A venit timpul să pun punct disputei mele cu fratele meu. Încep prin a reitera ceea ce am mai spus: mi-a fost şi îmi este ruşine că o astfel de dispută a trebuit să aibă loc. Mi-ar fi fost însă şi mai ruşine, dacă aş fi lăsat să planeze asupra mea avalanşa de calomnii şi acuzaţii jignitoare proferate de Tiberiu Vanca. Nu ştiu dacă prin ceea ce am postat pe blog, de la comentariile lui murdare şi până în prezent, încercând să-i demontez calomniile, am convins sau nu. Aştept, în continuare, reacţiile cititorilor. Mulţumesc celor care mi-au luat deja apărarea.
Cineva m-a întrebat: „De unde atâta ură la fratele tău? Ce are de împărţit cu tine? Ce-l determină să inventeze atât de multe jigniri la adresa ta?” Sincer, n-am fost în stare să răspund singur la această întrebare, până când un prieten mi-a deschis ochii. „ A făcut-o din egoism sau invidie.” mi-a declarat el, după care a continuat: „Totul a început în momentul când ai început să scrii şi te manifeşti public. Dacă n-ai fi făcut-o, n-ar fi avut nimic de împărţit cu tine. Dorinţa lui este ca scrisul să rămână, în familia voastră, apanajul lui. Nu te poate ierta pentru faptul că i-ai călcat tarlaua. Îi e frică că o să-l eclipsezi, la tine în judeţ, la tine în sat sau în cercul vostru comun de cunoştinţe. El este convins că şi-a creat deja un nume în lumea literară sălăjeană, în care încerci să te mişti şi tu, şi te acuză, fără motive serioase, că eşti pe cale să i-l compromiţi. Din toate aceste motive, el încearcă să te elimine din această zonă şi o face în cel mai „curat” stil stalinist, recurgând la exagerări, invective şi ameninţări.”
Mi-am amintit cum a reacţionat el la scrierile mele: contribuţia mea la monografia „Bănişor” nu are nici o valoare, am căpuşat cu ea cartea lui Sterian Violin; despre anuare a spus, la un moment dat, că sunt nelegiuite; poeziile mele sunt foarte proaste (scremete poetice); cele două romane sunt spăimoase; despre un articol publicat de „Caiete Silvane” a declarat că i-am făcut cu el numele de ruşine; colajele mele de teorie literară sunt nişte gugumănii.
Scriitorului şi polemistului spaniol Miguel Umano i se atribuie următoarea zicere: „Despre ce este vorba, ca să mă împotrivesc?”. Tiberiu Vanca se întreabă, probabil: „Ce-o mai fi scris fratele meu, ca să-l desfiinţez?”
Despre mine, el a spus sau a lăsat să se înţeleagă, că sunt impostor, instigator, blasfemiator, mincinos, prost, un fost comunist odios, că am deficienţe spirituale şi că nu stăpânesc limba română. Adică, ce mai încolo încoace, sunt un ticălos şi un incult! Mai rămâne să spună că sunt nebun, că prezint un pericol social şi să recomande internarea mea într-un ospiciu..
Alţii apropiaţi au încercat să mă consoleze, spunându-mi:
• „Este un caracter conflictual. S-a certat cu multă lume, nu-i de mirare că se ceartă şi cu tine.”
• „Are multe idei fixe, pe care nu i le poţi scoate nici cu cleştele din cap.”
• „Ura îi întunecă raţiunea.”
• Fratele tău te detractează constant, îşi presară discursul cu jigniri şi susţine că o face din bună voinţă; acest mod de-a proceda reprezintă culmea cinismului.
• „Nu-l mai băga în seamă. El nu se poate schimba.”
Închei cu ceea ce şi-a început comentariile Tiberiu Vanca: Am convingerea că prin ceea ce am făcut şi fac, nu am pătat şi nu pătez numele de familie pe care îl port. Mai predispus decât mine la asta, prin comportamentul lui incorect, care-i pune în evidenţă serioase carenţe morale, este, din păcate, fratele meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu