joi, 26 august 2010

NOUTĂŢI DESPRE COMOARĂ

Sub acest titlu, am publicat în numerele Anuarului, tot ce am reuşit să aflu despre comoară. Redau trei pasage, din două articole apărute în numerele 4 respectiv 5 ale publicaţiei, în legătură directă cu acuzaţiile lui Tiberiu Vanca.

Din numărul 4/2007:
1. "Vreau să precizez , încă odată, că această comoară , dacă există, este a satului Bănişor şi dacă va fi găsită, indiferent de cine, Bănişorul este cel care trebuie să beneficieze de ea."
2. "Câteva informaţii pentru cineva care ar încerca să caute comoara. Cel mai indicat detector de metale, în stare să realizeze o adevărată radiografie a subsolului până la o adâncime de aproximativ 8-12 m, este magnetometrul. Din păcate, el detectează numai obiectele metalice feroase. Pot fi folosite şi detectoarele electromagnetice de inducţie, de preferinţă pe cele de foarte joasă frecvenţă. Dezavantajul lor este că adâncimea cercetată este mai mică decât cea a magnetometrelor (în jur de 2 m). Detectoare de metale se poate cumpăra de pe piaţa românească, după obţinerea unei aprobări de la Direcţia Generală a Poliţiei. Cercetările în siturile nedeclarate (cazul dealului Majar) se pot face fără autorizaţie, doar cu aprobarea propietarilor terenurilor."

Din numărul 5/2008:
3. Orice informaţie despre un posibil tezaur, ascuns undeva, trebuie luată în serios şi făcute cercetări în documente şi pe teren pentru a confirma sau infirma informaţia. Orice tezaur descoperit pe teritoriul României aparţine statului român ( nu comunităţii pe teritoriul căreia a fost descoperit, cum eronat am anunţat în numărul precedent al anuarului) şi el poate conţine piese valoroase şi interesante pentru istoria noastră. Celui care descoperă tezaurul i se acordă 40% din valoarea lui. Dacă autorul acestui articol ar descoperi presupusul tezaur îngropat în Dealul Majarului, el ar dona cei 40% Bănişorului, dovadă că nu-l caută pentru a se îmbogăţi ci din pasiune şi din dorinţa de-a aduce dovezi în sprijinul istoriei noastre şi de-a face şi mai însemnat satul lui natal. Informaţiile pe care le dau în fiecare număr despre comoară, spunând, fără reţinere, tot ce reuşesc să aflu despre ea, le dau cu scopul să cresc interesul consătenilor mei pentru comoară . Pe cei care s-ar hotărâ s-o caute îi sfătuiesc să respecte prevederile legale în materie. Câteva din aceste prevederi, considerate de mine cele mai importante, le-am menţionat în numărul trecut al anuarului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu