sâmbătă, 21 august 2010

BĂNIŞOR - MONOGRAFIE - AMINTIRI






Aceasta este catrea pe care Tiberiu Vanca susţine că am căpuşat-o. Aş vrea să judecaţi singuri dacă are dreptate.
Aşa cum se poate vedea pe dosul copertei interioare, pe care o redau mai sus, cartea a apărut sub îngrijirea arh. Mocanu Ioan. Aceasta înseamnă că eu şi dl. Sterian Violin i-am predat acestuia manuscrisele, fără ca nici unul din noi să-l citească pe a celuilalt, iar dl. Mocanu s-a îngrijit de redactarea şi tipărirea cărţii, pe care, de altfel, a şi sponsorizat-o.
Cartea are 221 de pagini, din care 211 cu text şi două cu fotografii. Aşa cum se poate vedea din cuprinsul de mai jos, 105 pagini îi aparţin domnului Sterian iar 107 pagini mie. Fotografiile aparţin domnului Ioan Mocanu.

Sterian Violin:
Consideraţii geografice şi naturale .....................................................................................pag.7
Primele informaţii arheologice referitoare la comună .............................................................10
Principalele aspecte ale dezvoltării comunei în perioada feudală ...........................................14
Comuna Bănişor în epoca modernă ..........................................................................................31
Evoluţia comunei Bănişor între cele două războaie mondiale .................................................42
Comuna Bănişor în zilele noastre .............................................................................................53
Principalele aspecte ale vieţii culturale în comuna Bănişor .....................................................61
Tradiţii şi elemente etnografice din viaţa colectivităţilor din comună .....................................82

Artemiu Vanca
Bănişor (tablouri istorice) .......................................................................................................94
Istoria Transilvaniei în date ...................................................................................................120
Monografia judeţului Sălaj ....................................................................................................137
Menţiuni etnografice referitoare la judeţul Sălaj ...................................................................141
Pagini din „Cartea de aur a judeţului Sălaj dedicate Bănişorului” ........................................143
Amintiri, mărturii, documente ................................................................................................146
Dicţionar de dialect bănişorean 1945-1955 ..........................................................................186

Sterian Violin
Anexe .....................................................................................................................................201
Bibliografie ...................................................................................................................216 -218
Despre capitolul meu Bănişor (tablouri istorice), Tiberiu Vanca susţine că el a spurcat cartea d-lui Violin. Îl redau integral, în varianta propusă pentru ediţia II-a, împreună cu notele care îl însoţesc, rezultat al documentării mele de a scrie singur monografia Bănişorului. Domnul Sterian Violin însă, mi-a luat-o înainte şi, în această situaţie, am scris o  mini monografie în versuri, în genul cronicilor versificate, presupunând că unii dintre con-sătenii mei, şi poate nu numai ei, vor prefera această formă, mai simplă, mai accesibilă.
În varianta propusă pentru ediţia II-a, am corectat greşelile din prima ediţie,dar, din păcate, nu s-a ţinut cont de corecturi şi această ediţie a apărut cu aceleaşi greşeli.

BĂNIŞOR(tablouri istorice)

1
Satul în care m-am născut
Se numeşte Bănişor.
Aşa a fost el dezmierdat
De un ctitor simţitor.

Este un nume ce te îndeamnă
Să-i zâmbeşti şi să-l mângâi,
Este un nume ce te cheamă
Să-l iubeşti şi să-l susţii
2
Satul este aşezat
În nord-vestul ţării
Acolo unde munţii Meseş şi Şes
Se pierd în depărtarea zării,

În srăbuna ţară a Silvaniei
Cu dealuri acoperite de codri străbuni,
În bătânul judeţ Sălaj
Cu livezi multe de pruni,

Pe două dealuri mici
Scăldate-n lumină,
Pe Valea Banului
Cu apă puţină.
3
Pe aceste meleaguri;
Istoria ne spune,
Au existat aşezări umane
Din vremuri stăbune.

În Sâg, Valcău şi Tusa,
Sate din aceiaşi vatră,
S-au găsit urme
Din epoca de piatră.

În Sâg s-au mai găsit
Diverse obiecte coclite
Din epoca de bronz:
O oală, un coif şi câteva cuţite.

4
Srămoşii noştri, dacii,
Au fost aici odată.
Sunt foarte multe urme
Ce atestă această faptă.

Şase cetăţi de piatră
Au stat pe creastă de munte
Având în jurul lor
Sate de daci multe.

Cetatea Şimleului,
De pe Măgura cea mare,
Era, după cât se spune,
Cea mai importantă şi tare.

În satul vecin Marin,
Pe mai multe dâmburi,
S-au găsit urme
Din acele timpuri.

De legiunile romane
Dacia a fost ocupată
Şi graniţa Imperiului s-a trasat
Pe a Meseşului creastă.

Dacii din depresiunea
Noastră, de sub munte,
Au rămas liberi
Ca şi mai înainte.
5
Provincia Dacia-Romană
Era în plină formare
Când au năvălit
Popoarele barbare.

Atacurile se perindau
Cu frecvenţă mare
Obligând tânărul stat
La lupte de apărare.

Ne mai făcând faţă,
Într-un moment tulbure,
Aurelian a hotărât
Retragerea peste Dunăre.

Au plecat de aici
Armata şi administraţia,
A rămas
Toată populaţia.

Cei ce n-au plecat,
Din daci şi din romani proveneau,
Vorbeau o limbă nouă
Şi vlahi ei se numeau.

6
Pe aceste plaiuri s-a închegat,
În acelea timpuri de început,
Un stat vlah având în fruntea lui
Pe viteazul cneaz Menumorut.

Vlahii erau liberi şi trăiau în pace
Până când au năvălit din răsărit
Ungurii conduşi de Arpad
Şi statul lor l-au cucerit.

Ei au pătruns treptat
În Transilvania valahă
Şi sub Ştefan, zis şi cel Sfânt,
Au cucerit-o toată.

Pentru aproape o mie de ani de acum
Transilvania avea să devină
Un principat sub suzeranitate maghiară,
Cu autonomie deplină.

O viaţă grea a început
Pentru băştinaşii glii,
Ungurii nu le-au iertat
De-a fi aicea primii.

7
În Ardealul înrobit de unguri
Mulţi români cu stare
Pentru a avea drepturi deplin
Îşi luau nume maghiare.

Aşa s-a întâmplat cu Ban,
Un nobil român, bogat,
Care şi-a zis Ban de Losontz
Pentru a fi de unguri acceptat.

Mai târziu şi-a zis Banffi(1)
Şi-a renegat originea română,
Şi-a devenit şi mai puternic:
Ţinea mii de vieţi în mână.

De la el vine numele de Ban(2)
Dat unui sat ce se năştea,
În luptă cu stihiile şi cu pădurea
Pe o moşie a sa.

S-au răzleţit din satul mamă
Un grup de case, probabil în acelaşi an,
Ele au primit îndată un nume
Derivat din cel de Ban.

Aşa s-a născut Bănişorul(3)
Mai jos un pic de primul sat;
Aici s-a dezvoltat mai iute
Şi l-a întrecut pe celalalt.

8
În o mie doua sute treisprezece(4)
Este atestat documentar
Pentru întâia oară,
Satul meu natal.

Acest an a fost înscris
De comitele de Crasna, Adya,
Cu un fier înroşit
La Capitlul din Oradea.(5)

El a judecat aici,
În pomenitul an srăbun,
Pe primii mei con-săteni:
Pe Golsa şi pe Sedun.

Golsa l-a acuzat pe Sedun
Că i-a ars casa din deal
Şi-o pagubă de şase mărci
I-a pricinuit în total.

Sedun a jurat pe cruce
Că fapta n-a săvârşit
Şi ca să-şi dovedească cinstea
A acceptat proba fierului înroşit

A apucat cu mâna goală
Un fier înroşit în foc
A făcut, cu el în mână, nouă paşi
După care l-a adus la loc.

I s-a pansat mâna rănită
Şi faşa i s-a sigilat,
A plecat îngrijorat acasă.
După opt zile s-a înapoiat.

Ajuns din nou la tribunal
I s-a desfăcut faşa îndată
Şi i s-a examinat mâna:
Rana era vindecată.

Astfel el s-a disculpat,
Iar capitlul l-a declarat,
Fără nici o ezitare
Pe Sedun nevinovat.

9
In acelaşi an îndepărtat,
Pe vremea lui Bela IV
Tătarii cruzi au invadat
Într-o zi regatul..

Asemenea unui stol,
De lăcuste flămânde,
Devastau totul în calea lor
Sălbaticele hoarde păgâne.

Dărâmau, ardeau, prădau,
Oraşe, sate şi cătune,
Siluiau şi pângăreau
Femei, fete şi bătrâne.

Spintecau copii mici,
Pe bătrâni îi căsăpeau,
Pe flăcăi şi pe bărbaţi
Îi legau şi îi robeau.

Era în dumineca de Paşti,
Într-o primăvară feerică;
Toată suflarea din sat
Era la biserică(7)

Biserica era mică, din lemn,
Asemenea altora din comitat,
În ea abia  de încăpeau
Cele şapte familii din sat.

Cântau Hristos a înviat
Cu credinţă mare,
Ouă şi colaci sfinţea
Un preot în picioare.

Şi a fost mare minune:
Tătarii nu i-au observat!
Credinţa lor in Dumnezeu
Viaţa le-a salvat.
10
Mai răi ca ciuma neagră(8)
Ce-a bântuit prin ţară,
Un secol mai târziu
Turcii s-arătară.(9)

Fac dese incursiuni de jaf.
Pustiu rămâne în urma lor
Iau tot ce pot lua cu ei
Apoi dispar în negru nor.

De teama lor a fost ascunsă
În a Majarului deal
O comoară fabuloasă:
Argint, aur şi cristal.(10)

Comoara a aparţinut
Capitlului din Oradea,
Tribunalul religios, care,
Şi-a încredinţat acestui deal averea.

În zadar a fost căutată
Multe secole la rând,
Ea este nedezgropată
Şi aşteaptă în pat de prund.

11
Din cele mai vechi timpuri
Românii s-au organizat
Într-o formulă proprie:
Cnezat sau voivodat.

Ele erau conduse
De un cneaz sau voievod
Ajutaţi de bătrâni valoroşi,
Aleşi din propriul norod.(11)

În secolul al 16-lea,
Dintr-un document păstrat(12)
Aflăm că Bănişorul făcea parte
Din a Peceiului voivodat.

În fruntea satului era un crainic
Ce Theodor Curta se numea,
El avea şi rol de jude
Satul i se supunea.

O parte mică din sat,
Douăzeci de înscrişi şi-o poarta,
Erau a cetăţii Şimleu
O zestre nu prea importantă.

Cetatea Şimleului era, pe-atunci,
A Bathoreştilor proprietate
Ce-au dat Ardealului, cândva,
Principi cu multă carte.(13)

În vremea aceea din spre sud,
O oaste, asemeni unui uriaş val,
Având în fruntea sa pe Mihai Viteazul,
Intra biruitoare în Ardeal.

Pe Bathory el l-a înfruntat
Şi-a reuşit să-l dovedească,
Impunând apoi unirea
Ardealului cu Ţara Românească

Şi nu peste mult timp încă,
Domnul cel viteaz şi harnic
A adus lângă cele două surori
Şi Moldova, ţara bourului falnic(15)
Astfel el a înfăptuit,
Pentru prima oară,
Unirea celor trei state româneşti
Într-o singură ţară.

În drumul domnului prin Sălaj,
La Supur, Sărmăşag şi Moftin-sat
Şi apoi în lupta de la Guruslău (16)
Mulţi ardeleni i s-au alăturat.

Presupun că-n rândul lor
Au fost şi oameni din Banişor
Care l-au ajutat pe domn
Luptându-se cu sârg şi spor.
12
De când se ştiu românii
Din totdeauna au fost
Creştini di tată-n fiu
De rit ortodox.(17)

Preoţi, hirotonosiţi sau nu,
Slugiau în limba slavă, moartă,
În biserici mici de lemn
Mulţimii de iobagi adunată.

Preoţii erau iobagi şi ei
Şi ca aceştia ieşeau la la robotă,
Ca şi ei dădeau decima şi nona,
Ca şi ei erau pedepsiţi câteodată.(18)

Pentru a avea o soartă mai bună,
Un bisericesc sobor(19)
A hotărât unirea cu Roma
Pentru preoţi şi enoriaşii lor.

Preoţii catolici-uniţi
Şi uniţii din popor
Urmau să aibă aceleaşi drepturi
Cu asupritorii lor.(20)

Mulţi romîni au preferat
Iobăgia şi viaţa dură
Şi nu s-au lepădat
De credinţa srăbună.

În vremea aceea în Bănişor
Era preot Popa Nicoară,
Era biserică în sat
Şi pe lângă ea şcoală(21)

Un document(22) din acele timpuri
Încearcă să dovedească
Că el a trecut la uniţi
Cu toată oastea creştinească

Un alt document(23) însă,
Îl face pe primul mincinos:
Cu câtiva ani mai târziu
Tot Bănişorul era ortodox.

Nu ştim de aceea exact
Când unirea s-a înfăptuit
Faptul că ea a avut loc,
Este însă, de netăgăduit.(24)

Biserica ortodoxă, veche,
Alături de cea catolică, unită,
În frunte cu Şaguna şi Micu
Au dus o luptă ascuţită

Pentru a românilor idealuri,
Pentru a lor emancipare,
Pentru o recunoaştere deplină,
Pentru drepturi egale.

În fiecare sat de-al nostru
Preoţii şi dascăli cu carte
Au fost în vremurile acelea
Stâlpii luptei noastre

13
La început românii erau liberi,
Trăiau în obşti de unii singuri;
Ei au devenit iobag
După ce au fost ocupaţi de unguri.

Li s-a luat pământul
Şi-au rămas numai cu casa,
Cu plugul şi cu boii,
Cu sapa şi cu coasa.

Cei ce le-au pierdut pe toate
Au devenit jeleri.
A mai rămas a lor
Doar sufletul din ei.

