RAŢE SĂLBATICE. NOUTĂŢI

Am  scris pe blog despre raţa cu zece boboci, din care, la un moment dat, rămăseseră şapte. Am urmărit familia aproape zilnic, cu ocazia plimbărilor mele prin Parcul Naţional. După ce bobocii făcuseră pene, m-am mirat să constat că sunt toţi raţe, adică toate penele lor erau maro! Azi am constatat că penele unora dintre ei au început să se coloreze. Prin urmare, mi-am zis, raţele sunt pe cale să se transforme în răţoi! Vor fi nişte răţoi transsexuali! A mai remarcat cineva o astfel de minune? Dacă da, comunicaţi de urgenţă la National Geographic.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (6)

26.04.1982

Sunt în spital. Datorită amabilităţii doctorului Vodislav,  şeful secţiei de interne a Spitalului Judeţean Gorj, stau singur într-o rezervă de două paturi. Am venit de acasă aprovizionat cu cărţi şi cu un aparat de radio cu transistoare. Citesc şi ascut muzică. În cameră există o singură priză din care este alimentat un frigider. Împart, arbitrar, funcţionarea frigiderului cu cea a radioului.

Citesc „Povestea unui poliţist” de Roger Barniche, carte apărută în Editura Enigma.  În general, nu mă dau în vânt de cărţi poliţiste. Am acceptat-o pe aceasta pentru că nu este vorba de o ficţiune ci de o carte autobiografică.

Mă simt bine. Încerc un sentiment de eliberare. Nu duc grija uzinei.

27.04.1982

La prima oră, mi s-a recoltat mult sânge pentru analize. În restul zilei m-am dedicat cititului.

Lectura este una din cele mai mari pasiuni ale mele. Îmi place şi să cumpăr cărţi. Acasă, am o bibliotecă încăpătoare, burduşită cu cărţi, aranjate pe categorii: dicţionare, albume de artă, literatură românească clasică, literatură românească contemporană, literatură universală clasică şi contemporană; pe dea altă parte  cărţi de ştiinţă şi filozofie, de istorie, geografie, turism, biografii de oameni mari.  Cărţile de turism sunt legate de pasiunea mea pentru călătorii. Biografiile unor anumiţi oameni îmi trezeşte dorinţa de a-i imita în tot ce-au avut ei bun:  voinţă, tenacitate, răbdare, bunătate etc.

După amiază, mi-a făcut mare plăcere vizita soţiei mele, care mi-a adus un buchet de mărgăritar (lăcrămioare) şi o crenguţă de merişor, cu flori roşii.

28.04.1982

Afară este un timp foarte frumos. De la fereastra camerei de spital, admir natura şi oraşul. În depărtare, se vede Coloana Infinitului şi Fabrica de Confecţii. Văd şi blocul în care locuiesc eu şi mai multe blocuri în construcţie. În oraş, încep să predomine clădirile mari, cu până la patru etaje.

Mă preocupă foarte mult cum arată oraşul acum şi cum o să arate el în viitor. Sufăr de câte ori asist la aplicarea unor soluţii arhitectonice şi de sistematizare nefericite şi mă bucur sincer pentru fiecare reuşită a arhitecţilor locali. Până acum, s-a construit o mulţime de blocuri anoste – la periferie -, dar şi câteva interesante în restul oraşului: Autogara, Casa Tineretului, Spitalul Judeţean, Sala Sporturilor, sediul Secţiei de Proiectări Judeţene. Unele dintre ele ar fi put fi amplasate mai fericit.

29.04.1982

Azi am suferit o intervenţie chirurgicală: mi s-au extras doi lipomi de pe abdomen.  Am o mulţime şi sunt inestetici. Mai simt încă nevoia să arăt acceptabil.

Am început să citesc „Dilema americană” de Ion Grigorescu. O carte foarte documentată şi scrisă bine, de un scriitor inteligent. Mă fascinează America! Am citit mult despre ea. Sunt convins că, în prezent, este ţara cea mai civilizată şi dezvoltată de pe Glob. Aş vrea foarte mult să o vizitez.

Am primit primele rezultate ale analizelor făcute. Sunt bune. Mă bucur.

30.04.1982

Afară nu mai este la fel de frumos ca în zilele precedente. Deoarece urmează două zile de sărbătoare ( 1şi 2 mai) în care nu se lucrează nici în spital, convin cu domnul Vodislav să

plec acasă şi să revin pe 3 mai.

Plec din spital la ora 14. Mă simt deosebit de bine afară şi acasă. Fac o plimbare prin oraş şi trec şi pe la librărie. Mă bucur să găsesc cartea  „Faust” a lui  Goethe, pe care o cumpăr. Foarte greu se procură cărţile bune! Ele se vând pe sub tejghea. Urmează să apară „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu. Mă zbat, de pe acuma, să fac rost de ea.

1.05.1982

Sunt acasă. S-a făcut timp frumos. Pentru plăcerea de-a mă mişca în aer liber, fac o plimbare la piaţă. Cumpăr flori şi seminţe de flori pentru jardiniera de pe balcon. În lipsa unei grădini, care-mi lipseşte extraordinar de mult, încerc să fac pe balcon, care e destul de mare, o mică grădină şi un loc de recreare plăcut. Am plantat în jardinieră Panseluţe, Ciuboţica cucului, Bănuţi şi Nu mă uita. Am construit un stelaj pe care am lădiţe şi ghiveciuri cu răsaduri de Petunii, Regina nopţii, Gura leului, Zorele, Crăiţe şi Cârciumărese. Am pe balcon un şezlong, în care îmi place să citesc şi chiar să dorm la soare.

P.S. După 15 ani, mi-am cumpărat un teren de  1000 m.p. şi mi-am amenajat grădina mult visată.

2.05.1982

Este tot timp frumos. Fac, împreună cu fiul meu Vlad, de 15 ani, o plimbare pe itinerariul: Coloana Infinitului, Biserica Sfinţii Apostoli, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu şi fac poze.

Îmi place Brâncuşi. Am cumpărat şi citit aproape  tot ce s-a scris, în română,  în legătură cu el. Mi-ar plăcea să-i reproduc câteva sculpturi.

P.S. Peste 20 de ani i-am reprodus, în lemn de prun, „Cuminţenia Pământului”

3.05.1982

Am revenit la spital. La prima oră, am făcut o radioscopie gastro-intestinală. După care am dormitat în cameră sau am citit „Bătălie în adâncuri” de Duglas Reeman. Am suferit toată ziua de dureri de cap.

A fost o zi splendidă. Mi-ar fi plăcut să fiu afară. Spre seară am admirat spectacolul oferit de zborul unui stol de porumbei. Porumbeii sunt proprietatea unui cunoscut, care locuieşte, la curte, nu departe de blocul meu şi de spital. După ce le dă drumul din volieră, porumbeii zboară în cercuri largi pe deasupra casei lui, în stol compact, urcând, coborând şi sfârşind prin a se aşeza pe casa lui. Îmi place să-i văd zburând, îmi place să aud şuieratul zborului lor, admir viteza cu care zboară şi graţia cu care planează în aer. Mi-ar plăcea să am şi eu porumbei, Doamne, câte mi-ar plăcea şi cât de puţine pot să fac!

4.05.1982

Speram să pot părăsi spitalul azi, dar doctorul Vodislav a decis să fac şi un control de fund de ochi. L-am făcut după amiază. Doctorul, care mi-a făcut controlul, n-a remarcat nimic deosebit.

După amiază, m-a vizitat soţia şi mi-a adus zambile, floarea ei preferată. M-a vizitat şi Radu Teodorescu,  finul meu, şef secţie termo-mecanică la centrală. Mie mi-e simpatic, soţia nu-l poate suferi. Este un oltean tipic: isteţ, descurcăreţ, şmecher; îi plac sportul şi femeile. (P.S. Şi mie îmi plac.)

5.05.1982

Ies din spital. Diagnosticul: colecistită, colită, lipomatoză la care aş adăuga epuizarea fizică şi nervoasă Am şapte zile concediu medical, zile în care mă voi ocupa de gospodărie, o să citesc şi o să mă plimb în natură.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (5) - ROVINARI 1982

                            

5.03.1982

Sarcina pe centrală 660 MW.

Ieri am analizat fişele de avarii pe luna februarie: 36 declanşări de blocuri (!). 20 din cele 36 de declanşări sunt din cauza instalaţiilor electrice şi de automatizări, 3 din vina personalului, restul reprezintă spargeri de ţevi la cazane sau declanşări din alte motive. Cu toate simplificările repetate aduse sistemului de protecţii, acesta continuă să fie sofisticat, realizat cu elemente nefiiabile şi pus să lucreze în condiţii neadecvate: temperaturi mari, vibraţii, praf, etc.

Azi am analizat funcţionarea economică pe luna ianuarie, pe bază de post-calcul: Consumul specific de combustibil, 432 gcc/kwh, faţă de 380 gcc/kwh, planificat. Cauzele principale ale depăşirii consumului specific de combustibil sunt: funcţionarea cu sarcină redusă (18 gcc/kwh), opriri porniri (17,6 gcc/kwh), pierderi de căldură cu gazele evacuate la coş (16 gcc/kwh), pierderi prin vid scăzut şi murdărire condensator (13 gcc/kwh), pierderi prin temperatura scăzută a apei de alimentare (9 gcc/kwh), pierderi prin nearse mecanice (8 gcc/kwh).

6.03.1982

 La ora 8.30, ne-a convocat tovarăşul Butcă, activist CC-PCR, pe câţiva membrii din conducerea centralei şi câţiva delegaţi ai centralei industriale, şi ne-a luat tare, învinuindu-ne că ieri, cu excepţia directorului centralei (de serviciu din partea conducerii) am plecat din centrală la orele 18 lăsând câteva probleme nerezolvate. Nu vrea să priceapă că nu putem sta zi de zi în centrală, toţi, până noaptea târziu şi că în Rovinari în fiecare moment este o situaţie specială, dintr-o mulţime de cauze, şi că în centrală,  în fiecare zi există, 24 de ore din 24, o persoană din cadrul conducerii, pe baza unui grafic.

Azi am fost eu de serviciu.  Când nu sunt evenimente ne putem odihni pe o canapea în birou. Azi însă, a declanşat de două ori blocul 6 şi n-am închis ochii toată noaptea. Am ajuns acasă obosit, cu toate acestea n-am putut să mă culc decât după amiază, am dormit două ore şi m-am trezit cu dureri groaznice de cap. Serviciul de 24 de ore în centrală, este de-a dreptul inuman.

8.03.1982

Sarcina pe centrală 800 MW.

Ne-a vizitat o delegaţie de bulgari în vederea documentării pentru proiectarea unor modificări la morile şi instalaţiile de ardere ale cazanelor de 645 t/h (etapa I-a) în vederea funcţionării fără păcură. Bulgari sunt deştepţi şi simpatici şi se dovedesc pricepuţi.

9.03.1982

Am participat la o masă festivă în cinstea  oaspeţilor noştri bulgari. A fost o atmosferă plăcută, destinsă. S-au spus şi bancuri: noi cu eroul nostru, Bulă, ei cu eroul sovietic, Ceapaev. Bancul bulgarilor care mi-a plăcut cel mai mult:

„La o lecţie de istorie, se dau exemple de tactică şi strategie:

Ivan: Cutuzov a lăsat francezii să intre în Moscova, apoi a aşteptat o iarnă grea cu zăpadă mare şi i-au respins până la Paris.

Saşa spune acelaşi  lucru despre Stalin şi nemţi.

Petea: Naser a lăsat pe evrei să vină până la Suez, iar acum Amar El Sadat aşteaptă o iarnă grea cu zăpadă mare ca să-i alunge până la Tel Aviv.

23.03.1982

Azi se împlinesc zece ani de la primul paralel la blocul 1, eveniment la care am fost prezent în calitate de inginer şef coordonator, în tabăra beneficiarului. Evenimentul a avut loc în ziua de 23 martie 1972, ora 23 şi a fost şi certificatul de naştere al Centralei Rovinari, înntr-un sat amărât din  judeţul Gorj, cu numele de Rogojelu.

Blocul 1 s-a născut mai greu decât cel care a urmat, pornirea lui însemnând   şi punerea lui în funcţiune, pentru prima dată, a tuturor instalaţiilor comune: baraj, casa sitelor, staţia de tratare a apei, gospodăria de combustibil, centrala termică de pornire, turnul nr.1 de răcire etc... Pornirea lui a întârziat cu un an faţă  de termenul planificat. Întârzierile au fost la toate capitolele: lucrări de construcţii, lucrări de montaj, livrări echipamente. S-a lucrat în condiţii extrem de grele!

Închiderea întrerupătorului prin care se făcea legătura cu Sistemul Energetic Naţional a fost efectuată de maistrul electrician Beldeanu Emil, care a murit, răpus de cancer, în anul următor.

27.03.1982

Întreg colectivul centralei am sărbătorit zece ani de la punerea în funcţiune a centralei, printr-un banchet la restaurantul Runcu, din Târgu Jiu..

31.03. 1982.

Luna martie a fost o lună în care centrala a funcţionat slab. S-a realizat, totuşi, planul pe trimestrul I, datorită funcţionării bune din luna februarie.

Plan pe luna martie: 429.000 MWh

Realizat: 390.560 MWh

Plan pe trimestrul I: 1.100.000 MWh

Realizat: 1.104.240 MWh

În mod surprinzător, aproape ne-am realizat şi planul la consumul specific de combustibil: 377 gcc/kwh planificat, 380 gcc/kwh realizat. Secretul realizării lui a fost determinarea puterii calorifice a combustibilului fără mineri, numai de către termocentrală.  S-a constatat că minerii ne înşelau sistematic la prelevarea probelor de cărbune, rezultând puteri calorifice mai mari decât cele reale, pentru a nu trebui să plătească penalizari.

2.04.1982

Continui să nu mă înţeleg bine cu directorul centralei, în ciuda discuţiei avută cu el după Adunarea generală a salariaţilor. Nu ţine cont de punctul meu de vedere, ia multe decizii peste capul meu. Mi-am reînnoit la Centrala Industrială cererea de schimbare din funcţie.

3.04.1982

Se face o analiză în COM (Comitetul Oamenilor Muncii), organul colectiv de conducere al întreprinderii, o analiză a realizării planului pe trimestrul I. Deşi am realizat planul, cei din colectivul de conducere avem parte numai de reproşuri din partea directorului întreprinderii: nu ne-am mobilizat suficient (adică, n-am crăpat la datorie!)pentru a efectua lucrări de bună calitate în termenele stabilite. Ca şi cum noi am putea, cu mijloacele care dispunem, să însufleţim marea masă inertă de „oameni ai muncii”, majoritatea dintre ei fiind preocupaţi să câştige cât mai mult cu un efort cât se poate de mic, fac lucrări de mântuială, îşi bat joc de avutul întreprinderii şi a statului, fură cât pot şi sunt în stare să ne lase cu fundul în baltă în orice moment.

23.04. 1982

Ne-a vizitat adjunctul ministrului, Dobrişan. Am avut o discuţie cu dânsul, în prezenţa directorului întreprinderii, în legătură cu neînţelegerile mele cu acesta şi cu cererea mea de-a fi eliberat din funcţie. Am spus, deschis, că-l suspectez pe director de lipsă de sinceritate  şi de acţiuni duşmănoase în relaţia cu mine. Am mai spus că sunt foarte obosit şi bolnav şi că nu mai rezist regimului extensiv de lucru pretins, că sarcinile care-mi revin sunt prea numeroase şi că nu le pot acoperi satisfăcător. Le-am mai comunicat că peste două zile mă internez în spital pentru analize.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (4)

 

JURNAL DE ENERGETICIAN (4)

- ROVINARI 1982 -

Revin cu jurnalul, în special la insistenţele fiului meu Vlad, angajat al Termocentralei Rovinari.

 18.02.1982

Sarcina pe centrală 660 MW. În cursul dimineţii ne vizitează primul ministru Ilie Verdeţ. Pe mine mă găseşte în camera de comandă a blocurilor 5,6, unde supravegheam pornirea blocului 5. I-am dat raportul, conform uzanţei. I-am spus că funcţionarea bună din ultimul timp se datorează cărbunelui bun şi suficient, voind să înţeleagă că aceasta este o condiţie obligatorie pentru o astfel de funcţionare. De la noi, primul ministru a mers la Combinatul Minier, unde a asistat la Adunarea Generală a Salariaţilor.

21.02.1982

Este duminică. În sfârşit, după cinci săptămâni consecutive în care am fost duminica în centrală, este prima duminică pe care mi-o petrec acasă. Dimineaţa m-am plimbat în parc împreună cu soţia, după amiaza am văzut, împreună cu fiul meu Vlad, filmul „Iankeii”, producţie englezo-americană, „un film astfel făcut încât să placă la toată lumea” (am citat din revista „Cinema”)

22.02.1982

O clasificare a şefilor de la Bucureşti care ne vizitează centrala, se poate face din punct de vedere a modului cum analizează situaţia din uzină atunci când ne vizitează:

- tipul "meticulos" - întoarce situaţia pe toate părţile, scotoceşte în toate cotloanele  (ex. ministru adjunct  Adrian Georgescu, activistul Partenie);

- tipul "superficial moderat" - intră numai în problemele care-i convin sau pe care nu le poate ocoli (ex. ministru adjunct Dobrişan, dir. General Constantinescu şi marea majoritate a şefilor);

-  tipul "superficialitate crasă" – vine, spune câteva lozinci, îndeamnă şi critică la modul general şi pleacă cât mai repede (Ex. ministrul Cocârlă Trandafir)

- tipul "bau-bau" – ameninţă şi caută cu tot dinadinsul să sperie (ex. ministrul Gheorghe Cioară)

25.02.1982

Ieri a început o analiză a funcţionării economice a centralei pe anul trecut. Au participat Partenie, Popovici Teofil Iliescu Tudor şi Stan Radu.

Popovici Teofil (zis şi Teofitil), este reprezentantul permanent al Ministerului Construcţiilor de Maşini, în centrală. A fost director general în Ministerul Energiei Electrice, director general al Institutului de Cercetări şi Proiectări Utilaje Termoenergetice (ICPET), În prezent, este inginer principal (consilier) la ICPET. Decăderea lui din ultima funcţie de conducere a survenit ca urmare a faptului că o soră a sa a rămas în  Occident şi i-a stricat dosarul. Ne este profund antipatic, pentru caracterul său urât: minte, exagerează, pârăşte, lipsit  de obiectivitate în disputele furnizor –beneficiar. Nu neg că este inteligent, că reuşeşte, atunci când vrea sau îi convine, să caracterizeze corect anumite stări de lucruri, dar, în întâlnirile la nivel înalt, se pricepe să tragă totdeauna spuza pe turta MICM. În ministerul nostru nu avem un bandit de talia lui, motiv pentru care pierdem multe dispute cu furnizorul (P.S. Nu reuşeam să demonstrăm, satisfăcător, că funcţionarea necorespunzătoare a centralei se datorează în mare măsură calităţii necorespunzătoare a utilajelor.)

Iliescu Tudor este şi el un „fost”. Fost inginer şef la Termocentrala Doiceşti, pe vreme când, aceasta, cu cei 120 MW instalaţi ai ei, era cea mai mare centrală pe cărbune din ţară. Fost şef de laborator la Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice (ICEMENERG). Are origine „nesănătoasă” motiv pentru care azi este doar inginer principal II la acelaşi institut, specializat în puneri în funcţiune, recepţii de instalaţi şi, mai nou, optimizări de regimuri de funcţionare. Îşi petrece aproape tot timpul în centrale şi foarte puţin cu familia sa, aflată la Bucureşti. Soţia lui e casnică, are doi copii studenţi, şi îi prind bine diurnele de deplasare şi de timp prelungit de lucru. Este un tip onest, priceput, inteligent şi simpatic, dar nu e „uns cu toate alifiile” ca şi Popovici Teofil.

27.02.1982

La prima oră, sarcina pe centrală este 835 MW.

Alaltăieri, s-a accidentat grav, maistrul electrician Grofu Vasile. A introdus, într-o celulă de 6 KV, un întrerupător cuplat. S-a produs un arc electric foarte puternic care i-a provocat arsuri de gradul 3 şi 4 pe 25% din suprafaţa corpului (mâini, faţă, fese, coapse).

Începând de ieri, au început demersurile noastre şi ale familiei lui, pentru a fi transportat la Bucureşti, deoarece, alţi doi arşi în centrală, dintre care unul  într-o stare mai uşoară decât el, au murit, în spitalele din Târgu Jiu şi Craiova. S-a reuşit: azi după amiază a sosit o salvare şi un doctor din Bucureşti care, mâine,  o să transporte accidentatul la Spitalul Agripa.

28.02.1982

E duminică. Sunt acasă. Dimineaţa am participat la şedinţa cu părinţii la Liceul Tudor Vladimirescu. Am aflat că fiul meu Mihai, are note proaste la economie politică: 4 şi 1 !!!!!

Sunt informat, din uzină, că maşina şi doctorul de la Bucureşti au plecat fără să ne ia accidentatul, pretextând că nu sunt locuri în spital. Directorul comercial Vaida, aflat în centrală, a făcut demersuri la ministerul nostru, fără rezultat.

Sunt imobilizat la pat de o criză de lumbago, intervenită din senin! Sunt vizitat acasă de doctorul centralei, care îmi prescrie trei zile de tratament şi repaos la orizontală.

