DORIM CA
DOMNUL ANDREI PLEŞU SĂ DEVINĂ CANDIDATUL SOCIETĂŢII
CIVILE LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ANUL ACESTA. SPRIJINIŢI ACEASTĂ
INIŢIATIVĂ!
ANDREI PLEŞU
DESPRE POLITICIENI – CITATE
Nu există neapărat incompatibilitate între
plăcerea de a citi Kant şi pasiunea pentru iahnie... Ceea ce nu poţi, fără a
risca perversiunea, e să mănânci cârnaţi cu frişcă sau să deguşti, cu ohtaturi
echivalente, oratoria lui Cicero şi pe aceea a lui Vanghelie.*
E mult mai mult să fii
un om al spiritului, decât un om al puterii. (1992)**
Nu-mi face plăcere să intru în corul naţional al
oamenilor dezamăgiţi de clasa politică. Dar trebuie, pe de altă parte, că avem
de-a face cu o clasă politică încă nenăscută. N-au apărut figuri cu adevărat
impunătoare şi cu adevărat eficiente. (2000)**
Pe vremea când eram la Cotroceni, am avut câteva
momente în care mi s-au înmuiat genunchii sau am simţit că mă trec sudorile din
cauza unor „spontaneităţi” ale preşedintelui Băsescu, mai ales în dialogul cu
reprezentanţii Uniunii Europene. (2006)**
În ce-l priveşte pe Băsescu, eu nu sunt acum
într-un moment de mare simpatie pentru el, ceea ce-i irită pe unii dintre
prietenii mei.(2010)**
…domnul Constantinescu era idealist, uneori
fantast şi mereu preocupat de efigia proprie. (2011)**
….domnul Crin Antonescu s-a comportat ( ca
preşedinte interimar n.n.) mai mult decât iresponsabil….un om care iubeşte atât
de mult limba engleză încât ţine s-o vorbească chiar dacă n-o ştie, n-ar trebui
să se complacă în retorica lui Jirinovski. (2012)**
În cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un
om care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii. …Chestia cu plagiatul m-a
indispus grav…E inocent…Pe de altă parte, mă întreb, adesea, nu numai cum au
putut fi date guvernul şi ţara pe mâna unui tânăr încă fraged, ci cum au dat
partidul pe mâna lui?...Cum să pui în braţele unui începător veleitar o
asemenea răspundere, când ai zi de zi probe că e încă nealcătuit, că trage când
hăis, când cea, că ascultă când de Z, când de X, că ba vrea şi nu poate, ba
poate dar nu vrea, ba nu e lăsat să vrea, ba nu e lăsat să poată? (2012)**
….oamenii politici nu mai au anvergură. (2011)**
*Comedii la porţile Orientului,
**Din vorbă-n vorbă, Editura Humanitas, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu