că ascultă când de Z, când de X, că ba vrea şi nu poate, ba poate dar nu vrea, ba nu e lăsat să vrea, ba nu e lăsat să poată? (2012)**
• ….oamenii politici nu mai au anvergură. (2011)**
   
   
  *Comedii la porţile Orientului,
  **Din vorbă-n vorbă, Editura Humanitas, 2013
   
   

Citeşte mai mult >>

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (8)

 

DORIM CA DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ INIŢIATIVĂ!

 

ANDREI PLEŞU DESPRE POLITICĂ – CITATE

• Omul fără meserie e condamnat la o foarte impură motivaţie a acţiunii politice. El se ţine cu dinţii de fotolii şi demnităţi, pentru că n-are la ce se întoarce. Întrucât altceva nu (mai) ştie, e musai să rămână în front până la moarte. Iubit sau nu, eficient sau nu, util sau dăunător, el se va strădui din răsputeri să se agaţe de scena publică împotriva tuturor evidenţelor. Ce altceva să facă?... Când nu ştii să faci nimic, nu-ţi rămâne decât să-ţi confecţionezi un destin politic. Cu atât mai rău pentru alegători.** 
• ….Angajarea politică te atinge şi în comportament, şi în limbaj, şi în idei, şi în surâs. Este un „atac la persoană” – ca să spun aşa – extraordinar de riscant, şi orice om de bună-credinţă, când trece prin aşa ceva, îşi dă seama că , în anumite momente, poate derapa ireversibil. (2001)*
• „Opoziţia noastră „nu stă de vorbă”: ea „denunţă”, „condamnă”, „respinge”. Se poartă cu guvernul de azi cum ar trebui să se poarte, dacă ar fi putut, cu guvernele comuniste. (1990)*
• A face opoziţie înseamnă, în primul rând – pentru contemporanii noştri – a prezenta ca iminentă catastrofa,  o catastrofă imputabilă, fireşte, guvernării pe care o conteşti. Nenumăratele variante ale retoricii catastrofiste nu sunt crezute nici măcar de cel care le emite. (2000)*
• Politica la noi suferă de o imaturitate uimitoare. Uneori mă uit la ce se întâmplă pe scena noastră politică ca la un joc de copii. Politicienii noştri încă n-au depăşit pubertatea. Aceasta e simpatic până la un punct. Grav e că ne conduc ţara. (2006)*
• Când ai, ca unic „program” politic, înlăturarea lui Băsescu (în vara lui 2012 n.n.), se impun, tehnic vorbind, anumiţi paşi preliminari de natură să garanteze, cât de cât, succesul. Dar n-au avut răbdare, s-au repezit. ….Lucian Raicu, când se discutau fineţuri politice şi reacţii brambura ale unor scriitori sau ale altora, spunea din când în când, cu vocea lui piţigăiată,: „Da’ de ce nu folosim şi cuvântul prostie?” Şi aşa este. (2012)*
• Politica nu e un loc al absolutului, nu se face cu pasiuni oarbe pentru un om, sau contra unui om. E la fel de absurd să-l iubeşti politic pe Băsescu, pe cât e de absurd să-l urăşti politic…..Faptul de-a nu fi anti-Băsescu este stigmatizat, după cum şi faptul de-a fi  anti-Băsescu este, pentru mulţi, o ofensă.**
• …este foarte important ca un popor să intre în raporturi fireşti cu Puterea care îl reprezintă. Adică să o respecte, simţindu-se, în acelaşi timp, respectat de ea.**
• Eu cred că ei („intelectualii lui Băsescu”n.n.) nu există de fapt, decât în măsura în care li s-a părut că, într-un anumit moment, preşedintele a pus în practică câteva din exigenţele lor esenţiale, cum ar fi condamnarea comunismului şi evacuarea corupţiei. Din păcate, nimic n-a fost dus până la capăt. (2009)*
• …sunt tot felul de fenomene care arată că n-am fost pregătiţi nici pentru decembrie ’89, nici pentru intrarea în UE, nici pentru intrarea în NATO. Trăim spasmodic, scuturaţí de tropisme  obscure. S-ar zice că tot ce am reuşit în decembrie ’89  a fost să obţinem dreptul de a bate câmpii. Am câştigat  şansa de a folosi libertatea ca nişte evadaţi, nu ca nişte oameni întregi. **

*Din vorbă-n vorbă, Editura Humanitas, 2013

**De pe Internet

Citeşte mai mult >>