Am primit de la  mama mea, din Braşov, câteva articole decupat din „România Liberă”, despre centrala noastră, scrise de M. Radian. Autorul a surprins corect, câteva aspecte din viaţa centralei, şi a identificat , de asemenea corect, împrejurările şi condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Voit sau nu, a omis să menţioneze aspecte legate de calitatea utilajelor, calitatea proiectelor, condiţiile sociale, conjunctura economică naţională, concepţia românească de organizare, calitatea personalului venit din şcoli, etc.  Poate nici eu, la sfârşitul acestui jurnal, nu voi reuşi să prind toate aspectele muncii şi vieţii noastre, astfel încât să pot da un răspuns, o explicaţie, celor interesaţi de „cazul Termocentrala Rovinari”

4.03. 1982

Am revenit în centrală. Toată lumea este dezamăgită  după înfrângerea de ieri, pe teren propriu, a Universităţii Craiova de către Bayer Münche, scor 2:0! Universitatea Craiova este echipa tuturor oltenilor. Ieri după ora 14 n-a mai lucrat în centrală decât personalul de exploatare şi acesta cu urechile ciulite la aparatele de radio. Restul personalului a plecat acasă să vadă meciul la televizor. Câţiva norocoşi au făcut rost de bilete şi au văzut meciul pe stadion. Puţinii rămaşi în centrală, printre care s-au numărat persoanele din conducere şi cei din minister şi centrala industrială, detaşaţi la Rovinari, au văzut meciul la televizoarele portative ale personalului nostru. (P.S. Exista şi aşa ceva!)

Citeşte mai mult >>

RAŢE SĂLBATICE

Mergând zilnic în Parcul Naţional, urmăresc cu interes şi simpatie ce se întâmplă cu raţele sălbatice, care şi cu ajutorul nostru, au reuşit să supravieţuiască iernii. După ce s-a topit gheaţa de pe lac, am încetat să le mai duc grăunţe. Erau, din acel moment, în stare să se hrănească singure. Nu mai stăteau în grup, ci se izolaseră în mai multe perechi: raţe şi răţoi. Era perioada de împerechere. Pe rând, au dispărut raţele şi pe lac au rămas doar răţoii: intraseră în perioada de cuibărit. Nu-mi dau seama unde aveau cuiburile? Insula, pe care o reclamasem pentru ele de la Primăria Sectorului 2, continua să fie vizitată de pescari şi de plimbăreţi. Probabil, cuibăreau în unele tufişuri mai greu accesibile de pe malul lacului, expuse totuşi vizitelor celor câţiva câini comunitari, aciuiţi în parc. Surpriza mare a fost să văd , într-una din zile, apărând pe lac o raţă cu zece boboci. M-am bucurat! Le-am urmărit zilnic, ca să văd ce se întâmplă cu ele. Au dispărut trei boboci! Nu-mi dau seama ce    s-a putut întâmpla cu ei? Ceilalţi şapte au supravieţuit şi i-am pozat ieri alături de mama lor:

         Răţoiul se ţine la distanţă de raţă şi de boboci:

Mai târziu, a apărut o a doua raţă cu trei boboci. Au supravieţuit toţi. Iată-i, pe două ţâşnitoare de pe lac cu  răţoiul autoizolat:

A urmat a trei raţă, cu şapte boboci. Trei au dispărut! Din păcate, erau la prea mare distanţă de mine şi din poza făcută nu se văd bine!

Mă bucur că,până acum, nu s-au adus pe lac bărci şi hidrobiciclete, la fel ca în anii trecuţi şi că raţele şi boboceii lor n-au fost pre deranjaţi. Le deranjează, totuşi, circulaţia mare din parc şi curioşii care le împiedecă să se apropie oricând şi oriunde de mal. Noroc că sunt şi câteva locuri mai ferite.

Prezenţa pe lac a raţelor şi a bobocilor provoacă multă bucurie vizitatorilor parcului, mai ales copiilor. Prin urmare, meritau ocrotite!

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN (3)

 
         Deşi jurnalul se întinde pe durata întregului an 1982, mă opresc cu el aici, deoarece n-am sesizat nici un fel de interes pentru el: comentarii, voturi, etc. Voi scrie în continuare despre..... raţele sălbatice. Sun sigur că vor trezi un interes mai mare.

20.01.2982

S-au oprit blocurile 4 şi 2 din cauza cazanelor sparte.

Spargerile foarte dese de cazane sunt cele mai numeroase şi neplăcute probleme cu care ne confruntăm. Urmează, în ordine, cărbunele prost, lipsa de cărbune, utilajele nefiiabile, şi unii oameni de calificare slabă, puturoşi şi hoţi.

Cazanele de la etapa I-a (1,2) se sparg din cauza materialului necorespunzător al supraîncălzitoarelor finale de înaltă şi medie presiune (oţeluri austenitice cehoslovace). Se pregăteşte înlocuirea lor.

Cazanele de 1035 t/h se sparg în zona superioară a vaporizatorului în care, îngustările la trecerea de la focar la tirajul convectiv şi orificiile de aspiraţie ale morilor, constituie concentratoare de eforturi unitare la solicitările datorită diferenţelor de temperatură care apar la variaţiile regimului termic în focar legate de pornirea din stare caldă, pornirile şi opririle frecvente de mori, trecerea de pe cărbune pe păcură.

23.01. 1982

Personalul de reparaţii cazane lucrează de aproape două săptămâni, zi şi noapte,în condiţii foarte grele, în două schimburi de 12 ore.

24.01.1982

Este duminecă. Ca urmare a unei hotărâri a Comitetului Judeţean PCR, se lucrează normal (toată lumea este prezentă la lucru). Eu am lucrat şi dumineca trecută,iar în cursul săptămânii am stat două nopţi în centrală şi în fiecare zi până seara târziu. Sunt dărâmat din punct de federe fizic şi moral!