Dar, aflăm că în Bănişor,
Exista printre ţărani
Şi o categorie ciudată:
Aşa zişii „nobili opincari”

Ei proveneau dintre iobagii
Cu merite militare
Înnobilaţi de principii ardeleni
Şi înzestraţi cu oarecare stare.(25)

E greu să facem aici
Lista obligaţiilor(26) multe
Ce-au făcut din iobagi şi jeleri
Cai de povară, vite.

Robota îi obliga la muncă
Cu braţele şi cu iosagul lor
Mai multe zile în şir
Pe moşiile stăpânilor.

Censul era o dare în bani
Pe care o plăteau musai
În fiecare an
De sfântul Mihai.

Nona era a noua parte
Din tot ce ei produceau
Pe care trebuiau s-o dea
Stăpânului pentru care munceau.

Gloaba era taxa ce-o plăteai
După o judecată
Dacă te făceai vinovat
De furt, desfrâu sau harţă.

Lista nu se termină aici:
Se mai taxau vânătoarea şi pescuitul,
Pregătirea cânepei, ţesutul,
Cărăuşia şi îmblătitul.

Când nu reuşeai să te achiţi
De obligaţiile mari sau mici,
Risca-i să fii pedepsit
Cu lovituri de băţ sau bici.

Douăzeci şi patru de beţe
Puteai primi imediat
Dacă, după o judecată sumară,
Erai considerat vinovat.

Pe Căluda din Bănişor,
Legaţi de-un stâlp al infamiei,
Mulţi ţărani au fost bătuţi
În vremurile iobăgiei.(27)

Bătuţi sau chiar schinjuiţi,
Unii din ei poate au murit
Sub neândurătorul bici
Al călăului tocmit.

În amintirea lor să ridicăm aici,
Nu o statuie sau un obelisc,
Ci o fântână srăbună
Cu cumpănă şi apă bună.

De câte ori vor bea de aici
Drumeţii sau oamenii din sat
Un strop de apă ei să verse
Spre mântuirea celui torturat.
14
Izvoarele scrise nu pomenesc
Despre participarea plenară
A populaţiei din sat
La vreo mişcare populară.

Mişcările ce-au zguduit ţinutul
Au antrenat în rândul lor,
Fără nici o îndoială
Şi oameni din Bănişor

Jignirea demnităţii de om
Şi jugul greu al exploatării
I-au adus şi pe bănişoreni
În pragul disperării.

Pe dealul de la Bobâlna
Au fost cu siguranţă şi ei
Alături de cei din Crasna,
Vârşolţ şi Perecei;(28)

Răscoala lui Doja a trecut
Şi peste aceste meleaguri
Banffeştii fiind crunt loviţi
De-ale revoltei steaguri;(29)

Când Horea , Cloşca şi Crişan
Au răsculat moţii,
A plutit şi peste aceste meleaguri
Umbra răzbunării şi-a morţii;(30)

Când în 1848
S-a răsculat întregul regat,
Seismul, foarte puternic,
A zguduit şi paşnicul meu sat,

Clopotul bisericii din sat
A început să bată-n dungă,
Ca vestea că-i necaz
Peste tot să ajungă.(31)

Când clopotul a fost dat jos(32)
Şi glasul lui a amuţit,
A început să bată toaca
Tare, repede, necontenit.

Ea chema la Blaj,
Pe Câmpia Libertăţii,
Românii ardeleni
În pricina dreptăţii.

Acolo a purces Bărnuţiu
Însoţit de sălăjeni
Iar printre ei s-au numărat, poate,
Şi câţiva bănişoreni.

Vestea că Iancu se luptă în munţi
Cu grofii şi baronii unguri
I-a determinat pe români să alerge la el
În grupuri compacte sau singuri.(33)

Mulţi dintre ei şi-au dat viaţa
Pentru pământ, pentru dreptate,
Pentr-un trai mai bun,
Pentru libertate.

Deşi n-au obţinut
Tot ce-au dorit,
S-a schimbat, totuşi, ceva
În traiul lor obidit:

Au scăpat, pe veci;
De jugul iobăgiei,
Au devenit stăpânii
Vieţii lor şi-ai gliei.

13
Nu peste mulţi ani, însă,
Vecina noastră, Ungaria,
Cu de la sine putere
Şi-a alipit Transilvania.(34)

Drept urmare s-a instalat
Regimul dualist austro-ungar.
Un jug a fost înlocuit cu două,
Viaţa românilor a devenit un calvar.

O luptă aprigă încep
Românii din Ardeal
Contra alipirii
Şi pentru drept egal

Această luptă a culminat
Cu redactarea Memorandumului
Ce-a fost dus la Împărat
De delegaţii neamului.(35)

Întâiul Război Mondial(36)
A găsit naţia noastră
Mai bine organizată
Şi pentru unire coaptă.

Unirea cu românii
De dincolo de munţi
Aceasta era vrerea
Românilor mulţi.

Revoluţia ce-a început,
Când războiul era pe sfârşite,
A cuprins întregul Imperiu
Şi-a ridicat naţiunile înrobite.

Soldaţii întorşi de pe front,
Cu arme şi muniţii,
Au dat tonul răzbunării,
Au dat tonul răzmeriţei.

În Bănişor au fost prădaţi
Evreii, ca peste tot,
Şi documente importante
Au fost puse pe foc.(37)

Au fost alungaţi, îndată,
Jandarmii şi notarii,
Locul lor l-au luat
Soldaţii şi intelectualii.

Apoi românii au plecat
La Alba Iulia străbuna
Să-şi hotărască singuri soarta.
Odată pentru totdeauna.

Au plecat şi din Bănişor
Patru inşi cu carte-n mână,
Carte ce-i împuternicea să voteze
Unirea cu Patria Mumă(38)


NOTE
1-Ion cavaler de Puşcariu include familia Ban de Losoncz în rândul familiilor de origine română.
(Ion cavaler de Puşcariu „Date istorice cu privire la familiile nobile române”-Sibiu 1982, vol.2, pag. 12.)
2- Iorgu Iordan este de părere că la baza denumirii satului Ban stă denumirea de –ban- a funcţiei de dregător sau guvernator,calitate pe care a avut+o cel care a întemeiat sau stăpânit satul.
(Iorgu Iordan –„Nume de locuri romîneştiîn RPR” –vol.1,1952, pag. 168-170)
Ion Pătruţ este de părere că denumirea toponimicului de Ban vine de la antrponimul Ban care poate fi nume de familie sau botez.
(Ion Pătruţ „Nume de persoane şi nume de locuri româneşti” Bucureşti 1934, pag. 34)
Petri Mor afirmă că numele satelor de Ban şi Bănişor, provin de la denumirea familiei Banffi căreia I-au aparţinut aceste sate. Autorul acestor versuri se alătură acestei păreri.
(Petri Mor „Monografia judeţului Sălaj” Budapesta 1982, pag. 101-110)
3- În dicţionarul lui C. Suciu, satele Ban şi Bănişor apar iniţial cu acelaşi nume: villa Ban. Este de presupus că primul a luat fiinţă satul Ban şi mai tîrziu Bănişorul ca un pui sau roi al primului. Teoria roirii satelor este dezvoltată de Ştefan Pascu.

(Coriolan Suciu „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania” Editura Academiei RSR 1967-1968; Ştefan Pascu „Voivodatul Transilvaniei” Ed. Dacia- Cluj, 1972.)
4-Anul 1213, în care Bănişorul a fost penru prima oară menţionat în documentele timpului şi numele documentului respectiv, apar în dicţionarul lui C. Suciu. El se numără printre primele 240 de localităţi din Transilvania atestate documentar.
5-. Transcriem mai jos prima meţiune documentară valabilă pentru satele Ban şi Bănişor:
„Golsa din Ban, sat în commitatul Crasna, a învinuit pe consăteanul său Sedun pentru ardera casei şi o pagubă de şase mărci, judecător fiind Agya, comitele de Crasna, pristov fiind Luca, din satul Căuaceu (Kouachi, sat în raionul Oradea, regiunea Bihor).Aşa dar Sedun purtând fierul la Oradea şi-a dovedit nevinovăţia”.
Comitatul Crasna, din care făcea parte în acea epocă Bănişorul, este atestat documentar, pentru prima oară, în anul 1164. Comitatele s-au organizat în jurul unor cetăţi. Cetatea Crasna a fost înfinţată de regii unguri. Înainte de a fi cetate regală ea a fost cetate ţărănească. Atât cetatea cât şi domeniile din jurul ei erau propietatea regelui. Cetatea era o construcţie relativ întinsă, protejată de şanţuri şi valuri de pământ armate cu bârne. Satele erao organizate ăn obşti, deserveau cetatea, iar aceasta le asigura apărarea. În fruntea comitatului se afla un comite, om de încredere al regelui, cu atribuţiuni administrative, juridice, fiscale şi militare.
În Registrul de la Oradea sunt trecute, în anii 1208-1235, scurte notiţe despre 389 pricini judecate în această perioadă de Capitlul din Oradea prin proba fierului roşu. Capitlul din Oradea eara o instanţă de judecată bisericească care judeca pricini bisericeşti şi laice. El administra justiţia sub două forme: proba fierului roşu şi jurământul pe mormântul regelui Ladislau cel Sfânt din catedrala din Oradea. Iată cum se desfăşura procedeul fierului roşu:
În faţa preoţilor catolici ai bisericii din Oradea se desfăşoară o ceremonie menită să cheme intervenţia divină pentru a arăta adevărul sau minciuna afirmaţiilor ce se judecau. Un acuzat care tăgăduia vinile ce i se imputau era pus să ţină în mână un fier încins, greu de 1-3 fonţi (fontul era ceva mai greu de ½ kg) ţi să-l poarte nouă sau doisprezece paşi. Apoi se lega la mână cu o faşă care se sigila. După opt zile , sigiliul era rupt şi examinat pentru a vedea dacă nu s-a încercat între timp vindecarea rănii prin fraudă. Se cerceta apoi mâna celui supus probei fierului şi se declara că s-a desvinovăţit dacă mâna era vindecată sau, era dat ca vinovat când rana era încă vizibilă.
Cel care se supunea probei putea fi înlocuit printr-un reprezentant al său.
Proba fierului roşu se cerea pentru: încălcarea propietăţii, omor, furt, înşelăciune, otăvire, răpire, vrăjitorie, etc. Sunt supuşi probei fierului roşu atât reclamanţii cât şi inculpaţii. Ritualul legat de proba fierului roşu avea loc în biserică şi cuprindea:
-episcopul binecuvântează asupra fierului nou pregătit pentru arătatrea dreptei judecăţi;
-se stopeşte fierul cu apă sfinţită;
-se bine cuvântează locul unde trebuie aprins şi sfinţit focul;
-are loc slujba judecăţii fierului roşu;
-se împărtşeşte cel învinuit sau pârât;
-preotul cu crucea şi apa sfinţită merge, împreună cu poporul, la locul unde trebuie să aibă loc proba;
-se spun rugăciuni asupra fierului;
-se stropeşte fierul cu apă sfinţită;
-preotul împărtăşeşte pe împricinuit cu câteva cuvinte;
-învinuitul este întrebat de preot: Eşti vinovat? Răspuns: Sunt nevinovat.Întrebare: Eşti curat? Răspuns: Sunt curat-învinuitul apucă fierul înroşit spunând următoarele cuvinte: Prin trupul acela al domnului nostru Isus Hristos, cu care m-am împărtăşit azi, neîncrezându-mă în nici o vrăjitorie, nici în puterea ierburilor, apuc acest fier.
(„Documente privind istoria României- seria C- Transilvania” Editura Academiei, Bucureşti 1951, pag. 47, vol.1 şi introducere)
6-Este vorba de marea invazie tătară din 1241 din preajma sărbătoririi Duminecii Paştelor.Regele Bela IV descrie astfel năvălirea: „…au năvălit (tătarii n.n) în Ungaria cu o oaste puternică şi o ceată numeroasă şi fără să ţină seama de vârstă sau sex , au trecut prin ascuţişul sabiei pe toţi cei pe care i-au putut găsi, au dat foc bisericilor şi locaşurilor închinate lui Dumnezeu, spurcându-le prin ucideri de oameni şi alte blestemăţii de ale lor, lăudându-se că vor pune jugul pe toţi şi mai ales pe creştini “
(Zimmermann Werner Urkundenbuch pag.80- preluată din -Voivodatul Transilvaniei -de Şt. Pascu.)
Din relatările cronicarului orădean Rogerius , martor ocular, rezultă că după cucerirea teritoriului de către tătari, populaţia băştinaşă, refugiată în păduri, s+au întors în urma promisiunii că nu li se va face nimic; satele şi-au ales rege dintre tătari. Tătarii necinsteau fete şi soţii. Li se procurau cai, animale, arme, daruri şi vesmintele trebuincioase. Li se făceau dar cele mai frumoase fete, în schimbul lor primeau oi, boi şi cai. De multe ori cei ce aduceau darurile erau despuiaţi apoi ucişi. Erau cruţaţi meseriaşi.
(Rogerius „Cântecul de jale”)
7.Citez din lucrarea „Schuţă monografică a Sălajului” de D.Stoica şi I.Lazăr: „…Despre biserica veche (din Bănişor n.n.), dărâmată în 1897, poporul povesteşte că a fost una din cele mai vechi biserici din Sălaj şi că pe timpul când s-a edificat erau numai 7 familii în comună. Naia bisericii era de 3 orgi lăţime şi lungime, iar altarul era aşa de mic încât preotul numai cu greu îl putea înconjura. În această bisericuţă s-a adăpostit mai întreg poporul din comună pe timpul năvălirii tătarilor sub Bela IV.”