26.01. 1982

Având în vedere situaţia energetică proastă din ţară, din dispoziţii superioare se trimit, în toate centralele pe cărbune „specialişti” din Centrala Industrială şi Minister, pentru a  acorda asistenţă tehnică şi ajutor. În centrala noastră sunt coordonaţi de directorul tehnic al Centralei Industriale. Cei mai mulţi dintre „specialişti” sunt repartizaţi, pe posturi de vătafi, în gospodăria de cărbune pentru a supraveghea descărcarea vagoanelor şi funcţionarea benzilor. Câţiva, care au mai lucrat în centrale, sunt repartizaţi în secţii.

De cele mai multe ori aceşti „specialişti” pierd tipul nefăcând nimic şi mai mult ne încurcă decât ne ajută. Ca să-şi justifice existenţa vânează situaţiile necorespunzătoare din centrală pe care şeful lor le transmite la Bucureşti, de unde suntem apoi bombardaţi cu reproşuri.

P.S. De-a lungul timpului s-au luat foarte multe măsuri cu caracter organizatoric, menite să îmbunătăţească funcţionarea centralei. Au fost detaşaţi, în centrală, pe termen lung, adjuncţi de ministru, directori generali, directori din centrala industrială sau  proveniţi de la alte centrale, specialişti din institutele de proiectări şi cercetări, activişti de partid etc... Degeaba! Niciodată nu s-a acţionat, hotărât, acolo unde trebuia: la mineri pentru asigurarea continuă a cărbunelui din proiect; înlocuirea utilajelor şi instalaţiilor necorespunzătoare cu unele din import Vest; oprirea imediată a blocurilor în toate cazurile când se impunea asta; acordarea timpului necesar pentru readucerea instalaţiilor în stare tehnică corespunzătoare; îmbunătăţirea calităţii personalului, motivarea şi nu extenuarea  lui.

 Majoritatea măsurilor late au fost doar măsuri paliative care au ajutat, uneori, cât o frecţie la un picior de lemn. S-a forţat tot timpul funcţionarea blocurilor şi producerea de energie electrică, uneori cu ori ce preţ. Măsuri corespunzătoare au fost luate abia după Revoluţie, într-o campanie amplă de reparare şi retehnologizare a blocurilor.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETIAN (2)

Continui Jurnalul dorind să scot în relief alte aspecte ale energeticii româneşti din perioada comunistă şi să subliniez, în continuare, tragismul momentelor trăite de cei care lucrau atunci în centralele pe cărbune.

12.01.1982

Sarcina pe centrală 250 MW. Livrările de cărbune permit funcţionarea doar a două blocuri, la sarcini reduse. Blocurile 3 ăi cinci sunt în rezervă, oprite din lipsă de cărbune.

A avut loc o şedinţă a comisiei de omologare a cazanului de 1035 t/h., cu participare numeroasă din afară. S-au fabricat deja 12 cazane fără ca prototipul (cazanul nr.3 din centrala noastră) să fie omologat, deşi legile ţării interzic asta. Nu s-a omologat nici de data asta. S-a pierdut mult timp până ce şi-au dat seama toţi participanţii că omologarea nu este posibilă din cauză că nu se efectuaseră măsurătorile care să ateste performanţele cazanului. Omologarea a fost reprogramată.

S-a dorit să se omologheze cel puţin modificările de la cazanul 6 (montarea unui grătar post-ardere, modificarea transportorului de zgură, şi realizarea unui brâu refractar în focarul cazanului). Nici această omologare n-a fost posibilă. Rezultatele preliminare ale măsurătorilor făcute la acest bloc au demonstrat că el nu poate depăşi sarcina de 250 MW, din cauza cazanului, la funcţionarea acestuia în condiţiile din proiect: cărbune de 1600 kcal/kg, cu 6 mori, fără păcură. Randamentul cazanului este de numai 83%, faţă de 97% cât era prevăzut în proiect

P.S. Aşa se proceda atunci. Din dorinţa de a face totul foarte repede, din dorinţa de a deveni o ţară industrializată  peste noapte, se sărea peste etape importante. Cazanului i s-au adus nenumărate alte „îmbunătăţiri”, fără ca el să poată să-şi realizeze performanţele din proiect. Mai grav decât faptul că el nu-şi realiza sarcina nominală şi randamentul  din proiect era fiabilitatea lui scăzută. Aceste cazane au fost pornite şi oprite ca şi motoretele: de mii de ori. Uneori ele au fost pornite  oprite apoi repornite de două sau trei ori în aceiaşi zi!

13.01.1982

Sarcina pe centrală 370 MW ( vă amintesc: puterea instalată a centralei era de 1720 MW!) În funcţiune erau blocurile 4 şi 6.

A avut loc un eveniment neplăcut: peste capul meu (directorul tehnic al centralei), neţinându-se seama de dispoziţiile mele anterioare, în lipsa mea, la dispoziţia directorului centralei, s-a pus sub tensiune (în funcţiune) staţia de 6 kv cărbune, o investiţie nouă, menită să amelioreze funcţionarea centralei. Punerea în funcţiune a staţiei s-a făcut fără să fie terminate toate lucrările, fără să fie create condiţii sigure de funcţionare. Dispoziţia directorului contravine  prevederi Decretului 400, abia emis, care prevede ca obiectele de investiţii să fie puse în funcţiune numai după terminarea tuturor lucrărilor şi îndeplinirea condiţiilor necesare. Ca urmare a cestui fapt, între mine şi directorul centralei a avut loc o discuţie neplăcută şi pentru că nu era prima dată când acesta intervenea fără să mă consulte în sfera mea de activitate (domeniul tehnic al centalei). La o oră după această discuţie,mi-am trimis demisia la Centrala Industrială de care aparţineam (CIPEET- Bucureşti)

P.S.