(D.Stoicva şi I.Lazăr „Schiţă monografică a Sălajului”Şimleul Silvaniei 1908 pag.196-197)
Biserica a fost amplasată, probabil, în acelaşi loc din care a fost dărâmată, în 1895, ultima biserică de lemn din sat, pe Dâmbul Popii, în apropierea actualei biserici.
8-În anii 1349-1350 ciuma neagră face numeroase victime în Transilvania.
9- În anul 1396 are loc prima campanie de jaf a turcilor în Transilvania. Altele au loc cu ocazia luptelor din anii 1440, 1441, 1442 dintre Iancu de Hunedoara şi turci, dintre care unele pe teritoriul Transilvaniei
10- „În Bănişor este un deal numit Magiar despre care poporul spune că pe timpul dominaţiei turcillor aici a îngropat Capitlul Romano-Catolic din Oradea Mare o parte din avere în buţi pline cu aur şi argint ( în anul 1665 Oradea a căzut în mâinile turcilor n.n). La anul 1875 s-au făcut săpături, cu concesiune de la comitat, dar fără rezultat.”
(D.Stoicva şi I.Lazăr „Schiţă monografică a Sălajului”Şimleul Silvaniei 1908 pag.196-197)
11,12-Voivodatul Pecei avea în subordine, în anul 1594, satele Pecei, Bănişor, Ban, Sârbi, Mal şi Tusa. Era condus de voivodul Luca. Cetatea Şimleului, construită de Nicolae, ajuns mai târziu voivod al Transilvaniei, este atestată documentar la 1351, ca domeniu al familiei Bathory. Cetatea este dărâmată si reconstruită şi întărită în mai multe rânduri La sfârşitul secolului al XV-lea Nicolae Bathory construieşte aici un castel. Un secol mai târziu se construieşte de către Ştefan II Bathory castelul ale cărui urme se văd şi azi în centrul oraşului. După lupta de la Guruslău, castelul este ocupat de Mihai Viteazul care ridică de aici 10 tunuri. In 1665 cetatea Şimleului este atacată de turci care n-o pot cuceri. Cetatea este părăsită definitiv la 1705.
(Ştefan Pascu-„Voivodatul Transilvaniei »-vol.I Ed. Dacia, cluj 1971.)
13- Din documente citate de R.Wolf rezultă că Bănişorul este menţionat ca făcând parte din domeniul cetăţii Şimleul Silvaniei în anii 1508, 1523, 1537, 1594, 1648, 1658, 1681. Locuitorii de pe domeniile cetăţilor puteau fi iobagii cetăţii, oameni ai cetăţii şi udvornici.
(R.Wolf- Formarea şi evoluţia domeniului cetăţii Şimleului până la sfărşitul secolului al XVII-lea- Revista AMP* nr.7-1983.)
Din lucrarea –Voivodatul Transilvaniei- vol.I de Şt. Pascu reiese :
Iobagii cetăţii erau oameni liberi având unele obligaţii militare faţă de cetate şi faţă de rege. Ei nu puteau părăsi cetatea după bunul lor plac. Ei erau proprietari de pământ şi aveau ,uneori, robi.
Oamenii cetăţii formează pătura ţărănimii propriu zisă de pe domeniul cetăţii. Obligaţia lor era de a întreţine şi apăra cetatea respectivă iar în timp de război de-a participa la lupte. Ei datorau şi unele slujbe şi dări în produse comitelui comitatului pe teritoriul căruia se afla comitatul şi mai aveau obligaţii faţă de stat şi biserică. Ei lucrau în comun pământul pus la dispoziţia lor de către cetatea respectivă şi aveau în gospodărie vite şi animale mici.
Udvornici sau slujile nu aveau inventar şi erau întreţinuţi de stăpân.
14- Bătălia de la Şelimber are loc în anul 1599 la 18 octombrie.
15- Mihai Viteazul intră în Moldova şi alungă pe domnitorul acesteia Eremia Movilă în luna mai 1600. După această dată Mihai Viteazul se intitulează domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei.
16- Mihai Viteazul şi Sălajul-Zalău 1976.
17. Creştinarea populaţiei romanizate din nordul Dunării, a avut loc în sec. IV-V după retragerea Aureliană. Odată cu producerea separării bisericii de răsărit de cea de apus (schisma) în anul 1054, românii devin şi ei schismatici sau ortodocşi
( N. Stoicescu “Continuitatea românilor” Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1980.La sfârşitul secolului al IX-lea, după creştinarea bulgarilor, în biserica română s-a introdus limba slavă, care ,în Muntenia şi Moldova devine şi limbă oficială în cancelariile statului până în secolul al XVIII-lea. În Transilvania limba oficială în cancelariile statului era latina.
18- În 1609 preoţii români sunt scutiţi de sarcinile iobăgeşti cu excepţia darurilor.
19- Este vorba de sinodul de la Alba Iulia din 1697 convocat din iniţiativa mitropolitului Teofil care acceptă unirea cu Roma pe baza celor patru puncte:
-recunoaşterea supremaţiei papale ;
-recunoaşterea existenţei purgatoriului ;
-recunoaşterea purcederii sfântului duh şi de la fiul ;
-împărtăşirea cu azimă.
Se pun următoarele condiţii :
-păstrarea ritualului ;
-egalitatea în drepturi cu clerul catolic ;
-recunoaşterea mirenilor uniţi ca fii ai patriei adică cu drepturi cetăţeneşti depline.
20- Religiile recepte recunoscute de stat erau: catolică, calvină, luterană şi unitariană. Ele sunt astfel consfinţite de Diploma Leopoldină din 1691.
21-Este vorba de –Conscripţia Klein- din 1733. În secolele XVI-XVII apar primele şcoli bisericeşti. În aceste şcoli, călugării sloveni din sudul Dunării sau câte un dascăl sau preot mai cărturar (citat din A.D. Xenopol) învăţau copii cititul, scrisul cu slove cirilice, tipicul şi cântările bisericeşti. Primi preoţi, cantori şi dascăli s-au format în mănăstiri. Pe teritoriul actual al Sălajului exista mănăstirea Strâmba Fizeşului, care a fost ridicată în 1470 şi a funcţionat până în 1848. În cartea sa “ Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800” tipărită la Blaj în 1944 , autorul acesteia Albu Nicolae, menţionează Bănişorul printre satele din Sălaj cu tradţii în ceia ce priveşte ştiinţa de carte. Şcolile din Sălaj capătă o organizare corespunzătoare după 1850, perioadă în care s-au înfinţat şcoli săteşti în întreg ţinutul Silvaniei. Nu ştim când s-a construit prima şcoalâ în Bănişor. Fapt este că la 1733 exista