Eram convins, şi nu numai eu, că nu vom putea să îmbunătăţim funcţionarea centralei fără să instaurăm un regim sever de respectare a instrucţiunilor şi normativelor de funcţionare şi m-am luptat pentru asta. Eram sabotaţi nu de director, ci de conducerea superioară (Centrală Industrială şi Minister) de unde veneau presiuni pentru grăbirea punerilor în funcţiune a obiectivelor noi de investiţii, pentru ţinerea în funcţiune a unor blocuri care ar fi trebuit oprite ( cu cazane sparte, de exemplu) pentru repornirea unor blocuri care nu aveau asigurate condiţiile necesare de funcţionare (combustibilul, de exemplu). Directorul centralei era un tip slab, care ceda acestor presiuni. Funcţionarea prelungită cu un cazan spart, e un adevărat dezastru. Dacă este vorba de o spargere a economizorului sau a vaporizatorului cazanului,  apa face ravagii în zonă, datorită efectului de eroziune şi reparaţia se complică atât ca dificultate cât şi ca durată.

Demisia mea devenea efectivă după expirarea preavizului de 14 zile.

Citeşte mai mult >>

SETEA SPANIOLILOR

Recenta invazie a spaniolilor în Bucureşti, cu prilejul meciului de fotbal Atletico Madrid - Atletico Bilbao, a dat naştere la tot felul de comentarii favorabile. Au fost unanim admiraţi pentru buna lor dispoziţie şi pentru comportarea lor civilizată. Eu am mai admirat la ei ceva: setea nepotolită. Nu ştiu dacă această sete a fost provocată de diabetul insipid (se ştie ca acesta te obliga sa bei tot timpul), de faptul că în ţară la ei nu mănâncă decât peşte sărat sau de patima lor pentru bere? Da, au băut, tot timpul, numai bere! Mare noroc am avut, noi românii că, după Revoluţie, toate companiile europene mari fabricante de bere şi-au deschis  fabrici în România şi că acum berea se găseşte la noi pe toate drumurile! Mare inspiraţie au avut edilii Bucureştiului să reabiliteze Centrul Vechi şi să dea prilejul întreprinzătorilor particulari să deschidă acolo o sumedenie de terase!  Aceştia au făcut, timp de două zile, vânzări record de bere. Dacă n-ar fi fost aceste condiţii, ne-ar fi salvat doar apa din Dâmboviţa!

Am fost, în ambele zile, în Centrul Vechi. În prima zi ca să văd filmul românesc „Undeva la Palilula” (un film cu imagini de coşmar, de la un capăt la altul), la Teatrul de Comedie, a doua zi special ca să-i văd pe spanioli.  În prima zi, erau încă în minoritate faţă de muşterii autohtoni ai teraselor din zonă. În a doua zi, au fost într-o majoritate zdrobitoare! Abia se mai putea circula pe bătrânele străzi! Fiecare spaniol, fie că era bărbat, fie că era femeie, fie că era bătrân sau tânăr imberb, fie că stătea pe un scaun, fie că stătea în picioare, era cu o sticlă, cutie sau halbă cu bere în mâini, bea, cânta sau scanda.

I-am văzut pe spanioli şi mărşăluind pe bulevardul Decebal, în apropierea căruia locuiesc, în drum spre stadion. Aveau, aproape fiecare, în mână o sticlă sau cutie cu bere,  cântau sau scandau. Când li se goleau buteliile – şi se goleau repede – se reaprovizionau cu altele de la restaurantele , terasele, sau chioşcurile de pe traseu.  Nu reuşeau să-şi astâmpere setea!!!

Un lucru m-a mirat, peste măsură: n-am văzut nici un spaniol beat, n-am asistat la nici un scandal şi nici, cel puţin, la o altercaţie!! Ţin la băutură spaniolii!

Prima zi

A doua zi

Citeşte mai mult >>

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Sunt, de mulţi ani, client al Bibliotecii Naţionale. Am fost de multe ori în sediul ei prăfuit de pe strada Doamnei. Am aşteptat cu nerăbdare să se deschidă noul sediu. După cum ştiţi, evenimentul a avut loc la 23 aprilie, anul acesta. Eu am vizitat noul ei sediu ieri, 8 mai, la 15 zile de la inaugurare, şi am devenit fericitul posesor al cardului de acces nr. 2393.

Noul sediu al Bibliotecii arată excelent şi din exterior! E o clădire modernă care  va deveni, cu siguranţă, una din emblemele Bucureştiului. Ea adăposteşte, în corpuri distincte, atât Biblioteca Naţională cât şi Ministerul Culturii

Biblioteca arată la fel de bine şi în interior. M-au impresionat spaţiile mari din afara încăperilor: atriumul, care ocupă centrul clădirii, se înalţă pe toate cele patru etaje ale sale şi e acoperit cu sticlă, spaţiile expoziţionale de la parter, holurile foarte largi de la toate etajele (mobilate cu mese şi scaune), fişierul de la mezanin. Sălile de lectură, în număr de şapte (deocamdată) sunt amenajate pe criterii tematice (filologie, tehnică, ziare şi reviste, copii şi tineret etc.) la etajul unu. Sunt spaţioase, cu mese mari  cu lămpi cu neon montate pe ele şi  cu scaune confortabile. Unele au vedere spre Dâmboviţa şi Casa Poporului, altele spre Tribunalul Bucureşti.

Vedere spre exterior din sala de lectură "Filologie"

Amenajarea bibliotecii nu este terminată. Alte săli de lectură urmează să fie amenajate la etajul doi, iar, la celelalte etaje urmează să fie aduse activităţi ale bibliotecii răspândite încă prin Bucureşti.

Citeşte mai mult >>

JURNAL DE ENERGETICIAN, ROVINARI 1982(1)

Înainte de Revoluţie, sectorul energetic din ţara noastră a fost unul din zonele fierbinţi ale economiei socialiste. El n-a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea megalomanică a industriei, existând tot timpul un deficit de energie electrică care a obligat la sacrificii industria, dar  mai ales populaţia. Presiunea asupra celor care am lucrat în acest sector a fost uriaşă! Eram taxaţi pentru fiecare MW lipsă.

Deficitul de care vorbeam mai sus era generat nu atât de puterea electrică instalată în ţară cât de funcţionarea defectuoasă a centralelor electrice, mai ales ale celor cu utilaje româneşti. După cum ştiţi, Ceauşescu a avut ambiţia să facă totul în ţară, începând de la acul de cusut şi până la avioane şi reactoare nucleare. În domeniul energetic s-a ambiţionat să facă cazane şi turbine mari. S-a trecut, peste noapte, de la cazanul de 50 t/h la cazanul de 1035 t/h şi de la turbina de 50 MW la turbina de 330 MW ! , ambiţionându-ne să fabricăm şi toate instalaţiile auxiliare mecanice, electrice şi de automatizări. N-a ieşit ceva bun, ceva care să corespundă exigenţelor producţiei de energie electrică. În plus, centralele termoelectrice pe cărbune s-au amplasat, cum era normal, în zonele de unde se extrăgea acesta. Aşa se face că Oltenia, o regiune înapoiată din punct de vedere industrial şi fără o tradiţie muncitorească, s-a trezit cu cele mai mari centrale electrice din ţară, amplasate la Işalniţa, Rovinari şi Turceni. Ţăranii din zonă au devenit, peste noapte, energeticieni!

Eu am lucrat în toate cele trei termocentrale. În anul 1982 la Rovinari şi în 1986 la Turceni, am ţinut câte un jurnal zilnic. Încerc să spicuiesc din ele ca să vă dau posibilitatea să înţelegeţi condiţiile în care am lucrat.

1.01.1982

Păşesc în al doilea deceniu la Rovinari. Au trecut zece ani grei. În opt din ei am făcut parte din conducerea termocentralei, în calitate de director tehnic. Am trăit aici o sumedenie de evenimente excepţionale prin tragismul lor. Am încercat să le rememorez. N-am reuşit să mi le amintesc pe toate. Acesta este motivul pentru care mi-am propus ca, începând de azi, să mi le notez zilnic.

Centrala Termoelectrică Rovinari, pe cărbune, are o putere instalată de 1720 MW, în şase blocuri:

Blocurile 1 şi 2, de provenienţă cehoslovacă, au 200 MW fiecare.

Blocurile 3,4,5, 6 au 330 MW fiecare.  Turbina blocului 3 este franţuzească (Rateau). Turbinele celorlalte blocuri de 330 MW sunt româneşti, fabricate la IMGB Bucureşti, după licenţă Rateau. Cazanele acestor blocuri sunt româneşti, au 1035 t/h fiecare şi sunt fabricate la Uzina Vulcan Bucureşti, după licenţă Babcock.

Anii punerii în funcţiune ai blocurilor sunt următorii:

Bloc 1 – 1971

Bloc 2 – 1972

Bloc 3 – 1975

Bloc 4 – 1976

Bloc 5 – 1977

Bloc 6  - 1978

2.01.1982

Am fost de serviciu din partea conducerii. Fiind decretată zi de sărbătoare, nu lucrează decât personalul din ture şi cel consemnat în centrală pentru intervenţii.

Au funcţionat doar două blocuri. Un bloc este în revizie tehnică, iar celelalte (blocurile 1,2,5) sunt oprite din lipsă de cărbune şi păcură.

Funcţionăm în astfel de condiţii începând din a doua decadă a lunii decembrie. Funcţionarea relativ „bună” din lunile octombrie şi noiembrie (cu patru până la cinci blocuri şi o sarcină medie de 574 MW în luna noiembrie, a pulverizat cărbunele din depozite. Ploile şi ninsorile din luna decembrie  ne-au pus la pământ. Cărbunele noroios care ne vine din cariere precum şi cel ud din depozitele descoperite, a provocat numeroase înfundări de buncăre, de concasoare şi împotmoliri de benzi, evenimente care au provocat, în mod repetat, întreruperea alimentării cu cărbune, obligându-ne să trecem cazanele  total sau parţial la funcţionarea pe păcură. În aceste condiţii, rezervele de păcură s-au topit, văzând cu ochii.

P.S. Vă rog să aveţi în vedre faptul că în anii aceia, România era în plină criză energetică şi  că asupra noastră se exercita o presiune teribilă  ca să producem cât mai multă energie electrică. Pentru orice oprire sau reducere de sarcină pe blocuri, eram luaţi la întrebări de conducerea Ministerului Energiei Electrice. În cazurile deosebite, primeam telefoane şi de la Consiliul de Miniştri sau Comitetul Central PCR.

Citeşte mai mult >>