în sat o şcoală din lemn şi învăţător calificat. Biserica era tot din lemn şi după Petri Mor, ea datează de la mijlocul sau sfârşitul secolului al XVI-lea. Statistica din 1760-1762 menţionează şi existenţa casei parohiale, tot din lemn. Aceiaşi situaţie o pun în evidenţă şi celelalte statistici şi recensăminte care au urmat.. Biserica din lemn avea hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Actuala biserică din sat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, prima din cărămidă, datează de la 1895 şi o înlocuieşte pe cea din secolul XVI, care, în 1895 era una din cele mai vechi biserici din Sălaj (după D. Stoica şi I. Lazăr) Tot atunci s-a construit şi o casă parohială din cărămidă. Prima şcoală din cărămidă, actualul cămin cultural, a fost dată în folosinţă în anul 1935, director al şcolii fiind Vanca Valer, tatăl autorului acestor versuri şi însemnări. Tot atunci s-a dărâmat vechea şcoală din lemn, amplasată pe terenul din spatele casi Natului, construită în 1883 ( dată menţionată de Petri Mor)
23- Este vorba de -Statistica românilor ardeleni- din1760-1762 cunoscută sub numele de statistica Buccow.
Există şi posibilitatea ca ambele recensământe să fie adevărate. După trecerea inţială la catolicism, ce a avut loc după sinodul de la Alba Iulia din 1697 şi după recensământul din 1733 a lui Klein, a apărut mişcarea condusă de Sofronie împotriva unirii care a determinat multe sate să se întoarcă la ortodoxism.
24-Este posibil că trecerea din nou la catolicism s-a făcut sub zelosul episcop Maior care la întrebarea lui Iosif II, ce dezvoltare a luat unirea în Ardeal, răspunde: De la statistica făcută de Buccow în 1760-1762 şi până în prezent (1782 n.n.) au mai trecut la unire 54697 de suflete şi s-au mai luat de la neuniţi încă 740 biserici.
25 – În 1820 se efectuează coscripţia urbarială Anton Cziraky. Din ea rezultă că în comune existau aşa zişii „nobili opincari” care erau ţărani înobilaţi de principii ardeleni, începând din sec. al XVII-lea, pentru merite militare sau pentru aşi crea o bază socială mai largă, aceştia devenind oşteni în caz de război. Ei erau scutiţi de obligaţii iobăgeşti, erau propietarii loturilor pe care le aveau în stăpânire şi aveau, la rândul lor, supuşi iobagi şi jeleri şi deţineau un număr de sesii părăsite. În Bănişor situaţia era următoarea:
Nummărul nobililor: 9
Numărul supuşilor lor: 75
Numărul sesiilor* părăsite: 22
*1 sesie avea 26 iugăre de arături şi 10-12 iugăre de fâneţe.
1 iugăr are 5775 mp.
(G.Kovacs „Situaţia iobăgimii din Sălaj la îneputul secolului al XIX-lea”AMP 5/1980)
26- Ţărănimea liberă era compusă din ţărănimea din obşti care era liberă din punct de vedere social şi juridic. Treptat ea este aservită de feudali (sec.XII). Pământul era comun. Ţăranii aveau în folosinţă parcele prin tragere la sorţi ( sorţi)
Iobagii erau ţărani aserviţi complet de nobilime . Ei avea, totuşi, locuinţe prprii şi inventar animal şi agricol.
Jelerii erau iobagi ce nu aveau casă şi nici inventar viu sau mort.
Obligaţiile ţăranilor erau faţă de stat, biserică şi cetate. Locuitorii satelor de credinţă catolică trebuiau să dea bisericii a 10-a parte din produsele lor agricole şi animale.
In –Iobăgia în Transilvania în sec. XVI- Bucureşti 1962, David Prodan reproduce extrase din obligaţiile voivodatului Pecei faţă de Cetatea Şimleului:
-censul-43 dinari de cap de familie, 52 florini annual în total;
-voivodul trebuia să dea de Crăciun o căprioară iar vara un şoim;
-cei doi preoţi din ţinut trebuiau să dea câte o pătură pe an;
-treina- era darea obişnuită a românilor: voivodatul trebuia să dea annual
31 de vaci, iar împreună cu ţinutul de sub Meseş, un bou de Paşti;
-dijma-o oaie şi un miel cu lână cu tot de turmă; cel care a cumpărat oi după Crăciun mai dă un miel sau preţul unei măsuri de vin; De la 10 la 100 de porci trebuiau să dea unul; sub 10 porci se răscumpăra cu 2 bani porcii mari şi cu un ban purceii sugaci;
-gloaba- pentru o vânătaie provocată cuiva se plătea 60 de bani; cine este osândit la pierderea capului sau a averii rămâne la mila stăpânului său.
27- În trecut, oameni din Bănişor au povestit, că în vârful acestui deal, aflat odinioară în centrul satului, se afla un stâlp de care erau legaţi cei cărora li se aplicau pedepse corporale în Evul Mediu. Dacă iobagul sau jelerul nu-şi îndeplineau robotelese pedepseau astfel: bărbaţii până la 24 de lovituri de beţe sau lopeţi, femeile până la 24 de lovituri de bici. Pedeapsa cu bătaia se desfinţează în anul 1861 înlocuindu-se cu pedeapsa penală.
În articolul Istoria reflectată în antroponime şi toponime de Alex. Cristureanu, publicat în AMP nr.9 din 1985 la paG.769 se menţionează:
“Reprimarea însă, pe lângă spânzurătoare, mai lua şi alte forme de tortură, un toponimic deosebit de interesant fiind la Fălcuşa denumirea de CALADĂU dată acum unei uliţe şi nni din localitate. Aici a fost locul , unde pe vremuri, erau pedepsiţi cei ce comiteau infracţiuni sau se răzvrăteu , punând victimele într-un instrument de tortură numit caladău, asemănător unui jug masiv de lemn, unde cei pedepsiţi rămâneau ţintuiţi zile în şir”.
28- În răscoala ţăranilor de la Bobâlna au luat parte şi iobagi din Transilvania de nord. Majoritatea lor erau din Solnocul de Mijloc, Crasna, etc.
( Petri Mor- Monografia judeţului Sălaj- vol.I pag.68)
29- Răscoala lui Gh. Doja a cuprins şi părţile Sălajului. Ea a debutat în părţile Tăşnadului şi a trecut şi pri Valcău, cucerind cetatea cu acelaşi nume. Printre familiile nobiliare urmărita şi greu atinse de răscoală se numără şi familia Banfy, stăpânii Bănişorului
( A.A. Rusu Acta Musei Porolissensis nr. VII din 1983)

.
Cetatea Valcău este menţionată pentru prima oară în documente la 1319.La această dată cetatea Crasna încetează să mai existe, iar satele care aparţineau de ea, inclusiv Bănişorul, vor aparţine, de acum înainte de cetatea Valcău. A fost o cetate importantă, în sec. XV ajunsese să aibă 43 de sate
(Petri Mor- Monografia judeţului Sălaj).
30- N.Endroiu şi L.Gyemant –Comitatul Solnocul Mijlociu unit cu Crasna şi Chioar în vremea răscoalei lui Horea (1784)- A.M.P. nr. VIII 1984.
31- În 1876 comitatele Solnocul de Mijloc, cu capitala la Solnoc în Ungaria şi Crasna sunt unificate şi ia naştere judeţul Sălaj cu capitala la Zalău. În preajma anului 1848 în comitatele Crasna, cu capitala la Şimleu şi Solnocul de Mijloc a domnit o stare de spirit revoluţionară în rândul populaţiei româneşti, legată şi de refuzul Dietei de la Cluj de-a aplica în Transilvania hotărârea Dietei de la Pojon (Bratislava) de desfiinţare a iobăjiei. În multe sate populaţia nu a ezitat să ia atitudine faţă de abuzurile proprietarilor sau a împuterniciţilor acestora, întocmind şi înaintând reclamaţii la Comitetul Permanent al judeţului, refuzând să participe la recrutări şi să depună jurământul de fidelitate faţă de stat, refuzând să presteze obligaţii iobăgeşti, atacând conace şi împărţindu-şi bunurile moşierilor. Autorităţile iau măsuri de pedepsire, amendând indivizi şi localităţi întregi. Unele sate trimit delegaţi la Regimentul 2 de grăniceri români din Năsăud cerând ajutor şi cerând ca recruţii lor să vină la acest regiment ca să apere drepturile românilor. Autorităţile maghiare împânzesc satele cu subunităţi militare şi gărzi naţionale ungureşti şi secuieşti pentru păstrarea ordinii. Ele recurg la presiuni asupra bisericii greco-catolice pentru a linişti spiritele şi a îndemna populaţia la ordine. Preoţii ăi învăţătorii care se opun sunt arestaţi şi închişi. Din bisericile greco catolice din comitatul Crasna s-au ridicat 37 de clopote care au fost duse la Şimleu iar de aici la Oradea pentru a fi topite şi transformate în tunuri pentru înarmarea revoluţionarilor unguri conduşi de Koshuth Lajosz. Ne mai având ce trage în satele române a început să sune toaca, alarmând populaţia şi îndemnd-o la acţiune.
( Paul Abrudan-Participarea românilor din comitatele Crasna şi Solnocul de Mijloc la revoluţia din 1848-1849 din Transilvania)
32-Iată un extras din tabloul despre clopotele care în urma hotărârii Delegaţiunii Permanente a comitatului Crasna nr.365, au fost donate pe “ altarul patriei” şi care , conform ordinului ministerial nr. 1732, au fost transportate la Oradea Mare sppre a fi transformate în tunuri:
-Nr. crt.: 22
-Bucăţi : 1
-Localitatea care a donat clopotul: BĂNIŞOR, biserica greco-catolică.
-Greutatea: 22 de funzi (1 fund = 0,5 kg)(P. Abrudan „Documente referitoare la răscoala lui Horea şi revoluţia de la 1848-AMP nr.5 /1980”)
33-Din Sălaj au plecat mulţi oameni în tabăra lui Avram Iancu şi au participat la luptele din Apuseni. Astfel au plecat din satul Stârciu şi Poniţa. A plecat Iacob Deleu, învăţător din Pereceiu, după ce în fruntea unei cete de români înarmaţi „cu rudimentare scule de luptă” a avut o confruntare, pe dealul Vârşolţului, cu armata comitatului din care a ieşit învins. Românii din ceata lui proveneau din satele Sâciu, Pereceiu, Vârşolţ, Recea, Stârciu, Şeredeiu. Iacob Deleu este menţionat într-o scrisoare a lui Ion Buteanu.
Au existat tineri sălăjeni recrutaţi cu sila în armata revoluţionarilor maghiari, proveniţi din 29 de comune. Unii din ei au luat parte la luptele de la Jibou (între românii conduşi de Ion Bujor şi kossuthiştii unguri), Radma, Timişoara, Komarom şi în tabăra generalului ungur, Bem.
(Vasile Puşcaş „Revoluţia din 1848 în publicistica sălăjană interbelică” AMP nr.2/1978)
Ungurii dezlănţuie o cruntă teroare îndreptată împotriva românilor participanţi sau nu la lupte. Peste tot sunt înălţate spân rători. Locuitorii satelor care n-au reuşitz să fugă sunt obligaţi să depună jurământ pe constituţia maghiară
După aprecierea unui colaborator al revistei „Sudslavische Zeitung (nr.6 din 1850), în timpul luptelor din anii 1848-1849, au murit 40.000 de români, iar pagubele materiale ale gospodăriilor poporului român din Transilvania ar totaliza 29.260.000 florini, socotind că nu există nici un sat românesc din Ardeal din care să nu fi fost ucişi 10-12 locuitori, iar în diferite lupte au murit 8 până la 10.000 de oameni.
34- Este vorba de alipirea la Ungaria mai îtâi a Partiumului (districtele Zarand, Solnocul de Mijloc, Crasna, Chioar şi oraşul Zalău) în 1861, apoi alipirea întregii Transilvanii în 1867. Este începutul regimului dualist (austro-ungar) în Transilvania. Naţiunea maghiară este proclamată singura naţiune politică. Românii încep o luptă ascuţită pentru drepturile lor. La 3-15 mai 1868 se redactează Pronunciamentul de la Blaj. La 20 ianuarie 1869 s-a creat Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria. Timp de 10 ani, românii din Transilvania vor practica politica pasivismului iar cei din Banat şi Ungaria politica activismului.La 14 mai 1881 ia naştere Partidul Naţional Român, partidul unic al românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria. În programul acestui partid figurau: autonomia Transilvaniei, folosirea limbii române în administraţie şi justiţie acolo unde românii formau majoritatea populaţiei, numirea de funcţionari români în aceste teritorii, revizuirea legii naţionalităţilor, lupta împotriva tendinţelor de oprimare naţională, întocmirea de noi memorande destinate împăratului şi opiniei publice europene pentru a se dezvălui nedreptăţile din Monarhia Ausro-Ungară.
(St. Pascu „Românii din Monarhia Habsburgică împotriva dualismului”)
35- În anul 1897 se hotărăşte redactarea Memorandumului. Redactarea acestuia este terminată în 1892. În Memorandum se analizează legile electorală, legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, legile şcolare, legea municipală, legea de presă şi legile agrare. Se arată că populaţia românească este crunt nedreptăţită şi că, după instaurarea regimului dualist, naţiunea maghiară încearcă să-şi impună, prin toate mijloacele, hegemonia. Pentru prezentarea Memorandumului împăratului, sosesc la Viena în 28 mai 1982, peste 300 de delegaţi români din toate categoriile sociale. La intervenţia guvernului de la Budapesta, Memorandumul este respins. Au fost cu Memorandumul la Viena şi mai mulţi sălăjeni, printre care şi străbunicul autorului acestor versuri, Ioan Bran din Unimăt. Ulterior, fruntaşii românilor implicaţi în redactarea Memorandumului sunt arestaţi iar, în în luna mai 1894, are loc procesul memorandiştilor soldat cu condamnarea la ani de închisoare a acestora.
(C. Grad „ Memorandumul şi Sălajul” AMP nr.4/1980)
36- Asociaţia ASTRA din Sibiu a hotărât întocmirea unei statistici despre „ jerfele de sânge şi avere” aduse de românii ardeleni în primul război mondial. Iată situaţia pentru Bănişor:
o Total mobilizaţi: 106
o Activi pe front: 106
o Morţi pe front: 18**
o Intorşi acasă: 88
o Invalizi: 11
o Sănătoşi: 77
o Rămase văduve: 15
o Rămaşi orfani: 27
( P.Abrudan „documente inedite privind participarea sşlşjenilor la revoluţia din 1918 şi la unirea Transilvaniei cu România” AMP nr.5/1981)
37-În ultimile luni ale anului 1918, razboiul întâi mondial (1914-1918) intră într-o fază finală. Învinse pe toate fronturile ,armatele austro-ungare se destramă. Soldaţii dezertează în masă şi se întorc acasă cu armele şi muniţiile care le aveau asupra lor. La 31 octombrie s-a declanşat revoluţia maghiară din Budapesta, condusă de Bela Kum, care s-a răspândit repede în toată Ungaria şi Transilvania. Soldaţii români întorşi de pe front, însoţiţi de locuitori ai comunelor româneşti din Transilvania, alungă vechile oficialităţi, devastează primăriile şi şi proprietăţile marilor proprietari. În Bănişor (aşa cum s-a transmis oral) se devastează proprietăţile evreilor din localitate , care au speculat populaţia locală în timpul războiului. Cei care au dat tonul revoluţiei în Bănişor, au fost soldaţii din Marin, întorşi de pe front. Iau naştere Consilii Naţionale Româneşti în reşedinţele de judeţe apoi în cele de plase şi comune.Concomitent iau naştere gărzile româneşti în oraşele şi satele româneşti şi gărzi ungureşti sau mixte în satele ungureşti respectiv în cele cu populaţie mixtă.
În arhiva ASTREI s-a păstrat raportul întocmit de primăria şi notariatul comunei Bănişor referitor la revoluţia din comună. O reproducem mai jos:

1922 Ianuarie 19 Bănişor.
Judeţul Sălaj
Notariatul cercual Bănişor
Nr.12/1922

Raport
În toamna anului 1918 a fost revoluţie în comunele acestui notariat. Revoluţia s-a iscat din partea soldaţilor reîntorşi cu arme şi muniţie asupra lor de pe câmpurile de bătaie. Au fost devastări şi stricăciuni.
Pe la începutul lunii noembrie, au luat fiinţă consiliul naţional român şi garda naţională locală, în toate comunele subordonate.
La adunarea mare de la Alba Iulia, ţinută la 1 decembrie 1918, la îndemnul preoţilor, au luat parte 4 săteni din Bănişor, 2 din Ban, între care şi Ioan Gliguţă,şi din Mal 6 persoane.

Notar Primar
(ss) Indescifrabil (ss) Indescifrabil
( P. Abrudan „Din consemnările participanţilor la lupta pentru unirea Transilvaniei cu România” AMP nr.7/1983)
Pe lista satelor în care au fost alungaţi notarii figurează şi Bănişorul. În luna noembrie 1918 în Bănişor se înfinţează Consiliul Naţional Român comunal şi Garda Naţională Română.
(Cornel Grad şi Doru E. Goron „ Contribuţii sălăjene la Marea Unire”)
38- La 1 Decembrie la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au participat foarte mulţi delegaţi, desemnaţi în conformitate cu regulamentul alegerii de deputaţi pentru această adunare, din Sălaj. În fiecare cerc electoral au loc adunări în care se desemnează delegaţii. Forurile superioare eclesiastice desemnează pe reprezentanţii clerului din Sălaj care vor participa la Marea Adunare Naţională. In afară de delegaţii aleşi şi desemnaţi, la Alba Iulia pleacă mulţi particulari pentru a participa la măreţul eveniment. In aproape toate localităţile, centrele de plasă, comună, sat, şi cătun, la orele 10 ale duminecii de 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor au vestit începutul adunării de la Alba Iulia, iar după terminarea serviciului divin s+au ţinut adunări unde s-a vorbit mulţimii, de către dascăli sau preoţi, despre măreţia şi însemnătatea acestui eveniment.
(Ion Tomole „ Atitudinea populaţiei sălăjene faţă de actul unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918” AMP nr.2-1978)
În 19 noiembrie 1918 în Bănişor are loc o adunare populară la care participă Nicolae Munthiu, secretar al Băncii „Silvania”, trimisul C.N.R. cercual Şimleul Silvaniei. Acesta a îndemnat populaţia să depună jurământul pentru C.N.R. Crasna afirmând că „ românii au luat deja puterea şi că pe baza acesta ei dispun” Această declaraţi a sa a scandalizat oficialităţile ungureşti ale plasei Crasna.
Din Bănişor au participat 4 persoane la Marea Adunare Naţională dela Alba Iulia.
(Cornel Grad şi Doru E. Goron „Contribuţii sălăjene la Marea Unire”)
La 13 noembrie 1918 prin armistiţiul de la Belgrad se stabileşte linia de demarcaţie între teritoriul cedat României şi ocupat imediat de trupe române şi teritoriul aparţinând încă Ungariei. Bănişorul, împreună cu celelalte localităţi care făceau parte din cercurile Crasna, Şimleu şi Tăşnad, rămâne în afara teritoriului eliberat. Populaţia românească din teritoriile neeliberate şi în primul rând preoţii şi ceilalţi fruntaşi români, este supusă unui regim de teroare de către armata maghiară şi autorităţile ungureşti. Gărzile Naţionale Româneşti sunt desfinţate iar membrii lor ucişi sau sau persecutaţi. Evrei de la sate se alătură ungurilor. În 1919 armata română începe ofensiva împotriva trupelor ungureşti şi pe data de 16 aprilie 1919 respinge trupele maghiare dincolo de Tisa. Armata română, prima instituţie naţională din teritoriul eliberat, pătrunde pe întreg teritoriul Sălajului, iar Bănişorul devine parte integrantă a României Mari.
(C. Grad „Rapoarte şi memorii privind activitatea consiliilor şi gărzilor naţionale române din comitatele Sătmar, Sălaj, Bihor şi Arad – dec.1918-martie 1919” AMP nr.5/1981 )
*Acta Musei Porolissensis, anuar al Muzeului de Istorie şi Artă a Judeţului Sălaj.
** Pe monumentul din centrul satului sunt trecuţi următorii 38 de bănişoreni morţi în primul război mondial: Ardelean Mihai, Ardelean Dumitru, Ardelean Ioan, Bola Ioan, Bolojan Dumitru, Bole Ioan, Bole Ioan, Brege Ioan, Brege Grigore, Balog Ioan, Brânduşan Mihai, Brânduşan Teodor, Buciu Petre, Cadar Florian, Cadar Dumitru, Cadar Simion, Cristuţiu Petru, Capal Nicolae, Cozac Ioan, Chifor Petru, Chirilă Teodor, Chifor Mihai, Farcaş Ioan, Gordan Ioan, Gordan Dumitru, Galiş Teodor, Iepure Petru, Iepure Vasile, Lingurar Ion, Maioş Petru, Oneş Petru, Rada Ilie, Stoica Vasile, Stoica Ioan, Stoica Dumitru, Tarba Petru, Tarba Mihai, Ţolaş Mihai.

                                                                                    *

Un comentariu:

Avram Marian - Gabriel ( Graham ) spunea...

Felicitari pentru blog!
Sondaj pe http://eroii-neamului.blogspot.com/ despre erou eroii neamului.
Votati intre diferite personaje istorice:Burebista,Decebal,Mircea cel Batran,Stefan Cel Mare,Vlad Tepes, Mihai Viteazul ,Constantin Brancoveanu,Alexandru Ioan Cuza,Carol i,Ferdinand,Maresal Ion Antonescu,Corneliu Zelea Codreanu Sondaj pe http://eroii-neamului.blogspot.com/ despre erou eroii neamului.

Trimiteți un comentariu